nemurire

Neam... de dinainte...

Am fost de viţă Burebişti,
De Decebali, nu securişti,
Din viţă nobilă de daci,
Primordială, nu săraci!...
Am pus curaj în adevăr
Căci nu ştiam de-al Evei măr,
Era în noi doar o fiinţă,
Spre nemurire o credinţă!...
Am fost şi ţepele lui Vlad,
Zăgazul unui neam de brad,
Am pus ca temelii Ştefani,
Am fost un zimbru printre ani!...
Nu ne-a ajuns şi-am spus – Pe cai!
Viteji ca nume într-un Mihai,
Dar nimeni n-a venit cu scuza
Şi n-au ştiut c-am fost şi Cuza!...
Am fost prin toate voievozi,
Oneşti, cuminţi dar nu nerozi,
N-am arătat c-am fi novici,
Prin gând am fost Eminovici!...

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Zamolxeanu (10 octombrie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Predestinat

Patimi reunite într-un nor de ceară
Topit-au sămânţa unei iubiri ingrate,
Am privit jos, la planurile sparte
Şi mai apoi, privesc în sus... ca să mă doară.

Voiam să merg prin viaţă aşa cum vrea oricine...
N-am reuşit decât să mă rănesc;
Al meu scop de viaţă nu s-a vrut pământesc,
Veleităţile-au fost date a fi divine.

Cu cât mă-mpotriveam a fi ce mi s-a dat,
Cu-atât mă istoveam în boală şi căinţă...
Pân' ce-am pierdut lupta şi cu a mea voinţă,
Primind să fiu ce fost-am destinat.

Soartă sau destin, viaţă sau trăire,
Cu toţii le avem; le preţuim divers.
Vrem sau nu a crede despre al lor mers,
El nu ne aparţine şi nici a noastră fire!

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaştere

În zgomot de potcoavă şi freamăt de stejar,
Centaurii din noapte se nasc în herghelii.
Mă înfrăţesc cu ele cărărilor pustii:
Prin ramuri îndoite luceferii transpar,
Iar sunetul copitei pe frunze argintii
Răzbate cu putere, înăbuşit şi rar.

Nebuni de nemurire gonim prin codrul sfânt,
Pribegi prin ţări de umbră şi goluri de lumină.
Pe valuri de verdeaţă se-nalţă luna plină;
Văpaia ei urmează sălbaticul avânt.
Deodată mă simt slobod. Gândirea mea străină
O leapăd, mă cutremur ca un copac în vânt.

Pricep tot ce nechează iubitul meu popor.
Mărire ţie, Zeus, al veşniciei faur!
Azi unul sunt, de-un sânge, cu aprigul centaur
Colind pădurea largă cu el rătăcitor —
Iar noaptea, pe sub bolta de stele şi de laur,
Pornim fără mişcare cu râul mişcător.

poezie celebră de Ion Pillat din Visări păgâne
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua de pe umărul lunii

Calc printre frunze ce acoperă inima mea
şi mă mir de frăgezimea lor - dulce cunună
mă îndrept spre o stea care mă vede
şi mă aşteaptă sfioasă ca să o iau de mână

Mai eşti acolo pierdută între străduţe de fildeş
pe umărul lunii ascunsă?
sau trebuie să îţi şoptesc literele numelui tău
ca tu să îmi devii supusă?

Apleci către mine capul tău cleştar argintiu
şi mă îndemni să ating lumina de pe al cerului felinar
pâlpâie în noapte bătaie speriată ciută
care se naşte dintr-o scăpărare din amnar.

Întoarce luna ochii către steluţa-i de pe umăr
şi îi arată calea către mine cu un îndemn de sclipire
hărţi fără munţi şi ape ar trebui să străbată
doar ca să treacă prin glasul oglinzii în nemurire.

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul vieţii

(poezie dedicată poetului Constantin Triţă)

Tu, poet in nemurire,
Lasă-mi unda de iubire
Pentru tot ce e frumos
Pentru versul tău duios.
Ai scris despre nopţi cu stele
Prinse-n şiruri de mărgele
Despre merii albi in floare
Despre veri dogoritoare
Despre toamnele cu struguri
Primăverile cu muguri.

Ai plecat si-n urmă laşi
Lanuri largi pline cu maci
Casa, curtea, trandafirii
Si-ai plecat in legea firii
Prea devreme, prea departe,
Cerul astăzi ne desparte...

[...] Citeşte tot

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra lui Eminescu

Picură din cer o noapte senină
în mine răsună setea de lumină
Şi-mi conturează acelaşi vis din nemurire
Vibrez o clipă, tânjesc după iubire,
Mă zbat în nesupunere ori ascultare
Şi cui să strig eu toate astea oare?
Când orizontul mi s-a limpezit cu tine,
Iar paşii-mi rătăcesc la porţile străine?
Mi-e atât de rece şi-un tremurat în piept
Îmi tulbură liniştea şi uit să mai aştept
Trăiesc adesea altfel şi mă simt
Prizoniera acestui ceas, la fel de prigonit,
Cum tu priveai spre constelaţii fără sens
Tăcut şi tirst, şi mult prea neînţeles,
Mi-e greu şi nu mai ştiu nimic de mine
E-aşa pustiu în astă lume fără tine!

poezie de Lusiana Drăguşin (15 ianuarie 2013)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspuns... 07

Ei, iubita, de unde o scoţi
c-ar fi uitat reamintit printre nopţi,
Ea-i o veşnică floare,.. la butonieră,
cu-ascunse reţele, lipit de ele tu-noţi!

Cât încerca-vei nu reuşi-vei
să laşi lumii lumea-ntre voi, ca gunoi, în toţi...
şi problema-i aceeaşi,
femeia bărbatul, sluţiţi de jenă,
de jena TOTULUI NEAPARENT,
ce se creează-n ori ce moment între noi,
prea ades şi-ntre voi!

E o gândire, nevoie profundă
În care trupul, doar aparent,
cheamă tot trupul, a-ngemănare
Dar VIITORUL privind atent.
Gândul la fiii, continuatorii
Crezi că-ţi sunt morţii, constituent
Dar alungând-o, barem prin dânşii,

[...] Citeşte tot

poezie de Scurtu Sorin Izvoraş
Adăugat de Scurtu Sorin Izvoraş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnire în oglindă

ne-am întâlnit în aceeaşi oglindă
ochiul ei, adânc, cât noaptea vrăjită de luceferi
arăta un mers spre alte mări.

să punem ţărm în faţa dorinţelor
să nu se lovească de stânci, de cuvinte
în lumea de basm lângă povestea pescăruşilor
zburători spre munţii sufletului.

de cele mai multe ori
cuvintele se întrec în nemurire
asemeni unui pom înflorit, cu fluturi, stele...
nimicul sortit.

strâng umbra imaginii
o arunc nopţii proptite pe rotunda lună
simt frigul pe marginea clipei executate
când stau de vorbă cu un cap de lut.

se surpă în mine un cântec.

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemurire

Am răsărit în ramurile unui copac
trunchiul mi-e boltă
vieţii.
Cerul se întoarce cu mine
iar jos, pământul mă atrage
spre tine, fierbinte.

Sus dinspre soare, cobor către tine.
Mă arde vremea, fericit că simt cum nu trece.
Viaţa mie îmi duce puterea
şi simt înăuntrul tău regăsirea.
De aceea sunt fericit, că eu duc golul tău
ce te împlineşte.

Simt tangajul valului, cum îmi duce firea
şi mă prăbuşeşte.
De acolo, de sus, spre-o lume pe dos
cu tine spre mine, să ne unim regăsirea
prin unul din doi.
Ochii îi cobor în irişii tăi

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (septembrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nichita Stănescu a fost supranumit Îngerul blond. Supranumele este rodul tinereţii sale, când înfaţişa la vedere un trup serafic şi doi ochi albaştri, încununaţi de părul bălai răsfirat în vânt precum coama unui cal furat. Acum când Nichita a trecut în Nemurire senzaţia de Înger o ai citindu-i scrierile. Dar scrierile lui Nichita nu sunt cuvinte şi nici numere nu sunt, nu sunt un gen literar sau o artă sau o ştiinţă. Sunt ceva încă Inventat-Neinventat; citindu-l pe Nichita citeşti Inventatul-Neinventatul rostit de însuşi Nichita cu vorbe adunate de pe buza Timpului. Iar Inventatul-Neinventatul Lui creează fiori, naşte anxietate. Scrierile lui Nichita provoacă teama de necunoscut... Niciodată nu eşti sigur cât cer se ascunde în cuvântul pamânt şi câte cuvinte verzi ascund frunzele din copacii Îngerului. Cine sau ce se află în spatele înşelătoarelor cuvinte...

Corneliu Sofronie în Sensuri, Gândindu-l pe Nichita
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!