bumerang

balans

…nu cumva
aerul ne respiră, lumina ne consumă, toate
din jur ne folosesc, fiecare lucru
după trebuinţă ia din noi?!
…nu cumva banii cumpără din noi cursul lor
ceasul ne plimbă pe limbile lui precise
într-o idioată «tanana»
un fel de paparude invocând ploile
sau neploile pământului care ne posedă
…nu cumva acest cumva este
bumerang căutându-mi tigva, genunchiul,
talpa?

careva mi-a spart blidul, altcineva
mi l-a înlocuit, acesta de pe urmă
i-o farfurie, nu mai este opacă, văd
reflectându-se lingura mărită şi
în drum spre mine micşorându-se –
balans asimetric, «nu cumva»-ul inundă
iar momentul: supa mă soarbe…

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bumerang

Degeaba doare, căci... ce-a fost, a fost!
Degeaba inima încă o ia la goană
Spre locu'-n care... ţi-am făcut icoană
Să aibă, veşnic, cine-aţi da un rost.

Astăzi prezentul e de partea mea...
În timp ce tu ai devenit o simplă ramă
Ce poartă-n ea bătrâna noastră teamă
Că într-o bună zi vom dispărea.

Nici unul dintre noi, azi, nu mai este
În fila ce credeam că ne e scrisă...
Povestea noastră devenind învinsă
De un destin ce nu ne-a dat de veste...

Nimic din tot ce este nu mai poate
Ca să repare ce-am stricat prosteşte...
De-am fi ştiut că dragostea orbeşte,
Poate şi azi am fi trăit regeşte...

[...] Citeşte tot

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (9 martie 2020)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeiţa cu balanţă

moto: Nu se sinchisesc de probe
Nici de cei ce vând vreun pont
Cât mai costă azi trei robe
Să le-aprobe-ntr-un decont?
--------

Un lipsit de apărare
capotează. Dar mai des
Cine dă cu pumnul tare,
Are cel mai mult succes

Daţi-mi numai o părere
Nu e nou nimic sub soare
Iluzia iluzii cere
Chiar când dăruieşti o floare

Am lăsat să se răstoarne
Lumile cu susu-n jos
Şi-am suflat cu toţi în goarne
Fără de nici un folos

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşi!

Fă-ţi bagajele şi ieşi din viaţa mea!
N-ai făcut decât mult praf;
Uşa a rămas deschisă de când ai plecat
Şi-ai uitat să te mai întorci...
...............................................
Ai intrat în inima mea, dar pe-a ta
Ai ţinut-o ferecată;
Eu am aşteptat şi am bătut la uşa ta închisă
Până m-au durut şi suflet şi trup.
Am strigat la tine până mi s-a întors ecoul
Ca un bumerang şi m-a străpuns...
Te-ai oprit la mine ca-ntr-o gară –
Trenul tău nu avea orar fix
Şi avea mereu întârziere.
Te-am primit zâmbind, de fiecare dată,
Ai avut grijă să mă laşi plângând...
Te-ai jucat cu mine de-a iubirea,
Dar ai pierdut pe mâna ta, deşi aveai atuul;
Ţi-am acordat mai multe revanşe,
Dar ai fost absent şi indiferent.

[...] Citeşte tot

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă împlinesc, sau dezmembrez, opt sute

Mă opresc la un aaa... lungit opt, cu două emisfere ca zerouri,
Să mi se facă un decont; dacă vreo lipsă se cunoaşte
Când nu mai curg din pastă, rotind bila? Vreau ecouri,
Dacă se întorc cum sunet, căutându-se... pe acolo unde naşte!

Doar aşa ştiu de sunt, că n-are rost să strig de nimeni nu aude
Şi-s doar un bumerang, ce m-zvârl să ating, lovesc...
Iar revenit sunt şi mai gol, sleit în mâinile exfoliate, nude
De ce-şi aveau şi-au dat şi nu mai aş avea... din ce să mai golesc.

M-ascund la pânda fricii, mă pitesc să nu fiu pălmuit, scuipat
Şi stând, să pot să-mi ling blesurile de masochist de suflet frânt
De unul singur; că l-am pus pe masă să-l disec, cojindu-l să-l las pur, curat...
Spălat cu lacrimi plânse, sau de râs, sau doar dramatic înţeles, de altul! Dacă sunt?...

Nu ştiu cât adevăr cuprinde aniversarea; oare e-un împlinit?
Sau rupt, mai demolat, pierdut din eu, dat piese în dezmembrare;
Că-i gând de unul singur, un mono dialog, ori script spăşit...
Şi cât de mult durează? La cât se poate opri, cu bun simţ... o urare?...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte pentru viitorul sterp al deziluziei

să nu scrii tot
mai lasă un poem şi pentru mâine
poimâine şi alte zile în care durerile
te vor invada cerându-ţi capitularea
păstrează cuvintele şi alungă spaima întunericului
cu săgeţile lor de foc departe cât mai departe
înapoi în haosul primordial
păstrează o armată de cuvinte
călare pe himerele visului
în mijlocul lor iubirea cu flamura nemuririi
suflând în goarna inimii
păstrează cuvintele în tranşeele cărnii
în circumvoluţiuni în diviziunea celulei
în spiralele ADN-ului tău prometeic
învârtindu-l ca un bumerang prin abisul psihozei
lovind iscoadele morţii umbrele nelegiuite
direct în punctul lor sensibil la frumuseţea metaforei
păstrează cuvintele în sânge
singurul şarpe înţelept căruia îi place căldura sufletească
a celui de lângă tine cel dornic

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Caragea din Mesaj către ultimul om de pe Pământ (2017)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin şi soartă

Ziua în care mi s-a scris destinul era înnorată,
Universul avea o vibraţie de armonie sincopată,
Ursa Mică tăinuia cu Marte un trigon,
iar eu mă născusem să fiu doar Epigon.
Un bumerang cosmic mi s-a înfipt adânc în spate,
ca să port durerea pe drumul scris de Carte,
misterele Universului sălăşuiau în străfunduri neştiute,
care se îndepărtau uşor nevăzute.

Tatuate în suflet, iubiri şi regrete meschine
mă purtau pe cărări şi poteci de neghine,
şoaptele sufletului fugar mă amăgeau,
iar vampirii lumii mele, de vlagă, mă sugeau.
Energiile furtunilor erau apocaliptice,
iar eu înaintam în căutări eliptice,
Orion şi-a prins în centură o stea,
dar destinul o îndepărta să nu fie a mea.

Înfometat de mine, cel de mâine,
am înfipt mâinile în mărăcini ca într-un colţ de pâine

[...] Citeşte tot

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape fabulă

"Prostia are talentul de a fi insistentă" (Albert Camus)
"Spiritul de contradicţie e personalitatea prostului" (G. Călinescu)

Să stăm în pătrăţica noastră
Ar fi un lucru lăudabil!
O cioară crede că-i măiastră...
E trist, hilar, e lamentabil...

Când jalnica ei croncăneală
Se-nvârte ca un bumerang,
Prestaţia-i,(doar o spoială),
O face-a crede c-are "rang".

Nici ea nu se mai recunoaşte!
E "ambetată", "delicată"...
Şi "ghiersuind"(sau gherţoind) pe lângă moaşte,
Cârâie "fin", sofisticată...

Se crede un alb porumbel
Cu glas ca de privighetoare

[...] Citeşte tot

fabulă de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuget târziu I

Mi-am înţeles părinţii cu adevărat, doar când le-am călcat pe urme şi încă nu am reuşit să le mulţumesc suficient pentru tot ce-au făcut pentru mine.
Am dedus că darul cel mai preţios al copiilor este libertatea de a cerceta singuri.
Am simţit că a fi mamă este o minune cu greutate mare, iar copiii sunt primele minuni ale minunilor.
Am văzut că bunătatea este vulnerabilă pe pământ, dar apreciată de sfinţi.
Am observat că şi iubirea are scară de valori diferite, dar rucsacul ei merită cărat în spate toată viaţa, chiar dacă e greu.
Am văzut că sinceritatea nu aduce întotdeauna bucurii, dar mai are încă susţinători rătăciţi.
Am observat că bucuriile dacă nu sunt împărţite nu sunt bucurii.
Am văzut că toate dărniciile au efect de bumerang.
Am dedus că experienţele vieţii rumegate în timp nasc boabe de înţelepciune pe care Biblia ne-o oferă gratis.
Am înţeles că numai diferenţa dintre caracterele omeneşti stimulează progresul.
Am observat că bolovanii vieţii nu sunt imobili, dacă puterea crezului nu schiopătează.
Am început să simt cu adevărat gustul fericirii, când grăunţele înţelepciunii mele au intrat în faza de coacere.
Am simţit că iubirea are puteri magice şi dincolo de viaţă.
Am dedus că pentru a escalada piramida vieţii cu bine trebuie să mă hrănesc cu pâinea înţeleptului.
Am urât fără să vreau oamenii fără norme morale sănătoase, dar mi-am dat seama că şi eu fac parte din turma Domnului.
Am invidiat oamenii bogaţi spiritual şi pacea inimii lor, dar nu şi renunţările lor lumeşti.
Admir plângând bucuriile performanţelor omeneşti şi sacrificiul lor nebănuit, dar sunt atât de departe de ele.
Am observat că darurile caracterelor omeneşti sunt diferite ca să ne înţelepţim unii pe alţii.
Am observat că fără vrerea lui Dumnezeu suntem nimic, dar El ne-a iubit mult dând lumii viaţa cu miracolele ei surprinzătoare.
Cred în Dumnezeu pentru că nu l-am văzut, dar l-am simţit.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (21 mai 2007)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea care depinde de noi...

.. iată două lumi finale, raiul şi iadul...! Cu toţii, spre ele ne îndreptăm trecând vieţii
vadul, trăind, cei mai mulţi neştiind de ce s-au născut, pentru ce, şi, cum de sunt vii, ei
neânţelegând sensul omului în armonii bine puse la punct, din faceri noi fiind singurii
observatori conştienţi ai Marii Creaţii lăsaţi s-o influienţăm să existe cu gândul minţii
gândind atâta cât existăm, chiar şi speriaţi de viaţa în care ne-aflăm... multele atâtea,
pe toţi bulversându-ne, că de ce e aşa şi nu altfel, fiecare poveste de om în istorii, aşa
încheindu-se, oricât de mult cineva ar iubi divinitatea şi l-ar iubi Dumnezeu cinstindu-l
şi-nvrednicindu-l cu slava şi sănătatea... în taina ultimă, finală, se concretizează acest
mare adevăr în care unii se 'nalţă urcând cer după cer dar şi destui din acei care abea
îl zăresc pe-acesta ce-l ştim căzuţi în abisele de-ntuneric pierduţi în declin... ca să vezi
lumea de sus din înalturi însemnând un privilegiu de fericire nespus, primit pentru un
pomelnic de fapte făcute-nmiit... ca un răspuns, dat, de cortegiul energiilor universale,
de care nici un om nu scapă neiscodit, minunatul Cuvânt rostit nouă descoperindu-ne
căile prin adevărul vieţii trăite unde taina rămâne taină doar pentru cei nepregătiţi să
întâmpine fericiri venite din transformări, firesc rostuite, căci, dacă li s-ar cere să stea
să-i mănânce viermii de vii aici pe pământ câţi oare n-ar huli blestemând ştiind numai
pe mort ros de viermi, îngropat în ţărână, mulţi tociţi, uzaţi şi chinuiţi, mâncaţi ca de-o
văpaie nebună, în care, cerşeşti urma de apă, de pe-un vârf de deget al semenului tău,
când noi, fiecare-n parte ni-s convinşi, că, şi bogatul, ca şi săracul, pleacă de aici unul
după altul, în veşnicie rostogoliţi... pe aripi de înger, sau de tâlc păcăliţi în iad prăvăliţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!