chemarea lunii

Inima mea tresare

Inima mea tresare
Cand apari in calea mea
Lacrima imi dispare
De pe fata mea

Eu te iubesc
Enorm de mult
Cum iubesc pescarusii
Marea

Privesc spre cer
Si stau s-ascult
Din departari
Chemarea

poezie de Florea Nicolae din Praf Stelar
Adăugat de Florea Nicolae
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un visător este cineva care-si poate găsi calea numai sub lumina razelor lunii, iar pedeapsa lui este că zăreşte zorile înaintea restului lumii.

citat celebru din Oscar Wilde
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creştinismul a fost încercarea de a "învinge" universul negându-l. Practic, un asemenea atentat nebunesc - o asemenea nebunească îngâmfare umană în raport cu universul - a dus la o sărăcire, depreciere, la o întunecare a fiinţei umane: doar categoria cea mai mediocră, categoria omului de turmă, şi-a putut găsi în asta rostul, "chemarea", ca să-i zicem aşa.

citat celebru din Friedrich Nietzsche
Adăugat de Reus Adriana
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cred că,
odată, oceanul
a aparţinut lunii
şi că acesta s-a desprins
şi a căzut pe pământ.

De aceea
luna
îl atrage spre ea
cu atâta consecvenţă,
fără contenire,
încercând
să-l atingă
încă o dată.

poezie de Brandon Villasenor, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faţa

Cunoscut-au, cum ştim, unii
Faţa nevăzut-a lunii,
Dar pe când va fi ştiută
Faţa lumii nevăzută?

epigramă de Ştefan Tita din Epigramişti cu sau fără voia lor (1983)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu din ce-s făcute sufletele, dar al meu şi-al lui sunt la fel, în vreme ce el e la fel de diferit de mine ca razele lunii de fulger, ca gheaţa de foc.

Emily Bronte în La răscruce de vânturi
Adăugat de Cecilia Ivanov
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicolae Grigorescu picta cu plăcere vădită, surâzător, comunicativ, cum îi era chemarea. A pictat într-un stil al epocii lui, în apostrofe mişcătoare, monotone ca şi în ritmul doinei, graţia spiritului şi fanteziei. Opera lui ţine un loc nemărginit în admiraţia publicului, pentru că nici un alt artist, de la dânsul, nu a reprezentat mai bine sufletul poporului nostru.

citat clasic din Camil Ressu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Angoasă

Mă-mbrac în iluzii
Cusute cu fiori
În împletituri de gânduri,
Şi încep să ţip—

Mă omori viaţă,
Tu iubire, singurătate...
Mă-mbrac în tine moarte
Că-aproape te simt.

Nu-mi mai respinge chemarea
Ştiu că va urma şi ceasul
În care vei veni,
Dar nu pot să aştept—

Deja am început
Să îţi urăsc glasul
Când ţipi în capul meu
Şi-alterezi ce-am în piept.

poezie de Costyn Gilca (1 noiembrie 2017)
Adăugat de Costyn Gilca
Comentează! | Votează! | Copiază!

I

Poete, se-apropie seara; îţi încărunţeşte părul
Auzi în visările tale singuratice chemarea de dincolo?
E seară – spunse poetul – şi-ascult, cineva poate strigă din sat,
Cu toată ora târzie
Veghez dacă două inimi tinere, rătăcite, se găsesc şi dacă
Ochii lor lacomi cerşesc muzica menită să le curme tăcerea
Şi să vorbească pentru ei.
Cine le va ţese cântece de iubire, dacă eu stau pe ţărmul vieţii
Şi contemplu moartea şi viaţa de dincolo?
Cea dintâi stea a serii se stinge
Flacăra unui rug funerar moare domol lângă râul tăcut.
Şacalii urlă în cor în curtea casei pustii, în lumina istovită a lunii.
Dacă vreun călător, părăsindu-şi căminul, vine aici să vegheze
Noaptea şi cu fruntea plecată să asculte murmurul întunericului
Cine va fi acolo să-i şoptească tainele vieţii, dacă eu, închizându-mi
Uşile, aş încerca să mă lepăd de datoriile de muritor?
Nu-mi pasă că-mi încărunţeşte părul.
Sunt pururi la fel de tânăr, sau la fel de bătrân,
Asemeni celui mai tânăr sau mai bătrân din satul acesta.
Unii au surâsul dulce şi simplu, iar alţii, un licăr viclean în privire.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul (1913)
Adăugat de Carmen Manuela Măcelaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină în asfinţit

Lângă mine singurătatea se înalţă ca o stâncă
pe care tu ai schimbat-o în umbră mai blândă,
abia ieri s-a risipit asupra-mi o ploaie de flori aromitoare;
mă doare să pierd şi numai una din plăpândele petale.
Nu vreau să mai ştiu rătăcirile
când în asfinţit e aurie chemarea...
Judece îngerii de n-a fost prea-ndelungată aşteptarea...

poezie clasică de Margareta Sterian din Poeme (1983)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!