agonie si extaz...

Răspuns

Te simt bătându-mi în piept,
Eşti între inimă şi minte, picătură de extaz cuminte..
Te închid cu grijă în mine, te ascund între pereţii fiinţei mele,
Să te păzească îngerii mai bine...
Te simt căutându-mi adevărul prin minte,
Răspuns fară cuvinte...

poezie de Narci Anca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Extaz

O oră între-abis şi umbre
la răscruci de veac şi teamă,
o oră prelungită-n slavă
mi te-a dat, ca-n vis, în seamă.

Promisă tu, în dar luată,
fii ureche şi ascultă:
puternic vine foc din tine,
freamăt nou şi sete multă.

Ah, bucură-te şi veghează,
tu, edenică-ntrupare!
Vrăjit un munte în amiază
se apropie de-o floare.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dispretuiesc proportiile, masurile, tempo-ul lumii obisnuite. Refuz sa traiesc in lumea obisnuita ca o femeie obisnuita. Sa ma implic in relatii obisnuite. Vreau extaz. Sunt o nevrotica in sensul ca eu traiesc in lumea proprie. Nu ma voi conforma lumii. Ma conformez doar mie insami.

Anais Nin în Incest/Jurnal 1933
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţia cea mai magnifică şi mai profundă pe care o putem încerca este simţământul mistic. Acolo se găseşte germenele oricărei ştiinţe autentice... Cel căruia această emoţie îi este străină, care nu mai ştie să se lase atins de admiraţie sau tulburat de extaz, este un om mort!

citat celebru din Albert Einstein
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mister

Clavirile plâng în oraş
Pe-o vreme de toamnă pustie...
Şi plopii plâng tot în oraş,
Şi-n totul e-o grea agonie.

Par casele triste castele...
Amorul, aici, a murit
Şi poate că plâng la clavire
Fecioare cu păr despletit...

Trec singur... şi tare mi-e teamă...
Şi, unde mă aflu, nu ştiu –
Vai, plopii detună oraşul...
Clavirile plâng în pustiu...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mister

Clavirile plîng în oraş
Pe-o vreme de toamnă pustie...
Şi plopii plîng tot în oraş,
Şi-n totul e-o grea agonie.

Par casele triste castele...
Amorul, aici, a murit,
Şi poate că plîng la clavire
Fecioare cu păr despletit...

Trec singur... şi tare mi-e teamă...
Şi, unde mă aflu, nu ştiu -
Vai, plopii detună oraşul...
Clavirile plîng în pustiu...

poezie celebră de George Bacovia din Poezii - Editura Tineretului - 1966
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu ca să nu mă sinucid, s-ar spune. Când, în realitate, adevărul e exact invers. Scrisul e adevărata sinucidere, mai precis o continuă agonie sinucigaşă. Dar nu acelaşi lucru este orice activitate? Omul se abandonează în muncă. Cine ar putea iubi această pedeapsă? Şi atunci – tocmai pentru a uita că ea e o pedeapsă – abandonul, pierderea, depersonalizarea prin muncă, în muncă, abrutizarea conştientă, un mod de a-ţi omorî, pe cât se poate, conştiinţa.

Gheorghe Crăciun în Trupul ştie mai mult: Fals jurnal la Puppa Russa,1993-2003 (2006)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice om are o menire în viaţă... un har unic sau un talent special pe care îl poate dărui celorlalţi. Atunci când acest talent unic fuzionează cu serviciul adus celorlalţi, noi experimentăm o stare de extaz spiritual, care este scopul suprem, mai presus de orice.

Khalil Gibran în Profetul
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori citeşti viaţa martirilor, a sfinţilor, a lui Nietzsche sau a lui Dostoievski simţi nevoia să-ţi spânzuri carnea de stele, să păşeşti sub nopţi şi să-ţi sfărâmi membrele de un vis de întuneric. Un tremur de bucurie te cuprinde apoi şi într-un extaz crepuscular îmbraci aştrii cu un nimb de suspine.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Concluzie

Tot ceea ce există în afara mea
Îmi poate fi duşman
O picătură bună de existenţă
Îmi poate fi fatala înăuntru
Şi viaţa poate deveni atunci
O simplă agonie...

Cam în acelaşi mod,
O apăsare de lamă ascuţită
Îmi poate fi plăcere internă-
Şi-atunci ce-mi este trupul? -
O iluzie buimacă...
De carne
În fază incipientă de golire
Subjugată clipei?

Nepăsarea este singurul remediu
În funcţie de ceilalţi...

poezie de Victoria Dicu
Adăugat de Laura Radoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!