angi melania cristea

Intermitenţe

Dragostea mea, tu vii dintre troiene şi dintre înalte stânci.
Nu irosesc acele clipe din trecut în zile de arşiţă!
Este atâta gălăgie pe autostradă şi curg atât de zbuciumate zile
Încât simt acvile cum rătăcesc peste singurătăţi care pulsează intermitent.

Dacă mi-e dor de umbra mâinii tale, îi desenez crochiuri lui ieri
Şi parcă mă transform într-o vâltoare ce se stinge în albul nopţii
Căci pătimaş iubindu-te pe creasta munţilor cuvinte scrijelesc
Şi tot de atâtea ori cobor în tine însuţi cu mii de gânduri ca tentacule, rebel.

Dragostea mea, uniţi în depărtare cu glasul dimineţii rebotezat te chem
Şi încă ţin în palme chipul tău sculptat ca rana tinereţii
Când rostogoleam albastrele îndoieli şi răsuceam timpul firav şi vise înguste
Căci eu iubindu-te m-am aşezat în viul zilei, efemer...

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba Română, ultima mănăstire

Luna îşi odihneşte obrazul pe Limba Română.
Ea îşi unduie sunetele
ca nişte pene de egretă.
Limba târâtă la Roma odată cu Decebal,
aspră ca tăişul sabiei ascuţit printre
pietre tăcute, şi-a întors faţa mandră
către schitul lui Dumnezeu,
munţii Carpaţi.

Soarele se răsfrânge în inima ei
pulsând veşnicii.
Picioarele cuvintelor romaneşti caută harul
în somnul gliei
încălţate în sandale romane.

Serenitatea vocalelor are timbru
de clopot ortodox.
Ele înalţă curcubeu peste Prut
pe cerul de un albastru voroneţian.
Răsună în trupul Limbii române

[...] Citeşte tot

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret în sepia

Zilele acelea cu incandescenţe şi nestarea ta,
Lumile, portretul meu în creion...
Toate sunt doar sedimente peste care
Voi suprapune stele eliberate de gravitaţie.

Din oraş se scurge uleiul zilelor
în sepia
Şi aşteptarea se multiplică devenind un cataclism violet.
Probabil dragostea se hrăneşte la ore fixe
Cu artificii şi timpi paradoxali;
Numai tu simţi zăpezile care cresc sub cartiere, agonia firului de iarbă ce încă pulsează!

Hai să alergăm spre centrul civic,
unde vor defila soldaţi de paradă!
Să ne înnodăm inimile de Arcul de Triumf
ca nişte saltimbanci deveniţi eroi peste noapte,
liberi în oraşul cu politicieni instabili
şi cu seri nesfârşite de poezie.

Toamne şi caravane cu melancolii...

[...] Citeşte tot

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contre-jour

Vin timpuri când păsările îşi desenează aripi,
vremuri cu peşti solitari şi oameni ce se dezîndrăgostesc.
Eu tot cu inima în delir aşez vorbe pe masa de biliard...
Este ultravioletă dragostea mea pentru tine;
vede, cu partea din mine neîmblînzită, orele tale de dolomit.

La intersecţii sunt filtre ale poliţiei; îmi este teamă de orice radar care poate simplifica
cursa finală.
Un degustător de vinuri spumoase, simplu ca un calcul matematic ce poate rezista
fără niciun declic al existenţei;
aşa te-am cunoscut pe şantierele umede,
cu motostivuitoare ce turau maxim.

Hai să ne rotim între Altair şi Vega
cu picioare rococo şi albastrul în stern!
Să creştem răsădind ore în betonul
unde umbrele noastre se vor scurge contre-jour!
Simt că oraşul nostru va avea acel vibe
care ne va face să plusăm
până nu îmi vei recunoaşte aerul.

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Campus

beau cafea cu dimineţile rostogolindu-se în cearşafuri şi nu am nicio ezitare să îţi plantez arbori în iris
dincolo de fereastra dublă caii pur sânge vomită zăpadă iar tu îţi piepteni muţeniile ca un robot ce nu a învăţat râsul oamenilor
vezi imensităţi de gânduri zânatice?

adu-mi! strig cu pieptul deschis încât îmi poţi pipăi plămânii atrofiaţi
adu-mi largul şi strâmtul! fă-mă să simt creşterea şi descreşterea sâmburelui de cais
universul gonflabil pe care îl poţi plia ca pe o umbrelă cu spiţe uzate

ştiu cât din timp l-am înfipt în autostradă ceasurile cu aromă de năut
pasagerii beau cafele prea scurte liniile vieţii de campus s-au subţiat şi iată zac eu peste mine sticlete ce fluieră aiuritor de subţire cu dosarele morţilor antologice sub cap
scriitor cu fâşii de carne ascunse sub unghii care sigur deschide poarta cu unul dintre omoplaţi

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Print-love

iubirea/ frunze de canabis/ cerceii de colecţie ai mamei şi Honda aceea cu care jonglezi cu o mână
un sentiment aşa de teribil încât pare că ţi-ai faultat viaţa
şi nu mai poţi fi singur pe autostrada //bară la bară

lângă uşile azilului copiii bolnavilor de alzheimer
aşteaptă acel refresh existenţial ce pictează părinţii în graffiti
pe oricare dintre zidurile oraşului
din fotografii digitale surâzi cu mâna dreaptă
în semn de victorie
îţi cumperi domenii virtuale faci amor cu acei căutători de iluzii
şi camera te posedă într-un mod fatal până
vei sucomba
îndrăgostit de formele curbate ale cuvintelor
cu stânga pe acceleraţie
departe de frivolitatea poeziei postmoderniste

gamer al ideii de dragoste îţi ţii mâinile pe genunchi
de parcă lumea ar avea cărţile gata pregătite şi
un cataclism
ţi-ar sufla din plămâni oxigenul fără să poţi să te mai multiplici

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traseul

viaţa la parametrii normali
are un lung traseu
nu zguduie mentalul colectiv
doar se pliază pe ventriculul stâng

iubiri filiforme trec prin tine
ca printr-un cap de pajură
mecanismul lor subtil are un resort
înfipt în sol
cine manevrează sentimentele
aura lor diformă?

focuri înalte îmi joacă pe sternul
din care albul se scurge grunjos
mă aplec în piaţa publică să culeg
penele paiaţelor
din care voi făuri guri de canal calde

aburii dragostei tale îmi alunecă pe pielea
translucidă

[...] Citeşte tot

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ego-poezia

din poezie îmi trag antisentimentele starea aceea de forever young de voci care se înstrăinează
numai aşa pot desprinde fâşiile realităţii
de inima ce între flux şi reflux micşorează zile până la a le transforma în
purgatoriu de suflete
căci sufletul are aripi de monstruos de lungi
poate atinge cu ele o altă dimensiune a întunericului
cea care se coboară în noi încă de la naştere şi ne iluminează scara interioară a fiinţei
.
câţi dintre cei cărora le alunecă printre degete
şarpele albinos al timpului
s-au îndrăgostit de propria cecitate?
a fi orb nu poate însemna decât să respiri într-un imens sanctuar
care ţi se pune la dispoziţie
pentru a pipăi elementele şi nonelementele
lumea cu vii şi tabla cu morţi-vii
viaţa şi capătul vieţii întors la 180 de grade până la a transforma în artă
disoluţia
.
în luminatorul de suflete
dragostea este fluorescentă

[...] Citeşte tot

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slogan (anti)feminist

Vorbeşte rar. Ştie că este atipic să-i spui diminutive în public.
Este un veac de singurătate de când conduc oamenii. Nu este ok să alegi şi să fii ales.
Acum a apărut ea, supraomul, care are discurs, sex-appeal şi nu stăpâneşte frâna de mână.
Femeia trece pe roşu, ca la o sesiune de shoping,
şi tu ştii că se va opri să-ţi impute
egicentrismul.

Urcă pe pasarelă şi citeşte cu aplomb
numele învingătorilor.
Stai lângă linia de finish şi remarci numărul mic de bărbaţi.
Sunt ani când se nasc numai băieţi, e secetă de fete...
Ani bisecţi!

"Femeile sunt stupide atunci când fac politică!"
Ştii că atunci când iese din casă
este aşteptată de o armată de generali insomniaci?
Politica femeii este exorcizarea masculinităţii.
Abia atunci va putea vorbi la toate staţiile,
în cămăşile tale, despre eradicarea corupţiei.

[...] Citeşte tot

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iglu

Păsările care invadează cerul cu aripi fosforescente, ele sunt
suave ale clipelor, fisuri într-un timp de ipsos.
Le văd atelele printre stele stinse şi rog planeta celor o mie de singurătăţi să nu-şi întindă tentaculele spre cercul lor, curcubeu prins de scara norilor.

Am aşezat pe portativul morţii zile îndoliate, nopţi desferecate... caii neliniştilor pagi...
dar tot îmi ieşi şi îmi intri în piept, pasăre
a destinului cuibărită pe un cactus.
Inima mi se dilată cât o singurătate spartă
de propria noastră zidire, fiinţa.

Acum şi aici zboară, viaţă sticloasă, printre păsări-cobre
ce îşi muşcă coada lăsată peste amurg.
Va veni ziua când tinereţea îşi va chema păsările lipite pe cer cu adeziv şi nu vei mai putea fura zborul sufletelor înaripate,
aer inoxidabil, dragoste care abureşti propriul meu iglu!

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!