amintiri dintr-o calatorie

Lucian: Stela, am ajuns în dreptul rezervei mele. Aş putea intra acum, aici, la mine şi...
Stela: Nu, nici să nu te gândeşti!
Lucian: Ascultă-mă, chiar am nevoie să dorm, sunt mult prea obosit.
Stela: Nu! Haide! Acum! Mişcă-te!
Lucian: Nu!
Stela: Ce-ai spus?
Lucian: Nu pot, doctore. Nu pot să merg mai departe. Nu pot; mi-e rău...
Stela: Cum adică, nu poţi?!
Lucian: Stela, mi-e rău... Acum nu e oboseală; mi-e rău, foarte rău...
Stela: Ce tot spui, frumosule?! Luci! Cum? A leşinat... Ce înseamnă şi asta?! Nis, Alex, Mihai! Veniţi repede!
Mihai: Ce este?
Alex: Ce s-a întâmplat?
Stela: Nu ştiu. Pur şi simplu a leşinat, dintr-o dată! Ajutaţi-mă să-l ducem în cabinetul medical. E destul de greu, ca să-l ţin singură.
Nistor: Dar, ce-a păţit şefu'? Ce are?
Stela: Nis, ai cumva impresia că aş fi medium?
Nistor: Normal, nu... Dar eşti medic.
Stela: Întocmai, medic... De aceea îl ducem în cabinetul medical, să aflu, după analize şi consultaţie, ce are, pentru că nu pot şti dinainte. Eu nu umblu cu ghicitul!
Nistor: Ah, da... Ai dreptate.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Nu... Dacă Ly nu are nimic împotrivă, nu văd de ce aş ascunde adevărul. Deci, dragii mei colegi, mă cunoaşteţi destul de bine pentru a nu pune la îndoială ceea ce vă voi spune; ştiţi că de obicei sunt foarte, foarte sincer. Aşa voi fi şi acum, cu toate că mi-e foarte greu să recunosc şi în plus, nu ştiu ce veţi înţelege voi din toată povestea asta, însă... Desigur, vă întrebaţi ce s-a întâmplat; am să vă povestesc personal totul, chiar acum. M-am îmbătat pentru că doream să uit că m-am purtat ca un idiot, ceea ce am şi reuşit, pentru că uitasem cu adevărat, absolut totul. Dar nu definitiv... Deci, voi aţi plecat din navă duminică seara, iar ziua imediat următoare, luni seara, am trecut prin oraş, s-o caut pe colega mea, domnişoara consilier Lia, însă în camera din oraşul artificial, unde locuieşte provizoriu, n-am găsit-o decât pe colega ei de cameră, Ly. Din motive pe care nu vi le-aş putea explica vouă acum, pentru că ar dura prea mult şi tot n-aţi înţelege nimic, dorind să-i demonstrez ceva domnişoarei Ly Kuny, anume că poate avea încredere în mine, chiar dacă eram singuri în încăpere, am ajuns la un sărut, pe care i l-am dat, bineînţeles, mai mult fără voia ei. Evident, s-a supărat pe mine; nu s-ar fi putut altfel... În plus, tocmai în acel moment a intrat şi colega ei de cameră, Lia, surprinzându-ne astfel şi a ieşit un fiasco total, pentru că eu nu i-am putut explica nimic nici domnişoarei consilier, dat fiind că nu dorea să mă asculte, deci, normal, pe moment şi ea s-a supărat foc. Colac peste pupăză, ziua următoare Ly i-a povestit lui Mihăiţă tot ce s-a întâmplat; evident, inevitabil, s-a supărat şi el pe mine, neînţelegând ce se petrecuse în realitate, mai ales că nu dorea să asculte nici un fel de explicaţii din partea mea, explicaţii pe care nici eu nu i le puteam oferi. Atunci n-am mai putut suporta; deja era prea mult pentru mine, mă depăşea... Gândul că-mi pierdeam dintr-o dată, dintr-o prostie, trei prieteni apropiaţi, la care ţineam foarte mult, mă chinuia cumplit. Mi-am pierdut raţionamentul, controlul, logica, totul... Din cauza asta m-am comportat astfel. Nu ştiu dacă a fost bine... De fapt, mă corectez, acum îmi dau perfect seama că nimic din ceea ce am făcut în ultimul timp n-a fost deloc bine; am acţionat prosteşte, am greşit enorm, dar asta este. Am făcut-o şi gata! Uff...
Alex: E greu de crezut că tu ai fi făcut aşa ceva. Te cunosc de atâta timp şi nu-mi vine să dau crezare acestor cuvinte. Parcă n-ai fi tu cel despre care ne-ai vorbit. Serios, Luci!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Hei, frumosule!
Pacey: Poţi merge mai departe. Nu voi spune că eşti nepoliticoasă.
Joey: În ciuda primelor impresii, nu am venit să te trag de limbă. Nu ştiu dacă zvonurile sunt adevărate sau exagerate. Sau dacă este una dintre încercările tale ciudate de a părea mai atrăgător pentru fetele mai mari. Vroiam doar să-ţi spun că înţeleg prin ce treci şi...
Pacey (râde): Nu. Mă îndoiesc că ştii.
Jen: Păi ia să vedem. Toată lumea se holbează la tine când mergi pe coridor, am văzut asta. Şuşotesc în spatele tău. Dintr-o dată îţi auzi numele în conversaţia unor necunoscuţi. Şi cât de curând vei deveni paranoic şi de vor vorbi sau nu despre tine, tu tot o să crezi asta. Imaginează-ţi cum ar fi fost dacă făceai ceva îngrozitor.
Pacey: Cum ar fi?
Joey: Cum ar fi să locuieşti cu sora ta însărcinată şi nemăritată şi prietenul ei negru, în timp ce tatăl tău e închis pentru trafic de droguri. Imaginează-ţi asta, Pacey. Chiar avem ceva în comun... Furnizăm subiect de bârfă cetăţenilor înguşti la minte. Şi din păcate tu eşti atracţia principală acum.
Pacey: Grozav. Şi ce fac acum?
Joey: Acelaşi lucru pe care l-am făcut eu... Te rogi în genunchi să apară o altă poveste mai interesantă.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Aş vrea să te pot ajuta cu ceva. Cum să te ajut, Luci?! Cu ce?! Te rog, spune-mi, ce-aş putea face pentru tine?
Lucian: Nimic, blondo. Nimic! Oricum, mulţumesc pentru intenţie... Nu înţeleg, oare de ce a procedat astfel? Ce-a fost în mintea ei? Ce i-a venit, dintr-o dată? De ce l-a sărutat? Pe Sid... De ce?!
Maria: Evident, pentru a te provoca, în mare parte, din cauza ta.
Lucian: Cum adică, din cauza mea, blondo?
Maria: Păi, probabil se simţea jenată de privirile tale şi s-a gândit că astfel ţi-ar putea da o lecţie. Şi doar ţi-am spus de nu ştiu câte ori să nu-i mai fixezi atâta cu privirea!
Lucian: Nu m-am putut abţine. La naiba! Trebuia să-ţi fi dat ascultare de la bun început şi să fi plecat când au intrat ei doi acolo.
Maria: Ar fi trebuit. Acum însă nu putem schimba nimic.
Lucian: Dar şi mai bine ar fi fost dacă nu veneam deloc în oraş azi. Oare nu stăteam liniştit în nava noastră, fără probleme?! Aşa, m-am învârtit ca un idiot prin oraş şi... Până la urmă, am găsit ce căutam!
Maria: Ah, Luci, de ce trebuie să ai tu mereu probleme?
Lucian: Nu ştiu, blondo, nu-mi dau seama. Oare de ce?!
Maria: Păi, după cum spui chiar tu, prea le cauţi...
Lucian: Da, tot eu le caut; cu lumânarea...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Helen Hirsch: În prima mea zi aici, m-a bătut pentru că am aruncat oasele de la cină. A venit la miezul nopţii şi m-a întrebat unde sunt. Iar eu l-am întrebat, nu ştiu cum, nu l-aş putea întreba acum, am spus "De ce mă baţi?" El a răspuns: "Motivul pentru care te bat acum este faptul că mă întrebi de ce te lovesc."
Oskar Schindler: Helen, îmi pare rău pentru problemele tale.
Helen Hirsch: Le-am acceptat.
Oskar Schindler: Le-ai acceptat?
Helen Hirsch: Într-o zi mă va împuşca.
Oskar Schindler: Nu, nu te va împuşca.
Helen Hirsch: O va face. Văd lucruri. Luni eram pe acoperiş cu tânărul Lisiek şi l-am văzut pe domnul comandant ieşind din casă în curtea interioară de sub locul unde stăteam noi, scoţându-şi arma şi împuşcând o femeie care trecea pe acolo. Era doar o femeie cu o boccea, pur şi simplu a împuşcat-o în gât. Era o simplă femeie care se ducea undeva, nu mergea nici prea repede, nici prea încet, nu era nici mai grasă, nici mai slabă decât altcineva şi nu-mi puteam da seama ce făcuse. Cu cât îl vezi mai des pe comandat, cu atât îţi dai seama că nu există un set de reguli după care să trăieşti, nu-ţi poţi spune "Dacă urmez regulile acestea, voi fi în siguranţă."
Oskar Schindler: Nu te va împuşca pentru că îi placi prea mult. Te place aşa de mult că nici nu te va lăsa să porţi steaua. Nu vrea să ştie nimeni că este înnebunit de o evreică. A împuşcat femeia de la trepte pentru că nu însemna nimic pentru el. Era doar una dintr-o serie care nici nu-l satisfac, nici nu-l jignesc.

replici din filmul artistic Lista lui Schindler
Adăugat de Chermaneanu Stefania-Ana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Cum merge treaba pe aici?
Mihai: Strună, lungane! Încă un pic şi sunt gata!
Nistor: Deci, ai un astfel de microcip?
Mihai: Încă nu, dar se rezolvă! Treaba e ca şi aranjată! Blondo, du-te s-o prinzi pe micuţa ta prietenă! De restul, mă ocup eu!
Maria: O voi prinde, nu e dificil. Dar să ai grijă cum îi ataşezi microcipul ăla şi mai ales cum umbli cu ea! E foarte mică, fragilă şi delicată. Nici nu poţi să-ţi dai seama cum, dintr-o greşeală, îi poţi rupe vreun picioruş, fără voia ta, dar o poţi răni. N-aş vrea să i se întâmple ceva rău.
Mihai: Voi încerca să fiu cât mai atent cu ea. N-am intenţia să-i fac ceva rău. Vreau doar să te ajut.
Maria: Ştiu asta, dar, după cum ţi-am spus, îi poţi face rău chiar şi neintenţionat.
Mihai: Ascultă, dacă tu consideri că i s-ar putea întâmpla ceva la intervenţia mea, atunci propun să-i pui chiar tu microcipul, doar te pricepi mai bine şi poţi umbla cu mai multă delicateţe decât mine.
Maria: Nu, Mihai, n-aş putea... Las treaba asta în seama ta. De altfel, nu uita că Ema e o femelă, iar tu, un adevărat cavaler, deci... N-ai putea să-i faci ceva rău unei domnişoare, nici chiar dacă aceasta ar fi un păianjen.
Mihai: Ai dreptate. În cazul ăsta, va trebui s-o imobilizezi într-un fel câtva timp, să nu se mişte, ca să nu-i rup ceva... Sau cine ştie ce s-ar putea întâmpla?! Dar promit că voi fi foarte atent şi delicat! E bine aşa, blondo?
Maria: Foarte, campionule! Mă duc s-o prind.
Mihai: Iar eu să pregătesc microcipul. Dar să ştii, Nis, mai am puţin de lucru la calculator, după aceea.
Nistor: Sigur, asule!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!