sfarsit de toamna

Rena: Ai dreptate. Hai să continuăm scanarea. Vom alege locul de aterizare potrivit.
Als: Incredibil! Noi şi dinozaurii din Cretacicul Superior, pe la sfârşitul erei Mezozoice... Sună ciudat. Sper totuşi să nu cadă şi meteoritul ăla în curând; n-am mai avea cum să ne apărăm şi de el. Ăla ne-ar mai lipsi!
Rena: Ţi-am mai zis de atâtea ori că nu e sigur că asta s-ar fi întâmplat.
Als: Ştiu ce mi-ai zis; nu sunt uituc. Nici tâmpit. Dar de atâtea ori s-a vorbit pe Terra despre acest gen de sfârşit al dinozaurilor, încât ăsta mi-a rămas întipărit în minte. Nu-mi pot închipui ce altceva ar fi putut păţi giganţii ăia...
Rena: Ce altceva? De pildă, am fi ajuns noi în timpul lor...
Als: Şi noi am fi produs exterminarea lor?!
Rena: Glumeam, Als, ce naiba?
Als: Desigur, ştiam, ce crezi? Dar n-ar fi imposibil. Eu sunt un exterminator de temut. Deci, dinozaurilor, feriţi-vă! Vine Als, meteoritul vostru!

replici din romanul "Speranţa"... dinozaurilor! de Cornelia Georgescu (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sam: Dacă m-ai fi lăsat să merg acolo, aş fi pus capăt situaţiei.
Dean: Sam, singurul lucru care ar fi luat sfârşit era viaţa ta.
Sam: N-ai de unde să ştii.
Dean: Şi acum ce? Ai de gând să te sacrifici?
Sam: Da, să fii sigur că asta am de gând.
Dean: Asta n-o să se întâmple - nu cât timp sunt eu în preajmă.
Sam: Dean, despre ce naiba vorbeşti? Toata viaţa am urmărit demonul ăsta. Este singurul lucru care ne-a interesat.
Dean: Sam, vreau să renunţ, bine? Chiar vreau, dar nu merită să mori pentru asta.
Sam: Poftim?
Dean: Vorbesc serios. Dacă uciderea acestui demon înseamnă şi moartea ta, atunci sper să nu găsim niciodată creatura asta blestemată.
Sam: Creatura asta a ucis-o pe Jess. A ucis-o pe mama.
Dean: Chiar tu ai spus odată... că indiferent ce am face, ei vor dispărea. Şi nu se vor mai întoarce niciodată.
Sam: Nu spune asta! Nu - nu după toate astea - nu spune asta!
Dean (sentimental): Sammy... ascultă... doar pe noi trei ne mai avem. Şi asta e tot ce am şi eu. Câteodată simt că abia mai pot rezista fără tine şi fără tata...

replici din filmul serial Supernatural: Aventuri în lumea întunericului
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, n-ai plecat totuşi?
Lia: Nu, nu sunt aşteptată de Sid. Cel puţin, nu la ora asta. Dar ce-i cu tine?!
Lucian: Cu mine?! Nimic, absolut nimic.
Lia: De ce nu te-ai îmbrăcat în uniformă?
Lucian: N-am vrut.
Lia: N-ai vrut?! Nu te înţeleg deloc, domnule comandant! Vacanţa s-a sfârşit, pentru noi toţi, inclusiv pentru tine, doar aşa ai spus.
Lucian: Te rog, Lia...
Lia: Păi, din partea domnişoarei Ly e de aşteptat, dar tu...
Lucian: Eu... Eu, ce?!
Lia: Tu, nimic! Absolut nimic! Doar că mă surprinzi, atâta tot!
Lucian: Te surprind?! Păi, uneori mă surprind chiar şi pe mine însumi...
Lia: Aha... Sid şi eu te-am aşteptat ieri şi alaltăieri, mai mult de o oră, de fiecare dată. De ce n-ai venit?
Lucian: N-am vrut.
Lia: N-ai vrut?! Şi de ce nu m-ai anunţat, cum rămăsese stabilit, ca să nu te aşteptăm degeaba, atâta timp?
Lucian: N-am putut. Sau am uitat.
Lia: Ai uitat, n-ai putut sau n-ai vrut?
Lucian: Bine, recunosc: N-am vrut nici asta.
Lia: Se pare că n-ai vrut cam multe în ultimul timp.
Lucian: E adevărat.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hal: Matematicienii sunt nebuni. Toamna trecută am fost la o conferinţă la Toronto şi n-am fost în viaţa mea mai epuizat. 48 de ore în continuu de petreceri, băutură, droguri, referate, discursuri...
Catherine: Droguri?
Hal: De cele mai multe ori amfetamine. Adică eu nu iau, dar unii dintre cei mai în vârstă erau chiar dependenţi. Ei au impresia că au nevoie de aşa ceva.
Catherine: De ce?
Hal: Cred că se tem de faptul că la 23 de ani creativitatea lor atinge apogeul şi apoi din acel punct continuă să scadă.
Catherine: Asta credea şi tata.
Hal: Cred că toate lucrările cu adevărat originale sunt făcute de tipii tineri.
Catherine: Tipii tineri?
Hal: Adică, sigur, sunt scrise şi de femei.
Catherine: Serios, cum ar fi?
Hal: Păi, este o femeie la Stanford, dar nu-mi aduc aminte numele ei.
Catherine: Sophie Germaine?
Hal: Da, aşa. Cred că am văzut-o la conferinţe, dar nu cred că am cunoscut-o vreodată.
Catherine: S-a născut la Paris în 1776.
Hal: Atunci cu siguranţă n-am cunoscut-o.

replici din filmul artistic Dovada, scenariu de David Auburn
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amfitrion: Suntem foarte mândri de eforturile filantropice ale lui Iuda Rosenthal, orele nesfârşite pe care le-a petrecut strângând fonduri pentru noul centru medical şi acum, pentru aripa nouă care găzduieşte secţia de oftalmologie şi care până acum fusese doar un vis. Îi suntem recunoscători lui Rosenthal, prietenul nostru, soţul, tatăl, partenerul de golf. Îi puteţi cere ajutorul lui Iuda, oricând aveţi o problemă de sănătate...
Miriam Rosenthal: Roşeşti, dragă.
Amfitrion:... la orice oră din zi şi din noapte, la sfârşit de săptămână sau de sărbători. De asemenea, puteţi să-l sunaţi pe Iuda ca să aflaţi care e cel mai bun restaurant din Paris sau din Atena. Sau la ce hotel să staţi în Moscova. Sau care e cea mai bună înregistrare a unei simfonii de Mozart...
Sharon Rosenthal: Tata se emoţionează tare când trebuie să vorbească în public.
Chris: Ştiu, ştiu. Mi-aduc aminte că era tare agitat când nici n-ai vrut să te atingi de chestiile alea de la antreu.
Miriam Rosenthal: Şi toată săptămâna a fost aşa de curajos... Iar acum, dintr-odată, are trac. Haide, Iudi, că erai bine până să te surmenezi.

replici din filmul artistic Delicte şi fărădelegi, scenariu de Woody Allen (13 octombrie 1989)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gerry Kennedy: Dragă Holly, nu mai am mult timp. Nu mă refer la faptul că nu mai am mult de trăit, ci la faptul că tu tocmai ai ieşit să cumperi îngheţată şi te vei întoarce în curând acasă. Dar am sentimentul că asta va fi ultima mea scrisoare, pentru că nu mai am decât un singur lucru să-ţi spun. Nu va trebui să te întorci în trecut, sau să cumperi o lampă, poţi foarte bine să-ţi porţi de grijă şi fără ajutorul meu. Vreau doar să-ţi spun cât de mult m-ai schimbat. Iubirea ta m-a transformat într-un bărbat puternic, Holly. Şi pentru asta îţi voi mereu recunoscător... la propriu. Dacă ar fi să-mi promiţi ceva, promite-mi că ori de câte ori eşti tristă, sau nesigură, sau îţi pierzi încrederea, vei încerca să te priveşti prin ochii mei. Îţi mulţumesc pentru onoarea de a fi soţia mea. Sunt un bărbat lipsit de regrete. Cât sunt de norocos. Tu ai fost viaţa mea, Holly. Dar eu nu sunt decât un capitol din viaţa ta. Vor urma şi altele. Îţi promit. Şi acum, lucrul cel mai important. Nu-ţi fie teamă să te îndrăgosteşti din nou. Fii atentă la acel semn care va însemna că viaţa ta de până acum va lua sfârşit. P. S. Te voi iubi mereu.

replică din filmul artistic P.S. Te iubesc, după Cecelia Ahern
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Aşa, da, Mihai. Deci, tu, ce vârstă ai?
Mihai: 18.
Lucian: 18?! Sigur?! Nu-i aşa! Spune drept; sau vrei să verific prin fişele voastre personale... A ta e pe aici, pe undeva. Ia să vedem...
Mihai: Nu-i nevoie! E adevărat, încă n-am 18, dar am să-i împlinesc luna viitoare, pe la sfârşit; pe 30 iulie.
Lucian: Luna viitoare vom fi deja plecaţi, în drum spre Proxima.
Mihai: Şi... E vreo problemă?!
Lucian: Sper că nu, dar ar fi sigur una serioasă, în cazul tău, dacă părinţii tăi s-ar împotrivi; eşti încă minor, sub tutela lor.
Mihai: Doar până luna viitoare.
Lucian: Aşa-i, însă la data plecării, tot minor vei fi, încă... Şi e obligatoriu ca părinţii tăi să-ţi acorde permisiunea lor, ambii, în scris, cu martori; aşa prevede legea şi nu cred că dom' director ar încălca-o. Dânşii trebuie să semneze mai multe acte în prezenţa dumnealui şi a doi martori, deci, ar fi cazul să lămureşti cu ei problema asta până dimineaţă, să ştim sigur ce-i de făcut în cazul tău, să-ţi găsim la timp un înlocuitor, dacă va fi nevoie.
Mihai: Nu va fi; am să-i conving!
Lucian: Sper. Ar fi păcat să te înlocuim; eşti simpatic. Şi... Ce specializare ziceai că ai... ăăă... Mihai, parcă...
Mihai: În informatică.
Lucian: Ah, eşti informatician... Bun! Avem nevoie şi de un informatician în misiune.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama: Tu chiar vrei să rămâi singură? Nu vezi că toate fetele sunt în competiţie pentru un bărbat? Numai tu,... tu chiar nu cauţi să fii deloc atractivă?
Fiica: Eu sunt floarea de la marginea prăpastiei. Dacă vrea să mă iubească, cel care va vrea, nu ar trebui să mă iubească pentru forţa din interiorul meu, de a sta la margine, şi totuşi, de a rezista?" (în mintea mea).... în realitate îi răspund "Şi mie îmi pare rău pentru faţa pe care o am. Nu mă pot abţine să nu îmi fac rău.
Mama: Întelege, aşa funcţionează toţi bărbaţii, pentru ei contează cum arată o fată, e vorba de prima impresie. Te vede aşa, plină de bube, o să fugă de tine. Orice băiat, orice băiat...
Fiica: Nu numai orice băiat, chiar orice om... sunt un monstru. Nici măcar o prietenă nu am... Toate aşteaptă de la mine ceva. Iar eu, uneori, îmi doresc să fiu altcineva...
Mama: Data viitoare te internez la spital, te declar incapabilă să te controlezi.
Fiica: Da, sigur.... Aşteaptă măcar să ajung la cauză, să împlinesc profeţia, şi o să pot fi domnişoara cu altă faţă. Vedem noi cine râde la sfârşit, eu şi amicul meu Kierkegaard. Îmi pare rău, mamă, dar numai dacă o salvez pe Ariadna o să mă pot iubi vreodată. Ai idee câte strategii trebuie să elaborez ca să distrug monstrul?
Mama: Care monstru, parcă tu erai monstrul?
Fiica: Cât de încuiată să fii să nu realizezi că monstrul mă ţine captivă din primii ani de copilărie? Toate fricile alea, faptul că nu alergam spre tine, când aveam nevoie de tine, fuga de realitate, fuga de mine însămi, toate sunt rezultatele operei lui. Pe care am de gând să o închei anul ăsta. Şi ştiu exact cum...
Mama: Cum?
Fiica: Să îţi prezint labirintul... mi-e teamă numai să nu faci infarct, pentru că aici nu mai poţi ascunde cine eşti cu adevărat. Aici, poate, o să îţi auzi urletele la fel de tare cum le aud eu. Pentru că, aici, toţi îmi văd capul ascuţit, când el de fapt e rotund. Numai şi numai pentru că ăsta e rezultatul fricii mele de oameni. Şi nu am altă şansă decât să trec prin Pădurea Interzisă, să îmi înving frica.
Mama: Imposibil... în Pădurea Interzisă nu o să poţi supravieţui. O să rămâi cel puţin fără picioare...
Fiica: Nu şi dacă îmi iau o pelerină verde de camuflaj... şi un prieten de încredere...
Mama: Parcă spuneai că nu ai prieteni...
Fiica: Nu am, dar de unde ştii tu că nu o să am... e drept, un parteneriat la început, fac eu un efort... Ideea este că se pune la bătaie toată viaţa mea, mamă. Nu pot da înapoi...
Mama: Vezi doar să nu mai ai încredere din nou într-un lup, ştii bine ce ai păţit ultima oară...
Fiica: Fără frica de lupi, păstorii nu ar putea avea curaj. Pot fi o ciobăniţă bună, o ştiu sigur, mi-a spus-o luna. Ea nu minte niciodată...
Mama: Te las în protecţia Maicii Domnului...
Fiica: Ea mi-a trimis visul cu furtuna... chiar dacă aş călca în mijlocul morţii, tot aş fi în siguranţă. Nu crezi că merită?...
Mama: Eu niciodată nu mi-am dorit decât să te protejez. Iartă-mă pentru tot ce n-am putut înţelege.
Fiica: Vei înţelege, la sfârşit...

replici din Scufiţa Verde, scenariu de Ana-Maria Gondoş
Adăugat de Ana-Maria Gondoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frodo: Sam, nu pot face asta.
Sam: Ştiu. Nu e bine deloc. De fapt, noi nici nu er fi trebuit să fim aici. Dar totuşi suntem. Domnule Frodo, e ca în marile poveşti. Ca în acelea care chiar s-au păstrat. Acelea care erau înţesate de pericole şi de elemente ale întunericului. Iar câteodată nu-ţi doreai să afli cum se termină. Cum ar fi putut avea un final fericit? Cum s-ar fi putut întoarce lumea la starea sa iniţială când s-au întâmplat atâtea lucruri groaznice? Dar, la urma urmei, întunericul acesta e doar ceva trecător. Până şi întunericul trebuie să ia sfârşit. Va veni o nouă zi. Iar atunci când va răsări soarele, va străluci mai puternic decât până acum. Acelea erau poveştile de care îţi aminteai mereu. Cele care însemnau ceva, chia dacă erai prea mic ca să înţelegi ce anume. Dar mâ gândesc, domnule Frodo, că acum înţeleg. Acum chiar ştiu. Oamenii din acele poveşti aveau multe şanse de a se întoarce, numai că ei nu făceau asta. Dimpotrivă, mergeau mai departe. Pentru că ceva le dădea speranţă.
Frodo: Ce le dădea speranţe, Sam?
Sam: Gândul că mai este o fărâmă de bine în lumea asta, domnule Frodo... şi că merită să lupte pentru asta.

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Cele două turnuri, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien (5 decembrie 2002)
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, noi trei ştim despre voi câte ceva, cel puţin atât cât am aflat din fişele voastre personale, când le-am studiat mai sumar, laolaltă cu ale celorlalţi 26 de tineri pe care i-am selecţionat în vederea participării la concursul pe care l-aţi susţinut, cât şi acum, astăzi, cu mai multă atenţie, după rezultatele obţinute. Ar mai fi câteva mici amănunte de stabilit, foarte probabil, mai mult de partea voastră, pentru că presupun că voi nu ştiţi prea multe despre noi trei, dar sunteţi nerăbdători să aflaţi. Aşa că, vă ascultăm!
Stela: Păi... Ce vârste aveţi? Păreţi cam tineri...
Nistor: 22.
Lucian: 21.
Alex: Eu... Aş putea spune 25, deşi am să-i împlinesc la toamnă.
Lucian: E bătrân şi nu vrea sau nu-i place să recunoască. Nu-i aşa, bătrâne?
Alex: Aş... Ia mai lasă-mă în pace!
Lucian: Bine, bătrâne, te las. S-a lămurit, deci, problema vârstei noastre. Ce altceva doriţi să mai ştiţi despre noi?
Maria: Ar mai fi multe; destule... Să vedem. Deocamdată însă, ar fi suficient să aflăm ce specializări aveţi voi, cu excepţia astronomiei; asta se ştie, că sunteţi cu toţii astronomi. Şi astronauţi; sau viitori astronauţi.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!