a se min�i pe sine �nsu�i

Şi să rămâi

Ştim că ne vezi Bădie de dincolo de stele
Cum îi cântăm în strună şi-n slovă la străin
Şi cum se unduieşte pe ritmuri de manele
O naţiune altfel decât sperai să fim.

Ştim că priveşti Bădie din lumile celeste,
La epigoni de astăzi, de ieri şi de oricând,
Cum îşi trăiesc prezentul atâta cât mai este,
Încrâncenaţi în glorii ca spinii pe mormânt.

Ştim că le-auzi cuvântul sofisticat ambiguu,
Îţi simt din gust amarul şi mila din surâs,
Căci limba românească azi demnă e de plâns,
Din dulce şi frumoasă ajuns-a un reziduu.

Şi iartă-ne Bădie că ţi-am ştirbit onorul,
Pe care cum ne ţine întunecarea minţii,
Frustrarea infantilă ori ne-mplinit amorul
Ori mama de bătaie ce nu ne-au dat părinţii.

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul lebedei

Am făcut salturi mortale pe lac, înecând albul în blue marine.
În jurul meu, cercuri concentrice îmi desenau calea.
Luciul apei făcea să alunec uşor printre ani de zbor.
Ştiu că nu pot zbura prea sus, eu îmi deschid aripile larg
într-un evantai al luminii, doar că nu mă inalt.
Uimită privesc dansul de sclipiri a soarelui,
aplec capul în luciul clipocind a viaţă
scutur, mulţumită de ce văd, gâtul lung şi delicat.
Noaptea când stelele se cuibăresc în ochiuri de apă
transform lacul într-o sală de bal. Cântecul meu răsună
alungând întunericul, ajunge la malul celălalt al existenţei.
Aripile fâlfâind a uitare de sine, se apleacă încet, încet,
până ating apa într-o ultimă zbatere a sorţii.

Ochii privesc stelele cerului, apoi licăririle apei.
Înţeleg, voi adormi pentru o veşnicie şi o secundă.
Vocea mi se stinge ca un ecou pe sfârşite odată cu candelabrul vieţii.

Povestea e adevărată, mi-a scris-o o lebădă pe un fulg
Înainte de a dispărea într-un superb dans al morţii.

poezie de Marioara Vişan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar sicrie şi durere...

Prin fereastră văd pustiul într-o primăvară caldă,
Când noi respirăm sub mască, fiindcă molima se scaldă
Peste tot, având complice virusul cel asasin,
Şi ne ia părinţi, copiii... ce se sting în pat străin...

E durere, vlăguială şi o spaimă peste lume
Că n-ar reuşi s-o scrie nici în sute de volume...
Ne ferim unii de alţii, şi ai vrea o-mbrăţişare,
Însă fugi că moartea-ţi râde cu trei coase la spinare.

Cum să îşi aline mama un copil în carantină,
Nu îl vede, nu-l aude, - sufletu-i pe ghilotină -
Cum să-l mângâie, să-i spună să nu aibă nicio teamă
Când e ferecat şi plânge... neputinţă, jale, dramă...

E o luptă inegală, da cu forţe nevăzute,
Care muşcă şi se-ndoapă din imunităţi scăzute,
Luptă medici, asisistente, ei, soldaţi pe baricade,
În speranţa să învingă... omenirea-n chinuri, scade.

[...] Citeşte tot

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feluri adevărate de cunoaştere

Nici un pic prea excesive, deloc prea puţine
Reciprocităţile noastre. M-ai ajutat să învăţ
Felul în care ar simţi o barcă, dacă ar putea simţi,
Îmbrăţişarea intimă a apei.

Noutatea pe care mi-o aduci este noutatea din totdeauna,
Astfel că eu înţeleg ceea ce ar spune o piatră
Dacă acea piatră ar putea vorbi. Să fie trist faptul
Că firul de iarbă nu ştie cât este de frumos?

Este oare trist ca tu nu poţi şti, decât din auzite,
(Vorbe pierdute din spusele mele) că eşti asemeni
Apei care îşi poate strânge palma şi sfărâma
O barcă, eliberând-o din lemnele care o constituie?

Dar toate acestea sunt excesive - şi prea puţine.
Cunoscând felul în care un cerc şi-ar descrie rotunjimea,
Noi atingem două identităţi şi simţim, complet şi cu blândeţe,
Îmbrăţişarea intimă a stării de a fi.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tocmai atunci

ne plăcea insistenţa aceea cromatică
felul în care fructul nu ceda
la subterfugiile timpului

de aceea poate geamurile păreau transparente
aşa de generoase în a primi fie şi trecerea
gândurilor neprielnice

[mă ridicasem pe vârfuri
ridicolă tentativă de posedare a necunoscutului]

"ne plăcea" era de fapt
un fel nou de a spune
în centimetrul nostru pătrat ticsit
cu singurătate... atâta ieşire din sine
când unica mutare de care am fi fost capabili
era îngroşarea punctului cu virgulă
pe o pagină mutilată

o vreme

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întotdeauna îmi creşteau aripi

S-au năruit a pagubă cărările în ceaţă
mi-e frică să mai trec pe ele
ocolesc prin locuri necunoscute
între noi a crescut un abis.

Cred că m-ai părăsit fără să ştiu,
lumea nu mai este cum a fost
poate o să descurcăm aceste iţe
care se încâlcesc la marginea cuvintelor.
Îi voi povesti tot ce s-a întâmplat
fără să mă includă în deznodământ,
nu se mai potriveşte nimic,
aerul e greu când îl respir singur
şi în piept simt o durere.

Nu ştiu de ce se întoarce pe dos
tot ce a fost cusut cu migală
şi totul îţi pare zdrenţuit de timp,
e o mirare-n sine acest conţinut neînţeles
în care mă zbat ca o pasăre-n laţ,

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertările

(Nici ieri, nici mâine, ziua cea de azi!
şi totuşi, azi, ivit prin rădăcinile-mi piezişe,
se rătăceşte-n aşteptările mereu prea crucişe!)

Iartă-mă, mamă! Mă iartă pentru
prea duioasele tale îmbrăţişări
dăruite mie, din care aiurea
s-a croit aripa-mi asta stângă
mereu prea verde chibzuită.
Iartă-mă, tată! Mă iartă pentru
prea lungile tale voiajuri din care
anapoda mi-a crescut ochiul ăsta
lăuntric luminat doar prin
văzul celorlalţi.
Iertaţi-mă, părinţi! Mă iertaţi pentru
toate visările neadeverite
prin mine - doar fata
(ne-băiatul) ce n-a spălat cu
truditele-i ridicări
neizbânzile voastre.

[...] Citeşte tot

poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mii de întrebări... un răspuns: Duhul Sfânt!

Mii de întrebări aveam de când mă ştiu
Şi îmi doream să mă cunosc pe mine...
Şi a trecut mult timp... să mă am, să-mi fiu,
Învăţând s-aştept în dureri divine.

Mii de întrebări mi-au adus furtună,
Ploi şi zăpezi grele, vânt şi mult noroi...
Timp în care sufletul mântuire adună,
Zbătându-se încă, să-nvingă un război.

Mii de întrebări m-au aruncat în mare,
În Univers, în Cer şi înspre adânc...
Am riscat să aflu doar o întrebare...
Şi apoi răspunsul am să îl arunc.

Cu cât întrebări se adună-n tine,
Cu atât chemare-i mai înaltă!
Este semnul tangenţial cu sine
Ce te va purta pe cea mai amplă treaptă.

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Florin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linia de coliziune

liniile de tramvai continuă să se întindă
ca şi cum ar fi dâre de sânge merg pe urmele lor

am observat oamenii aruncându-se pe şine n-am încercat să salvez pe niciunul
ameţeala nu trece repede după un astfel de eveniment
încă sunt obsedată de arderea pădurilor şi-mi imaginez că şi pielea mea arde în flăcări

sunt deţinuti în acest moment care stau în camerele lor de izolare
mă simt penetrată de unul dintre ei e atât de bine fără obligaţii şi sentimente
iar durerea curge mai departe ca sângele şi vinul

revin lângă tine după acest vis lucid mă târâsc pe şinele de tramvai şi aştept
să devin o altă fiinţă am observat că dacă rămân mai mult timp acolo
inima mi se linişteşte

soarele curge şi el mai departe ca un vin dulce făcut din sângele meu
experienta asta e oricum demodată dragostea n-o să vină doar tramvaiul
pe şinele lui lucitoare ca un călău din secolele trecute izbind lama de mai multe ori
&
ceva se trezeşte în tine când eşti lovit

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul meu eşti tu, iubita mea...

Un suflet vine în astă lume
O părăseşte fără a spune când şi unde
Provine dintr-un infinit imaterial
Şi merge-ntr-altul ce pare ireal

Am crede că ne aparţine
De când ne naştem, până dispărem
E doar o simplă închipuire
Dar continuăm să tot sperăm

Sufletul ce îl primim în dar
Este al nostru, cu titlu temporar
În ziua când închidem a vieţii meditaţie
El va pleca, într-o cu totul altă destinaţie

Să nu uităm de el în astă viaţă
Va fi în lumea care vine doar o prefaţă
Să nu îi dăm motive de îndoială
Să nu-l lăsăm nicicând să moară

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!