apogeu

După ce îţi dai seama că persoana nu e ce părea la început, e important un exerciţiu de sinceritate în care te gândeşti că poate aveai aşteptări sau ai idealizat persoana, sperând că va fi salvatorul, jumătatea, sufletul pereche, alesul sau aleasa care va face din iad un rai. Se cheamă proiecţie psihologică, atunci când atribuim unei persoane calităţi şi atribute care nu există în realitate. Când suntem dezamăgiţi, e important să înţelegem că am fost cel puţin complici dacă nu autori solitari ai iluziei create. Apoi, când ne place foarte tare de o persoană, hormonii o iau razna şi forţe uriaşe pun stăpânire pe noi. Vedem doar binele dintr-un om, credem că defectele sunt drăguţe şi că dacă sunt ceva probleme le retuşăm şi le schimbăm. Se cheamă îndrăgostire, şi după un apogeu, apele se liniştitesc şi ne recăpătăm minţile. De abia după ce ne eliberăm partenerii de proiecţii, de abia după ce se mai liniştesc hormonii îndrăgostirii, putem începe cu adevărat o relaţie autentică, cu un alt om, şi nu cu plăsmuirea imaginaţiei noastre. Ce păcat că exact în acest punct, cei mai mulţi se despart. Mai bine dezamăgit din nou şi din nou de propria imaginaţie decât munca pentru a aduce armonia într-o relaţie cu o altă fiinţă umană.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste despre ţara mea

Povestea ce-ţi voi spune astă dată
Nu începe cu a fost odată.
E povestea unui dor nestins
Ce eternitatea toată a cuprins.
Să ştii copile că-i un loc de vis în astă lume
Unde doinele plâng pe coline,
Buciumul sună prelung
şi clopotele sună-ndelung.
Ca vinul vechi păstrat în pivniţe străbune
dospite doruri iubirea întreţine.
Geneza unui neam de daci neînfricaţi
noi o transmitem prin legenda bravilor bărbaţi,
ai gliei străbune, soldaţi.
Decebal şi Burebista legendari conducători,
Ţepeş, Ştefan şi Mihai, voievozi şi domnitori
Viaţa şi-au sacrificat pentru acest pământ cu flori.
Pajişti, munţi cu pântecele pline,
Râuri repezi cristaline,
Marea cea mare şi holdele-aurii
Sunt suflet şi trup ale acestei glii.

[...] Citeşte tot

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ie pentru dulcea Românie

Cu mâinile-n noroi sau în pământul reavăn,
dar şi în cel ce plugul l-a uitat,
caut istoria gravată-n al dacilor cearcăn
că-mi este cel mai dulce habitat.

Din cufere de cucuteni păstrate cu sfinţenie,
iau văl de borangic ţesut în cuminţenie,
fire de arnici sau mulineuri,
beteală argintie, mărgele şi fluturi,
să fac o ie pentru dulcea Românie,
s-o-mbrac în speranţe, pace şi-armonie.

Din frunze de arin şi flori de nalbă,
adun culori pentru Cetatea Albă,
să strălucească-n veci mărturisirea
că doar unirea-n cuget ne e desăvăşirea.

Şi-am să brodez pe ia ţării mele,
spirala, crucea, coarnele de cerb,
să ştie o lume-ntreagă, până la ultimul corpuscul,

[...] Citeşte tot

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Podul Dragostei

Podul Dragostei divine
Peste hăul mare, întins,
Din slăvile sfinte senine
A ajuns şi pân-la mine,
Din cerul cel necuprins.

Dacă păcatul cel greu,
El prăpastie-a produs
Prin sinistru-i apogeu,
Între om şi Dumnezeu
Podul vieţii, a fost pus.

Cel mai sfânt material
Pus la buna Lui zidire,
Dar a fost, dar ideal,
La Golgota... triumfal
Din Tatăl, a Lui mărire.

Din El Însuşi, S-a luat,
Şi-ntr-o lume pârjolită

[...] Citeşte tot

poezie de Flavius Laurian Duverna din Dor de veşnicii (2 februarie 2007)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânziene, legendă şi credinţă

În magia nopţii-n care
sfânt Ion zidea cărare,
cu minuni la... apogeu
date, doar de Dumnezeu,

Cerurile s-au... deschis
spre a lumii paradis,
a trimis din sori culoare
pe-a īntinderii candoare.

Şi a dat picuri de viaţă
peste codri cu verdeaţă,
peste fân şi câmp cu flori,
ce se vor deschide-n zori.

Roua e şi ea părtaşă,
miruind pruncii din faşă,
când zâna fertilităţii
a coborât pe scara nopţii.

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Călinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

Soarele şi Luna, la ceas de taină, mâna şi-au dat,
Ca Pâmântul noaptea să nu rămână neiluminat.
Într-o frăţie cosmică, tacită s-au înţeles
Şi când soarele se stinge, sus pe cer, de la apus,
Răsare luna, o soră naturală şi fidelă
Ce se-nvârte pe orbită-i exact calculată
Şi pământul îl cuprinde-n al ei tentacul.

O pereche misterioasă aceste astre fac,
Un El şi-o Ea ca-ntr-o poveste aievea,
Cu ochiul Ele ne fac când o eclipsă apare,
Iar noi fascinaţi suntem de proporţiile universale
Şi ne-ntrebăm fireşte cum e cu putinţă
Asemenea perfecţiune în cosmos să existe.

Seară de seară în décor nocturn apare
La-nceput o semilună, timidă, glacială,
Cu un zâmbet surâzător, galeş şi smerit
Şi-apoi creşte, pătrar după pătrar
Şi la apogeu ajunge-n acest spaţiu colosal.

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Ganea (27 noiembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omagiu oraşelor portuare (Salute To Sailor Town)

Străduţele oraşului portuar
Nu-s drepte şi n-au pavajul cel mai fain,
Cu pistruii lor de funigine,-s răspândite
Pe lângă Mersey, Tamisa şi pe lângă Tyne,
Pe lângă Humber şi Marea Severn,
De la Hull până la Strâmtoarea Solent;
Străduţele oraşului portuar,
Străzile ponosite-ale oraşului portuar
Care nu cunosc luxul şi nici orgoliul indolent.

Străduţele oraşului portuar
Azi îşi jelesc morţii de care la puţini le pasă,
Cei care şi-au pierdut viaţa pe mările de foc
Pentru a aduce hrană celor de acasă;
Nicio zi nu se va mai aduna la povestea
Celor care nu se vor mai întoarce-n mohorâta
Lor căsuţă din oraşul portuar,
Pe străzile cenuşii ale oraşului portuar,
Care suferă şi care-îndură-atâta.

[...] Citeşte tot

poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicolae Paul Mihail – Opera Omnia

Analizându-ţi mersul solitar
Prin mori de vânt şi străzi incendiate,
Astăzi serbăm pe marele zidar
Ce-a ridicat din litere CETATE.

Din opera-ţi de iau eşantion
Spre-a arunca-n trecut doar o scânteie,
Văd că-ncepuşi să urci în Panteon
De mult, cu "Cibernetica femeie".

Şi dac-ai scris la "Posturi clandestine"
Doar într-un an, însă cu mult nesaţiu,
Ai scos "Războiul undelor senine"
Ca şi "Potirul Sfântului Pancraţiu".

Lansaşi apoi un "Damen vals" satiric
Ca ofiţerul cu trăiri galante
Ca astăzi noi să navigăm oniric
Zburând "Pe-aripa vântului de noapte".

[...] Citeşte tot

poezie de Laurian Ionică din Un ficior de plai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mocăniţa, în drum spre neant

Nu pot să ţes un vers fericit, nemărginit,
în drum spre neant cu mocăniţa,
înconjurat de frunze uscate, vagoane goale şi cărbuni încinşi
fiindcă spun tot ce simt, sunt rece, totu-mi pare devreme
poate că toamna asta nebună care se crede iarnă
şi ştie că mi-e nesuferită
apoi să-mi ceară muze ieftine să zbor cu ele spre libertate?
m-am detaşat cu drag de-această lume, despre care unii vorbesc de parc-ar şti,
sunt în veşmânt alb, dar singur, cu împărăţia goală
goală şi al naibii de mediocră
eu sunt un egoist notoriu
tristeţea e a mea, voi o aveţi pe a voastră şi a urmaşilor voştri
vor avea ei grijă de asta
voi dansa cu monotonia greţoasă, neînţeles nicicum,
evadez din cuşca misticismului, ce lanţuri slabe!
nu vreau să-mi împart nemulţumirile nici cu el, ar fi lipsă de respect,
opresc să alimentez prin staţia de vise;
pe aici am călătorit mai mereu,
m-am proiectat prin alte unde, să aflu adevărul
cine sunt eu?

[...] Citeşte tot

poezie de Roberto Kuzmanovic din Autor (2017)
Adăugat de Roberto Kuzmanovic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate sună a vis (2011)

Nu pot să ţes un vers fericit, nemărginit,
în drum spre neant cu mocăniţa,
înconjurat de frunze uscate şi cărbuni încinşi
fiindcă spun tot ce simt, sunt rece, cam prea devreme
poate că toamna asta nebună care se crede iarnă
şi ştie că nu-mi place e de vină
apoi să-mi ceară muze ieftine să zbor cu ele spre libertate?
m-am detaşat cu drag de-această lume, de care unii vorbesc de parcă ar şti,
(oricum consider că nu există prost sau deştept, doar necunoscător de domeniu)
îmbrăcat în veşminte albe, dar singur, că nu-mi împart Împărăţia cu nimeni
nu de alta, dar e al naibii de mediocră
iar eu un egoist notoriu
tristeţea e a mea, voi o aveţi pe a voastră şi a urmaşilor voştri.
(vor avea ei grijă de asta, să nu vă fie cu mirare)
voi dansa cu monotonia, neînţeles în niciun fel anume,
evadez din cuşca misticismului, ce lanţuri slabe!
nu vreau să-mi împart nemulţumirile nici cu el, ar fi lipsă de respect,
staţionez să alimentez prin staţia de vise;
pe aici am călătorit mai mereu,
m-am proiectat prin alte unde, să aflu tot adevărul

[...] Citeşte tot

poezie de Roberto Kuzmanovic din manuscris (2011)
Adăugat de Roberto Kuzmanovic
Comentează! | Votează! | Copiază!