cultura e ceea ce

Surasul

Din departarea inimii,
Traind pustiu, neprihanit,
Plutesc deasupra mimicii
Si nu mai pot sa fiu oprit.

Un sufletul ce-a fost candva,
Pustiu si inguratic,
Aievea isi va preschimba,
Surasu-i enigmatic.

Nimic din tot ceea ce-a fost,
Nu se va da uitarii,
Petrec rapus si fara rost,
O cazna a iubirii.

Surasul ce candva palea,
De clipa reintalnirii,
Acum... trecut precum o stea,
Sta-n culmea amintirii.

[...] Citeşte tot

poezie de Dănuţ Bărbuşelu
Adăugat de Dănuţ Bărbuşelu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răgazul lui Nero

Nero nu a fost deloc îngrijorat când a auzit
ceea ce avea de spus Oracolul din Delfi:
" Atenţie la vârsta de şaptezeci şi trei de ani."
Mai era destul timp pentru distracţii.
Avea doar treizeci. Răgazul
pe care zeii i-l acordaseră era mai mult decât destul
pentru a face faţă viitoarelor pericole.

Acum, un pic obosit, se va întoarce la Roma –
dar, după toată acea călătorie dedicată întru totul plăcerilor,
oboseala era agreabilă:
teatre, petreceri pe terase, stadioane...
seri în oraşele din Ahaia...
şi, mai presus de orice, deliciul trupurilor goale...

Cam atât despre Nero. Departe, în Spania, Galba
îşi aduna şi-şi antrena oastea –
Galba, în cel de-al şaptezeci şi treilea an al vieţii sale.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Hristos crucificat

Nu raiul pe care mi l-ai promis, Hristoase,
Mă face să Te simt şi să caut a Ta pază,
Nu de teama iadului cu miasme sulfuroase
Mă lepăd de tot ce Te ofensează.

Mă faci să Te simt, Doamne, pretutindeni. Să Te simt
Acolo batjocorit, pe crucea purtată de Tine, grea.
Mă doare să-Ţi simt simt trupul atât de dureros rănit.
Mă doare cruzimea cu care te-au tratat – şi moartea Ta.

Mă faci să te iubesc într-un fel deosebit –
Dacă n-ar fi existat raiul – eu tot Te-aş fi iubit –
Şi – dacă n-ar fi existat iadul – tot mi-ar fi fost de Tine teamă.

Pentru-a te iubi nu trebuie să-mi oferi fructele din paradis;
Chiar dacă ceea ce nădăjduiesc nu-i decât o iluzie,-un palid vis,
Eu te iubesc la fel de mult – şi mereu Te voi iubi, de bună seamă.

poezie de Autor necunoscut - Spania, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zenas Witt

Aveam şaisprezece ani - şi aveam vise îngrozitoare,
Şi debilitate nervoasă, şi puncte scânteietoare îmi împăienjenau ochii.
Şi nu putem să-mi amintesc cărţile pe care le citisem
Asemena lui Frank Drummer care memorase pagini după pagini.
Iar spatele îmi era moale, şi eram mereu îngrijorat
Şi stingherit, şi îmi făceam cu greutate temele,
Şi, când mă ridicam să recit, uitam
Ceea ce tocmai învăţasem.
Well, am văzut anunţul doctorului Weese
Şi, iată, era totul tipărit acolo,
De parcă m-ar fi cunoscut personal pe mine
Şi totodată visele mele pe care nu puteam să le controlez.
Astfel, am înţeles că eram însemnat deja pentru mormânt.
Şi am tot continuat să mă îngrijorez până când a început tusea,
Şi atunci visele s-au oprit.
Şi de atunci dorm somn fără vise
Aici, pe dealul de lângă râu.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umanitate, încotro

Ne pierdem printre rânduri,
Nu ne găsim începutul,
Nici sfârşitul,
Alunecăm de-a valma paginilor încărcate,
Dar goale de esenţă,
Ne scufundăm într-o vidă aglomeraţie,
Ne agăţam de colacul de salvare, atenţie.
Se distruge şi ce a mai rămas uman în noi,
Codificăm până şi mersul în doi.
Nu am dat update la ultimul script,
Scanăm datele din cont, nu de pe chip.

Existăm după coduri şi programe,
Când întâlnim viitorul,
Ne dă la soft, eroare.
Suntem atraşi de noţiunea de upgrade,
dar nu ştim ce preţ plătim,
Dezvoltăm exteriorul, iar pe interior murim.
Născuţi să iubim,
În definitiv, ajungem să programăm

[...] Citeşte tot

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce e viaţa?

De ce când trăieşti
Trebuie ca să iubeşti?!
Iubire să dăruieşti
Şi sa spui la ce gândeşti.
Spune-mi câte vieţi
Ţi-ar trebui ca să ierţi?
Şi sa nu te-n vinuieşti
De câte ori greşeşti
O viaţă poate fi şi
Dură, dar şi gingaşă
Porumbei ce duc in urma lor
Amintiri ce deseori nu mor.
Şi totuşi ce e iubirea?
Nu cred că e gândirea.
Căci şi cu gândul urăşti
Nu numai când vorbeşti.
De câte ori nu te-ai gândi
Nu pot să spun că te-ai mândri,
Cu ceea ce gândeşti
şi cu ce vorbeşti.

[...] Citeşte tot

poezie de Adriana Gheorghie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt tot o jumătate

Sunt jumătate om bun, jumătate un nebun.
Voi fi bufon!?
Sunt jumătate de-un fel, jumătate cam tembel.
Voi fi afon!?
Sunt jumătate mai brun, jumătate mă răzbun.
Voi fi tiran!?
Sunt jumătate un chel, jumătate mai rebel. Gărână!?
Sunt jumătate cam gol, jumătate doar alcool.
Voi fi pahar!?
Sunt jumătate făcut scrum, jumătate tutun.
Voi fi murdar!?
Sunt jumătate din stol, jumătate un dropgol.
Voi fi ecran!?
Sunt jumătate doar fum, jumătate la Neptun. Fântână!?
Sunt jumătate de dor, jumătate mă dor.
Voi fi înger!?
Sunt jumătate de ger, jumătate am cancer.
Voi fi Sânger!?
Sunt jumătate pe nor, jumătate te ador.
Voi fi zombi!?

[...] Citeşte tot

poezie de Roberto Kuzmanovic din Cu tine capăt glas
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri apuse

Se face iar târziu în templul din noi
Răsare cenusiul din depărtari nefaste
Nimic din ceea ce-am fost doi
Nu mai păstrează rugul atingerilor caste.

Spre noi pornim din nou mai neatenţi
Nu mai avem corăbii să ne poarte
Suntem tot mai săraci, mai imprudent
Iar fluierele lui Pan ne duc departe...

Pe menuete stranii ne oprim
Cu acelaşi ritm de zodii infidele
Spre marea destrămare poposim-
Îngeri ai sortii, despartiti în stele.

Fii ai eterului, c-ofrande deşteptam
Luminile ce-au fost cândva zeiesti-
Plenara noastră clipă o păstrăm
Sfidând retorica iubirilor lumeşti.

[...] Citeşte tot

poezie de Veronica Stănilă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tărâmul meu

Pe vârful unui munte – un obelisc;
pe capul lui – un con de brad; în fruntea
acestuia – un ac; şi-n vârful lui
tărâmul meu, Împărăţia clipei.
Nu-i nicio graniţă pe-acest pământ
(ocean sau mare, lanţ de munţi sau fluviu)
de netrecut: sortită-i suprafaţa
să fie cucerită. Însă, eu,
cu vaste crăpături de timp îmi apăr
scânteietoarea mea singurătate.
Căci nu mă-nvecinez decât cu partea
de mine însumi care urcă-ntr-una
târâş, şi – detronat numai de mine,
uzurpator şi uzurpat deodată –
sunt nefiind. Iar voluptatea rară
de-a şti că ard, această voluptate
hrăneşte-un foc ce se consumă-n sine.
Adesea, ceea ce vi se pare fulger
- un oaspete aparent – coboară brusc
din cer, se scurge-n jos, către câmpie,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai cred în tine

Am crezut în tine dar...
astăzi plec...
şi sunt mâhnită că
nu te cunosc încă...!
Sunt uimită, inutil vinovată şi,
mai ales, neadmis constrânsă
fiindcă tocmai începusem
să descopăr acolo,
în străfundul fiinţei tale,
o faţetă necunoscută,
bine conservată
şi special verosimilă
a sufletului tău şi...
era atât de frumoasă...!
Poate eu
nu m-am străduit îndeajuns
în căutările mele sau
n-am fost destul de eficientă
în estimarea personalităţii tale...!
Sau poate... tu n-ai vrut -de ce?-

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Mirancea din Du-mă cu tine la capătul lumii (23 ianuarie 2013)
Adăugat de Alisa
Comentează! | Votează! | Copiază!