Replici despre a fi filozof
Rezultate pentru +a +fi +filozof în replici, în ordinea relevanței și a calității:
Grivan: Un om cu probleme trebuie cel puțin respectat...
Nerva: Dar eu te respect, amice! Nu e vina mea că matale te-ai făcut filozof, când piața muncii are nevoie de dansatoare!
Grivan: Duceți cinismul la paroxism! Nu vă supărați...
Nerva: Ce tot îi dai cu cinismul?
Grivan: A fi cinic înseamnă a încălca normele morale de conviețuire socială și de bună-cuviință...
Nerva: Extraordinar! Ai pierdut cinci ani prin facultate, ca să înveți asemenea platitudini!
replici din piesa de teatru Partidul Național al lui Tata (Fantezie balcanică), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Autorul (crispat): Alo! Alo! Stimați cetățeni cu drept de vot! Îmi revine cinstea și onoarea să vă informez că nu sunteți decât niște păpuși jalnice. Iar păpușarul, adică persoana care vă trage sistematic pe sfoară, vă rog să rețineți... păpușarul sunt eu...
Femeia: Si! Io sono una bambola!...
Bărbatul: Protestez! Eu sunt marionetă! Eu nu sunt păpușa nimănui!
Autorul (eruptiv, către Bărbat): Adevărat! Ești o marionetă rătăcită prin universul meu spiritual. Te crezi filozof, dar fără mine nu poți articula o idee! Nu miști un deget fără controlul meu! Pentru că nu ai voință proprie! Ești un lucru, înțelegi? În zadar, te dai ființă! Nu ești decât un obiect! Și încă unul de proastă calitate...
replici din piesa de teatru Herghelia albastră (Forța imaginației), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Bărbatul: Ce sunt eu? Un amărât de filozof, rătăcit în jungla principiilor! Vântul acesta rece îmi risipește amintirile... Uitarea ridică o aripă de praf. Știu! Vreți să vedeți sufletul meu în haine de duminică! Temple, moschei, biserici... Atâta piatră pentru a venera o umbră! Nesfârșită va fi noaptea celui care a întunecat soarele.
replică din piesa de teatru Iarnă în Rai (Globalizare), scenariu de Valeriu Butulescu (2004)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
LUPOI: Alo? Da, Georgică!... Poftim? A venit iar mașina cu marfă? Descarc-o! Și să faci proces verbal de recepție! Vreau ordine în gestiune! (Pauză). Ce-am primit? Citește foaia de coletaj! (Pauză). Una bucată țăran înstărit?... Perfect! Bagă-l în beci!... Un popă, doi moșieri și trei ofițeri în rezervă! Foarte bine! La beci cu ei!... (Uimit). Poftim?... Una bucată filozof?! Nu se poate! La noi, după eliberare, nu mai există filozofi în stare de libertate! Alo! Alo!... Na, că s-a întrerupt!...(Pune telefonul în furcă).
VULPESCU (profund mirat): Au arestat un filozof?
replici din Procesul, scenariu de Valeriu Butulescu (21 septembrie 2019)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!
LUPOI (serios): Trebuie să fie o confuzie! Ministerul Sănătății Publice a raportat oficial: burghezia, blenoragia și filozofia sunt boli eradicate din societatea noastră! (Râde). Timpuri noi, Vulpescule! (Sună iar telefonul) Da, Georgică!... Am reținut.. Una bucată filozof!... Trece-l pe lista de inventar, la mijloace fixe... (Autoritar). Nu mijloace circulante, băiete! Mijloace fixe, am spus! Filozoful tău va fi scos din circulație! Va sta aici, mult și bine! (Pauză). Poftim? Nu știi ce să faci cu un filozof? Asta-i bună! În primul rând, dezarmează-l! Ia-i creionul, ochelarii și hârtia!... Apoi, pune-l la răcoare, să nu i se altereze conceptele!... Bagă-l în beci, băiete! (Pauză). Serios? Nu mai încape? E beciul plin? Te privește, Georgele! Acolo la subsol, e gestiunea ta! (Râde cinic). Spune-le clienților tăi să strângă rândurile! E nevoie de solidaritate, de mai multă coeziune socială! Țara trece prin clipe grele... Nu e momentul să ne gândim la confort... (Pauză). Bine! Scoate ofițerii din beci! Bagă-i la carceră...(Închide telefonul).
VULPESCU (cu oarecare teamă): Arestăm și ofițeri?
replici din Procesul, scenariu de Valeriu Butulescu (21 septembrie 2019)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lupoi: Alo? Da, Georgică!... Poftim? A venit iar mașina cu marfă? Te rog să o descarci... Și să faci proces verbal de recepție... Vreau să avem ordine în gestiune! (Pauză). Ce-am primit? Citește-mi foaia de coletaj! (Pauză). Una bucată țăran înstărit?... Perfect! Bagă-l în beci!... Altceva?... Un popă, doi moșieri și trei ofițeri în rezervă... Foarte bine! Bagă-i tot în beci!... (Uimit). Poftim?... Una bucată filozof?!... Nu se poate! La noi, după eliberare, nu mai există filozofi în stare de libertate... Alo! Alo!... Na, că s-a întrerupt!...(Pune telefonul în furcă).
Vulpescu (profund mirat): Au arestat un filozof?
Lupoi (serios): Trebuie să fie o confuzie! Ministerul Sănătății Publice a raportat oficial: burghezia, blenoragia și filozofia sunt boli eradicate din societatea noastră! (Râde). Timpuri noi, Vulpescule! (Sună iar telefonul) Da, Georgică!... Am reținut.. Una bucată filozof!... Trece-l pe lista de inventar, la mijloace fixe... (Autoritar). Nu mijloace circulante, băiete! Mijloace fixe, am spus! Filozoful tău nu mai circulă! Va sta aici, mult și bine! (Pauză). Poftim? Nu știi ce să faci cu un filozof? Asta-i bună! În primul rând, dezarmează-l! Ia-i creionul, ochelarii și hârtia!... Apoi, pune-l la răcoare, să nu i se altereze conceptele!... Bagă-l în beci, băiete! (Pauză). Serios? Nu mai încape? E beciul plin? Te privește, Georgele! Acolo la subsol, e gestiunea ta! (Râde cinic). Spune-le pacienților tăi să strângă rândurile! E nevoie de solidaritate, de mai multă coeziune socială... Țara trece prin clipe grele... Nu e momentul să ne gândim la confort... (Pauză). Bine! Scoate ofițerii din beci! Bagă-i la carceră... (Închide telefonul).
replici din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Articole culturale referitoare la a fi filozof
- Orice zi e bună pentru a învăța
- Emily Levine: Cum m-am împrietenit cu realitatea
- Ruth Chang: Cum decidem în alegerile dificile
- Soraya Field Fiorio: Asasinarea celui mai mare savant din Alexandria antică
- Nick Bostrom: Ce se întâmplă când calculatorul devine mai deștept decât noi?
Mai multe articole despre a fi filozof la Blog.Citatepedia.ro »