mihai+eminesc

Nervi în noapte

E toamnă. Noapte. Plouă. Insomnie.
Deschid albumul cu fotografii:
Cei vii sunt morţi, pe când cei morţi sunt vii, -
Şi toţi îmi dau o criză de fobie.

Îi văd trecând prin viaţa mea pustie
Cu relativul vieţii lor pustii...
Şi-n pragul absolutei veşnicii,
Aştept să-mi sune ceasul lor şi mie.

Mereu ciocanul vremii cade greu
Şi-mi bate cuie la sicriu mereu,
Cu iscusinţa lui stăruitoare...

Şi-mi fură somnul spaima de pământ...
Şi mor mereu cu clipa care moare...
Şi-afară-i toamnă, noapte, ploaie, vânt...

sonet de Mihai Codreanu din Turnul de fildeş - Lira neagră (1929)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca tine, mamă!

Pot, mamă, să-mi legăn copiii
Aşa cum se poate de bine,
Dar ştii, să îmi fie ruşine,
Nu-i leagăn mai bun ca la tine.

Pot, mamă, să cânt cum se cântă,
Pietoso, dacapo al fine.
Dar ştii, să îmi fie ruşine,
Nu-i cântec mai drag ca la tine.

Pot moarte să-nving şi să sufăr,
Să tac şi să plâng cum se plânge...
Dar, mamă, să-mi fie ruşine—
Nici plânge nu pot ca şi tine!

Chişinău 30 septembrie 2019

poezie de Mihai Ghidora (30 septembrie 2019)
Adăugat de Ghidora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Actorul

Lui Mihai Volontir

Intrase în lacrimi – încerca să plângă
Aşa cum ar putea să plângă cineva
Dacă într-o bună zi se va găsi lângă
Propria moarte, a sa.

Apoi intra în zâmbet – cu prietenii toţi:
Cu ei râdea mai mult decât cu gura,
Râdeau în el chiar şi cei morţi,
Sfărmând trădarea, împrospătând arătura.

Intra pe urmă-n dans, cu viscolul de seară:
Dansau zăpada anului întreg.
Striviţi de oboseală, dansau şi ameţeala –
Dansul lor nici cu plugul nu pot să-l şterg.

... Şi în sfârşit, intrase în propria-i făptură...
Vorbea încet, doar singur să se-auză.
Se risipea-nserarea, fără-nici o lovitură –

[...] Citeşte tot

poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii (1979)
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred...

Eu cred în înviere şi-n miracol,
În zbor de sfinţi ca pasărea-n văzduh,
Într-o răpire— secole-aşteptată,
Într-un avânt spre ce-i necunoscut.

Mai cred sfios, în vălul fecioriei...
În dragoste mai cred, în ce-i curat,
În roua dintr-o peşteră pustie,
Şi-ntr-un Izvor de apă nesecat.

Cred ferm, în apa vindecării Tale—
Lumină, ce-ai aprins lumini cereşti,
Cum în Iordan fu lepra vindecată
Aşa în Tine să mă curăţeşti...

Atât mai cred şi-n lacrimile mele—
Cum crede-o mamă în al său copil,
Cum a crezut fecioara-n feciorie
Mai cred şi eu în tot ce e sublim.

poezie de Mihai Ghidora (7 iunie 2010)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unirea

Unirea este floarea
De mii de ani grijită
De neamul românesc.

Ciobanii călători peste munte
Sub asprul lor cojoc o încălzesc.
Ţăranii aplecaţi pe glie
Cu roua suferinţei o stropesc.

Muncitorii cu braţe-ncordate
În zilele noastre-o-ntăresc.
Scriitorii cu pana de foc
O altoiesc pe al nostru noroc.

Ea a înflorit în mâinile
lui Mihai Viteazul,
Care i-a lăsat-o moştenire lui Cuza,
După ce fusese îngrijită,
o vreme,
De Bălcescu, Alecsandri

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Marin Corneliu Dobre
Adăugat de Alin Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înger de pază

Când sufletu-mi noaptea veghea în extaze,
Vedeam ca în vis pe-al meu înger de pază,
Incins cu o haină de umbre şi raze,
C-asupră-mi c-un zâmbet aripele-a-ntins;
Dar cum te văzui într-o palidă haină,
Copilă cuprinsă de dor şi de taină,
Fugi acel înger de ochiu-ţi ânvins.

Eşti demon, copilă, că numai c-o zare
Din genele-ţi lunge, din ochiul tău mare
Făcuşi pe-al meu înger cu spaimă să zboare,
El, veghea mea sfântă, amicul fidel?
Ori poate!... O,-nchide lungi genele tale,
Să pot recunoaşte trăsurile-ţi pale,
Căci tu - tu eşti el.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1871)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

O spun deschis...

Te aştept să vii cu mersul graţios,
Spre mine zâmbitoare şi splendidă,
Totul mi se pare enorm de grandios,
Fiinţă de gheaţă ce rămâi candidă.

Te ascult în nopţile târzii de insomnie
Spunându-mi cuvinte dulci, de miere,
Reintru pentru clipe în farmec şi în reverie
Iar gândul mai aproape mi te cere.

Te văd întruchipată în tot ce e frumos,
În fulgi de nea, în mari poeme,
Iar sângele în vene tresaltă furtunos,
Când oare gândul va înceta ca să te cheme?

Nimic nu se va pierde din tot ce-a fost,
Doar tu ai fi putut să schimbi ceva.
Dar nu văd vreun oarecare rost
Şi nici motive pentru a te îndepărta.

poezie de Mihai Leonte (20 ianuarie 1966)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stea îndepărtată

În Carul Mare e o stea
Pe care noaptea o privesc,
Acolo-mi este dragostea
Pe care atâta mi-o doresc.

Ca orice stea din depărtare
Ea rămâne mereu rece,
Am obosit în căutare
De la mine vrea să plece.

De ce steluţa mea iubită
Te-ascunzi în nori de fum?
Mi-e inima atât de obosită
Căci nu avem acelaşi drum.

Fără tine mi-este greu
Nu ştiu cât o să rezist?
Te port în suflet mereu
Care este tot mai trist.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Leonte (august 1964)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul Dorohoiului

Un târg micuţ, provincial,
Dar mai "bătrân" c-un an ca Iaşul,
Şi-a ridicat în Nord lăcaşul,
Drept scut la un atac muscal.

PAN MIHAIL i-a fost chiar naşul
Ce l-a slujit, i-a fost loial,
Acestui târg provincial,
Şi mai"bătrân" c-un an ca Iaşul.

Când deseori revăd oraşul
Şi-observ că-n locul meu natal
E un plictis făr'de egal
Mă-ntreb, e vinovat Ostaşul*

Că este-un târg povincial?

* Ostaşul: Statuia"Ostaşului Român" din faţa Primăriei Municipiului Dorohoi.

rondel de Mihai Haivas din Tangoul poantelor în pas de vals (2009)
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solul Golgotei (sonet)

Isus veni şi-n casa mea-ntr-o seară:
Era-ntr-un tainic şi suav apus
Şi-am stat în casă singur cu Isus
Şi-afară era o blondă primăvară.
Atunci mi-a spus cu vocea Lui cea clară
Că oamenii sunt buni, deşi L-au dus
Să-L bată-n cuie pe Golgota sus,
Fiindcă I-a iubit din cale-afară.

Şi mi-a mai spus că poate fi iertat,
Chiar Iuda, ce-L vându c-un sărutat,
Ca să-şi sporească cu treizeci, arginţii.

Apoi plecând, din prag mi-a spus aşa:
Comoara sufletului, ca şi-a minţii
E să iubeşti pentru-a putea ierta.

sonet de Mihai Codreanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!