impuls

Oraşele

Oraşele din lume, crescând pe verticală,
ne urcă, fără noimă, din ce în ce mai sus,
iar noi, având în gene pornirea ancestrală,
tânjim fără-ncetare spre polul cel opus.

Purtăm mereu în suflet o sete adormită,
dar resimţită-adesea ca un impuls acut,
s-avem în jurul nostru un soi de recuzită,
din amintiri neşterse venite din trecut –

un colţ de puritate, cu plante asortate,
în camere obscure, ca nelipsit decor
la porţile deschise de timpul care bate
în pragul neuitării cu cântece de dor.

De vii către origini să regăseşti trecutul,
rămas în adormire pe un picior de plai,
vei da peste lume în care nici chiar lutul
nu-l simiţi ca altădată acolo unde stai.

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a porni spre casă, Nis îşi privi ca fermecat prietena şi se opri; în minte îi stăruia gândul că peste doar şase zile va pleca în misiune, iar după aceea nu va mai avea ocazia s-o vadă deloc în următorii, cel puţin 13 ani. Gândul acesta îl determină s-o îmbrăţişeze şi pentru prima oară de când o cunoştea, o sărută, nu pe obraji sau pe frunte, cum proceda de obicei, ci pe gură, pe buzele acelea adolescentine, fragede, ademenitoare. Adela părea surprinsă, poate chiar uşor şocată, intrigată de gestul lui neaşteptat, dar nu protestă în nici un fel. Din casă, domnul Gigi Cristescu, deşi afară era întuneric, pricepu ce se întâmplase, iar primul impuls fu acela de a ieşi, spre a-l certa pe lungan pentru îndrăzneala lui, însă doamna Manuela, soţia sa, îl opri. După câteva clipe, Nistor se îndepărtă puţin de adolescentă, privind-o încurcat; nu venise cu intenţia de a o săruta.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-o profundă nesimţire

printr-un impuls de iubire se nasc lumile
în toate dimeniunile asemenea
după fiecare rostire o nouă rostire
ca un perpetuum mobile pornit direct din haos
prin sine
prin şlefuiri succesive
fără niciun fel de frecare
ideale aş risca să spun
precum starea de dinaintea gândului
precum o anestezie din care se ridică mai întâi lumina

nesimţirea nu e stare de dinaintea simţirii
ci tocmai opusul acesteia
să-i spunem stare de poezie
atunci când fiecare cuvânt trece prin noi
ca o emisie de lumină urmată de o undă de şoc
şi ne simtim istoviţi
ca loviţi de o fericire ciudată
cumva soră cu partea aceea de somn fără vise
într-un anume fel asemănătoare cu moartea

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Davis Matlock

Să presupunem că nu există nimic, doar stupul:
Că există trântori şi albine lucrătoare,
Şi regine, şi nimic mai mult decât strângerea mierii –
(Lucruri materiale, ca de altfel cultura şi înţelepciunea) –
Pentru generaţiile care vin, generaţia prezentă nu a trăit vreodată,
Destul că roiesc în aerul însorit al tinereţii,
Fortificându-şi aripile din ceea ce a fost deja adunat şi pus la păstrare –
Şi, gustând, în drumul către prisacă,
Prin pajiştea de trifoi, darul delicat al trecerii în alt anotimp.
Presupune toate acestea şi mai presupune adevărul:
Că destinul omului este mai presus
Decât destinul stupului;
Iar tu trebuie să porţi povara vieţii,
Ca şi imperativul impuls al spiritului tău în exces.
Da, îţi spun să trăieşti totul ca un zeu,
Sigur de viaţa eternă –
Chiar dacă ai dubii,
Să trăieşti în acest fel.
Şi dacă asta nu-l va face pe Dumnezeu mândru de tine,
Atunci nu există Dumnezeu, ci doar gravitaţie –

[...] Citeşte tot

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slujitorii Iubirii

Când dorinţele scad în intensitate,
Pentru că au fost înăbuşite şi nu au fost manifestate,
Dau naştere unor gânduri frustrate,
De neacceptare, ce greu pot fi schimbate.

Când dorul creşte foarte tare
Şi nu îşi găseşte alinare,
În braţele cu a dragostei chemare,
În inimă se cuibăreşte, căutând ascunzătoare.

Când gândurile de iubire pline,
Se întorc, îmbrăcate în incertitudine,
Loc îşi caută, în minte, încercând să domine
Al inimii impuls, să-l facă să suspine.

Când cuvintele se pierd în Univers,
Părând că nu au nici un sens,
Nu-şi mai găsesc locul într-un vers,
Se transformă triste, în nonsens.

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Aronovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi

Oceane-s, surori sclipitoare
În vârtejuri de iris color...
Se deschid, fie în lac sau în mare,
În impuls de uimire, în fior.

Au rada în pontoane de pleoape
Cu dane în străfunduri de vis...
De soare îşi păzesc limpezi ape;
Mister e-ochi profund, de nescris.

Sunt gemeni, născuţi de odată
Din ou, ce nimic nu avea...
Sunt vii la băiat, dulci la fată,
Sunt aspri, sau moi-catifea...

Sunt faruri, de beznă, de noapte,
Intrare-s... de suflet sunt porţi.
În loc de cuvinte, de şoapte,
Săgeţi sunt de-amor, decid sorţi.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupt... corp la corp

mă simt piatră din rotundul haosului căzută pe drumul care duce spre nicăieri. aud compromisul cântând din sufletul negru, văd amăgirile cum aleargă pe străzi
şi, în această lume în care semnul egalităţii dintre noi şi animal dispare, halucinaţiile cu mâini abia înaripate mă poartă spre orizontul cu mai mulţi sori.

o bucată din mine, obosită de această vânătoare a zilei de mâine, îmi spune că nu sunt în deajuns de nebună pentru actul de umilinţă, care mă fracţionează ritualic lăsându-mă pradă unor triste iluminări.

dar mă calmez! cu un surâs evlavios, lupt... corp la corp cu fiecare speranţă, mă salvez cu propriile-mi lacrimi într-un impuls din ce în ce mai slab până la oprirea definitivă.

pe scena existenţei în aerul înalt, voi lipsi de la gloria lumii, ca o cupă plină de neprevăzut în care este greu de crezut dacă mai poţi muri creştineşte.

Doamne, ce greu este să fii piatră!

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evanghelia după Marin

La început lui dumnezeU îi era frică de întuneric
şi gândul că această situaţie ar putea fi psihanalizabilă
nu-i dădea pace.
Şi dUhul sfânt se plimba singur pe deasupra apelor,
dar nu vedea mare lucru.

– Să fie nişte lumină, avu un impuls creatorUL propriului
sfânT întuneric. Şi veni lumină.
Pământul îşi scoase sexul din apă şi se întoarse ruşinat
cu spatele. Atunci apele se despărţiră de uscat.

Şi dUhul sfânT îi spuse lui dumnezeU că nu este
ştiinţific ceea ce a făcut.
Atunci domnUL inventă simultan fizica
şi psihica cuantică.

Într-un târziu porumbelul nostru plecă dezgustat
de faptul că şarpele îi şoptise la ureche că nişte
vietăţi ipocrite vor face din el doar simbolul păcii.
Într-un colţ al creaţiei Marin îşi bea liniştit cafeaua

[...] Citeşte tot

poezie de Petrişor Militaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un alt orizont

Cu o sclipire mai intensă decât alţii
am reuşit să ajung primul la liman,
dar nu aşa uşor cum ar crede veleitarii,
ce hrănesc iluziile formate prin timp,
se culcă pe imaginea creată de ficţiune,
fapt devenit pentru toţi un ajutor
venit la sublima poartă a adevărului esenţial.

Din umbră străbate printre nori, lumina purtătoare de viaţă,
întreaga natură se trezeşte din letargie,
se umple cu acel impuls de vervă sălbatică
care te împinge să urci pe creste.

Într-o mare de posibilităţi te scalzi în gol
până capeţi exerciţiul prinderii din zbor al ideii,
se schimbă şi răstoarnă teorii neverificate,
apar punctele de contact cu evoluţia.

Când se dovedeşte că nicio taină nu-i perpetuă
se dezvăluie moartea trecutului

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legea morală nu exprimă deci altceva decât autonomia raţiunii pure practice, adică a libertăţii, şi această autonomie este însăşi condiţia formală a tuturor maximelor, singura prin care ele pot fi de acord cu legea practică supremă. Dacă prin urmare materia voliţiunii, care nu poate fi altceva decât un obiect al unei râvniri, care este legată, cu legea, intervine în legea practică ca condiţie a posibilităţii acestei legi, de aici rezultă heteronomia liberului arbitru, anume dependenţa de legea naturală, de a urma vreun impuls sau vreo înclinaţie, şi voinţa nu-şi dă ea însăşi legea, ci numai preceptul pentru supunerea raţională la legile patologice; dar maxima, care în chipul acesta nu poate conţine în sine niciodată forma universal legislativă, nu numai că nu creează în acest mod nicio obligaţie, ci este ea însăşi contrară principiului unei raţiuni pure practice, prin aceasta contrară deci şi simţământului moral, chiar dacă acţiunea care provine din el ar fi conformă legii.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Legea fundamentală a raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!