Poezii despre a te preda
Rezultate pentru +a +te +preda în creații poetice, în ordinea relevanței și a calității:
Marin Preda ca pseudonim
Iubito mă gândesc la tine
ca un borfaș la ceasul unui lord
și se ciocnesc în carnea ta lumine
și trandafirii au atac de cord
Ca un borfaș în ceasul unui lord
iubito mă topesc în fața ta
și sunt cu îngerii în dezacord
și moartea parc-ar regreta
Iubito mă topesc în fața ta
din carnea ta când sar lumine
și restul lumii nu te-ar da
iubito mă gândesc la tine
Ca un borfaș la ceasul unui lord
când mă arunc pe mine peste bord
poezie de Costel Zăgan din Poeme critice (2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cearta și haosul
Vizitatorii mei sunt:
un domn întrerupt la mijloc,
o doamna continua
si fiica lor de tabla,
un profesor care preda brânza,
un asasin racit, o droaie
de furnici necasatorite,
un copac cu mustati,
o barza tânara,
un copil cu un picior de carton
si trei ignoranti ai legilor miscarii.
La sfârsit, apare
câinele de seara
care-i latra tare
si-i pofteste-afara.
poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai curat decât zăpada
Mai curat decât zăpada,
Tu îl faci mare pe-acel
Ce Ți se predă, Isuse,
Cu tot sufletul din el.
Mai frumos ca orice cântec
Faci Tu drumu-ngust și sfânt,
Al aceluia ce-și ține
Al Tău dulce legământ.
Mai curat decât cristalul
Faci Tu Duhul orișicui
Îți încredințează Ție
Toate gândurile lui.
Mai de preț ca orice aur
Faci Tu viața celui blând,
Care umblă și lucrează
Binefăcători, tăcând.
Mai slăvit ca orișicine
[...] Citește tot
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Preda Buzescu
De trei zile lupta n-a mai încetat
Și tătarul pare c-a înaintat.
Dar Buzescu Preda vede cu durere
Floarea României ce pe vale piere.
Trece înainte pe un cal în joc
Ce varsă din ochii-i flacăre de foc.
Strigă cu tărie cetelor zdrobite
Ce la glasu-i mândru se întorc uimite.
Iată că nepotul hanului tătar
Trece pe-un sălbatec, ager armăsar.
Unde se arată pe întinsa vale
Prin oștirea noastră își deschide cale.
Iar Buzescu Preda cum îl întâlni,
Îi ieși-nainte și-astfel îi vorbi
"Dacă nu ți-e frică și-ai credință-n tine,
O, tătare! vino să te bați cu mine!"
Ei descălecară atunci amândoi
Și se iau la luptă ca doi juni eroi.
Ochii tuturora cată cu mirare
[...] Citește tot
poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înainte spre răsărit
Azi noapte la Prut
Războiul a-nceput...
Ca să regăsească fiul ceea ce tatăl a pierdut
Ca pe ceva inutil, nici măcar bun de vândut
Să recupereze Ion,... dar nu așa un Ion banal
Ci unul ce peste noapte a devenit mareșal,
Mai ceva ca Alexandru, Cezar și Napoleon,
Întrecându-i pe aceștia cu pielea de cameleon,
S-a proclamat conducător, când putea chiar împărat...
Să recucerească el, ce alții n-au apărat
Ce nu s-a putut păstra, cu prieteni tradiționali
Să reia "prin arme și scut" cu alții ocazionali.
Și ca să se știe bine, că totul aparține lui
A trecut direct în frunte, la comanda frontului.
A tras prima lovitură, trimițând prima ghiulea,
Avertizând inamicul că va veni după ea.
Cu drept și sincer vorbind, nimeni n-a obiectat.
Tot ce e în slujba artei, a cântat și a jucat
Mai ales că conjunctura era favorabilă,
[...] Citește tot
poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
IX (Îmbătat de pini)
Îmbătat de pini și lungi sărutări,
ca vara conduc cea mai rapidă corabie de roze,
aplecat spre sfârșitul zilei înguste,
stăruind în trainica mea frenezie marină.
Palid și zdrobit de apa-mi hămesită,
plutesc în mirosul acid al climei dezgolite,
încă înveșmântat în sunete amare și cărunte
și-ntr-o tristă coamă a ceței dezolante.
Călit de pasiuni, călătoresc pe singurul meu val,
al lunii, al soarelui, arzând și rece, pe neașteptate,
liniștit în trecătoarea insulelor norocite,
albe și dulci ca șoldurile calme.
În noaptea udă, garderoba mea de sărutări tremură
încărcată cu fluxuri electrice de nebunie,
cu eroism despicând visele
și înveninând rozele ce mă împânzesc.
[...] Citește tot
poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire și un cântec de disperare, traducere de Ionuț Popa
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Labiș
Pașii lui a cântec mai răsună;
Codrul mai vuiește-n vocea sa;
Sub hlamida razelor de lună
El ca nimeni știe a visa!
El respiră-n păsări și-n copaci;
Îi filtrează văzul căprioare -
La izvor cu Labiș, reînveți să taci!
Labiș este ctitor de izvoare!
poezie de Milea Preda din Fântâna din oglindă
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Buburuza colorată (poezie pentru copii)
Buburuza colorată, rămasă îngândurată
Sus spre soare s-a suit, și la soare s-a-ncălzit.
Acum încearcă să zboare: își întinde aripioare,
Uite... o, că a zburat: lucru foarte minunat.
Buburuza colorată, zboară și este distrată:
Se înalță către soare, fluturând, din aripioare.
poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul III (26 ianuarie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trei prieteni (poezie pentru copii)
Cățelușul Martinică
Alergând el o pisică
A dat peste un dulău:
Câinele pisicii rău.
De frică rămas blocat
Abia dacă a lătrat
Și-a fugit lângă pisică
Tremurând tare de frică.
Când dulăul a lătrat
Pisica a mieunat
Apărând pe Martinică
Ce fugea după pisică.
Și dulăul, s-a retras
Trei prieteni au rămas:
Prieteni la cataramă
Ce-a mai dulce-n lume mamă.
poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul III (26 ianuarie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Greierașul fermecat (poezie pentru copii)
Greierașul fermecat
Iute chitara și-a luat:
Cri, cri, cri, să se avânte
Și furnicilor să cânte.
Furnicile silitoare
Au prins aripi ca să zboare:
Ca să zboare la oraș
Cu iubitul greieraș.
La oraș, pentru cântare
Greieraș primea mâncare:
Furnicuțele cărau
Și hrană depozitau.
Greierașul fermecat
Toată vara a cântat,
Furnicile au muncit
Și în casă l-au primit.
[...] Citește tot
poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul III (26 ianuarie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >