Toate rezultatele despre plïżœtitor de taxe, pagina 9
Civilizație
Pe strada mea florile din teii aliniați
parfumează gazele de eșapament,
salvările și poliția cu sirene politicoase
îmi salută strident liniștea la orice oră,
motocicliștii ambrează insistent
să mă rog pentru sănătatea lor mintală,
zdrăngăne nervoase capacele de canal
din calea roților nevinovate
și-un polițist la intersecție sperie frânele
fluierând contra semafoarelor mute!
Civilizație citadină, nu glumă,
care mă face să claxonez versuri
poluate de viața bulevardului,
din milă pentru apartamentului meu
linșat și de taxe și impozite
de zona centrală!
poezie de Alexandru Corneliu Enea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre polițiști
- poezii despre viață
- poezii despre versuri
- poezii despre umor
- poezii despre timp
- poezii despre tei
- poezii despre sănătate
- poezii despre sperieturi
- poezii despre semafor
Orașele sunt un fel de crescătorii de oameni
ca marile complexe zootehnice
ca vestitele sere de la Ișalnița
ni se dă porția zilnică de hrană
ni se administrează antibiotice
și ne pregătesc de plătit taxe
un fel de producție umană
dar ca și vacile porcii si puii de avicola
ca și toate aceste complexe de făcut profit
emanăm prea multe noxe
mult prea multe pentru ca într-o zi
să nu ne înecăm în propriul nostru rahat
între timp ne amăgim că suntem o lume minunată
ne arcuim frumos și culegem flori de cireș
admirăm poate ultimii fluturi
și ne aplaudăm singuri
de restul necazurilor e de vină dumnezeu
sau uneori dracu
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre draci
- poezii despre zootehnie
- poezii despre vinovăție
- poezii despre vaci
- poezii despre religie
- poezii despre producție
- poezii despre porci
- poezii despre poluare
Îți vine-a crede?
Acum un an doream să fiu și eu
Un bancher plin de bani, bogat de tot,
Cu fel de fel de beneficii și c-o sută
De milioane de dolari în cont.
Un bancher potent pe Wall Street, acolo unde
Banii și puterea se-învârt în aceeași horă,
C-un venit, mă rog, de nu mai puțin
De-o mie de washingtoni pe oră;
Cu ipoteci și titluri de valoare-n buzunar,
Cu trepăduși plasați în intersecții și pe axe,
Un bancher bine-înfipt pe Wall Street,
Care poate evita plata oricăror taxe.
Un bancher prosper pe Wall Street
Care-întoarce banii cu furca-n fiece minut.
Asta doream eu cam acum un an
Și asta doresc și astăzi, dar... mai mult.
poezie de Ellis Parker Butler, 1869 1937, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre bani, poezii despre dorințe, poezii despre prezent, poezii despre plată, poezii despre ore, poezii despre minute, poezii despre dolari sau poezii despre bănci
Imposibila geografie
Țări îndepărtate, sobre și șocante,
Țări fără colibe, fără buburuze,
Țări cu vize autocolante
Te fură azi cu zîmbetul pe buze...
Țări cu formulare suspect de precise,
Țări absurd de scumpe pentru banii mei,
Țări cu sistem de taxe pentru vise
Te iau de lîngă mine, și tu te duci și vrei;
Țări cu telefoane care nu se strică,
Te sună-n miez de noapte ca să te grăbești,
Țări de aluminiu, de care mi-e frică,
Mă lasă fără tine, și tu nici nu clipești...
Țări tăiate-n două de linii abstracte,
Țări cu kilometri de iarbă și șosea,
Țări cu dulapuri pline de contracte,
Pe tine, nu pe alta, de-aici vor să te ia...
[...] Citește tot
poezie de Alexandru Andrieș din Azi (1991)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre țări, poezii despre șosele, poezii despre visare, poezii despre telefon, poezii despre scrisori, poezii despre noapte, poezii despre miezul nopții, poezii despre metrologie sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Braconier
Sunt braconier mental, nu și în fapt,
Și nu vizez decât trofee capitale,
Eu niciodată n-am comis vreun rapt,
Dar cum poți rezista ofertelor florale?
Azi fac cumva un gest preliminar,
Denunț intenția de-a bracona frumosul,
Procesul de intenție binar,
Nu va opri nici gândul, nici spectaculosul.
Este o lege care spune clar,
Frumosul e în patrimoniului omenirii,
El nu este un bun particular,
E interzisă traficarea fericirii.
Îți trebuie permis de amator
Și taxe la asociații profilate
Și-abia în deceniul următor,
Apare numele-ți în liste validate.
[...] Citește tot
poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre interdicții, poezii despre legi, poezii despre gânduri, poezii despre frumusețe, poezii despre foc, poezii despre flori sau poezii despre fericire
Intrarea în rai va fi monopol de stat
la naiba cu ortul dat popii
cartelele pentru intrarea în rai
sunt o găselniță minunată
numai bună pentru ridicat imperii financiare
oricum corupția a depășit demult românia
a trecut cumva și de china
cu tot cu glonțul imputabil familiei
(cum dracu să nu ispitească maldărul de bani
cules așa ușor de la fraierii plătitori de taxe
oricum revoltele sunt din ce în ce mai mici
iar oamenii educați în spiritul virtualului
vor protesta on-line
doar cât timp vor culege like-uri)
pentru cei care nu își permit raiul
se vor înmulți teledonurile
ca și show-urile păcătoase
iar iadul va fi refugiul dreptului la vot
abia acolo mai mult decât turmentați
[...] Citește tot
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rai, poezii despre învățătură, poezii despre votare, poezii despre trecut sau poezii despre revoltă
De... foaie verde
Foaie verde de dolari
strânși pe timpuri chinuite,
-lepădați, că-s alți mai mari-
din hoții de... "învechite"...
... de fabrici, sonde, uzine
CAP-uri, cooperative,
rafinări de stil... benzine,
șpăgărăi, TV de "dive".
Din salarii de o mie,
unii-au strâns mai mult ca Statul;
"vrednici" și-au făcut moșie
cu piscină și Palatul!
Stau cu fundurile pe fonduri,
căscând în amiaza mare,
vânzându-și între ei "bonduri";
senatori, parlamentare!
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre parlament, poezii despre muncă, poezii despre frunze sau poezii despre școală
Odă hoților (După Odă proștilor de Ion Pribeagu)
De-aș face un recensământ,
Să știe și compatrioții,
Cei mai bogați de pe Pământ
Au fost întotdeauna... hoții.
Nu te ruga la Dumnezeu
Să scoți parale din negoț,
Ci roagă-te cum te-nvăț eu:
Iubite Doamne, fă-mă... hoț!
De ce-ai lucra tu ca la ocnă,
Că doară te-ai născut cu moț.
Și iarna de ce să-ngheți bocnă,
Când mult mai simplu-i să fii... hoț.
Cum diploma nu te ajută
Să-ți meargă-n plin vreun negoț,
Cu ață albă de-i cusută,
Să ai patalama de... hoț!
[...] Citește tot
poezie de Mihaela Banu din Din volumul Pași peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prostie, poezii despre naștere, poezii despre mâini, poezii despre mafie, poezii despre jocuri, poezii despre iubire, poezii despre iarnă sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Dilemă
Dilema asta este veche,
În lume nu are pereche,
Deși-și măresc pensii, salarii,
Sunt oropsiți... parlamentarii!
Așa își zic, râzând în barbă,
Crezând că România-i oarbă,
Uită că omul chinuit
Este călcâi pentru partid.
El n-are pâine, zahăr, carne,
Parlamentarii îi pun coarne
Prin taxe, biruri nemiloase
Chiar pentru aerul din case.
Că, Doamne, cine-s cei mai tari
În bâlciul de parlamentari?
Sunt hoții ce mulg pentru ei,
Lua-i-ar dracul de mișei.
[...] Citește tot
pamflet de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zahăr, poezii despre superlative, poezii despre salariu, poezii despre pâine, poezii despre poftă, poezii despre pensie sau poezii despre partide
Porto franco
În alidada timpului,
azimuturile mi-au întins velele sfârtecând dăruirea.
Din trunchiuri de ape,
înfloreau ramuri fluide.
Am strâns în brațe marea
cum femeile care știu s-aducă alinare.
Copleșind liniștea cu lumina bătând între două carturi,
farul de-aterizare părea o epavă de-argint.
Amurgul aștepta prilejul să-nece orizontul dragat de pescăruși.
Sub briza toamnei, cu trena încă verde,
am revenit în portul cu povești neterminate.
Corabia a rămas înfiptă-n reciful din mine.
La refluxul de voaluri arzânde,
cu un suspin prelung și-adânc pătimaș,
marea-și întoarce privirea spre țărmul renăscut.
Sângele bate aprig în tâmple.
În scoica sufletului,
se zămislesc perle de destin
[...] Citește tot
poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre verde, poezii despre tăcere, poezii despre toamnă, poezii despre sânge, poezii despre suflet, poezii despre porturi sau poezii despre perle