Replici despre dea, pagina 9
Nick: Și de fapt, ce sunt acești "bani"?
Nistor: Niște bancnote dreptunghiulare mai mici sau mai mari, confecționate din plastic sau hârtie, sau niște monede rotunde confecționate din diverse aliaje metalice, având fiecare o anumită valoare; de obicei bancnotele și monedele de dimensiuni mai mici au o valoare mai mică, iar cele mai mari au o valoare mai mare. Și tot de obicei, în general, bancnotele au o valoare mai mare decât monedele. Iar când cineva ia ceva de o anumită valoare, trebuie să dea atâția bani cât sunt necesari pentru a achita acea valoare. Asta înseamnă a plăti. Iar cel care cere și primește obiectul dorit se numește client, consumator sau cumpărător și se spune că el cumpără cu ajutorul banilor ceea ce-și dorește, în timp ce cel care dă obiectul solicitat de cumpărător, primind de la acesta suma de bani aferentă, se numește vânzător și se spune că el vinde ceea ce-i interesează pe oamenii care cumpără, produsele fiind cunoscute sub denumirea de "marfă". Pe Terra, în general, aproape totul se bazează pe sistemul de vânzare-cumpărare prin intermediul banilor. Este ceea ce s-ar denumi "comerț".
Nick: Mda... Interesant! Dar și foarte amuzant.
Nistor: Amuzant?! Găsești asta amuzant?
Nick: Păi... așa este. E chiar foarte nostim.
Nistor: Și voi chiar nu plătiți? Nimic?
Nick: Bineînțeles că nu! De ce ne-am complica atât? Să ieșim, să continuăm discuția asta afară. Mi se pare cel puțin interesant.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre bani
- citate despre comerț
- citate despre plată
- citate despre numismatică
- citate despre dorințe
- citate despre valoare
- citate despre umor
- citate despre timp
- citate despre superlative
Sabrina Fairchild: A fost odată ca niciodată, la nord de Long Island, la treizeci de kilometri de New York, o mică fată pe o mare moșie cu mulți servitori: grădinari, un dendrolog, un vâslaș care să aibă grijă de bărci, să le dea drumul pe apă primăvara și să le răzuiască iarna; erau specialiști care să aibă grijă de terenul de tenis exterior și interior, de piscina de afară și de cea interioară. Și mai era un om fără un titlu anume care avea grijă de un mic pond din grădină în care înota un peștișor pe nume George. De asemenea, mai era un șofer pe nume Fairchild, adus din Anglia cu mulți ani în urmă, la fel și Rolls Royce-ul. Fairchild era un șofer bun, rafinat, distins precum cele opt mașini pe care le avea în grijă și avea o fiică pe nume Sabrina. Ca de fiecare dată în ultimii treizeci de ani, cu ocazia curselor de yacht, familia Larrabee dădea o petrecere. Și niciodată nu ploua în seara respectivă. Erau patru Larrabee în total: tatăl, mama și cei doi fii. Maude și Oliver Larrabee s-au căsătorit în 1906, iar unul dintre cadourile de nuntă a fost o casă în New York și moșia asta pentru weekend-uri. Cea din oraș a fost transformată în Saks Fifth Avenue. Linus Larrabee, fiul cel mare, a terminat la Yale, iar fratele lui, David a frecventat pentru scurt timp unele dintre cele mai bune facultăți din est și a trecut prin mai multe căsnicii într-un și mai scurt timp. Acum e un renumit jucător de polo și îi datorează lui Linus șase sute de dolari. Viața era frumoasă cu familia Larrabee. Aproape un paradis în Long Island.
replici din filmul artistic Sabrina, după Samuel A. Taylor (9 septembrie 1954)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre căsătorie
- citate despre înot
- citate despre viață
- citate despre tenis
- citate despre sfârșit
- citate despre seară
- citate despre rai
- citate despre primăvară
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Lia: Poate... Știi, fiecare avem ascunsă în noi atât o parte bună, cât și una mai puțin bună, ca să mă exprim astfel. Iar eu caut mereu să găsesc și să scot în evidență partea frumoasă și bună a fiecărei persoană, oricât de neadaptată ar considera-o ceilalți, care cred că se încadrează într-un anumit tipar al "normalității". Știu bine că nimeni nu e perfect, nici măcar eu, dar pot găsi în oricine, oricât de rău ar fi, acea parte bună, ascunsă în interior și atunci nu-mi rămâne decât să o scot la suprafață, să-și dea seama și cel în cauză de existența ei. Poate că nu voi reuși întotdeauna, dar măcar o să încerc tot posibilul.
Lucian: Mda... Deci fiecare avem și o parte bună și una rea. Important e pe care o considerăm prioritară și de care ne folosim mai mult în viață. Și care ar fi partea mea cea rea?
Lia: Hmm... Ți-ai arătat-o destul în ultimul timp.
Lucian: Aia crezi că ar fi?!
Lia: Aia și altele... Ascunde-le cât mai curând și scoate la suprafață tot ce ai mai bun.
Lucian: Bine, domnișoară consilier. Am să încerc, pe viitor, să-ți ascult sfaturile. Oricum, cred că eu pot să fac diferența dintre bine și rău și să aleg ceea ce e bine; poate uneori mai calc pe alături, dar nu e condamnabil... În plus, îmi place să fiu înțelegător și să ajut, urăsc violența, deci nu cred că pot fi clasificat drept un tip "rău". Cât despre tine, faptul că vezi în oricine partea bună, oricât de ascunsă ar fi ea și că vrei să-i ajuți pe ceilalți, vorbește de la sine; e clar că nu poți să fii rea. Și totuși, mă întreb, oare care ar fi partea ta cea rea?
Lia: Nu cred că ai vrea să afli vreodată.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre ajutor, citate despre vorbire, citate despre violență, citate despre viitor, citate despre sfaturi, citate despre priorități sau citate despre perfecțiune
Lucian: Și ceilalți?
Traian: N-am idee ce vor fi ceilalți; totul a fost deja stabilit, dar eu m-am interesat doar de tine...
Lucian: Dom' director, dacă într-adevăr nu dumneavoastră ați aranjat ca eu să fiu comandant, am să accept și această funcție, bineînțeles, numai dacă și ceilalți colegi ai mei vor fi de acord cu numirea mea. În caz contrar, prefer să rămân doar membru al echipajului; e suficient!
Traian: Luci, ești enervant! De câte ori vrei să-ți repet că nu puteam aranja nimic, nici dacă aș fi vrut?! Dar, pentru liniștea ta, am să te informez că nici dacă aș fi avut posibilitatea, n-aș fi procedat astfel, pentru că de obicei, îmi place să fiu corect, nu să stabilesc regulile jocului după bunul meu plac, doar pentru că sunt directorul. În plus, în asemenea cazuri, nu mă las deloc influențat de sentimente. Poți să pricepi atâta lucru?! Respect ceea ce trebuie respectat, nu impun numănui să-mi dea ascultare orbește! E adevărat: Sunt directorul în acest Institut, dar asta nu înseamnă că am putere deplină aici, că-mi pot face de cap cum vreau eu și că toți ceilalți trebuie să execute fără să crâcnească orice spun! Prefer să-mi fac datoria așa cum se cuvine, fără a da nimănui posibilitatea să-mi reproșeze cine știe ce. Când se va întâmpla acest lucru, am să-mi dau singur demisia și-am să mă retrag cu fruntea sus, fără să aștept să mi se ceară să plec. Am demnitatea mea și ar fi bine să înțelegi asta!
Lucian: Mă scuzați, dom' director...
Traian: E-n ordine, Luci! Pungaș ce ești; de fapt, știai sigur de la început că vei fi scuzat, că altfel nu s-ar putea...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre început, citate despre șefi, citate despre respect, citate despre posibilitate, citate despre jocuri, citate despre informații, citate despre demisie sau citate despre adevăr
Pacey: Pentru numele lui Dumnezeu, ce faceți voi doi aici?
Jen: Doar savurăm arta dansului de salon.
Penny: Nu v-am spus că voi doi sunteți talente înnăscute? Mult mai bine decât ăștia doi și au fost aici toată săptămâna. Dar voi doi ați fost împreună, nu?
Jen: Ă... nu acum, bine?
Penny: Am dreptate, nu-i așa? Ați fost împreună, nu a mers. Dar apoi ați trecut peste toate neînțelegerile și acum aveți încredere unul în celălalt, nu? Se vede din modul în care dansați. Se vede că există încredere. Ăștia doi pe de altă parte...(Arată spre Joey și Pacey care dansazează) O cu totul altă poveste. Uită-te la ei. Uită-te la... poziția lor, la tensiunea din brațele lor...
Pacey: E vreo problemă?
Penny: Ce am spus eu despre corpurile care se ating?
Joey: Nu, îmi pare rău.
Pacey: Nu o să se întâmple asta, bine?
Penny: Sigur... vedeți la ce mă refer? Se observă ostilitatea, cum sunt plictisiți unul de celălalt, ca să nu mai vorbim de cearta continuă și de strigarea pe numele de familie. Sigur sunt în fazele de început ale unui ritual de împerechere a unor nebuni.
Pacey: Ce?
Joey (râde): Ai înțeles greșit, cucoană.
Penny: Pe bune? Așa să fie?
Pacey: Da, întru totul.
Joey: Nici că ai putea greși mai mult.
Penny: Bine. Este destulă tensiune sexuală încât să dea naștere unui sărut. Nici nu-mi amintesc ultima dată când am văzut pe cineva dansând atât de prost... serios...
Dawson: Stai așa, crezi că, doar pentru că nu știu să danseze, ei doi...?
Penny: Este o teorie pe care am îmbunătățit-o după ani de experiență... dacă două persoane dansează atât de prost, atunci sunt nebuni unul după celălalt... dansul nu minte.
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre dans, citate despre râs, citate despre greșeli, citate despre încredere, citate despre trecut sau citate despre sărut
To Kuny: Bună seara, comandante! Te așteptam...
Lucian: Domnule Kuny?! Dumneavoastră sunteți?
To Kuny: Chiar eu. Te surprinde vizita mea?
Lucian: Drept să spun, da. Nu mă așteptam să vă găsesc aici la ora asta; nu știam că veți veni. De ce nu m-ați anunțat, nu v-aș fi lăsat să mă așteptați. M-aș fi grăbit, să ajung mai repede...
To Kuny: Ușurel, comandante! Relaxează-te! Nu te agita atâta. Nu te aștept de prea mult timp și nu te-am anunțat, pentru că nu era nevoie, așa că, liniștește-te! Am venit să vorbesc ceva cu tine.
Lucian: Ceva?! Ah, dacă e vorba despre ceea ce s-a petrecut mai devreme între Nick și Maria, mai mult din cauza mea, să știți că a fost doar o mică neînțelegere, care s-a lămurit total între timp. Fiul dumneavoastră s-a împăcat deja cu blondina și m-a asigurat că nu este supărat pe mine. Și aș vrea să vă conving și pe dumneavoastră, dacă se poate, că n-am avut nici o clipă intenția de a-l supăra. Adică... Ea e colega mea, țin foarte mult la ea și n-aș fi putut să...
To Kuny: Liniștește-te, dragul meu. Nu de asta mă aflu aici, nu despre asta doream să discutăm, dar dacă tot ai adus vorba, hai să abordăm și acest subiect. Știu foarte bine ce s-a petrecut. După ce v-a văzut îmbrățișați, fiul meu a ajuns fără să-și dea seama chiar la mine în birou. Am observat că era foarte tulburat și l-am întrebat ce s-a întâmplat, iar în cele din urmă mi-a povestit totul, deși inițial nega că s-ar fi întâmplat totuși ceva. Am încercat să-i explic că nu avea dreptate, că nu putea fi așa cum credea el în acele momente, că nu avea motive să fie gelos. Știam eu că trebuie să fie o neînțelegere la mijloc, doar mi-ai dovedit în repetate rânduri că se poate avea încredere în tine. Și știu că s-au împăcat; l-am urmărit pe fiul meu după ce a părăsit biroul meu, cu ajutorul aparaturii, evident.
Lucian: Deci, știți...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre supărare, citate despre păr blond, citate despre ore, citate despre gelozie sau citate despre dreptate
Lucian: A rămas să mă lămuriți cum e cu comandantul misiunii.
Traian: Cum ai vrea să fie? E clar: Tu vei fi acela! Asta-i decizia Comisiei și-ți pot spune că sunt foarte mândru de tine că ai fost numit în această importantă funcție; nu m-ai dezamăgit deloc! Și sper să nu mă dezamăgești nici acum, începând să-mi reproșezi că aș avea vreo legătură cu numirea ta; vreau să înțelegi și să mă crezi că alegerea ta n-a depins deloc de părerea mea; n-am putut influența cu nimic decizia finală, chiar dacă sunt directorul acestei instituții și normal, pe tine te-aș fi susținut, asta se știe, nu e o noutate.
Lucian: Deci, sigur nu pentru că sunt preferatul dumneavoastră?
Traian: Luci, te rog încă o dată, nu interpreta totul greșit, nu gândi astfel; n-ai fost ales din cauza mea, ci fiindcă ai fost considerat cel mai potrivit de majoritatea celor din Comisia care a hotărât cine va fi comandantul misiunii și trebuie să știi că eu n-am făcut parte din acea Comisie, tocmai din cauză că toți sunt conștienți că te-aș fi ales pe tine. Reține, deci; te-aș fi ales, nu doar te-aș fi propus! Însă n-am fost membru al acelei Comisii care s-a ocupat cu stabilirea conducerii misiunii. Cei din Comisie au fost chiar foarte exigenți, iar decizia finală depindea în mare măsură și de indicația computerelor.
Lucian: Iar computerele m-au indicat pe mine ca fiind potrivit pentru această funcție?
Traian: Nu numai că te-au indicat; mesajul lor a fost foarte relevant în această direcție: Ai fost unicul propus!
Lucian: Mda... Ce plăcut! Dumneavoastră credeți că ar trebui să sar în sus de bucurie?
Traian: Nu știu; treaba ta cum te vei manifesta. Personal, cred că totuși poți fi mândru că ai fost ales comandant. Asta înseamnă că vei avea anumite responsabilități și în general, de tine va depinde reușita misiunii, succesul vostru, de modul în care te vei descurca, de deciziile pe care le vei lua, de felul în care vei ști să te înțelegi cu colegii tăi; cu toți, nu doar cu Alex și cu Nis, care-ți sunt prieteni apropiați. Ei sunt datori să-ți dea ascultare, iar tu cred că știi foarte bine ce ai de făcut, nu trebuie să-ți spun eu care vor fi îndatoririle tale.
Lucian: Da, cred că știu...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre calculatoare, citate despre succes, citate despre responsabilitate, citate despre prietenie, citate despre mândrie sau citate despre bucurie
Articole culturale referitoare la dea
- Pescăru?ul
- Emily Zobel Marshall: Mitul lui Anansi, păianjenul viclean
- Jaful
- „Dănilă Prepeleac” de Ion Creangă
- Ceaikovski ?i Povestea unui Spărgător de nuci
Mai multe articole despre dea la Blog.Citatepedia.ro »