reper

Toamnă

Visam că te prindeam în mâini şi dispăreai, o boare,
să nu te văd, să nu te ştie vreo ninsoare,
să mă uimeşti, să îmi arăţi ce poţi dintr-o mişcare,
iau ca reper văzutul pentru mare.
Când în tăcere se cufundă timpul,
întorc pe faţă, dos, şi ploaia şi răgazul,
Nici nu mai ştiu cum clipoceşte iazul,
Ascult răspunsul verii, hotărârea, nimbul.
Am luat în palme ce s-a strâns în dar,
ce taine şi ce raze au umplut odaia,
şi, uite, m-am unit cu vântul, ploaia,
ud rădăcina clipelor cu viaţa la hotar.
Şi de-ai adus în cântec vechiul drum,
plimbări peste tărâmul neştiut de bal,
să mă ridici din ape ca pe un pocal,
voi fi băută-ncet, din azi în azi, de-acum...

poezie de Iulia Dragomir din Literatura de azi (7 septembrie 2022)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu că din ceruri cu iubire plouă ...

Te-am căutat sufletul meu pereche,
O viaţă-ntreagă şi-ncă tot mai sper
Să ne-ntâlnim, urmând acel reper,
Ce va vărsa iubirea-n matca veche.

Şopotul ei să-mi cânte la ureche,
Un cald refren ce mi l-ai fredonat,
În ritmul său grăbit şi sincopat,
În visu-mi arzător, fără pereche.

Din două inimi doar un glas va spune,
Urcând pe puntea unui curcubeu:
Ne vom iubi cu-acelaşi dor mereu,
Până ce viaţa noastră va apune!...

Te-am regăsit în lacrima de rouă
Şi-azi, când te ţin la pieptul meu şi-ascult,
Al inimilor noastre drag tumult,
Ştiu că din ceruri cu iubire plouă.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coloana infinită

acceptă-mi mângâierea, renunţă la-ntrebarea
ce te frământă-ntruna: noi ne vom potrivi?
acordă-mi doar o şansă şi vei simţi schimbarea:
o nouă aventură în fiecare zi.

nu vreau să-ţi fie teamă, nu vreau să mai fii tristă,
mai este loc de-un zâmbet, durerea a trecut,
priveşte înainte, speranţă mai există,
pot spune că idila abia a început.

promit, ne vom atinge şi vom clădi iubirea,
coloană infinită cu palmele pe cer,
şi vom culege stele, să le simţim zvâcnirea
când inimile noastre nu vor avea reper.

şi sper c-o să petrecem de-a pururi fericirea,
din şoapte şi săruturi mereu ea va-nflori,
şi-o să te mirui tandru şi-agale cu privirea,
scăldată-n curcubeie şi lacrimi albăstrii.

poezie de Ionuţ Caragea din Poezii de dragoste (2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întunericul stelelor

Am aflat că noaptea-i o nemărginire
Când privirea Lunii faţa-mi lumina
Şi-mi şoptea că cerul este-o amăgire
Plină de-ntuneric, fără nicio stea.

N-am crezut ce spune, căci vedeam pe cer,
Mii şi mii de stele cum, strălucitoare,
Îşi doreau să fie-al nopţilor reper
Prin luciri complice şi atrăgătoare.

M-a privit mirată, m-a privit intens,
M-a privit străină şi îndepărtată,
Mută în uimire, cu un gol imens...
A plecat. Lumina-i nu se mai arată.

Cerul este negru, noaptea fără vis,
Fără ea, pe boltă, nu e nicio stea:
Totul e-ntuneric, totul e abis
Făr-a ei lumină, fără Luna mea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să te miros în colţul meu de pâine...

Mă dor genunchii, mamă! Şi ce rost,
Mai are ruga de pe arse buze,
Când, nici în rugă nu am adăpost
Şi nu găsesc intrarea în ecluze?

Mi-e dana-n aşteptare, ca un gând
Neprimenit 'nainte de-a se naşte;
Şi cum să ancorez, în ea plângând,
Când, niciun ţărm nu mă mai recunoaşte?

Stau pescăruşi pe mal, ca un reper,
Parâma, să-mi întindă, peste braţe,
Dar eu sunt prinsă între vânt şi ger
Cu prova sugrumată de paiaţe.

Se-anunţă ceaţă deasă şi furtuni,
Sirenele se-ntrec în vocalize,
Hai, vino, mamă, tu să mă aduni!
Mă dor genunchii şi nu am nici vize,

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un colţ de cer

Pe un colţ de cer voi scrie poeme
Cu pana unui pegas prins la jar mâncând,
Voi rescrie iubirea cuprinsă de vreme
Pentru tine Dragoste, să te văd zâmbind.

Verdele tău crud îmi va fi lumină
În nopţile ploioase ce în ferestre bat,
Îţi voi recita sonete ce sufletul alină
Scrise pe colţul meu de cer, unde te-am gravat.

Un pahar cu vin îmi este călimară
Rămas pe masă lângă colţul meu de cer,
Cuvinte se preling uşor şi se presară
Pe hârtia albă, învelind un trup de înger.

Şi nu-mi ajunge veacul, nici chiar era
Să scriu ce simt pe colţul meu de cer,
Am scris, voi scrie ce viaţa îmi oferă
Te iubesc pentru că eşti, semn de reper.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vechi amintiri...

În simplul concert de tălăngi
Al turmei de liniştite oi,
Vechi amintiri încă încerci,
Mergând prin colb şi prin noroi.

Acolo în Paradisul satului pierdut,
Prin acel vechi cadru natural,
Unde nici nu ştiu când am crescut
La Ciofu, în Petia, satul meu natal.

În cântecul de toacă se ascund
Şi plâns, şi cântec împreună
Acestea toate te străpung,
În suflet îţi produc furtună.

În al clopotelor dangăt lung
E o arhivă-ntreagă de credinţă,
Că multe vieţi nu îţi ajung,
Să-ţi înţelegi a ta fiinţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mijlocul lacului, malurile au disparut cu totul sub perdelele ploii. Nicio linie, niciun punct de reper dincolo de marginea bărcii. Doar cenuşiul aerului pigmentat de stropii de ploaie şi valurile, liniştite acum, care dădeau impresia că vin de nicăieri. Până şi înaintarea noastră părea fără ţintă. Eram pur şi simplu acolo, unul lângă altul, în ţârâitul adormitor al ploii, la ceasul unui apus rece ca solzii de peşte. Iar când întorceam capul, vedeam chipul unei femei care zâmbea vag - fericită, ai fi zis - un chip şiroind de lacrimile acelea neîntrerupte pe care cerul i le vărsa pe obraji. Înţelegeam acum că aşa îşi trăia ea viaţa de după viaţă. O călătorie domoală, fără un ţel vizibil, dar marcată de un sens simplu şi profund.

Andrei Makine în Femeia care aştepta
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infidelă ( După Acuarelă de Ion Minulescu)

În oraşul nostru-n care orice taină-i la-ndemână,
Dumneaei făcea trotuarul,
Aprig dând din şold, ori mână.
Şi-n oraşul nostru-n care orice taină-i la-ndemână,
Undeva, după perdele, o vecină,
Se înfoaie
Pe pervazul ud de ploaie.
Dumneaei făcea trotuarul,
Aşa că strigă vexată: Nu eşti soaţa lui "Cutare"?!

În oraşul nostru-n care orice taină-i la-ndemână,
Dumneaei lăsând trotuarul,
Iuţi paşii spre fereastră, implorând-o pe bătrână
Înjurând
În gând,
Pe-acei, ce aruncă-n ea cu zoaie
Şi o bagă în belele,
Luând sfinţii
Ca reper.
Ea s-ar duce la spiţer,

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi

Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi,
Pe când prin beznă rătăceşti şi cazi.
Din sânu-i stele curg torenţial,
Până în zori, vestind transcendental,
Că-n noua zi în care te trezeşti
Cu gândul nerostit c-ai să răzbeşti,
Strunindu-ţi caii prin virginii munţi,
Trecând cu teamă şubredele punţi,
Doar cerul îţi arată cum s-apuci
Pe drumul bun, nepresărat cu cruci.
Cât chipul stele-şi oglindesc în lac,
Sorţii încerci şi azi să-i vii de hac.
Luna, pe-acelaşi drum neabătut,
Ţi-a pus pe creştet un timid sărut.
Stele, ce printre lacrimi le-ai zărit,
Prin întuneric te-au călăuzit.
Lapte de nori şi pulbere de cer,
Schiţează-n noapte ultimul reper.
Neţinând cont de piedici, ori de frici,
Ţi-e frig, ţi-e greu, alegi să te ridici!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!