corabie

Prietenii falşi sunt ca piraţii de pe vremuri: ca să înşele vigilenţa echipajului unei corăbii a unei marine regale (franceze, engleze, spaniole etc.), încărcată cu comori, pe care voiau s-o jefuiască, înălţau pe catarg steagul acelei marine, iar când se apropiau destul, ridicau steagul negru, atacau, ucideau echipajul, îşi însuşeau toate bunurile de pe acea corabie, după care o scufundau. Aşa fac şi prietenii falşi: ridică steagul prieteniei până îţi câştigă încrederea, apoi te înjunghie pe la spate.

George Budoi în Prietenia şi Duşmănia: aforisme, epigrame, pamflete şi satire (2 august 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apă şi mătase

Am văzut cerul ce lăcrimează
Lacrimă de apă şi mătase
Luna se oglindeşte şi visează
Nori-s grei prin raze goase

Un nor stingher noaptea
Miez de noapte pe răcoare
Stau ascunsă după perdea
Îl voi alunga cu raza de soare

E suit în pom s-a înţepat
Cerul tot s-a întunecată
Lacrimă din iubire a vărsat
Pentru norul cel înjunghiat

Lac de lacrimi într -un pumn
O corabie cu vise vâsleşte
Printre visele din somn
Simt cum lacrima iubeşte

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Forţe magice

De-aş avea forţa magică să-ţi transform gândurile într-o mare,
aş vrea să fiu singura corabie plutind pe sclipirile valurilor ei,
să acostez numai la ţărmurile tale pline de flori
sau... aş vrea să să fiu o insulă
cu ţărmuri stâncoase şi înalte
în care se sparg
toate valurile stârnite de furtuni trecătoare -
dar nu sunt decât un bard sensibil ca o libelulă,
cu o liră în loc de inimă,
care singura putere ce o are
este să te transforme pe tine şi răsăriturile de soare
în cântece tăinuite care devin flori gânditoare,
dorind să rămână pe veci nemuritoare...

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O Lume Nouă: respiraţii guru la gură

Sărutări
pe gura celor... bine rămaşi pe corabie –
plângem oamenii la apă care s-au dus
s-adune scoici cu o Lume Nouă mai sus şi
mai jos nu mai văd nu aud nu vorbesc.
Sărutări
şi-n eclipsa cărţilor citite cu voce năucă
de marele războinic în intimitatea colibei
unchiului Tom-a-hawk (?!) perorând euforic
la vederea... sinapselor speranţei la viaţă.
Sărutări
de peste ţări şi mări de ceaţă... compactă –
nu vorbesc nu orbesc de pomană vechile
scalpuri ale supravieţuitorilor – urechile în
surzire simetrică fac gimnastică-n gură.

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare de dragoste

Dimineaţa îşi face rondul de viaţă
Ca o corabie alba
Se aşează pe prispa lui Moromete
Când truda sa zilnică
Este de forma unei pâini aburinde

În grinda istoriei noastre
A înflorit un ram de cireş
Nicăieri tunuri, nicăieri săbii
Nicăieri zale, nicăieri rachete
Doar zdrenţuite cămăşi,
Şi pluguri ruginite
Şi cai înhămaţi la nemurirea acestui pământ...

Bunicul meu, Costică a lu' Vasile,
Mareşal ostenit de neodihna ţărânii
Cu iarba încolţită între pleoapele sale
Cu palemele crăpate de veghe
Inspectează contingentele de sape şi pluguri
Nebărbierit şi năduşit în căruţa

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Ivancu din Fotografii imaginare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strânge-mă azi

strânge-mă în braţe azi
cu buzele ţuguiate
mâine ar putea începe delirul păsărilor
dinaintea potopului
nu poţi şti niciodată după-amiaza
cu soarele călău deasupra
capului

strânge-mă în braţe azi
ridicată în vârful picioarelor
de mâine ar putea începe anarhia
frunzelor mute
şi umbletul tău va fi puţin mai înalt
când vei vrea în zbor
să mă ajungi cu sărutul

strânge-mă în braţe cu putere
azi,
ca pe un copac gata să fie corabie
ca pe un catarg până la nori

[...] Citeşte tot

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi convalescenţi

eram atunci doi convalescenţi
ne reveneam după lunga boală a dragostei,
norii treceu pe lângă noi
ca nişte draperii fantastice,
falduri de plumb
care cădeau
ca o cortină
peste despărţirea noastră.
vântul ne aducea miros de stropi irizaţi
şi ne amintea de miresmele depărtării
iar eu îţi priveam ochii,
acei ochi luminaţi de o aură
plină de tristeţe.
... şi ziua aceea de toamnă
când eu aveam în mână doi trandafiri
şi ne plimbam tăcuţi pe străzile oraşului
n-are să mai fie niciodată.
oraşul acela părea o corabie
care se pregătea să plece departe
şi tu mergeai alături de mine

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (17 august 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut-au anii

Trecut-au anii... grăbiţi şi oneşti,
Clipele aşteaptă eterne poveşti,
Vântu-n burlane... frunze adună,
Amiaza asta... nu-mi pare bună.

Titluri parşive....... cronici fireşti,
Viaţa te-nvaţă, trist, să glumeşti,
Conflictul începe, aşa, ca ploaia,
Cooperantă îmi pare... odaia.

Pot recunoaşte... lira... şi sfinţii
Ce se răsfaţă-n oglinzile minţii
Şi aceea corabie.... fără de har,
Pusă-n mişcare, de un tâmplar.

Dinspre-ntuneric... spaimele vin,
Aprinsă e... lampa... lui Aladin
Şi o minciună... tandru zâmbeşte,
Tainice umbre când tâlhăreşte.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi las aceste versuri...

Îţi las aceste versuri, iar dacă al meu nume,
Corabie purtată de vânturi priitoare,
Ajunge-va odată la ţărmuri viitoare,
Însufleţind pe oameni cu-n vis din altă vreme,

Să-ţi fie amintirea un basm de altădată,
Un cântec spus pe-o veche şi ostenită strună,
Cu stihurile mele-nălţându-se-mpreună,
În tainice inele frăţeşte-ncătuşată.

- Făptură urgisită, din Iad la Dumnezeu
Nu-i nimeni să-ţi audă strigarea decât eu.
Iar tu, uşoară umbră, alunecând fugară,

Treci peste proştii care te-au socotit amară,
Dispreţuind grămada infamă care latră, -
Arhanghel cu ochi negri şi inimă de piatră!

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Al. Hodoş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doctorul Fergusson intră în mijlocul unui ropot de aplauze, de altfel câtuşi de puţin mişcat. Era un bărbat de vreo patruzeci de ani, de statură şi de constituţie obişnuită, temperamentul lui sângeros se dădea de gol printr-o coloraţie închisă a obrazului; avea un chip rece, cu trăsături regulate, cu un nas puternic; nasul ca o cârmă de corabie al omului ursit descoperirilor; ochii lui, foarte dulci, mai mult inteligenţi decât îndrăzneţi, dădeau un mare farmec fizionomiei sale, braţele îi erau lungi şi picioarele se puneau pe pământ cu greutatea cutraierătorului de rasă. Gravitatea liniştită respira în toată figura doctorului şi nu-i trecea prin minte că putea fi unealta celei mai nevinovate înşelăciuni.

Jules Verne în Cinci săptămâni în balon
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!