a se min�i pe sine �nsu�i

De la orbi învaţă

De la orbi învaţă
Şi ia seama bine
Ce-i vederea-n viaţă
Şi viaţa-n sine.

De la surzi învaţă
Şi ascultă bine
Cum cheamă la viaţă
Cuvântul din tine.

De la prunci învaţă
Inima curată
Ce-ţi aduce-n viaţă
Pace necurmată.

De la orice floare
Învaţă mereu
A vieţii splendoare
Ce-o dă Dumnezeu.

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Marin Oprescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind

în lumea plină de femei, în lumea plină de păcate
în scrumuri scocioram scântei să ardă viciile toate
şi să rămînă dintre ele doar cele veşnic elegante
chiar dacă au venit ca stele, chiar dacă vor pleca bacante

în lumea plină de bărbaţi, în lumea plină de himere
prin wal-uri căutăm cârnaţi la soiul preferat de bere
mai căutăm şi adăpost să pot privi fără prihană
un meci de fotbal pe de rost, şi el sătul de-atîta hrană

în lumea plină de femei, în lumea plină cu bărbaţi
sorbii din plin amarul ei şi din dulceaţa ei nesaţ
am fost cândva şi Don Juan şi soţ amarnic înşelat
am fost la funduri de ocean şi cerb de coarne spânzurat

dar am rămas acelaşi eu cu suflet tânăr şi hoinar
de copilaş hazliu, de zeu, de cel din urmă boschetar
şi azi impovărat de ani şi dus cu pluta uneori
în viaţă asta de doi bani, mai ard în sine meteori

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (5 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesaj de la natură

Nu mai faceţi voi campanii ce-au ca scop sume de plată.
Omorâţi-vă în pace, făr' a media pe plantă!
Chiar vă înţelegem sensul, mândrilor cu capul mare
Creaţi arme spre-a decide cin' rămâne în picioare
În acest război al vostru, un nonsens al legii firii,
Omorâţi chiar prim maestrul ce-a dat viaţă omenirii...
Şi nouă, străbunii sacri, ş-altor specii osebite
Spre-a-ndruma sufletul vostru întru el prin taine sfinte.
N-aţi fost singurii ce-n goană au ras tot spre nicăierea,
Dar consumatori de sine?!... o specie de toată jena.
Dacă tot vreţi adevărul şi nu-l căutaţi în om
Nu mai vindeţi oxigenul ca bilet de avion!
Voi visaţi doar la mai mare, la etern necontenit,
Dar distrugeţi tot ce astăzi cu onoare v-a slujit!
Chipuri pale cu machiaje... creatori de mode mute,
Surdă-i dogma surzitoare care vă transformă-n brute.
Brute calme, sfidătoare, cu inimi la metastază
Ce-s conduse de "iubire" doar când camera stochează.
Judecata vine-ndată, nepoţi vom salva pe front...
Că noi suntem cerul vostru şi calea spre orizont.

poezie de Silviu-Gabriel Obreja (21 iunie 2017)
Adăugat de untimidsijumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

O pisică şi-un căţel

Vorbăreaţă din născare,
O pisică stă la soare
Şi tot mişcă din mustaţă
Cu-n căţel faţă în faţă.

- Vreau să ştii, spune pisica,
Cu un nas cam atâtica,
Eu perniţe am la gheare
Şi mereu cad în picioare.

Stau la pândă, măi Grivei,
Să îi prind pe şoricei
Care-s tare jucăuşi,
Uite unul chiar acuş!

Şi pisica se repede
Când pe şoricel îl vede.
Stă puţin şi se gândeşte
Căţeluşul şi grăieşte:

[...] Citeşte tot

fabulă de Gabriela Genţiana Groza din Lampioanele vii (2009)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre poezia modernă

Poezia minţii în tentativa de a găsi
Ceea ce este de ajuns; nu este necesar să găsească
Întotdeauna ceea ce caută: scenariul a fost stabilit; se repetă
Doar textul.
Apoi piesa se schimbă
În altceva. Trecutul ei a fost un cadou.

Ea trebuie să trăiască, să se adapteze la limbajul locului.
Trebuie să întâlnească bărbaţii timpului şi să întâlnescă
Femeile timpului. Trebuie să reflecteze asupra războiului
Şi să găsească ceea ce este de ajuns. Trebuie
Să construiască o scenă nouă. Trebuie să urce pe acea scenă
Şi, ca un actor niciodată mulţumit, încet şi meditând,
Să sufle acele cuvinte care în ureche,
În gingaşa ureche a minţii, repetă,
Cu exactitate, ceea ce ea vrea să audă, sunetul
Cărora e ascultat de o audienţă invizibilă,
Nu piesa, ci pe sine însăşi, exprimând
Emoţiile a două persoane în momentul când cele două
Emoţii devin una. Actorul

[...] Citeşte tot

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castanii

Pe sub castani cu frunza mare eu mi-am purtat ades tristetea
Când parasita sta de vorba cu sine însasi tineretea,
Si miscatoarea lor cupola deasupra-si clatina verdeata,
Parea ca-n jurul meu prin ramuri în mii de palme bate viata;
Iar câteodata crengi uscate pareau cadelnitând un mort.
Pe sub castani cu frunza mare si azi tristetea mea mi-o port.
În dupa-amiezi de primavara subt umbra lor racoritoare,
Pândeam speranta cum se joaca în jucausi banuti de soare,
Si ma-ncercam a lor comoara s-o prind în suflet si s-o strâng,
Sa port în mine-un strop de soare când va fi iarasi ca sa plâng.

Pe subt tunele mari de umbra ce-ntind castanii visatori,
În urma ta pe-aceeasi strada am ratacit de-atâtea ori;
Din urma am privit adesea ritmarea rochiei pe drum,
Un clopot miscator de linii, de armonie si parfum.
Ca sa mai vad înca o data seninul clarei tale frunti,
Am ratacit atâta vreme pe urma pasilor marunti,
Si-n noaptea asta soptitoare de primavara si de luna,
Când întunericul din juru-mi în suflet parca mi s-aduna,
Eu umblu parasit si singur subt masti de astri ce scânteie,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teleapelul

Mereu inopinată vocea în teleportare
Când chiar neaşteptată, este mereu surpriză
Din poli se contactând într-o electroliză
Fără de rezultat ştiut, o întâmplătoare.

În fond nimic nu este total întâmplător
Căci apelantul ştie în timp ce-are să ceară...
Şi-a programat apel devreme, de cu seară
Îşi repetând în minte scopul, sârguitor.

Este inechitabil însăşi apelu-n sine
Căci cel care-l primeşte şi-n grabă îi răspunde,
Habar nu are cine-i, cui i-adresat, de unde;
Veşnic nepregătit îl întoarce cum îi vine.

Morala-i foarte simplă; când primeşti un semnal
Reflecţia urgentă-i pentru cine-i, ce-l doare
Şi-n timp ce voce asculţi, doar puneţi întrebare;
Spune-i s-aştepte o clipă, aşa doar teatral!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul Intunericului

Pe un tărâm funebru
Pe un soclu negru
Sta un vultur falnic
Cu chip dur şi jalnic.

Şi văd...

Cum din ceruri cad
Legiuni din iad
Imprejuru-i stand
Pe el protejând

Iar eu..

Spre El încet vin
Mă apropii lin
Frigul se înteţeşte
Ceaţa se iveşte

Şi deodată...

[...] Citeşte tot

poezie de Alin Ojog (12 noiembrie 2020)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de noapte

A suflării nemişcare.
Un chip de animal
Încremenit de-albastru, sanctitatea lui.

Imensă e tăcerea-n piatră;
Masca unei noptatice păsări. Blajin triplu acord
Se contopeşte-ntr-unul. Elai!

Chipul tău Se-nclină mut peste-albăstriile ape.
O! Voi liniştite oglinzi ale adevărului.
Pe singurătatea tâmplei de fildeş
Răsare palida reflexie a căzuţilor îngeri.

Comentarii
Trakl nu este "poetul nopţii" chiar dacă aşa o vrea "clişeul"! Atât seara cât şi dimineaţa apar preponderent în poeziile sale. Crepusculul este motivul de bază a celor două din urmă (apus/răsărit). Totuşi avem aici un "Cântec de noapte".
Poemul începe cu "suflarea" (divină), respiraţia e încremenită în lut (piatră), aici începe istoria omenirii. Această interpretare poate părea a fi prematură, dar "nemişcarea" indică în mod clar acest lucru.
Trakl, chiar dacă a întrerupt şcoala, avea o cultură umanistă profundă şi diferenţiată. În "inventarul" ei este inclusă şi doctrina aristotelică a "nemişcatului Dumnezeu" ca "primul mişcător", primul care a pus cerul şi pământul în mişcare. "Un chip de animal/ Încremenit de-albastru" devine lizibilă ca o interpretare extrem idiosincratică a doctrinei lui Darwin despre descinderea omului îmbinată cu povestea biblică a Creaţiei Divine.
Acest om se transformă la Trakl într-o "nemişcare", ca şi cum aceasta ar fi cea mai înaltă formă umană de a se apropia de chipul şi asemănarea cu Dumnezeu, "tăcere-n piatră", "mască". Caracteristica acestei poezii este, în mod cât se poate de vizibil, "nemişcarea".
Imobilitatea lui Dumnezeu pare să se reflecte în "încremenirea" celei mai înalte creaturi ale sale, modelate după chipul şi asemănarea Sa. "Singuraticul", omul în oglinda adevărului, este marcat de "temple de fildeş", o imagine statuară. Dar această asemănare este în mod clar ruptă. O altă imagine intervine, imaginea lui Narcis1 care se uită la sine în luciul apei şi se îneacă în dragostea pentru sine însuşi. Dar Trakl se referă
oare Narcis? El numeşte personajul "Elai", (fata din măslin) care este o figură antică grecească a fertilităţii. Din numele acesta se pot forma atât "Elis", cât şi "Elai". În ebraică "Eli" înseamnă "Dumnezeul meu".

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezervaţia de zimbri

O mie de ani, vînătorii zeloşi
Vînatul suprem al pădurii-l vînară
Nu porci, căprioare, fazani şi cocoşi
Ci zimbri, că ei sînt pe stema de ţară!

Măreţ animal este zimbrul cel mut!
O mie de ani de săgeţi şi rafale
Dar el, melancolic, ca şi la-nceput
La nimeni nu-nchină puterile sale.

Cu milă priveşte spre brazda de plug
Spre ieslea lui tremură botul şi nara
Mai bine vînat decît vită în jug
Căci zimbrul nu ia de la alţii povara.

Pe sine se poartă în negre păduri
Şi tropotul lui grea furtună anunţă
Şi-şi duce lumina în ochii lui puri
Şi tropot de zimbri viţei în sămînţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Păunescu
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!