Replici despre la*multi*ani*fratele*meu, pagina 98
Claire: Ai folosit balsamul acela pe care ți l-am adus?
Catherine: Nu. Fir-ar. Am uitat.
Claire: E preferatul meu. O să-ți placă mult, Katie. Aș vrea să-l încerci.
Catherine: O să-l încerc data viitoare.
Claire: O să-ți placă. E cu jojoba.
Catherine: Ce este jojoba?
Claire: E un ulei care îți face părul sănătos.
Catherine: Părul este mort.
Claire: Ce?
Catherine: Este... țesut mort. Nu-l poți însănătoși.
Claire: Cum spui tu. Dar e bun pentru păr.
Catherine: Ce anume? Ceva chimic?
Claire: Nu. Este organic.
Catherine: Nu poate fi și organic și chimic în același timp.
Claire: Nu știu ce este.
Catherine: Ai auzit de chimie organică?
Claire: Îmi face părul să arate, să miroasă și să se simtă plăcut la atingere și asta este tot ceea ce știu despre balsam. S-ar putea să-ți placă dacă te hotărăști să-l folosești.
Catherine: Mulțumesc. Am să-l încerc.
replici din filmul artistic Dovada, scenariu de David Auburn
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre păr
- citate despre chimie
- citate despre însănătoșire
- citate despre uitare
- citate despre timp
- citate despre sănătate
- citate despre mulțumire
- citate despre moarte
- citate despre medicină
Elizabeth Bennet: Charlotte!
Charlotte Lucas: Lizzie, draga mea. Am venit să dau o veste. Domnul Collins și cu mine ne-am... logodit.
Elizabeth Bennet: Și vă căsătoriți?
Charlotte Lucas: Da, bineînțeles. Ce alt fel de logodnă mai există? (Lizzie pare uimită.)
Charlotte Lucas: O, pentru numele lui Dumnezeu! Nu te uita așa la mine, Lizzie! Nu există niciun motiv pe lume pentru care să nu pot fi la fel de fericită cu el ca și cu oricine altcineva.
Elizabeth Bennet: Dar el este ridicol!
Charlotte Lucas: O, mai taci! Nu ne putem permite toți să fim romantici. Mi s-a oferit un cămin confortabil și siguranță. Am de ce să fiu recunoscătoare.
Elizabeth Bennet: Dar...
Charlotte Lucas: Am 27 de ani, nu am bani, nici viitor. Sunt deja o povară pentru părinții mei și mi-este îngrozitor de teamă. Așa că, Lizzie, să nu îndrăznești să mă judeci. Să nu cumva să îndrăznești!
replici din filmul artistic Mândrie și prejudecată, scenariu de Deborah Moggach, după Jane Austen
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre logodnă
- citate despre viitor
- citate despre tăcere
- citate despre siguranță
- citate despre romantism
- citate despre religie
- citate despre recunoștință
- citate despre frică
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Boromir (îl ajunge din urmă pe Frodo, care adună lemne): Nici unul dintre noi n-ar trebui să umble singur, iar tu nici atât. Frodo? Știu că suferi, văd asta în fiecare zi. Ești sigur că nu suferi în zadar? Frodo, mai sunt și alte posibilități, alte căi pe care le-ai putea urma.
Frodo: Înțeleg ce spui și ar părea chiar înțelept, dacă inima nu m-ar preveni.
Boromir: Să te prevină? În ce privință? Frodo, tuturor ne e teamă. Dar să lași acea teamă să distrugă și puținele speranțe pe care le mai avem... chiar nu îți dai seama? Asta e nebunie!
Frodo: Nu există altă cale.
Boromoir: Nu cer decât puterea de a-mi conduce poporul! (Se apropie de Frodo.)
Boromir: Dacă mi-ai împrumuta inelul...
Frodo (se îndepărtează): Nu!
Boromir: De ce te ferești? Nu sunt un hoț.
Frodo: Nu ești tu însuți.
Boromir: Ce șanse crezi că ai? Te vor găsi. Vor lua inelul. Iar tu îți vei implora moartea înainte ca totul să ia sfârșit.
replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăția inelului, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre înțelepciune, citate despre sfârșit, citate despre posibilitate, citate despre nebunie, citate despre lemn, citate despre inimă sau citate despre existență
Friedman: Trebuie s-o uiți pe Grace, amice.
Luke: Dar simt niște chestii. Știu că e o reacție biologică...
Friedman: Nu e vorba de biologie aici. E vorba de psihologie. Mereu te arunci în poarta care e încuiată. Și de ce? Pentru că ți-e frică să o deschizi și să te bucuri de frumusețile grădinii care e dincolo de ea...
Luke: Hei, nu mi-e frică să deschid poarta.
Friedman: Atunci de ce treci mereu de poarta care e larg deschisă? Și nu-mi spune că nu știi despre cine vorbesc.
Luke: Despre Glynis?
Friedman: E topită după tine, omule. Când am dus-o la dans, numai despre tine a vorbit. Foarte enervant, dar... a fost din cauză că m-am parfumat.
Luke: Nu pot să-mi transfer sentimentele de la o persoană la alta pur și simplu.
Friedman: Ba normal că poți. E parte din ADN-ul tău. Ai văzut cum te-a privit Glynis la ora de chimie? E genul de privire pe care de obicei trebuie s-o iei de pe net.
Luke: Bine... Îți apreciez preocuparea, dar pot avea singur grijă de viața mea amoroasă.
Friedman: Mda... singur, sub duș.
replici din filmul serial Joan din Arcadia
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre vorbire, citate despre biologie, citate despre viață, citate despre psihologie, citate despre prietenie, citate despre ore, citate despre genetică sau citate despre frumusețe
Nistor: Dom' director, mă scuzați...
Traian: Spune, Nis!
Nistor: Nu înțeleg, cum să fim plătiți, dacă nu vom mai fi aici?
Traian: Măi, tu unde lucrezi?!
Nistor: În Institut, normal.
Traian: De cât timp?
Nistor: Aproximativ patru ani, dom' director...
Traian: De câte concedii ai beneficiat până acum?
Nistor: Păi, de nici unul... Pentru că, în primul an eram de abia la începutul activității, iar după aceea s-a ivit problema construcției navei "Pacifis"; n-am avut când...
Traian: Ți-ai primit salariul pe luna trecută, mai?
Nistor: Încă nu...
Traian: Pe 27 iunie veți pleca în misiune. În interesul cui sau cine organizează această misiune?
Nistor: Institutul, cred...
Traian: Nu crezi, ci sigur, doar sigla Institutului nostru se află pe uniformele voastre. Deci, tot angajații noștri vă puteți considera și e normal să fiți plătiți în continuare, în următorii ani, chiar dacă nu veți fi aici.
Nistor: Poate, dar în misiune nu ne-ar trebui bani la noi; ce-am putea face cu ei?!
Traian: Din bancnote: avioane, vaporașe, bărcuțe și alte figurine, să vă jucați cu ele prin navă. Iar cu monedele, puteți juca alba-neagra, barbut, sau altceva... Nu, sigur că nu veți primi salariile la voi, nici n-am avea cum să vă livrăm banii lunar la bordul navei și după cum ai remarcat, nici n-ați avea nevoie de bani în misiune. Tocmai despre asta trebuie să discutăm aici, în această ședință, despre modalitatea în care se vor efectua plățile și către cine; asta trebuie să stabilim.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre bani, citate despre salariu, citate despre plată, citate despre jocuri, citate despre început, citate despre numismatică, citate despre construcții sau citate despre concediu
Laertes: Rămâi cu bine, Ofelia și nu uita sfaturile pe care ți le-am dat.
Ofelia: Le-am ferecat cu grijă în memorie și doar tu ai cheia de la-ncuietoare.
replici din piesa de teatru Hamlet, Actul I, Scena 3, scenariu de William Shakespeare (1599), traducere de Dan Costinaș
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sfaturi
Regina Gertrude: Hamlet, l-ai insultat teribil pe tatăl tău.
Hamlet: Mamă, l-ai insultat teribil pe tatăl meu.
replici celebre din piesa de teatru Hamlet, Actul III, Scena 4, scenariu de William Shakespeare (1599), traducere de Dan Costinaș
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre monarhie, citate de William Shakespeare despre monarhie, citate despre mamă, citate de William Shakespeare despre mamă, citate despre Hamlet sau citate de William Shakespeare despre Hamlet
Samson (uitându-se stingherit spre spectatori): Doamne, câtă lume! (Clatină nemulțumit din cap.) Și când te gândești că-i zi de muncă... Și când te gândești că fânul zace polog... N-are cine să-l întoarcă... N-are cine să-l adune... (Înaintează spre scenă, nemulțumit. Se uită cu reproș la spectatori.) Măi, oameni buni! Voi chiar n-aveți treabă la voi acasă? (Urcă în scenă pe scărița din dreapta, mormăind indignat.) Poate că nu știți să bateți coasa. Dar de dat cu grebla, tot natul știe... (Către Baci): Cumetre! Ce-i cu atâta lume la tine-n bătătură? Ai pus de nuntă?
Baciul (cu tratatul deschis, în mână, privind peste ochelari, aspru): Lasă, bre, lumea-n pace! Nu-i treaba dumitale!...
replici din piesa de teatru Oile Domnului (Satul electronic), scenariu de Valeriu Butulescu (2001)
Adăugat de A. Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre pace, citate despre ochelari, citate despre oameni buni, citate despre nuntă, citate despre nemulțumire, citate despre muncă sau citate despre acasă
Krzysztof: Se pare că unii au calculat, pentru cei pasionați de statistici bizare, că omul mediu petrece - cumulat: patru zile din viață holbându-se la focuri de artificii, 51 de zile doar gândindu-se cu ce să se îmbrace înainte de a ieși din casă și două săptămâni întregi ronțăind chipsuri. Plictiseală... doi ani. Adică mai mult de șapte sute de zile de așteptare, nădăjduind că totuși se va întâmpla ceva.
replici din filmul artistic Toate aceste nopți nedormite, scenariu de Michal Marczak (2016), traducere de Dan Costinaș
Adăugat de Festivalul Filmului European
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zile, citate despre săptămâni, citate despre statistică, citate despre foc sau citate despre calcule
El: Vrei să trezești animalul din mine?
Ea: Nu mi-e frică de măgari!
replici
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai mult umor despre zoologie, umor despre măgari, umor despre frică sau umor despre animale