naiv

Imn frumuseţii

Vii din înalte ceruri sau ieşi din adâncime,
O, Frumuseţe? Reaua şi buna ta privire
Împrăştie de-a valma şi fericiri şi crime,
De aceea tu cu vinul te potriveşti la fire.

În ochii tăi stau zorii cu serile-mpreună;
Sărutul tău e-o vrajă şi-o amforă ţi-i gura;
Şi când reverşi miresme de-amurguri cu furtună
Se face laş eroul, vitează stârpitura.

Răsari din hăul negru? Cobori din lumi stelare?
Destinul ca un câine de poala ta se ţine;
Şi bucurii şi chinuri tu semeni la-ntâmplare;
Stăpână eşti şi nimeni nu e stăpân pe tine;

Calci peste morţi de care îţi râzi cu mult dispreţ;
Ai juvaieruri multe şi Groaza dintre toate
Nu-i cel mai slut, şi-Omorul e un breloc de preţ
Pe pântecul tău săltând cu voluptate.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arhitectură sau medicină sau muzică sau economie, toate sunt planetele unui aceluiaşi grup solar. Indiferent de ceea ce facem şi lucrăm fiecare în parte, descifrăm cu toţii aceleaşi directive, care ne sânt comune, Adevărurile şi sensurile de viaţă ale unui timp au o unitate organică, de familie.
E naiv să crezi că o revoluţie începută într-o parte, într-o disciplină, se poate limita acolo. Istoria se creează dinăuntru, nu din afară, de la centru, nu de la periferie. Grosolănia noastră este că nu prindem decât schimbările vizibile, directe, care angajează imediat viaţa noastră.
Ne imaginăm de aceea că o revoluţie se cheamă numaidecât şi în primul rând o răsturnare politică sau economică, ceea ce este o naivitate îngerească. Punctul de plecare al unei revoluţii poate să fie în fizică, în astronomie, în matematici, oriunde în sfârşit. E de ajuns ca pe un singur plan de gândire sau de viaţă omenească să se schimbe structural ceva, pentru ca, din acel moment, virtual totul să fie schimbat. Toate se leagă în lumea asta: nu există nici fapte, nici preocupări izolate. Toate intră într-un ciclu. De ce ai vrea ca arhitectura să lipsească din acest lanţ? Lucrează aici liniştit: vrei sau nu vrei, ne vom întâlni până la urmă, tu, care faci arhitectura, eu, care fac economie politică, ăsta, care face antropologie, ăstălalt, care face algebră. Vehiculele sunt altele: drumul e acelaşi.

Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Persona non grata

Trădarea în persoană cu gând în necroză,
Minciuna bisată să împlânte psihoză,
Hoţia ascunsă sub faţa de înger...
Călău serial de-un sublim, pus în sânger.
Demon de putere exersată-n excese
Din mult înşelat de naiv... făr' să-i pese.
Viol de speranţe induse-n parşiv,
Mizerii-n cuvinte înspre drept... laitmotiv!
Hienă ce roade, la os, interese
Şi-nfaşcă peşin, să-l exporte-n adrese...
Canalie scârbă ce-ar arde şi mamă,
Christos ar zidi, spânzura de-o năframă.
Veninul, ce piele străpunge cu ură,
Să vadă doar sânge, când inimă fură.
Pericol la ţară, ce-o vinde pe-un leu
Şi-n negru sfărâmă culori, curcubeu
De vis, năruit, al săracului biet,
Lăsând-i copiii pe drumuri... Ascet
Ce n-ar da la nimeni, că nu vrea să pară
Că are... Că lui nu paraua i-e chioară;

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri verzi...

La umbra salciei pletoase adesea am poposit
Şi pe băncuţa firavă ca mintea omenească,
Multe lucruri în şoaptă ne-am vorbit,
Multe fapte au pecetluit iubirea noastră.

Vecinul salciei, un râuleţ de munte
Se zbătea iute între maluri, ca gândul în torente...
În valuri reci, voioase, cristaline,
Când pleata salciei a lene în apă atârna;
Vântul uşor o mângâia pe fruntea verde,
Iar gândurile noastre se împleticeau ciudat,
Sub matinale gene, dulci, răzleţe,
Doi tineri răsfăţaţi fără pereche,
Când soarele de după deal pândea.

Masa cea rotundă de alături,
Cu amintiri voioase şi de neuitat,
Ne îmbia de fiecare dată să ne oprim în loc,
Să-i complectăm tăcerea şi spiritul de gazdă,
Cu gânduri bune şi încă o poveste,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (29 martie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erecţie

Orice sămânţă îşi are vis să fie o zi cotiledon,
Să se înalţe de la sol –ce e şi cheie în sunet, zvon-
Şi adversar, de la pământ trântit încearcă o flexie,
Să se înalţe apoi ca nou, învingător... 'n erecţie!

Chiar mintea, în lenea ne simţirii ajunsă o debilă,
Se răzvrăteşte de-i sedată, în ţipăt umple filă,
Aşa că şi de prostu-ar fi aşa, fără reflecţie,
O zi se va trezi şi el c-un cap... într-o erecţie!

Aşa-i şi-n general speranţa că va fi tot mai bine
De când ne tot decidem soarta, crezând fără ruşine,
Căci votu-n sine nu-i cinstit, e partizan, elecţie,
Să îşi ajungă lingău scop; pe-a altuia... erecţie!?

Ah, cât naiv am fost mereu, credeam demult răscoală,
Cum c-ar fi fost cu adevărat –ni se spunea la şcoală-
Ca apoi să aflu că-i mai mult o jalbă, un vrut, pretenţie...
Cum revoluţia-i, ce-a fost, la şmecheri... o erecţie!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filozofie părintească...

Mi-e atât de dor, de tata!
Şi de adepţii lui cei geniali...
Când sfaturi îmi dădeau pe îndelete,
Să-mi creioneze viitorul ideal.

El, tata, scriitor voia să ajungă,
Ca să deştepte lumea în jurul lui
Şi ştiinţa lui cu toţi neştiutorii s-o împartă;
Dar soarta capricioasă altfel a ales,
Când gândurile lui strigau, Progres!
Poate era prea mic în univers...
Mare, sigur este, pentru a lui fată.

- Prea bun, prea prost şi prea cinstit
Sunt şi am fost, îmi spunea tata,
Cu cine nici nu trebuia luat în seamă,
S-a profitat de bunătatea mea,
Şi am răbdat ca Iov, în viaţa asta,
Cui am greşit? Naiv se întreba,
Căci am plătit dublu şi-ndesat orice nimic,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (20 noiembrie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un poem naiv care trecea şi el pe-acolo

Eu sunt un copac care nu ştie să înflorească
Nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie
Întotdeauna m-am temut că poate sunt un copac defect
sau, mai rău, că nu sunt copac deloc
În jurul meu toată specia lemnoasă ştie exact ce are de făcut
se propteşte bine în rădăcini şi: puf! scoate floare după floare
la fel de firesc cum mă mir eu de ele...
"Străduieşte-te şi tu puţin", mi se spune.
Eu mă uit cu ciudă la toţi ceilalţi copaci înfloriţi şi mă străduiesc din toate crengile
degeaba.
- "Te străduieşti prea mult", zice careva
Şi atunci mă străduiesc să nu mă mai străduiesc atât
Dar tot un copac fără flori sunt
Şi nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie...

Toate acestea s-au schimbat în ziua în care te-ai oprit sub ramurile mele.
Ai cerut o floare şi ţi-am întins-o fără să-mi dau seama de unde a răsărit.
Ce minune!
Floarea mea tremura atât de tare în mâinile tale
ar fi cântat din toate puterile de bucurie,

[...] Citeşte tot

poezie de Crista Bilciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteva maxime ale lui Hafiz

I
Dacă seara-n serai Tânărul cade-n contemplare lângă-un havuz,
Se testează căutându-şi pacea, numărând hurmuz după hurmuz?
Dacă Ea-i plăcută privirii, ce-ar putea Tânărul spune oare?
"Iată,-i bucuria ochiului, daţi-mi astăzi mie-această floare!"

II
Într-adevăr, după ce moare, kafirul* e scutit de-a iadului osândă
Dacă se-mprumută de la muslimi cu şaizeci la sută pe-an dobândă.

III
Nu punem cataplasme fierbinţi când avem bursati*? Inima afectată,
Când eşti respins de-o fată,-i vindecată fiind respins de altă fată.

IV
Loialitatea prietenilor, iubirea soţiei şi, la pian, noi refrene –
Câte dintre cele trei vor mai fi lângă tine la sfârşitul verii indiene*?

V
Cine-s conducătorii Indiei – în faţa cui genunchii la pământ să pun?

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De partea taurului

Pe nimeni nu vei putea lua în coarne,
Prietene taur, ce vei muri peste douăzeci de minute.
Exact peste douăzeci de minute. (La 17:20)
Lupta ta cinstită cu coarnele, va fi trădată,
Împunsul tău va fi înşelat.

Ai năvălit ca o furtună în arenă,
Adulmeci nisipul galben,
Care miroase de pe acum a sânge - sângele tău.
Cerul e înnorat. Arena e o retină ce se dilată.
Eşti frumos şi puternic.
Toată lumea e a ta.
Toată lumea aceasta complice, care priveşte.

Iată, te-ai repezit în calul cu ochii legaţi,
Blindat cu apărătoare, pe burtă.
Dai să-l iei pe sus. Şi călăreţul, în armură,
Ţi-a înfipt suliţa în greabăn. Apasă puternic,
O scoate şi-o înfige din nou,
În timp ce tu, naiv, te căzneşti să răstorni

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu (august 1982)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nihil Sine Deo

Vin pe furiş în primăvara vieţii tale,
Să-i fac cadou, o rază de culoare şi splendoare,
Nu îmi doresc putere, faimă, ori bogăţie...
Lumea ar fi mai bună, doar Bunul Dumnezeu să le deţie.

Dumnezeul iubirii veşnice este lumina conştiinţei noastre,
Să Îl conştientizaţi trebuie să vă uitaţi în sufletele voastre.
Visele albastre şi senine îs blânde ca de vară,
Culoare ca nestemata de opal, tot sufletul îl spală.

Aduc comori culese dintre astre,
Lumea ca să se bucure de nopţile albastre,
Pe toata lumea aş vrea s-o fac ferice,
Oamenii niciodată ca să nu se oftice.

Femeia-i dulce de-ţi vine să-i dai Luna,
S-o cucereşti e imperativ să îi araţi şi să-i explici natura şi scriptura.
Frenetic zboară fluturi coloraţi şi albi prin iarbă,
Nunta de vis, nimeni în veac să nu le-o şteargă.

[...] Citeşte tot

poezie de Cînepă Ştefan (1 martie 2021)
Adăugat de Cînepă Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!