musca+pe+caciula

Tălăngi

Se-aud de pretutindeni tălăngile sunând,
Plâng unele cu larmă şi altele-n surdină,
Răspund şi dau de ştire că turmele-n curând
Vor coborî la şesuri...
În galbena lumină
De-abia le-auzi cum sună, mai jos tot mai departe...
Le-adună vântul parcă în negre văgăuni
Şi-apoi le-alungă iară pe văi, şi iar le-mparte,
Cu glasuri de alarmă ce prevestesc furtuni...

Trezite din prăpăstii de plânsetele lor,
Cresc negurile sure, alunecând tăcute,
Ies după stânci în pripă şi pier ca un decor
Retras de mâna unei fiinţe nevăzute...

Apar din altă parte, sporind acum treptat,
Şi-n falduri, ca o mantă, se lasă peste munte,
Iar piscul singuratic, sub cerul întristat,
Posomorât îşi trage căciula peste frunte...

poezie celebră de Şt.O. Iosif
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Pentru suprema seminţie umană,
Pentru sonora glorie din veacuri viitoare,
Eu am fost lipsit de cupă la al străbunilor ospăţ,
Şi de veselie lipsit, şi de onoare.

Pe umeri mi se aruncă câinele-lup,
Dar după sânge eu nu sunt lup peste vreme:
Mai bine, ca pe o căciulă, mă băgaţi în mâneca
Şubei fierbinţi din stepe siberiene...

Ca să nu văd nici fricoşi, nici noroi vâscos.
Nici însângerate coaste în roate;
Ca să-mi lumineze, argintiu, noaptea vulpi polare,
În ale lor primordiale frumuseţi codate.

Du-mă în noapte, unde curge Enisei
Şi pinul ajunge până la stele lucide,
Pentru că, după sânge, eu nu-s lup peste vreme
Şi pe mine doar cel egal mie mă va ucide.

poezie clasică de Osip Mandelştam din revista "România literară", nr. 26/2008 (1935), traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaginaţi-vă că ţin în mână un şarpe, sunt foarte încăpăţânat şi stau în întuneric. Cineva îmi spune ca este un şarpe, dar eu zic "nu, este o frânghie", şi îl voi ţine în pumn până când mă va muşca. Dacă este lumină, îl voi lăsa numaidecât. În acelaşi mod, atunci când deveniţi iluminat renunţaţi tot ceea ce este foarte distructiv.

citat din Shri Mataji Nirmala Devi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sînt unii oameni care îl întrebuinţează la scopuri cu totul mârşave. Scrie cu el. Adică fiecare sunet ieşit din gura omenească - în ultimul timp s-a ajuns a se prinde chiar gândurile nerostite - este pus în vârful creionului şi fixat pe hârtie ca o muscă. Ceea ce eu nu aş face niciodată.
A dormi cu ţigara în gură şi creionul după ureche este o perfecţiune la care nu au ajuns decât oamenii de pe celelalte planete.

Geo Bogza în Creionul - Revista URMUZ, an. I, nr. 3, martie 1928
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul singurătăţii

NU sunt singur poate
murmura gândul ascuns
sub urmele paşilor
pe nisip umbra mea
alunecând printre şoapte-tăceri
adâncă, adâncă

NU privi lacrimile mele
am rostit către mare
îndurerând albastrul
muşca chipul ei
în care singurătatea mea
oglinditu-s-a

nu de singurătatea paşilor mei
nu de ecoul lacrimilor mele
să vă temeţi
de trecerea clipei aţipită
în braţele ceasornicului

poezie de Costel Cosma (3 iunie 1987)
Adăugat de Costel Cosma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revolta unui câine fanatic şi turbat

Vine o vreme în viaţa oricărui câine bun
Când trebuie să muşte înainte de-a fi muşcat;
Aveţi grijă, pentru mine acea zi deja a sosit.
Prins cum sunt cu zgarda taxelor
Şi cu botniţa constrângerilor sociale şi-a corectitudinii politice,
Etichetat şi ştampilat de-un guvern scăpat de sub control,
Bătut de stăpânii mei,
Cu libertatea compromisă,
Va trebui să muşc şi voi muşca mâna care mă hrăneşte...

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea mi se părea o vietate posacă şi vicleană care te pândeşte şi te-nhaţă cu mii de tentacule, înglobându-te, sugându-te într-o imensă masă vâscoasă şi-aceea, din care, apoi, nici viu nici mort, te proiectează pe-o pânză, vâscoasă şi-aceea, din care nu mai ai putere să te smulgi, rămânând acolo, muscă imensă şi goală, etalată pe pânza unui păianjen necruţător.

Ileana Vulpescu în Arta conversaţiei
Adăugat de IvanovCecilia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se lasă toată noaptea...

Se lasă toată noaptea-n mine
Şi iarna începu asaltul...
Gându-mi fugise către tine
Şi tu fugiseşi către altul...

Venise iarna între noi,
Şi ninge prin mine de ieri,
Rămaseră paşi tăi goi
Şi azi pecete-acelei seri...

Nu dorm... şi iar s-aude gerul
Din mine muşcă şi trosneşte
Şi parcă se răstoarnă cerul
Prin tot oraşul, mişeleşte...

poezie de Sergiu Boian (decembrie 2013)
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul zise fetei de împărat să se urce ea într-un pom ce era acolo, şi să privească la lupta lor. După ce se urcă fata în pom, necheză Galben-de-soare de trei ori şi toată herghelia de iepe se adună împrejurul lui. Apoi deodată se arătă şi armăsarul iepelor, plin de spune şi sforăind de mânie. Şi văzând pe Galben-de-soare în mijlocul iepelor, se răpezi la dânsul cu turbare şi se încinse o luptă să te ferească Dumnezeu! Când se da armăsarul la Galben-de-soare, muşca din pieile de bivol; iară când se da acesta la armăsar, muşca din carne vie, şi se bătură, şi se bătură până ce armăsarul, sfâşiat, hărtănit de sus până jos şi plin de sânge, fu răzbit şi biruit; iară Galben­de­soare scăpase teafăr, fiindcă se hărtănise pieile de bivol. Atunci se dete fata jos din pom, încălecă şi luară herghelia, mânând-o de dinapoi; iară armăsarul abia se târa după dânsa. După ce băgă herghelia în curtea împăratului, se duse de-l înştiinţă. Atunci ieşi Ileana Simziana şi le chemă pe nume. Armăsarul, cum îi auzi glasul, îndată se scutură şi se făcu ca întâi, fără să se cunoască semn de rane pe el. Ileana Simziana zise împăratului să pună pe cineva să-i mulgă iepele, ca să se îmbăieze amândoi. Dar cine putea să se apropie de ele? că azvârleau din copite dezvânta unde loveau. Daca nimeni nu putu, împăratul porunci iarăşi fetei de împărat să le mulgă.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întunericul lumii

suntem prea bătrâni pentru ca să mai fim tineri
suntem prea tineri ca să mai ajungem bătrâni
ghearele lumii ne prind şi ne muşcă viaţa
cu gura hulpavă
de noi

suntem singuri, fiecare cu el într-un gol imens
ne prăbuşim în infinitul din noi
caută-mă şi vreau cu toţii să ne regăsim
chiar dacă suntem orbi, în întunericul lumii

poezie de Viorel Muha (martie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!