intrat

Cicatricele vieţii [Life's scars]

Toţi spun că lumea e rotundă,
Însă eu cred că-i un pătrat,
Rănile mici mereu abundă,
Căci pe la colţuri au intrat.
Dar am aflat plecând de-acasă
Călătorind spre Occident –
Că rana cea mai dureroasă
Ne-o fac cei dragi, e evident.

Persoana rea, dispreţuită,
Te umple întruna de venin;
Şi inima-ţi va fi rănită
De tot ce face-acel străin;
Acestea-s lucruri trecătoare;
Dar e-un precept pe care-l ştim:
Ne fac răni mari, usturătoare,
Numai aceia ce-i iubim.

O haină şic, farmec aparte,
Pentru străini le etalăm,

[...] Citeşte tot

poezie de Ella Wheeler Wilcox, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaginaţia mea

spune: creierul este închis
într-o colivie aurită
fără trape şi uşi de ieşire
nimeni nu înţelege cum
a intrat în capcană
dar toată lumea ştie
că va rămâne captiv pentru totdeauna
nici nu contează cât este de confortabilă
sau modernă
tot colivie-închisoare rămâne
acum ţese reţele
de apărare fortificate
şi filtrează toate informaţiile
care pătrund în cazemata blindată
a reuşit să construiască
o agenţie de spionaj
o galaxie într-un univers
imaginaţia hoinăreşte prin deşert
dune mânate de furtunile puternice
cameră albă

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu dacă te iubesc, -Escu!

ştiu numai că te-am

confundat în mod constant
cu prinţul oferindu-mi cosmosul
per pedes apostolorum

că am închis ochii ca de gâză intrată
de fiecare dată când ceaţa primea somaţii
din dreptul femeii angoasate

am simulat paradisul
vecinătatea lui Dumnezeu
m-am arătat lumii chiar şi cu
Pasăre Măiastră

am tastat îmbrăcată frugal
aproape goală riscând oprobrii
privarea de demnitate
am ignorat viruşi potenţiale zăpezi...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balta

Abia după ce murise
I-a dat prin gând
- În fond, de ce nu?
C-ar trebui să-şi refacă viaţa.

Dar unde? Când? Si mai ales cine?
Că acum nici nu mai ştia bine
Ce este? Cum este
Şi mai ales de ce să-şi mai refacă.
Şi ce? Când? Unde?
Şi iarăşi sâsâitoarea viespe: cine
Cine să-si refacâ. Şi ce?

Se repetă şi-a zis într-un târziu,
S-o lăsăm baltă.

(Balta era de altfel plină de el,
- Intrat de trei zile în circuit
Trestii gânditoare - aiurau -
Broaşte, mâl bolborosind în adânc, peştişori cât unghia

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi ceva!

Dacă-am să te chem
Dă-mi măcar un semn
Fie şi-un blestem
Din partea ta.
Totuşi nu ştiu cum
Pentru-atâta drum
Ce-a-nceput acum
Spune-mi ceva.

În noaptea despărţirii dintre noi
Copacii cad pe drum din doi în doi,
În ochi mă bate viscolul câinesc
Şi am venit să-ţi spun că te iubesc.

Probabil drumul meu va duce-n iad
Mă-mpiedic de o lacrimă şi cad
Şi iar adorm şi iar mi-e dat un vis
Că biata cifră doi s-a sinucis.

Şi de atâta viscol vestitor

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baba iarna intră-n sat...

Alergând, ca de năpastă,
Au venit buluc pe coastă
Doi băieţi
Mai isteţi,
Să dea veste
La neveste
C-au văzut în deal la stână,
Coborând din vârf de munte,
Peste ape fără punte,
Iarna sură şi bătrână...

Mai târziu, mai pe-nserat,
A intrat şi baba-n sat:
Uite-o-n capul podului,
În văzul norodului,
Pe-un butuc de lemn uscat,
Cu cojoc de căpătat,
Cu năframa de furat,
Cu catrinţa de aba

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sofie

Sofie e o femeie ce s-a apucat de muncă
fostă deţinută din ţinutul meu
o văd în fiecare dimineaţă când părăsesc oraşul
cu buzele întinse aşteaptă
din păr i se desprind corbi spre seară
din paltonul gri demodat ies doctori
pantofii înalţi sunt purtaţi de muncitori cu ziua de prin preajmă
ţipetele ei sunt ţipetele oraşului
unghiile ei sunt lungi ca iadul.

Sofie e o femeie frumoasă dimineaţa când roua
se aşază pe bancă
şi câţiva lingăi îi lustruiesc genunchii
fără să ezite se uită la mine
mă vede cum mă văd eu
mila mea pentru Sofie s-a întins jos şi ne-a făcut semn
ne-am dus şi ne-a şoptit la ureche
inteligibil dar suficient
- mai mult o stare
lucrurile s-au legat şi am luat-o acasă

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Manea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fraţii lui Ţugulea adunase pe toţi megiaşii, zicând că a intrat ursul în sat. Când veniră şi văzură pe Ţugulea, rămaseră ca bătuţi de Dumnezeu. Calul lui Ţugulea sări şi-i omorî pe amândoi cu picioarele, apoi veni lângă stăpânul lui cel adevărat, lăcrimă şi îi linse mâinile. Când auziră megiaşii faptele cele proclete ale fraţilor lui, ziseră că urgia lui Dumnezeu a căzut peste dânşii, omorându-i calul. Tocmai istorisea părinţilor lui tot ce păţise în pribegia lui Ţugulea, când deodată se auzi un zgomot în curte. Ieşiră să vază ce este. Ce gândiţi că mi-au văzut? O ceată de ostaşi. Căpetenia ostaşilor descălecă, se apropie şi-i dădu nişte cărţi împărăteşti. Împăratul stririlor murise. Această carte ce-i aduse era adiata împăratului. Căci bolnav fiind pe patul morţii, l-a fost întrebat sfetnicii şi gloatele pe cine lasă împărat, pentru că n-avea alţi copii. Împăratul le-a fost răspuns că mai vrednic nu cunoaşte pe nimeni decât pe Ţugulea. Atunci s-a scris adiata, s-a iscălit de împărat şi de toată obştea.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei crai de la răsărit

Trei crai de la răsărit
Cu steaua-au călătorit
Şi-au mers, după cum cetim,
Până la Ierusalim

Acolo dac-au ajuns
Steaua-n nori li s-a ascuns,
Prin oraş ei au căutat
Şi pe toţi au întrebat

"Unde s-a născut", zicând,
"Un crai mare de curând?
Ca să mergem să-l vedem
Şi lui să ne închinăm"

Iară Irod împărat
Auzind s-a tulburat,
Pe crai la el i-a chemat
Şi în taină i-a întrebat

[...] Citeşte tot

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbesc

Nişte grăsane se uitau la mine
şi atunci îmi dau seama că zâmbesc.
zâmbesc în maşina 109 în drum spre slujbă.
fireşte impresie bună nu poate să facă
un tinerel pletos care se uită pe geam şi zâmbeşte.
dar eu mi-am amintit de tine şi, ca de obicei, am zâmbit.
e o reacţie necontrolată.
m-am trezit dimineaţa încâlcit în vise urâte, cu jupuiri de viu,
cu andrele străbătindu-mi dantura
şi mi-am amintit de orele de gramatică.
în masină pute-a maieuri şi-a benzină
iar pe geam ce să vezi? blocuri şi iar blocuri.
am zâmbit şi am ramas, cred, minute bune cu zâmbetul ăsta.
mi te-am amintit în tricoul galben, lăbărţat
şi eu tot în tricou, cam soios, cum am intrat la bulandra.
era antreul plin de gagici încoţofenite
şi tipi la costum...
noi parcă eram picaţi de la Woodstock,
la şcoala directorul m-a luat în primire şi secretara
m-a ameninţat

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!