Poezii despre agonie si extaz..., pagina 9
Mister
Clavirile plîng în oraș
Pe-o vreme de toamnă pustie...
Și plopii plîng tot în oraș,
Și-n totul e-o grea agonie.
Par casele triste castele...
Amorul, aici, a murit,
Și poate că plîng la clavire
Fecioare cu păr despletit...
Trec singur... și tare mi-e teamă...
Și, unde mă aflu, nu știu -
Vai, plopii detună orașul...
Clavirile plîng în pustiu...
poezie celebră de George Bacovia din Poezii - Editura Tineretului - 1966
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre oraș
- citate de George Bacovia despre oraș
- poezii despre virginitate
- citate de George Bacovia despre virginitate
- poezii despre tristețe
- citate de George Bacovia despre tristețe
- poezii despre toamnă
- citate de George Bacovia despre toamnă
- poezii despre păr
- poezii despre frică
- citate de George Bacovia despre frică
- poezii despre castele
În peșterile mării
În peșterile mării
este o sete este o dragoste
este un extaz
toate dure ca niște scoici
le poți ține în palma ta.
În peșterile mării
zile întregi ți-am scrutat privirea
și nu te-am cunoscut. Nici tu pe mine.
poezie de Giorgos Seferis, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre zile, poezii despre timp, poezii despre speologie, poezii despre iubire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Avuția mea
Aș arunca cu barda-n lună
În nopțile de insomnie,
Să sângereze de nebună
Cum visuri mor în agonie.
Nu vreau tăcerea ei astrală
Și nici lumina arămie,
Nu e nici blândă, nici sacrală,
Ci sfidătoare și pustie.
Simt timpul cum rărește pasul
Și-mi pare o bizarerie
Să îi simt dragostei impasul
Un pițigoi în colivie.
Eu îmi știu simpla avuție.
Și ea, asemenea, mă știe!
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre lumină, poezii despre visare, poezii despre tăcere, poezii despre noapte, poezii despre moarte, poezii despre insomnie sau poezii despre astre
Concluzie
Tot ceea ce există în afara mea
Îmi poate fi dușman
O picătură bună de existență
Îmi poate fi fatala înăuntru
Și viața poate deveni atunci
O simplă agonie...
Cam în același mod,
O apăsare de lamă ascuțită
Îmi poate fi plăcere internă-
Și-atunci ce-mi este trupul? -
O iluzie buimacă...
De carne
În fază incipientă de golire
Subjugată clipei?
Nepăsarea este singurul remediu
În funcție de ceilalți...
poezie de Victoria Dicu
Adăugat de Laura Radoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre existență, poezii despre viață, poezii despre plăcere, poezii despre dușmănie sau poezii despre devenire
O frumusețe
era atât de frumosă încât
șchiopăta în drumul spre casă:
frumusețea o apăsa
când pe-un picior când pe altul
(?!) era
atât de frumoasă încât niciodată
nu se împiedica nu
se prăbușea
decât în pârghia brațelor mele
ce măturau trotuarul cu aere
superioare căderii-n extaz
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frumusețe sau poezii despre picioare
Pe ceruri ...
Pe ceruri luna se iveste
Eu o privesc cu ochi uimit,
Iar gandul meu te urmareste
In drumu-n care te-ai oprit.
Drumet esti tu, ca ea pribeaga
E viata si ce-n lume sunt,
Abia o clipa de ne leaga
Iubirea de acest pamant.
Pe tine si pe mandra luna
As vrea din mers sa va opresc
Si in extaz ca o nebuna
Un veac intreg sa va privesc.
poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Veronica Micle despre timp sau citate de Veronica Micle despre iubire
În apropierea morții
O, Seara, ce-n întunecatele sate ale copilăriei merge.
Iazul de sub sălcii
Se umple cu suspinele murdare ale melancoliei.
O, pădurea ce coboară silențios ochii căprui
Din singuraticele mâini osoase
Violetul zilelor se prăbușește în extaz
O, apropierea morții. Să ne rugăm.
În noaptea asta se desprind pe călduțe perne,
Îngălbenite de tămâie, fragedele brațe ale îndrăgostiților.
poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre singurătate, poezii despre seară, poezii despre sat, poezii despre păduri, poezii despre ochi căprui sau poezii despre ochi
E ora regăsirii
Iluzii în agonie
Reală
A perceperii
Senzaționale,
Din vârteșugul
Unei așezări
Pe picioare
De vers,
Infernale...
Glume
Neserioase,
Fatale,
Paradoxale...
Ale unei suferințe,
Trăiri, speranțe...
Deseori migratoare
Mătase
De păienjeniș,
Hibernale...
[...] Citește tot
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre umor, poezii despre suferință, poezii despre poezie, poezii despre paradox, poezii despre ore sau poezii despre minciună
Ritm
Inima mă-ndeamnă: Spune-i!,
N-o lăsa, crepusculară,
Val spumat pe creasta dunei
Răzlețire solitară,
Umbră trasă prin lumină,
Cupă încă nebăută,
Pată fără vreo pricină,
Piatră arsă, iarbă mută...
Gândul, pod între zăvoare,
- Vâlvătaie pârguită -
Nu-și găsește dezlegare.
Agonie și... Ispită!
Dănțuie pe vârful strunei
Strigătul, cerșind răsplată;
Inima mă-ndeamnă: Spune-i!
Gândul tace: Niciodată!
poezie de Adrian Erbiceanu din De la Anna la Caiafa
Adăugat de Era_noastră
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre răsplată, poezii despre ritm, poezii despre poduri, poezii despre inimă, poezii despre gânduri sau poezii despre foc
* * *
Ai vrea să luam trenul de seara
Și sa pasim in agonie?
Sa ne zidim in cate-o gara
In nopti cu iz de insomnie.
Sa tainuim vise in soapte,
Sa le-amprentam pe un peron,
Sa curga doruri mai departe
Nascute-n graba-ntr-un vagon.
Sa mangaiem ploaia prin geam,
S-o sarutam de bun-ramas
Pentru atunci cand ne iubeam
Sfidand secunda dintr-un ceas...
Si-apoi sa-ti iei ca amintire
Intr-un moment de dulce-angoasa
Pe mine, vesnica-ti traire,
Să-mi fii oriunde-n lume... mire!
poezie de Camelia Dincă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trenuri, poezii despre gări, poezii despre secunde, poezii despre ploaie sau poezii despre nuntă