sfarsit de an

Amfitrion: Suntem foarte mândri de eforturile filantropice ale lui Iuda Rosenthal, orele nesfârşite pe care le-a petrecut strângând fonduri pentru noul centru medical şi acum, pentru aripa nouă care găzduieşte secţia de oftalmologie şi care până acum fusese doar un vis. Îi suntem recunoscători lui Rosenthal, prietenul nostru, soţul, tatăl, partenerul de golf. Îi puteţi cere ajutorul lui Iuda, oricând aveţi o problemă de sănătate...
Miriam Rosenthal: Roşeşti, dragă.
Amfitrion:... la orice oră din zi şi din noapte, la sfârşit de săptămână sau de sărbători. De asemenea, puteţi să-l sunaţi pe Iuda ca să aflaţi care e cel mai bun restaurant din Paris sau din Atena. Sau la ce hotel să staţi în Moscova. Sau care e cea mai bună înregistrare a unei simfonii de Mozart...
Sharon Rosenthal: Tata se emoţionează tare când trebuie să vorbească în public.
Chris: Ştiu, ştiu. Mi-aduc aminte că era tare agitat când nici n-ai vrut să te atingi de chestiile alea de la antreu.
Miriam Rosenthal: Şi toată săptămâna a fost aşa de curajos... Iar acum, dintr-odată, are trac. Haide, Iudi, că erai bine până să te surmenezi.

replici din filmul artistic Delicte şi fărădelegi, scenariu de Woody Allen (13 octombrie 1989)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama: Tu chiar vrei să rămâi singură? Nu vezi că toate fetele sunt în competiţie pentru un bărbat? Numai tu,... tu chiar nu cauţi să fii deloc atractivă?
Fiica: Eu sunt floarea de la marginea prăpastiei. Dacă vrea să mă iubească, cel care va vrea, nu ar trebui să mă iubească pentru forţa din interiorul meu, de a sta la margine, şi totuşi, de a rezista?" (în mintea mea).... în realitate îi răspund "Şi mie îmi pare rău pentru faţa pe care o am. Nu mă pot abţine să nu îmi fac rău.
Mama: Întelege, aşa funcţionează toţi bărbaţii, pentru ei contează cum arată o fată, e vorba de prima impresie. Te vede aşa, plină de bube, o să fugă de tine. Orice băiat, orice băiat...
Fiica: Nu numai orice băiat, chiar orice om... sunt un monstru. Nici măcar o prietenă nu am... Toate aşteaptă de la mine ceva. Iar eu, uneori, îmi doresc să fiu altcineva...
Mama: Data viitoare te internez la spital, te declar incapabilă să te controlezi.
Fiica: Da, sigur.... Aşteaptă măcar să ajung la cauză, să împlinesc profeţia, şi o să pot fi domnişoara cu altă faţă. Vedem noi cine râde la sfârşit, eu şi amicul meu Kierkegaard. Îmi pare rău, mamă, dar numai dacă o salvez pe Ariadna o să mă pot iubi vreodată. Ai idee câte strategii trebuie să elaborez ca să distrug monstrul?
Mama: Care monstru, parcă tu erai monstrul?
Fiica: Cât de încuiată să fii să nu realizezi că monstrul mă ţine captivă din primii ani de copilărie? Toate fricile alea, faptul că nu alergam spre tine, când aveam nevoie de tine, fuga de realitate, fuga de mine însămi, toate sunt rezultatele operei lui. Pe care am de gând să o închei anul ăsta. Şi ştiu exact cum...
Mama: Cum?
Fiica: Să îţi prezint labirintul... mi-e teamă numai să nu faci infarct, pentru că aici nu mai poţi ascunde cine eşti cu adevărat. Aici, poate, o să îţi auzi urletele la fel de tare cum le aud eu. Pentru că, aici, toţi îmi văd capul ascuţit, când el de fapt e rotund. Numai şi numai pentru că ăsta e rezultatul fricii mele de oameni. Şi nu am altă şansă decât să trec prin Pădurea Interzisă, să îmi înving frica.
Mama: Imposibil... în Pădurea Interzisă nu o să poţi supravieţui. O să rămâi cel puţin fără picioare...
Fiica: Nu şi dacă îmi iau o pelerină verde de camuflaj... şi un prieten de încredere...
Mama: Parcă spuneai că nu ai prieteni...
Fiica: Nu am, dar de unde ştii tu că nu o să am... e drept, un parteneriat la început, fac eu un efort... Ideea este că se pune la bătaie toată viaţa mea, mamă. Nu pot da înapoi...
Mama: Vezi doar să nu mai ai încredere din nou într-un lup, ştii bine ce ai păţit ultima oară...
Fiica: Fără frica de lupi, păstorii nu ar putea avea curaj. Pot fi o ciobăniţă bună, o ştiu sigur, mi-a spus-o luna. Ea nu minte niciodată...
Mama: Te las în protecţia Maicii Domnului...
Fiica: Ea mi-a trimis visul cu furtuna... chiar dacă aş călca în mijlocul morţii, tot aş fi în siguranţă. Nu crezi că merită?...
Mama: Eu niciodată nu mi-am dorit decât să te protejez. Iartă-mă pentru tot ce n-am putut înţelege.
Fiica: Vei înţelege, la sfârşit...

replici din Scufiţa Verde, scenariu de Ana-Maria Gondoş
Adăugat de Ana-Maria Gondoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Aşa, da, Mihai. Deci, tu, ce vârstă ai?
Mihai: 18.
Lucian: 18?! Sigur?! Nu-i aşa! Spune drept; sau vrei să verific prin fişele voastre personale... A ta e pe aici, pe undeva. Ia să vedem...
Mihai: Nu-i nevoie! E adevărat, încă n-am 18, dar am să-i împlinesc luna viitoare, pe la sfârşit; pe 30 iulie.
Lucian: Luna viitoare vom fi deja plecaţi, în drum spre Proxima.
Mihai: Şi... E vreo problemă?!
Lucian: Sper că nu, dar ar fi sigur una serioasă, în cazul tău, dacă părinţii tăi s-ar împotrivi; eşti încă minor, sub tutela lor.
Mihai: Doar până luna viitoare.
Lucian: Aşa-i, însă la data plecării, tot minor vei fi, încă... Şi e obligatoriu ca părinţii tăi să-ţi acorde permisiunea lor, ambii, în scris, cu martori; aşa prevede legea şi nu cred că dom' director ar încălca-o. Dânşii trebuie să semneze mai multe acte în prezenţa dumnealui şi a doi martori, deci, ar fi cazul să lămureşti cu ei problema asta până dimineaţă, să ştim sigur ce-i de făcut în cazul tău, să-ţi găsim la timp un înlocuitor, dacă va fi nevoie.
Mihai: Nu va fi; am să-i conving!
Lucian: Sper. Ar fi păcat să te înlocuim; eşti simpatic. Şi... Ce specializare ziceai că ai... ăăă... Mihai, parcă...
Mihai: În informatică.
Lucian: Ah, eşti informatician... Bun! Avem nevoie şi de un informatician în misiune.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, suntem, în sfârşit, prieteni? Cel puţin prieteni?
Lia: Da, Luci, eu aşa am spus; suntem... Prieteni, desigur... Ţi-am acceptat prietenia, nu-i aşa?! Dar ai trişat cu toastul tău; tu l-ai acceptat pe al meu, deci, logic, nici eu nu te puteam refuza. Oricum, Luci, ştiai deja, doar ţi-am spus data trecută că nu te amăgesc, nu-ţi dau speranţe false, deci, trebuia să te aştepţi că te voi accepta, în cele din urmă. Însă de atunci până acum, nu mi-ai mai propus, deşi ţi-am zis clar că nu mă joc cu tine, că eşti pe drumul cel bun şi că ai şansa ta, la care nu vei fi nevoit să renunţi.
Lucian: Da, ştiu... Nu ţi-am mai propus până acum, pentru că mă temeam că mă vei refuza din nou.
Lia: Să te refuz, din nou?! Nu după ce ţi-am spus că n-am să te amăgesc. Luci, n-am glumit, ţi-am vorbit serios; acum ai dovada, nu mă joc deloc cu sentimentele tale, nici cu tine! Deci, da, te-am acceptat... Eşti prietenul meu, în cele din urmă.
Lucian: Aşa-i. Şi nu contează cum; mă bucur că am obţinut prietenia ta, chiar dacă aş fi trişat cu toastul meu.
Lia: Da, ai obţinut-o, în cele din urmă. Sper că eşti mulţumit. Şi... Să nu mă faci să regret vreodată această decizie.
Lucian: Bineînţeles. Sunt mai mult decât mulţumit. Şi niciodată n-o să te fac să regreţi!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frodo: Sam, nu pot face asta.
Sam: Ştiu. Nu e bine deloc. De fapt, noi nici nu er fi trebuit să fim aici. Dar totuşi suntem. Domnule Frodo, e ca în marile poveşti. Ca în acelea care chiar s-au păstrat. Acelea care erau înţesate de pericole şi de elemente ale întunericului. Iar câteodată nu-ţi doreai să afli cum se termină. Cum ar fi putut avea un final fericit? Cum s-ar fi putut întoarce lumea la starea sa iniţială când s-au întâmplat atâtea lucruri groaznice? Dar, la urma urmei, întunericul acesta e doar ceva trecător. Până şi întunericul trebuie să ia sfârşit. Va veni o nouă zi. Iar atunci când va răsări soarele, va străluci mai puternic decât până acum. Acelea erau poveştile de care îţi aminteai mereu. Cele care însemnau ceva, chia dacă erai prea mic ca să înţelegi ce anume. Dar mâ gândesc, domnule Frodo, că acum înţeleg. Acum chiar ştiu. Oamenii din acele poveşti aveau multe şanse de a se întoarce, numai că ei nu făceau asta. Dimpotrivă, mergeau mai departe. Pentru că ceva le dădea speranţă.
Frodo: Ce le dădea speranţe, Sam?
Sam: Gândul că mai este o fărâmă de bine în lumea asta, domnule Frodo... şi că merită să lupte pentru asta.

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Cele două turnuri, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien (5 decembrie 2002)
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Vrei să ştii de ce nu am plecat în Franţa? Deşi mi-am dorit asta foarte mult. În Franţa aş fi putut să o iau de la capăt. Nu aş mai fi Joey, chelneriţa, sau Joey, fiica unui puşcăriaş, sau Joey, jumătatea cuplului secolului "prieteni/iubiţi". Nu am plecat pentru că părea cea mai uşoară cale de scăpare. Cea mai uşoară cale de evadare din viaţa mea, care, în ciuda câtorva sclipiri, este destul de patetică. Dar nu am vrut să aleg asta, Dawson. Mi s-a părut că dacă rămân aici, o să devin mai puternică. Şi apoi erai tu. Dawson Leery, care în sfârşit ştie ce vrea. Dar trebuie să-ţi spun, Dawson, că oricât de complicată a fost prietenia noastră, nici nu se compară cu cât de complicată o să fie relaţia asta pe care o avem.
Dawson: Pe bune? Ceea ce avem noi s-ar putea să nu fie niciodată simplu, dar asta nu înseamnă că nu o să ne placă. De altfel, cine spune că nu poţi avea o bucată din Franţa chiar aici în Capeside, ah? Iată-ne pe malul Senei, o plimbare pe faleza oraşului, locul preferat al îndrăgostiţilor şi al prietenilor. De aici avem o privelişte minunată a magnificei structuri pe care noi, oamenii simpli din Capeside, o numim... leagănul. Nu e turnul Eiffel cu siguranţă, dar asta e tot ce avem. Dar să nu uităm de celelalte lucruri cu specific franţuzesc. Cartofi pai.
Joey: Pâine prăjită.
Dawson: Uşi franţuzeşti. (Se sărută.)
Joey: Sărut franţuzesc. Cel de-al doilea sărut, cel raţional. Cel care are nevoie de un moment de meditaţie.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gandalf: Umbrele întunericului ce se întrevăd la Răsărit, încep să prindă viaţă. Sauron îşi va nimici duşmanii. Ochiul său veghează neîncetat din vârful cetăţii Barad-dur. Dar încă nu este atât de puternic încât să învingă teama. Încă este mistuit de îndoieli. Zvonul a ajuns şi la el. Urmaşul lui Numenor este încă în viaţă. Aragaorn, Sauron se teme de tine. Îi este teamă de ce ai putea deveni. De aceea el va lovi cu putere şi foarte iute în oameni. Se va folosi de marioneta lui, Saruman, pentru a distruge ţinutul Rohan. Războiul se apropie. Rohan trebuie să se apere şi, astfel, ne confruntăm cu o primă provocare, pentru că oamenii sunt slabi şi gata să cedeze. Mintea regelui este subjugată; printr-un truc mai vechi de-al lui Saruman. Influenţa sa asupra regelui Theoden este acum foarte puternică. Saruman şi Sauron strâng si mai tare rândurile în jurul nostru. Dar cu toate planurile lor mârşave, noi avem un avantaj. Inelul rămâne ascuns. Şi faptul că noi încercăm să-l distrugem nu a pătruns încă în gândurile lor cele mai întunecate. Astfel, arma inamicului înaintează către Mordor în mâinile unui hobbit. Cu fiecare zi se află tot mai aproape de flăcările Muntelui Blestemat. Acum trebuie să credem în Frodo. Totul depinde acum de misterul care învăluie misiunea lui şi de rapiditatea cu care o va îndeplini. Nu regretaţi decizia de a-l fi părăsit. Frodo trebuie să-şi ducă de unul singur misiunea la bun sfârşit.
Aragorn: Dar nu este singur. Sam este alături de el.
Gandalf: Da? Serios? Bine. Da, foarte bine.

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Cele două turnuri, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien (5 decembrie 2002)
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Să trăiţi, domnule comandant! M-am prezentat, după cum aţi ordonat. Vă rog să mă scuzaţi pentru întârziere şi pentru neplăcerea provocată.
Lucian: Să nu exagerăm, totuşi... Ia loc, Lia, te rog! Nu eşti pedepsită, ca să stai în picioare. Raportul tău este acolo unde l-ai lăsat. Acum putem începe şedinţa, în sfârşit. Aproape la timp, la ora stabilită prin program.
Lia: Dar aţi menţionat deja "insubordonare" în raport, în dreptul numelui meu, domnule?
Lucian: "Domnule"?! Da, normal... Altfel cum crezi că ar fi posibil? Cum se poate denumi sau califica tot ceea ce ai făcut? Cum altfel poate fi clasificat comportamentul tău?
Lia: N-am idee. Dumneavoastră decideţi acest lucru, domnule.
Lucian: "Dumneavoastră"?! Cu mine vorbeai, Lia?! Hmm; renunţ... Bine. În cazul ăsta, fiind toţi prezenţi, putem începe şedinţa noastră de astăzi, pe care eu, comandantul misiunii, Lucian Enka, o declar deschisă.. N-am uitat observaţia pe care mi-ai făcut-o data trecută, domnişoară consilier, aşa că astăzi eu voi fi cel ce va începe cu prezentarea raportului. Astăzi eu voi fi primul. Deci, vă voi spune ce am reuşit să aflu în ultimele patru săptămâni, de când nu ne-am mai întâlnit, de data trecută, de la prima noastră şedinţă. Pentru mine au fost de fapt doar trei săptămâni, fiindcă timp de o săptămână nu am putut face nimic, ştiţi cu toţii din ce cauză anume, din aceeaşi cauză din care am anulat întâlnirea noastră din urmă cu două săptămâni, fiindcă aceasta de acum trebuia să fi fost deja a treia şedinţă, nu a doua.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Deci, Nis... Spune-mi mai bine ce mi-ai adus?
Nistor: Păi, nu prea mult, Piticot, că n-am avut ce... Doar o carte şi o felicitare, pe care m-am străduit să scriu cât mai frumos. Sper să descifrezi ce-am înşirat pe acolo.
Maria: O să mă străduiesc să înţeleg ce-ai scris, vreau să ştiu. Şi... O carte?! Foarte interesant.
Nistor: Nu e una dintre cele din biblioteca navei noastre; ştiu că pe acelea le-ai citit deja pe toate. Aşa că ţi-am adus una de-a mea, de la mine, de prin lucrurile mele şi se axează pe teme geografice, deci, nu ştiu cât de mult o să-ţi placă, dar n-am găsit altceva.
Maria: Nu-ţi face griji, e perfectă! Geografie... O să-mi placă.
Nistor: Bine. Fie, uite, recunosc, mai aveam ceva pentru tine, dar... Cum era vorba despre o ciocolată mare, n-am putut să-i rezist pe drum, până aici şi... Uite, îmi pare rău, asta-i tot ce mi-a rămas din ea; doar ambalajul.
Maria: Hmm?! Nu face nimic, Nis. Te înţeleg. Şi apreciez faptul că mi-ai spus totuşi, n-ai ascuns acest lucru. Dar ce idee năstruşnică şi pe tine, Nis; să încerci să-mi aduci o ciocolată!? Nu-ţi închipuiai că n-o să poţi rezista pe drum, fără s-o consumi pe toată până aici?!
Nistor: Regret, dar măcar am încercat. Apropo, nu aveţi nimic dulce de ronţăit pe aici? Mie mi s-au cam sfârşit rezervele.
Maria: Ah, da... Serveşte-te, te rog! Şi scuză-mă că nu te-am servit până acum.
Nistor: Nu-i nici o problemă, micuţo, dar... Te aştepţi cumva să iau doar o singură bomboană, sau îmi dai mie toată cutia?
Maria: Ah... După ce ia şi Luci măcar o bomboană, poţi păstra tu restul.
Nistor: Ei, hai, glumeam doar.
Maria: Dar eu vorbeam serios. Foarte serios!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrei: Uite, scumpo, primarul ne-a dat, în sfârşit, aprobările pentru cumpărarea terenurilor acelea...
Maria: Ştiu, tată, am aflat. Dar tu ştii de ce ne-a dat aceste aprobări?
Andrei: Desigur, din cauza ta, din cauza misiunii voastre...
Maria: Şi ţi se pare corect?
Andrei: Nu chiar, scumpo, dar tot e bine că le-am obţinut... Dacă nu era misiunea asta a voastră, nici acum nu le aveam în mână; Primăria se mişcă mai greu în cazul aprobării cererilor cetăţenilor de rând, dar pentru voi, că sunteţi acum cetăţeni de onoare ai municipiului, a mers rapid, s-a rezolvat pe loc, cât ai bate din palme... Oricum, ce zici, să mai cumpărăm terenurile alea?
Maria: Nu ştiu, tati; treaba ta, faci cum crezi. Eu o să plec în misiune şi deci, nu te voi putea ajuta. Dar ştii ce; mai bine cumpără-le! Nu pentru animalele astea de aici, din apartament, astea pot rămâne aici, nu ne deranjează... Ce-ai zice însă de nişte delfini, elefanţi, tigri, lei, zebre, girafe, foci, urşi polari etc...?!
Andrei: Ah, draga mea, încă n-ai renunţat la ideea asta?
Maria: Serios, tati! Acum ai avea banii necesari achiziţionării şi îngrijirii acestor animale; şi mult timp liber... Iar cum domnul director te va sprijini, la fel şi Primăria... Ce te-ar împiedica?
Andrei: Nu ştiu; să văd... Mă mai gândesc. În orice caz, măcar am aprobările necesare, deci oricând voi dori să demarez afacerea, va fi posibil, nu voi mai întâmpina piedici.
Maria: Nici una, tati!
Lucian: Plănuiţi să vă deschideţi o grădină zoologică?
Andrei: Nu chiar; mai curând, o mini-rezervaţie naturală. Una în care animalele vor fi tratate corespunzător, cu toată atenţia necesară; ne vom strădui să le asigurăm un cadru adecvat, cât mai apropiat de mediul din care provin şi spaţiu suficient... Dar, deocamdată, astea sunt doar planuri...
Maria: Planuri pe care, în cel puţin 13 sau 15 ani, cât va dura misiunea noastră, le-ai putea concretiza, tati.
Lucian: Ar fi foarte interesant.
Andrei: Tot ce se poate; sau se va putea. Ar trebui să angajez şi personal calificat, nu ne-am mai putea descurca singuri, ar fi prea mult doar pentru noi...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!