arta comunicarii

* * *

Toţi se luptă să-şi împartă
Al vorbirii dar, dar iată
Că ies certuri câteodată,
Atunci tăcerea-i o artă
Ce pune capăt la ceartă,
Totuşi, nu prea e uzată...
Căci "vorbirea"-i obstinată!

poezie de Ioan Hapca din Sfaturi simple împletite simplu-n rime potrivite...
Adăugat de Madalina Farcas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primele lucruri la urmă ( grook )

Este uşor de găsit
soluţia la o problemă:
problema însăşi vine
cu propria contribuţie.
Însă arta supremă
constă în a născoci
o problemă care
să aibă-o soluţie.

poezie de Piet Hein, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a spus floarea

Cineva mi-a spus că sinceritatea
e o prostie
amăgirea
fiind o artă în actorie
dar eu îi arăt floarea
care nu-şi schimbă culoarea
să atragă mirarea
sau plopul ce nu face cireşe
să-i cânte priveghetoarea...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alpiniştii

de ocazie urcă
în operele de artă
din durerile ascunse
intime în gândurile noastre
toţi suntem alpiniştii
închişi în copertele unei cărţi
ajunsă în librării
sau stăm la picioarele statuii
vândută pe rime

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu – poem diamant

Eminescu
este poetul
Luceafăr al României
simbol ce veghează mereu
arta scrisului acum şi întotdeauna
muză poeţilor din prezent
şi din viitor.
Astrul nostru
Nemuritor.

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Artă poetică

Să cauţi râul ce e timp şi apă,
Să-ţi aminteşti că timpu-i tot un râu,
Să ştii că ne petrecem ca un râu
Şi-al nostru chip se oglindeşte-n apă.

Să simţi că veghea este tot un vis...
Visând că nu visează... şi că moartea,
Ce spaimă aduce-n suflet, este moartea
Din noaptea rece ce se cheamă vis.

Să vezi în zi, în lună, -n an simboluri
De ani şi luni şi trecătoare zile.
Jignirea s-o transformi a ăstor zile
În muzică, în zvonuri şi simboluri.

Să vezi în moarte-un vis, în asfinţit
Un aur trist - aceasta-i Poezia,
săracă, fără moarte. Poezia
Se-ntoarce-n auroră şi-asfinţit.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Jorge Luis Borges
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pânză în ulei

lumea pare prinsă într-o centrifugă
pe strada Lipscani pictorii beau la terase
culori de ulei li se scurg pe
pantofii albi
se urinează pe zidurile desenate în graffiti
nici să împarţi un fum cu cineva nu mai este permis
arta din acum se limitează la contemplarea lumii diogenic

ehei prin oraşul meu circulă zei cu braţele pline de sticle goale
ca nişte irişi orbi deschişi neluminii
aerul viu care iese din canale şerpuieşte printre câini şi hingheri
singură într-un moloz de cuvinte îţi
zic Manole
s-a ruinat catedrala iarba a năpădit
amvonul
oamenii ca şi păsările suferă de bipolaritate
s-a dus dracului ideea de permanenţă erosul miroase a stârv

cu toate acestea împart fiecare milimetru de eu
falia mea de timp necartezian

[...] Citeşte tot

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trist

sunt doamne iar
o iau de la-nceput
fac opere de arta din
femei pierdute pe vecie
de veacuri fac asta-n tristeţe
închizând între coapse totul
cu-nstrăinare vă zic
că am început să mă vând
prin librării la preţuri de nimic

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pânză în ulei

lumea pare prinsă într-o centrifugă
pe strada Lipscani pictorii beau la terase
culori de ulei li se scurg pe
pantofii albi
se urinează pe zidurile desenate în graffiti
nici să împarţi un fum cu cineva nu mai este permis
arta din acum se limitează la contemplarea lumii diogenic

ehei prin oraşul meu circulă zei cu braţele pline de sticle goale
ca nişte irişi orbi deschişi neluminii
aerul viu care iese din canale şerpuieşte printre câini şi hingheri
singură într-un moloz de cuvinte îţi
zic Manole
s-a ruinat catedrala iarba a năpădit
amvonul
oamenii ca şi păsările suferă de bipolaritate
s-a dus dracului ideea de permanenţă erosul miroase a stârv

cu toate acestea împart fiecare milimetru de eu
falia mea de timp necartezian

[...] Citeşte tot

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turbulenţe

ziceam în trecut că oraşul arde cu luminile lui
false cu acea calea unirii unde pictorii seduc femeile doar dintr-un fum de trabuc iar adolescenţii se dau cu parapanta printre demisoluri decorate kitch-os şi discoteci turbulente

dar arta urbanului mi-a intrat în plex ca o respiraţie efervescentă şi nu mai pot descălţa sandalele hai-rup-iste
nu mă mai pot clona să fiu a satului cu umbrele sale vitange
foamea de artă demolează mitulvesnicieinascutelasat

din enclava numită oraşul-meu-flamboaiant toţi piticii vor să mă scoată vie abulică victimizată
să îmi poată scrijeli pe piept logica raţiunii pure
cea conform căreia nu ar trebui să înot între cele două emisfere moarte/viaţă cu masca de oxigen pe chip

simt cum oraşul se întinde ca lava peste minţi murdare
aici deţinuţiii evadează avem zile zen şi oamenii politici se aşază pe esplanadă umăr lângă umăr într-o tovărăşie stupidă
doar eu poeta mironosiţă rezist

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!