john wooden

Fără Ioni, am fi jumate din câţi suntem...

''Ioni'' sunt o mulţime-n lume
Că-i John, sau Jean, Ivan, Ionel,
E cel mai la-ndemână nume-
Îl întâlneşti şi în rondel.

Când zici Ion, mai româneşte,
Răsare luna sus pe cer
Şi-n piept inima-ţi se măreşte
(Ştiţi, la femei, eu mă refer).

Are sonoritate mare-
Vocala ''o'' i-o dă, firesc.
Ca un ecou pentru fecioare,
Că ştiţi, Ionii, cum iubesc!

Şi de nu ştiţi, e balta mare
Şi peşti găsiţi, fără efort,
Că sunt Ioni între hotare
Şi mai găsiţi şi de import.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Sfântul Valentin (fragment)

M-ai putea-acuza de nedelicateţe, iubita mea, măi fată!
Dar îmi place: când te găsesc sub duş şi punem de-o horă,
Eu, tu şi săpunul – cel puţin juma' de oră,
Când te-am în puterea mea şi ochii-ţi lucesc şi se dilată.
Îmi place să te frec pe spate
Şi să-ţi lubrefiez anumite zone.
Uneori îmi vine,-aşa, să fac unele chestii mai cazone:
Să te fugăresc prin turnuri sau să te umilesc cu-chestii chiar de tot ciudate,
Întrebându-te, de pildă, care-i diferenţa-între Schopenhauer şi Nietzsche ;
Mi-ar plăcea să ghicesc cât cântăreşti în greutate
Sau să te câştig la un turnir în zi de sărbătoare
Mi-ar plăcea să-ţi ofer o floare.

poezie de John Fuller, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul sfânt #10

Nu fi semeaţă, moarte, căci nu eşti ce se spune,
Chiar dacă mulţi te văd stăpână peste'ale lumii sorţi;
Acei pe care tu crezi că i'ai îngenuncheat nu's morţi,
O, moarte – cum nici pe mine nu mă poţi răpune.
Despre clişee – repaos, somn şi iarbă verde'n vale –
Numai de bine; noi, cei mai buni, aşteptăm sa vină
De la tine semnalul de plecare spre lumină.
Tu'albeşte oase, iar sufletul să'şi vadă de'ale sale.
Eşti sorţii, neşansei şi disperării armă,
Lucrezi cu'otravă, cu război şi boală;
Nu'ţi mai da aere, căci nu'i nici o scofală!
Vrăjile şi macul la fel pot să ne'adoarmă.
Trecuţi de somnul morţii, mereu noi vom trăi
Si nu va mai fi moarte; moarte, curând tu vei muri.

sonet de John Donne din Sonete sfinte, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Dacă lui Cezar cel drept, de care asculta o lume,
Lui Augustus cel măreţ sau lui Tiberius, mândrul împărat,
Nu le-ar fi plăcut să bea, atunci Bachus cel pus pe glume
N-ar fi făcut un vin atât de-învăpăiat.

Prinţi, Regi, cântaţi pe-ale Franţei şi-ale Spaniei arene
Nectarul cel înmiresmat nespus,
Nectar care curge din fântana Hipocrene
Rubiniu precum mantia lui Augustus.

Amintiţi-vă doar atât:
Toţi oamenii au dreptul să-şi înece amarul –
Nu numai Cezar – şi să-şi vândă ieftin, golind paharul,
Ziua ce de mâine. Dar, apoi, să nu le fie de mirare,
Dacă-i va durea lumina soarelui în ziua următoare.

John Dryden, 1631 – 1700

[...] Citeşte tot

poezie de John Dryden, 1631 – 1700, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de pahar

Bea astăzi şi-neacă-ţi tristeţea sau năpasta,
Poate mâine n-o să mai poţi face asta.
Un sfat, cât îl ai, foloseşte-ţi sufletul din plin;
După ce mori n-o să te mai bucuri de rubiniul vin.

Vinul dă inimii curaj, trezeşte spiritul şi-l asistă;
Împotriva bătrâneţii un tratament mai bun nu există.
E de-ajutor la durerea de cap, la tuse şi la tuberculoză,
Şi la alte dureri trupeşti – bei, şi viaţa devine deodată roză.

Deci, să sorbim, băieţi, pentru sănătate cât mai multă,
Pe cine bea ca lumea, lumea-l iubeşte şi-l ascultă.
Cine intră-n pat şi stă treaz de seara până-n ziuă,
Se va ofili ca frunza, degeaba bate apa-n piuă.

poezie de John Fletcher, 1579–1625, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când un copil...

Când un copil prinde-un adult prima oară pe picior greşit –
când îi intră prima oară în căpuşorul lui serios ideea
că adulţii nu-s întotdeauna dotaţi cu inteligenţă divină,
că deciziile lor nu-s întotdeauna înţelepte,
gândirea adevărată şi sentinţele juste –
lumea lui se prăbuşeşte într-o dezolantă panică.
Zeii au căzut şi toată protecţia a pierit.
Şi-un singur lucru-i sigur în ceea ce priveşte căderea zeilor:
ei nu cad doar un pic;
ei se strivesc, se spulberă sau se scufundă-n smârcuri verzi.
E nevoie de-o muncă foarte obositoare să-i scoţi iar la lumină;
Şi niciodată nu vor mai străluci la fel.
Iar lumea copilului nu va mai fi niciodată cu adevărat întreagă.
E un fel dureros de a te maturiza.

poezie celebră de John Steinbeck din La est de Eden, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi eu asta cred (extras)

Şi eu asta cred:
că mintea liberă, exploratoare a omului
este cel mai valoros lucru din lume.

Şi eu pentru asta aş lupta:
pentru libertatea minţii de-a alege drumul pe care-l vrea.
Şi eu aş lupta împotriva:
oricărei idei, religii, guvernări care limitează sau distruge individul.
Asta-i ceea ce sunt şi ceea ce vreau.

Pot înţelege de ce un sistem construit după un şablon
trebuie să lupte pentru a elimina libertatea de gândire,
pentru c-acesta, prin cercetare, subminează un asemenea sistem.
Înţeleg, desigur, şi urăsc asta.

Şi voi lupta împotriva oricărui sistem
pentru a salvgarda singurul lucru care ne separă de animale.
Dacă aura spiritului poate fi ucisă, suntem pierduţi.

poezie clasică de John Steinbeck, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte pe care le-am pierdut pentru totdeauna

Le văd câteodată
În mulţimea norilor cenuşii îngrămădiţi
Pe pagina tipărită-a unei reviste – cuvinte
Încurajatoare, persuasive ca mângâierea

Unei femei îndrăgostite de curând.
Cuvinte care aproape au evadat
De pe buzele mele, chiar înainte ca semaforul
Să ne întrerupă înaintarea, cuvinte

Care ar fi putut defini exact
Legătura dintre noi, acum ruptă.
Cuvinte în care am ajuns să cred,
Stând în sanctuarul unei biserici

Ai căror pereţi de culoarea pală-a levandei,
Al căror amvon drapat în purpuriu,
Brodat cu crucifixe aurii,
M-au făcut să-întrevăd posibilitatea

[...] Citeşte tot

poezie de John Companiotte, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre Shakespeare

Shakespeare al meu să aibă nevoie de onoare
Ca oasele-i slăvite să stea sub pietre-n zare?
Ca ale sale moaşte s-asculte liniştea
Puse într-o piramidă cu vârful spre o stea?
Drag fiu al Amintirii, cu al tău bun Renume
De ce o biată piatră să poarte al tău nume?
Căci din uimirea noastră şi-a noastră încântare
Tu ţi-ai zidit mormântul spre veşnică-nchinare
Şi spre ruşinea artei care se mişcă-ncet
Ai scris slove frumoase cu stofă de poet
Şi inimile toate citind se bucurau
De versuri ce pe vremuri la Delfi se năşteau.
Iar tu, când fantezia pe noi ne-a părăsit,
În marmura cea albă cu grijă ai cioplit.
Acesta e mormântul ce-l meriţi după moarte
De care chiar şi regii ar vrea să aibă parte.

poezie clasică de John Milton, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bună dimineţa

Mă-ntreb, pe legea-mi, ce făceam – tu, eu –
Când nu ne cunoştem? Neînţărcaţi,
Sugeam plăceri copilăreşti, mereu?
Sau sforăiam în peşteri, fermecaţi?
Aşa a fost: scornita desfătare
Şi orice frumuseţe-ntâmplătoare
Ce am râvnit, ţi-a fost prefigurare.

Deci, bună dimineaţa, inimi treze!
Voi nu vă urmăriţi cumva din frică?
E vrednică iubirea să vegheze?
Ea-ndepărtări preface tinda mică.
Noi lumi navigatorii afle-n zare,
Un altul vază-n hărţi lumi uimitoare,
Noi stăpâni-vom lumea, o lume fiecare.

În ochi doar chipul celuilalt apare,
Despre curate inimi chipul spune.
Mai mândre emisfere unde-s oare,
Fără de nord şi fără soare-apune?

[...] Citeşte tot

poezie clasică de John Donne
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!