Poezii despre mi-as dori, pagina 9
Copilărie
Oh, cât mi-aș dori să am
Patul vechi, alămuit,
Și-atâtea vechi nimicuri:
Nicovală, calapoade,
Obiecte de cizmar,
Gramofon ambiental
Pus la mare cinste-n casă,
Broderia de pe masă,
Un dulap cu cozonac...
Somnul de după-amiază,
Când bunicul îmi punea
Haina veche peste mine,
Dormeam lin și-mi era bine,
Mărunțișuri de copil:
Dopuri de la sticle goale,
Jocuri în Comisariat
Părăsit și demolat
Printre tainice ruine.
A rămas durat în piatră
Adăpost pentru străjer,
[...] Citește tot
poezie de Mioara Anastasiu din Respiro
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să-mi fac din fiecare zi
Să-mi fac din fiecare zi
o zi de sufletesc folos,
ducînd oricui ar suferi
un strop din Harul lui Hristos.
Atunci mi-aș face orice zi
o zi de sufletesc folos.
Să-mi fac din fiecare pas
un umblet binecuvîntat,
spre cel căzut și cel rămas,
spre-a-l ridica dintr-un păcat.
Atunci mi-aș face orice pas
un umblet binecuvîntat.
Să-mi fac din fiecare gînd
cuiva un dar mîntuitor
punînd pe-o rană sîngerînd
un sfînt balsam alinător.
Atunci mi-aș face orice gînd
cuiva un dar mîntuitor.
[...] Citește tot
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Tudor_Ostasul
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossă pentru cea mai bună mamă (mama mea)
Exiști! Și deci îți mulțumesc!
Oh, nici nu știi cât te iubesc!
Și mamă, oricât mi-aș dori,
Mai mult nu te-aș putea iubi.
E ceru-ntreg, pământul tot,
Al Domnului și-al tău, socot...
Și dealuri, munți, păduri, câmpii,
Pe toate ți le-aș dărui.
Exiști! Și deci îți mulțumesc!
Copac prin tine-nmuguresc.
Sunt ploi de flori, măicuța mea,
Eu sunt doar pulbere de stea.
Sărut pasului tău lucirea,
Căci tu ești mamă, fericirea.
Ești visul, leagănul în care,
Găsi-voi veșnic alinare.
Oh, nici nu știi cât te iubesc!
Ești ceru-n care mă privesc
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-aș țese inima de-a ta
Mi-aș țese inima de-a ta
Să bată împreună,
Eu doar al tău, tu doar a mea,
Noi Stele, Soare, Lună.
M-aș face, eu, una cu vântul,
Chipul tău mereu să-l mângâi,
Aș vrea doar eu să fiu cuvântul
Celui te iubesc dintâi.
Mi-aș țese ființa mea de-a ta
Ca amândoi să mereu fim,
Dintr-un aluat cu fericirea,
Dospiți, pe veci, să ne iubim.
Mi-aș face timp și din netimp,
Doar ca să fiu mereu cu tine,
Aș inventa alt anotimp,
Tu să-mi fii anotimp, iubire!
[...] Citește tot
poezie de Răzvan Isac (30 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pensionara
Apelată la cafea
De-un amic ce intreba
-Tu cu pensia cum stai?
Ai nevoie azi de bani?
Ea răspunde, glas șoptit:
-Am atât cât am muncit
Nu-i nici mult dar nici puțin,
Traiul eu decent mi-l țin
O mușcată in fereastră
Apă plată pe o masă
Sănătoasă doar să fiu
Cât e timpul de târziu...
Dar mi-e gândul la nepoți
Mi-aș dori să aibă toți
Bucurii in țara noastră
Că-i atâta de frumoasă
Să nu plece-n lumea largă
Să nu uite Marea Neagră
Nici Carpații noștri dragi
[...] Citește tot
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O, mamă
O, mamă, fără tine pământul e sărac
Și chipul meu e-n lacrimi, nu pot să mă prefac,
Iar casa ta e tristă, căci tu erai stăpâna
Și nu-mi răspunde nimeni când spun blând, "sărut mana".
Iar telefonul tace, deși mă uit la el,
Cât mi-aș dori acum să văd al tău apel
Și să aud din nou cuvintele divine:
"Ce mai faci dragul mamei, la tine-i totul bine?".
Și mă gândesc că poate e doar un vis urât
În care-un negru demon în iad m-a coborât
Și-aștept cu nerăbdare să mă trezesc din nou
Și plin de fericire să văd iar chipul tău.
Dar timpul trece, trece și tu nu mai apari
Ah, unde s-au dus oare ochii tăi buni și clari?
Știu că sunt morți și de-aia să vadă nu mai pot
Și am murit și eu, chiar dacă nu de tot.
poezie de Octavian Cocoș (6 mai 2021)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Caracterul înseamnă destin
Nu mi-aș fi putut dori o altfel de viață. Aceasta este chemarea mea,
să muncesc ogorul și să cultiv duzi
cu cele două brațe ale mele. Întotdeauna am fost priceput la asta;
și totuși, împotriva foamei și a frigului, rămân
cu pleava și cu zdrențele. Nu vreau mai mult decât
un stomac plin. Tot ce doresc este destul
orez, haine călduroase pentru iarnă și
cămăși ușoare pentru arșița verii
atât. Dar nu reușesc nici asta. O,
lucrul ăsta te poate umple de amărăciune!
Iar caracterul înseamnă destin. Dacă
ești naiv în viață, drumurile ei te vor înșela.
Așa stau lucrurile. Nimic nu le poate schimba. De aceea,
mă voi bucura de fiecare pahar cu vin.
poezie de T'ao Ch'ien, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Domnișoara ana
karla suarez te privesc
și nu mai pot respira
inima se zbate cât o îm
plinire cu mii de cuvinte
mă uit la baletul tău
la ochii tăi la gura ta
o bucurie nebună mă cu
prinde în ritmul dansului
tău cubanez
bailando bailando bailando
fredonez cu vocea
legată în batista de la gură
în noaptea asta mi-aș dori
să stăm îmbrățișați
să dansăm și focul să mă ardă
din interior
te ridici pe vârfuri în pantofii tăi
cu poalele rochii ridicate decent
beau tequila cu buzele tale
sorbind chimia ta
[...] Citește tot
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cine să hotărască legi universale de la nivelul de furnică
oricât de mult mi-aș dori să trăiesc din plin
nu fac altceva decât să mă pierd în mușuroiul acesta
cu pretenție de templu
caut sprijin în iluzii despre lumi paralele
dealtfel utopiile nu diferă cu nimic de luciditatea
celor care nu cred în niciun fel de vise
oricât de crud ar părea
fiecare om își dorește ceea ce nu poate avea
oricât de mult timp ar avea la dispoziție
și oricâtă lipsă de termene limită
întotdeauna vor găsi o cale de a urgenta ceva
să le pară timpul insuficent
să lupte cu secundele
să poată muri fericiți
că în sfârșit vor avea o veșnicie
în care să iubească
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aș răsturna Carul Mare
Aș răsturna Carul Mare unde-o fi capătul lumii,
Să caut oglinda spartă, să o-ntreb cine sunt eu,
De sunt demon ori femeie, de ce iubesc toți nebunii
Ce scriu vers furând din stele, slăvindu-l pe Dumnezeu,
De ce mă pierd prin mulțimea, ce altuia groapă-i sapă,
De ce coji alunecoase, îmi rănesc călcâiele,
De ce-i troc cu orții popii, lumânări, fitil de lampă
Și copii, înfometați, răscolesc noroaiele!
Nu mă simt o Penelopă, țesând, ziua, la lințoliu,
Mi-aș dori din Carul Mare, semnul păcii-n vârful culmii,
Creangă de măslin și laur, să afle cei cu orgoliu,
Că soarele când răsare, nu se-nvârte-n jurul lumii!
poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!