Serioase/triste despre *rasarit**de**soare
Surse care se potrivesc dupďż˝ titlu:
- A treia planetă de la soare
- Apus de soare - Barbu Ştefănescu Delavrancea
- Dragostea este soare - Yunus Emre
- În dulcele stil clasic, Invizibilul soare - Nichita Stănescu
- Maidanul cu dragoste, Capitolul I - "Un copil cânta cu ochii în soare" - G.M. Zamfirescu
- Raze de soare - Phil Bosmans
Rezultate pentru *rasarit**de**soare �n citate cu ton serios sau trist, �n ordinea relevan�ei �i a calit��ii:

Poema
Poema ce-o visez trăsare
De mult în sufletul deschis
Oricărui răsărit de soare
Şi-oricărui început de vis.
Poema visului mă doare
Că nu se poate-n ac urzi,
Cum se urzeşte-n fir de floare
Pe o mătase-n zori de zi.
Poema o visez ş-o caut
În toate cărţile cu nume,
Uşoară ca un ghiers de flaut
Şi numeroasă ca o lume.
Poema mi-o găsi culcată
Într-o copaie, din pridvorul
Colibei noastre, legănată,
Cântând o mierlă - cu piciorul.
poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri (1980)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Prinţesa De Iasomie
Florile de păpădii
Îşi făcură pălării
Din mătăsuri albe, şic,
Şi din fir de borangic.
Una-i dulce ca o rază
Şi adesea se visează
Zână, preafrumoasă fată,
Răsărită-n val de apă.
Dar cum galbenă-i chilia,
Se trezeşte păpădia
Cu un fluture albastru
Şi tăcut ca un sihastru.
Şi acesta o mângâie
Cu mânuţe şi călcâie.
Păpădia iar tresare
Când se vede miez de soare.
[...] Citeşte tot
poezie de Camelia Opriţa din Cartea pentru Copii – Poveşti din Călimară, Revista Constelaţii Diamantine nr. 8 (120) August 2020 (27 noiembrie 2002)
Adăugat de Vlad Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

L-am întâlnit pe Dumnezeu într-o dimineaţă
L-am întâlnit pe Dumnezeu într-o dimineaţă.
Tânără, ziua zâmbea ca o zorea.
Prezenţa Lui a fost ca un răsărit de soare,
Ca lumina unei glorii în inima mea.
Toată ziua a zăbovit prin preajma-mi,
Toată ziua a stat pe lângă mine –
Şi-am navigat împreună, în bună pace,
Pe marea cu primejdii nu puţine.
Alte nave-au naufragiat, lovite de talazuri.
Alte nave-au fost scufundate de viforul nebun.
Dar vântul care le biciuiau pe ele
Mie mi-au adus liniştea şi-un somn bun.
Mi-am amintit apoi de celelalte dimineţi
Şi-am compătimit îndurerat soarta epavei
Fără ancore şi fără cârmă, cu greementul smuls
Şi cu Prezenţa rămasă departe-n pupa navei.
[...] Citeşte tot
poezie de Ralph Spalding Cushman, 1879-1952, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Everestul meu
Nu răsăritul de soare îmi umple lăuntrul cu lumină,
Înseninându-i sufletul cu fâlfâit de raze, paloarei,
Ci curcubeul tău pus adăpost sub coastă
Reinventând inimei roşu în trup, regală culoare.
Nu miresme rare îmi suflă prin narine Infinitul
Nici vuietul mării când îmi cuprinde asurzitor timpanul
Tânguindu-şi durerea în spargeri de ţărm cu valu-i bătrân
Ci adierea aburului, sorbit din palatul gurii tale, veşnicie.
Nu murmurul neprihănitelor petale renăscând dimineţi,
Pierdute ca apoi să se reîntoarcă mai aromate,
Ci bobul de rouă nesfârşit de pe seceta buzelor mele
Când tu îl reverşi deasupra şoptire, sub formă de-alint.
E tresaltul inimei tale cuprins între adorări şi tumultul
Zbătăilor, răspândit prihană prin avuţia-mi fierbinte;
Nicio stea sprijinită pe margini de rai, necuvântul,
N-au reuşit să îmi pătrundă umbra ca tine, preasfinte!
poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ispita
De câtă toamnă e nevoie, să nu-mi zâmbeşti cu soare pe sub gene,
Unde se-ngână umbrele alene şi pasu-ţi tace sufletul în voie?
Să-mi fie sete iar de răsărituri şi de atingeri sub un gând răpus,
Ţi-e toamna har şi veşnicie sau doar o toamnă nu e de ajuns?
Să ne-aşezăm în pribegia nopţii, cu şoapte prinse-n ramuri de brumar,
Împleticiţi de un păcat măcar, tăcuţi şi fericiţi sub talpa sorţii.
Şi să iubim cum poate niciodată, sub Cer albastru n-a mai curs senin,
Agonizând delicii şi suspin, o mângâiere şi-un pahar cu vin, să-mi fie clipa neuitată.
Hai spune-mi, câtă toamnă ţi-e destul, s-o-mpărţim ca pe-o gutuie coaptă?
Din câte Eve sunt pe lutul fin, simple femei şi muze şi ispite,
Fac Rai din iadul lor cuminte, închipuit şi lacom şi deplin
Eu vin şi uit că ţi-am plecat în goană, mai abitir ca ele te trăiesc
Să-mi fie oare de ajuns o toamnă, ca să te ispitesc?
poezie de Andreea Palasescu (15 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alternanţa
Soarele şi luna erau îndrăgostiţi
Sau cel puţin aşa spuneau,
Ei îşi şopteau doar vorbe dulci,
Dar nu se prea vedeau.
În goană, luna, după soare
Plângea, făcea doar nopţi amare,
Căci astrul de la răsărit
Doar o minţea că-i e iubit.
Ea tot făcea paşi către el,
Dar el păstra distanţa
Şi cât de mult înainta,
Nu-şi ajungea speranţa.
Luna ştia că la amiază
Iubitul ei zace pe centru
Şi se rotea încetişor,
Să nu-i observe mersul.
Dar soarele era şiret,
Ştia ce se petrece
Şi ca să pară el deştept,
Spunea că "timpul trece".
[...] Citeşte tot
poezie de Mioara Drîmbu-Cucu (28 martie 2018)
Adăugat de Mioara Drîmbu-Cucu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căruţa
Mă plimb pe câmp cu căruţa.
La ea sunt înhămaţi patru cai negri.
Uneori, caii se văd, alteori nu se văd.
Copitele lor sunt potcovite cu aur,
Scapără întruna, scapără-ntruna,
Câmpul n-are început, n-are sfârşit.
Deasupra cerul albastru, boltit.
Şi soarele nemişcat, în amiază,
Nici nu răsare soarele, nici n-apune,
Stă mereu nemişcat, în amiază.
Dau cu biciul în cai, caii aleargă,
Dau cu biciul în soare, soarele tace,
Tace şi rămâne tot nemişcat.
Mi-e dor de-un amurg ori mi-e dor
De-un proaspăt răsărit,
Dar soarele stă pe loc, nu se mişcă.
Dau cu biciul în cai, caii aleargă,
Căruţa aleargă, aleargă...
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Latenţele ce mor
În fiecare zi,
acelaşi ritm impus,
preexistent,
aceleaşi gări în care nu mai ajunge niciun tren,
când neştiute latenţe palpită pretutindeni:
întrebări latente tremură în ochi şi pe buze,
cântări latente înoată în ape tulburi,
drumuri latente aşteaptă răbdătoare,
ascunse după ceaţa sau după întunericul privirii.
Cum fiecare fir de nisip ascunde-n el o perlă,
dar nu găseşte drumul spre scoică
şi zboară în vânt steril,
făcând doar dune,
nisipuri mişcătoare
sau castele de nisip,
aşa şi viaţa noastră merge pe-un drum bătătorit,
cu frici, cu mari nelinişti
ce cresc în noi şi cresc,
fără s-audă, să simtă, să ştie
[...] Citeşte tot
poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căpitanul optimist
Căpitanul de pe Mary Ann, un tip îndrăzneţ şi de gaşcă,
Glumeţ şi fercheş, străbate oceanul de parcă-ar fi o ceaşcă.
Habar n-are de navigaţie şi se-abate de la curs câte o milă,
Dar spune," Nu contează, cât timp pot zâmbi şi-i apă sub chilă."
Distrat, se-apropie de-o insulă şi nava aproape eşuează –
Dar el, fericit, " Well, bun voiaj, micile necazuri nu contează."
Nu vede norii negri de furtună şi lălăie un cântec plin de voie bună.
"Cântând, matrozi, noi scurtăm drumul, luminaţi de soare şi de lună!"
Vijelia l-a aruncat spre răsărit şi vijelia l-a aruncat spre-apus;
Dar, în orice direcţie ar fi călătorit, el era vesel şi fericit nespus.
A pierdut drumul, dar nu şi-a pierdut voioşia lui copilărească;
Spunea, " În coajă de râsete îi place navei să călătorească!"
Undeva pe oceanul larg, de necuprins, între poli şi tropice
Şi-astăzi mai lovesc acel suflet optimist furtunile feroce.
Habar n-are de navigaţie, "Cum n-am şanse şi mă zbat degeaba?
Atât cât navighez pe partea cea de sus a mării, care-i treaba?"
poezie de Amos Russel Welles, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ademeneşte-mă în destinul fără umbre...
Ia-mă de mână şi arată-mi frumuseţea vieţii,
ţine-mă strâns şi fă-mă să înţeleg ce înseamnă a trăi;
opreşte clipa, opreşte timpu' ăsta nesuferit
care aleargă furibund de la o zi la alta prin trupul nopţii!
Îl simt cum mă înfăşoară în ţărâna arvunită de mormânt,
iar minunea că exist îl tulbură peste măsură.
Aleargă cu tăvălugul peste mine şi mă pătrunde nemilos,
dornic să mă sfâşie la fiecare atingere de clipă.
Anii lui îmi curg albiţi pe tâmple, însă mai e vreme;
mai sunt atâtea zile nepurtate
şi flori nemângâiate în splendoarea înălţimilor de mai
din care să ne facem aşternutul,
apoi să ne iubim chiar şi printr-o simplă atingere de mână,
străbătând tinereţea noastră
pân' la ultimul fior al vieţii,
împreună...
M-am împărtăşit la pieptul tău cu fereastra închisă
pentru că n-am văzut demult în oglinda ei
[...] Citeşte tot
poezie de Ştefan Radu Muşat din revista LitArt nr.11, noiembrie 2011. Publicaţie lunară de cultură, Tg. Mureş, sub egida Uniunii Scriitorilo (iulie 2010)
Adăugat de Ana Georgiana Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

<< < Pagina 1 >