intuneric nichita

Vom găsi drumul

Iubirea noastră nu-i orice iubire,
Ci râs şi lacrimi în cascade repezi
Şi zbor şi lavă, pârjolind pământul,
Extaz, magie şi răni sângerânde!

Ni-e jurământu-adânc săpat în stâncă,
Nici vânt nici mare nu-l vor putea şterge,
Noi, dincolo de raţiuni fireşti,
Ne aparţinem pentru veşnicie!

Un înger cu aripi multicolore
Ne-a hărăzit a fi pereche
Şi-orice-ncercare de-a ne despărţi
Se va topi-n neant, neputincioasă!

Uniţi întru iubire fără margini –
Lumea-ncearcă-n van să ne separe,
Şi-n întuneric şi în labirinturi,
Vom găsi drumul unul către altul!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu? Care-i locul meu în cosmos?

Fără mine nu se poate, dovadă că sunt.
Fără mine nu s-a putut;
dovada e că m-am tras din mine însumi
adică din acel mine care-a fost.

Eu sunt cel care nu se poate fără de el.
Eu sunt cel care nu s-a putut fără de el.
Eu sunt cel care a dat mărturie
pentru existenţa lui Dumnezeu.

Eu sunt cel care am dat mărturie
de nonexistenţa lui Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu vizibil.

Eu sunt făcut de Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu.

Eu nu sunt nici bun nici rău
ci sunt, pur şi simplu.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa înbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de timp

dincolo de oameni
dincolo de timp
pân" la epuizarea răbdării
în spaţiului îndoit în întuneric

praful cu viruşi se leagănă în aer
zbaterea devine zadarnic gest
şi singur te pierzi în umbra unei cruci
în ziua de azi fără mâine

se împart felii de viaţă de viruşi nelucizi
genunchii se coboară-n rugăciune
de nicăieri nu vin speranţe nici iluzii
şi totul se zideşte între porţi

purtăm stigmate de târziu pe frunte
şi aruncăm cu zarul căzuţi într-un infern
o Doamne am uitat şi nu mai ţinem minte
ce-a fost mai înainte
dar am păstrat cuvinte de dor şi de amin

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o lume mult prea largă

te simt de parcă ai fi un ţipăt
din larma asta universală
rupt cumva în două şoapte
ca atunci când luna eliberează soarele
după o eclipsă totală
ori precum dublează pictorii lumina
cu o tuşă de întuneric

te simt ca pe o împreunare decentă
între un fulger tubular
şi disperarea din ochii unei căprioare
condamnată la moarte prin sfâşiere
de o haită flămândă de pui de lup

pe când eu fluier ca un începător
într-o biserică de aer şi stele
ca şi cum din cer mi-ai tot veni
ca un răspuns la o rugă de netot
scăpat din dogmă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul

Am căutat
Am căutat adevărul pierdut în întuneric
Şi l-am găsit
Pe punţile albastre ale iubirii
Printre zeiţe şi nimfe uitate de vreme
L- am găsit
Bechetuind cu muze-n văluri transparente
Mângâind supărător
La-ntâmplare picioare şi pântec
Sărutând buze ochi
Fără să-i pese
L-am găsit
Mângâind plete blonde sau brune
Ameţit de.... mătăsuri
Strângea în braţe..... dulcile... fecioare
Fără să-i pese
De urmare
Am înţeles...(şi-am înţeles)
Că iubirea e doar o căutare
O căutare imensă până la fericire

[...] Citeşte tot

poezie de Constanţa Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mă

să îţi explic: stăteam în întuneric. în
acest spaţiu se formau tot alte şi alte cercuri
noroase (cumva, ca de smoală) asemănătoare
cu acelea ce prind contur în mijlocul unei ape care
a cunoscut imediat greutatea unui corp, evident.
puteam simţi viitorul, mirosea a trecut. nu exista
materie. puteam auzi cum răguşeşte nimicul.
tot ceea ce înţelesese lumea până în momentul
de faţă (cu bune şi cu rele) era greşit. adieri
de voci mă atingeau uneori. îmi spuneau să
rămân (fiecare, pe rând). am deschis mai apoi
ochii. mă durea însuşi faptul că m-am trezit.

poezie de Johan Klein
Adăugat de Johan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lunatic

E plină, e lună plină,
După perdeaua de nori se arată timidă,
Un astru celest, într-o lumina difuză,
O parte misterioasă, alta ascunsă.
Razele lunii îmi dezvăluie trupul,
Mă ating subtil, îmi golesc conţinutul.
Soarele sărută zorile,
În timp ce, luna mângâie stelele.
După ce şi-a jucat rolul,
La ceas de noapte,
Lasă luna să preia controlul.

Şi privesc la luna-n semiumbră,
Atât de aproape şi totuşi atât de departe,
Mi se descoperă în faze,
E noapte senină.
E întuneric şi eter,
E contemplare şi mister,
Rotundă, semilună sau pătrar,
Un lunatic, mă declar.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am votat!

Sunt zile de istorie ce se scriu,
pe telefoanele aprinse-n întuneric,
iar eu tastez acum în purpuriu,
pentru un viitor mai feeric.

Mă-ndeamnă zilele de altădată,
când frica ne ţinea în casă
şi când eram băgaţi pe sub covată,
de semenii ce îi cinsteam la masă.

Acum, este la fel în mica ţărişoară
şi-aşa îmi pare zilnic că se-ntâmplă,
chiar azi, când un trecut este istorioară
şi când răzbat aşa puţine după tâmplă.

Ajuns-am în speranţă să ne regăsim
la cozile precum erau odat',
când doleanţa era doar ca să trăim,
la fel ca azi, când spunem: Am votat!

poezie de Liviu Reti (26 mai 2019)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumânarea

S-a dus şi-a luat lampa
Şi-a stat aşa cu ea în mână, la marginea patului.
- Ce faci, mă, cu ea? l-a întrebat Ioana.
El n-a mai răspuns.
Dacă-a văzut aşa s-a dus să
Anunţe pe Mitru. Şi cum au venit
El murise, cu lampa pe piept. Aprinsă. Aşa a murit Panduru.

De ce-or fi vrând oamenii să moară
Cu lumină?
Nae Banţa îi spunea unei vecine:
- Fină, să nu uitaţi lumânarea,
Să mă lăsaţi pe întuneric.
Să-mi puneţi lumânarea să m o r i
Şi eu cu lumânare.
Hainele - nu mă puteţi îmbrăca,
Sunt greu. Să mi le puneţi pe piept.
Da' lumânarea s-o am în mână.
Şi aşa a fost.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a treia (1980)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!