interna

Bolnavă

Foarte rar sufăr de un simptom ciudat: mă apucă dorul
papucii cu puf, camera, blocul, pământul îmi rămân mici
pe cântarul de la IML inima îmi atârnă mai multişor
şi dispar toate cuvintele din dicţionarul de pe masă

Arar privesc pe net femei care zâmbesc de pe profilul tău
melodiile de dragoste pe care le distribui încep să doară
îmi pulsează degetul să te blocheze în viaţa mea virtuală
şi prieteni de-ai tăi îmi scriu adesea onorându-mi feminitatea

Din când în când mă îmbolnăvesc de-a dreptul de tine
boală fără nume, medicamente sau medici specializaţi
nevoită să o ascund de toţi cei care mi se declară prieteni
de teama de a nu mă interna la vreun ospiciu în care să mor

Bolnavă de dragostea pe care ţi-am purtat-o fără să te anunţ
strada mă conduce înspre crematoriul meu intim
care are doi ochi, două picioare, două femei deodată
şi care este făurit numai şi numai după chipul şi asemănarea ta

poezie de Sonia Kalman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este o aroganţă specific umană să pretindă că poate trăi în această eră fără să emită judecăţi. Creierul nostru îşi dă cu părerea cu mult înainte să fim conştienţi de asta deci doar cei foarte antrenaţi, poate cu zeci de ani de meditaţie la activ, ar putea trăi într-o stare în care nu judecă deloc. Însă nu am auzit pe niciunul pretinzând asta. În schimb, chiar dacă judecăm, ce este în puterea noastră e să observăm singuri când am judecat pe cineva, când l-am coborât pe scara noastră internă de valori şi astfel, devenind conştienţi că am greşit şi faţă de noi şi faţă de el, judecând ceva ce nu e treaba noastră să judecăm, putem să ştergem impresia creată de judecată şi să ne raportăm corect la celălalt, permitându-i să se desfăşoare în toată frumuseţea lui de fiinţă umană, cu lumina şi cu întunericul din el. Astfel începe acceptarea şi iubirea de sine şi a aproapelui. Cu alte cuvinte, judecata auto-observată este pe jumătate iertată.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După războiul mondial, România, favorizată de o şansă excepţională, a dobândit de la trei state teritorii pe care, după părerea mea, nu le mai poate păstra mult timp din punctul de vedere al politicii de forţă. Alta ar fi fost situaţia dacă România ar fi reuşit să realizeze asimilarea internă a acestor teritorii din punct de vedere etnic şi politic sau dacă slăbiciunea militară a ţărilor vecine ar fi rămas permanentă. Prima alternativă nu s-a putut materializa, iar pe cea de-a doua nu ar putea conta nimeni dintre cei care au cunoştinţă de legile ce guvernează evoluţia naţiunilor. Dacă România este astăzi silită pe calea concesiei să înapoieze teritoriile pe care le-a dobândit, aceasta nu reprezintă altceva decât ceea ce previziunea omenească trebuia să se aştepte a se întâmpla într-o zi. Îmi pare deja un mare câştig faptul că Ungaria - după cum consider că am motive să cred - nu insistă asupra unei definiri strict juridice a revendicărilor ei, ci este gata să le negocieze pe baza unui compromis echitabil.

Adolf Hitler în scrisoare către regele Carol al II-lea (17 iulie 1940)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plutire

[Exerciţiu de relaxare III]

Să te întinzi încet pe spate într-o barcă,
atunci când simţi că parcă mintea-ţi s-a-necat
şi că ar fi, de-ai strânge-o-n palme, udă leoarcă,
dar o poţi stoarce şi-o poţi pune la uscat.

Să te sărute geana soarelui în palmă,
când al tău braţ vrea să adoarmă-ngreunat
şi simţi a mării unduire tot mai calmă,
când de poveşti îţi este pieptul îngânat.

Să îţi vorbească numai liniştea pe buze,
atunci când zgomotul din tine-a devenit

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea a paişpea

Scrisoarea a III-a se întoarce
(poem aproape psihiatric)

Îţi scriu, iubito, zăpăcit ca o meduză
Băgată-n cadă şi-mbătată cu clăbuc,
Am aranjat: ne luăm cetăţenia găgăuză
Şi din iubire ne vom interna la balamuc.

Te-aştept la poartă să-ţi sărut iar gărgăunii,
Să vii cu ruj pe buze şi cu păr frumos,
Că de-mbrăcat îţi dăruiesc aici nebunii
Vreo cinci cămăşi de forţă marca Boss.

Am pile mari, ne dau apartamentu-n care
Au stat napoleoni şi hitleri şi tutankamoni,
E logic pentru o dragoste aşa de mare
Pe care-o doare-n Freud de neuroni.

Mânca-vom pui de eros şi pastile rare
Aşa cum şade bine zăpăciţilor de-amor,

[...] Citeşte tot

poezie satirică de Sorin Stoica
Adăugat de Sorin Stoica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cutremure

un mal departe de celălalt. o zonă de deraiere
în care alunecăm zi de zi cu piepturile încinse
de heets-urile pe care le-am încălzit

în loc de fumul de ţigară / aburul tutunului încălzit.

pe bulevarde o linişte totală. doar ceasul ticăie
anunţănd sfârşitul iminent al timpului.

pauză de ţigară

// nu sunt acea păpuşă care cere un foc în mijlocul bulevardului pentru a fi băgată în seamă.
nu sunt acea femeie care are pieptul puternic plin de zale şi iluzii.
port iluziile în altă parte / în pantece acolo unde nu poate ajunge nimeni.
nici tu //

pe primul mal stau părinţii mei într-o casuţă mică cu geamuri galbene.
stau în prag / îmi fac cu mâna / dar mâinile lor sunt însângerate.

mi se pare că-s morţi / dar ei se uită la mine şi-mi zâmbesc.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către Lucifer

Împrumută spiritului flacăra ta, dogorîtoare deprimare;
Suspinând iese în miez de noapte capul,
Pe înverzita primăvăratică colină; unde demult
A sângerat un blând mieluţ, suferind profunda
Durere; însă urmează întunecata umbră
A răului, sau ridică umedele aripi
Spre auritul disc al soarelui şi zdruncină
Un ton de clopot spre pieptul de durere rupt,
Sălbatică speranţă; a beznei prăbuşire-nflăcărată.

Comentarii

Textul aparţine antumelor şi are două variante intitulate "Rugă". Cele trei texte care nu diferă semnificativ unele de altele, prin folosirea zonelor de cuvinte şi a imaginilor, au fost scrise la începutul anului 1914. Cu toate acestea, o comparaţie a celor trei versiuni ar putea arăta în mod clar cum textele lui Trakl câştigă substanţă.
Lucifer, "aducătorul de lumină", este o figură de o importanţă deosebită în opera lui Trakl.
Parţial la nivelul identificării personale, mai relevant însă pentru contextul literar-istoric, la nivelul unei linii tradiţionaliste provenită din romantism prin simbolismul francez.
Textul de referinţă pentru această poezie este "Cântec Occidental". Prin comparaţie, "Către Lucifer" pare o notă marginală, ca material de lucru, sau doar o parafrază. Cu privire la poezia "Către Lucifer" care a fost scrisă, probabil, la scurt timp după "Cântec Occidental", ea poate fi interpretată şi ca o încercare de radicalizare a "Cântului Occidental".
O comparaţie a celor două texte sprijină şi diviziunea operelor, conform cărora Trakl a găsit la începutul anului 1914 un nou stadiu al dezvoltării sale poetice.
De două ori, la începutul şi la sfârşitul poemului, focul este abordat, în imaginile: "împrumută spiritului flacăra" şi "a beznei prăbuşire-nflăcărată", referindu-se la căderea îngerilor şi la focul din iad. În acelaşi timp cu: "a-nsângerat un blând mieluţ", el se adresează iconografiei lui Hristos.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carmen Saeculare

Mizantrop şi misogin,
augmentare, augmentin
tot un drac ce nu mi-e drag
lacrimă într-un şirag,
nu clădi minciuni şi ură
cum le rabdă-n arătură
Domnul, mă întreb şi eu,
asta ştie Dumnezeu.
**********************
Uneori mă simt ca un lup
Singuratic şi fără trup,
Numai suflet şi gând şi cuvânt,
n-am venit să mă plâng, să încânt.
Am venit să cunosc şi să cred
Într-un spirit înalt de Tancred,
În durerea lui de Vigny,
Devenind doar un punct peste i.
O scânteie în haos uman,
Sunt iubit şi de duşman,
Sunt prieteni – spirite mari,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XXIII

Ca paserea-n frunzişul drag al ei,
prin noaptea care-ascunde-ntreaga zare
la cuib păzindu-şi puii golăşei,

spre-a-i tot vedea-n iubirea ei cea mare
şi hrană să le caute spre-a-i creşte,
şi dulce-aceast-amară trudă-i pare,

pe-un ram deschis ea timpul şi-l pândeşte
şi-aşteaptă soarele cu dor şi cată
ţintit spre nori că doară-doar' albeşte,

aşa şi doamna mea sta ridicată
şi-atent privind spre partea de lumină
în care Feb puţină grab-arată;

încât, de-atâta dor văzând-o plină,
eu fui asemeni celui ce,-aşteptând,
vrea şi-altceva şi-aşa, sperând, s-alină.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XVII

Precum veni la Climene să-mpace
un zvon protivnic ce-auzise-acel
ce-avari pe taţi şi-acum cu fiii-i face,

aşa fui eu şi-aşa simţit ca el
de doamna mea ca şi de sfânta pară
venită-n jos cu-aşa de dulce zel.

De-aceea-mi zise ea: — "Să faci s-apară
al dorului tău foc ce arde-n tine,
interna stamp-a lui purtând-o clară,

dar nu spre-a ne spori ce ştim noi bine
prin vorba ta, ci spre-a-ndrăzni să spui
ce sete ai ca el să ţi-o aline."

— "O, scump răsad al meu, ce-atât te sui,
încât, cum vede-a noastr-umană minte
că-n trigon loc de două-obtuze nu-i,

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!