tors

Mătuşa Julia

Mătuşa Julia vorbea celta
foarte repede şi foarte tare.
Nu îi puteam răspunde –
Nu o puteam înţelege.

Când nu era desculţă,
purta bocanci bărbăteşti.
Pot să-i văd piciorul puternic
pătat cu noroi de turbă
pedalând pe tălpigii maşinii de tors,
în vreme ce mâna ei dreaptă
trage firul parcă de nicăieri.

A ei era singura casă
unde mă întindeam noaptea
în întunericul absolut
al unui pat-cutie, ascultând
greierii cântând prietenos.

Ea era găleţile

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Io-s Pisoi.. Nu m-am trezit
Şi visez peşte prăjit!
Sunt vreo patru ce-mi dau roată
Şi-s mai buni ca niciodată!
Să nu vă-ntrebaţi cum, unde,
C-am cuptor cu microunde!
Au intrat spre-a se-ncălzi
Şi-acum nu-i mai pot opri!
Se rotesc pe lângă mine,
Nu ştiu ce nu le convine,
Fiindcă dacă aş fi treaz
Sigur ar da de necaz!
Şi mai simt pe la picioare,
Un mic semn de întrebare,
Ceva ce m-ar gâdila!
O fi şoricel, cumva?
S-ar putea doar să visez,
Zic unii că inventez...
Pai cum, nu, căci stau închis,
De vreo luna, şi am zis,

[...] Citeşte tot

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sindromul Waterloo

trecutul nostru înseamnă
reflexele urmei
iguana pe nisipul memoriei
electrocutată de un fulger banal
fiecare nor înfipt în obiecte ce te-nconjoară
umbrele trupului
oase
ziduri albite în capitelii dorice
inima precupeaţă
tocmindu-se prea mult
gândul
un spin în călcâiul clipei

amanda
când te privesc se-ntunecă lumea
se înteţesc în piept trapuri galactice

lumina foşneşte peste tăblia dormezei cu arcuri
gustă fagurii visului

[...] Citeşte tot

poezie de Gela Enea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea adormită

În pădurea adormită animalele îşi făceau hibernarea.
Boul sălbatic se trezi şi spuse – Quod licet Iovis...
Mai departe uitase textul. Se iscă o hărmălaie.
Cineva chiţăi- nu face altuia ce nu-ţi place.

Urmară replici – nu fă ce? Care altul? Ce nu-ţi place?
Nu-l judeca pe aproapele tău. Care aproape?
De ce să-l ucidem? Lasă-i pe ei să te blesteme, tu nu blestema.
Un fir de graţie este tors şi ţesut. Cât de bun este cuvântul
care vine la momentul potrivit? Este bun.
Doar dincolo de castani e lumea.
De astăzi lumea nu se-nseninează.
Un, doi, nimic, trei, vom fora adânc în solul planetei Tristeţe,
De mult pare viaţa doar un decor în schimbare,
Clarvăzător cu propria-mi soartă,
Mă văd crucificat ca evreul Iisus,
ţinta e falsă, rutina şi ura sunt numai surori,
unde-i rubinul iubirii de-aproapele tău,
frate Cain?
Chiar şi baloanele mari de săpun râd în aer,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doliul

Eu port un doliu-n suflet, cât o mare
Cât un ocean, sau şapte... nu mai ştiu
Simt doar un dor imens să vă tot scriu
Şi v-aş aduce scrierile-n zare...

De doliul meu îi pasă numai Celui
Ce m-a zidit, cândva, boţ din pământ
Pe El îl port în inimă şi-n gând
Şi într-o zi, voi duce toate Lui...

În doliul meu sunt amintiri nescrise
Cu doi părinţi, patru bunici plecaţi...
Opt străbunici sub glie şed uitaţi
Cândva, or învia din manuscrise...

De doliu... dor... şi dragoste... durere...
Din apă şi pământ, sânge şi aer
Înveşmântaţi cu firul tors din caier
Stau toţi strămoşii noştri, în tăcere...

[...] Citeşte tot

poezie de Petrică Conceatu din Facebook, 20 Decembrie 2021 (20 decembrie 2021), traducere de Conceatu Petrică
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se duceau amândouă fetele în sat la şezătoare seara, fata moşneagului nu se încurca, ci torcea câte-un ciur plin de fuse; iar fata babei îndruga şi ea cu mare ce câte-un fus; şi apoi, când veneau amândouă fetele acasă noaptea târziu, fata babei sărea iute peste pârlaz şi zicea fetei moşneagului să-i dea ciurul cu fusele, ca să-l ţie până va sări şi ea. Atunci fata babei, vicleană cum era, lua ciurul şi fuga în casă la babă şi la moşneag, spunând că ea a tors acele fuse. În zadar fata moşneagului spunea în urmă că acela este lucrul mâinilor sale; căci îndată o apucau de obraz baba şi cu fiică-sa şi trebuia numaidecât să rămâie pe-a lor. Când veneau duminica şi sărbătorile, fata babei era împopoţată şi netezită pe cap, de parc-o linseseră viţeii. Nu era joc, nu era clacă în sat la care să nu se ducă fata babei, iar fata moşneagului era oprită cu asprime de la toate aceste. Ş-apoi, când venea moşneagul de pe unde era dus, gura babei umbla cum umblă meliţa; că fata lui nu ascultă, că-i uşernică, că-i leneşă, că-i soi rău... că-i laie, că-i bălaie; şi că s-o alunge de la casă; s-o trimită la slujbă unde ştie, că nu-i de chip s-o mai ţie; pentru că poate să înnărăvească şi pe fata ei.

Ion Creangă în Fata babei şi fata moşneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce dibaci, Doamne!

Cum să-i spun ochiului mic, ce a dat peste orbită,
Cu ce har ai zămislit, Doamne, pân' şi o omidă...
Ce ai scris în ADN-ul (dacă e!) de târâtoare,
Să mănânce şi să doarmă cât e ziulica mare?
Târâitul pe genunchi peste frunza devorată
E un obicei primit de la mamă, de la tată?
Oare-n clipa de avânt, căţărată pe-o cicoare,
Nu aspiră-nfrigurată, albă, aripă, să zboare?

Ce-a luat de la strămoşi, cu ce-au uns a ei pleoapă,
Că de baştina-nverzită nu se rupe nici de-o şchioapă,
Poartă-n ea respectul mâinii, ce o trece în mătase
Sau a celei ce-i mângâie pânza pe care o coase?
Cu ce drag îşi face cruce către frunza ce-o-ntăreşte
Şi fântânii cum se-nchină, când de sete-o măguleşte?
Brr! Aş vrea s-o ţin pe palmă fără coconul de fire,
Să-i privesc în ochi minuscul, să-nvăţ oarbă dăruire...

Muză, câtă fericire, micului ştrengar splendoare,
Cu omida drăgălaşă ce i-a-mplut ochi cu mirare!

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi, tot mai trişti, castanii...

Ci, tot miroase-a ploaie - dar ploaia e departe,
În târg, se zbate-un clopot, vestind o nouă moarte...
Au înflorit castanii – dar trist şi abătut –
Şi peste ei, tristeţea, ca fumul, a căzut.

Castani-aceştia tandri şi atât de maiestoşi,
Azi, nu-mi mai spun nimica, deşi-au rămas frumoşi;
Sub floarea lor ciudată – de candelabru întors
Cândva, în copilărie, cuminţi visări am tors...

E-o primăvară tristă, ce doar arar zâmbeşte
Şi simţi nesiguranţa în aer cum pluteşte...
O pasăre buimacă s-a năpustit în geam,
Zvârlită-n vânt sălbatic, de-un frânt, dar verde ram.

La fel, se zvârl speranţe, din suflete vioaie –
Ce repede se frâng – de nu pot să se-ndoaie
Sub buimăceala lumii, sub rătăcirea ei,
Ce tot mai greu apasă - cu dezinvolt temei.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degetul roşu dinafara timpului

îmi vreau ochii înapoi
toate fiinţele şi lucrurile s-au întrecut să liciteze pentru ei
din vremurile şotronului cu îngeri
şi-al pisicii meşteră în tors basme în poala bunicii

pământul a făcut electroşocuri cu padele de verde viselor

pentru a merge drept frământ deşerturi cu arome de zboruri
în coca prezentului
mi-este foame de mine şi privesc uluită cum mă scurg în atingeri
pretutindeni
nimeni nu-mi numără martirii din oase
trecătorii
şi hoţii de anotimpuri

corp de sticlă adună văzduhurile ca rugăciuni de păsări

în praful unui sărut caut stele
închid marea în lampa lui Aladin să nu te pierd iubite
alunecă greu realul pe gâtul uscat

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaginile în care mă caut...

mama
s-a dus să adune câteva ierburi
să le aşeze în mănunchi
sub grindă
să poarte de belşug şi de noroc...
nu mai are cum să ajungă la cină
de va veni târziu
pe întuneric
îmi va pune mâna în poală
şi-mi va sprijini somnul
până dimineaţă
când liniştea spartă
de întâiul cântat al cocoşului
îi va reconstitui chipul
o lumină va ţâşni din
răsăritul târziu
separându-i chipul de umbră

şi va pleca cu Dumnezeu

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!