Toate rezultatele despre +satul +meu, pagina 9
Atâta îi trebui unchiașului să auză, ca să-i dea un cuțit ascuțit prin inimă. El, vezi, nu se împăca cu ceea ce zisese ursitoarea d-a doua. O grije mare îl coprinse și, de pe acum chiar, începu a plănui cum să facă să-și scape copilașul de un asemenea rău. Până una, alta, copilul creștea, asculta pe părinți și cartea cu care se născuse din mâini n-o lăsa. Cetea, cetea mereu pe dânsa și învăța, de se mira toată lumea de silința și învățătura dânsului. Când se făcu ca de nouă ani, știa câte în lună și în soare. El însuși ajunsese să fie o carte, și toți megiașii veneau la dânsul și-l întrebau despre păsurile lor. Unchiașul se bucura, nu se bucura de fiul său, dară baba știu că nu mai putea de bucurie, văzându-l și frumos, și cu atâta procopseală într-însul. Unchiașul, vezi, era cu cuiul la inimă; știa el ce știa, dară la nimeni nu spunea. Băiatul de ce creștea, d-aia se făcea mai frumos și mai învățat. Tot satul îl cinstea și îl asculta ca pe cine știe cine; iară unchiașul, de ce trecea timpul, d-aia se întrista.
Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bine numărate, vreo șaizeci de case povârnite care încotro pe singura uliță, împodobite cu un acoperiș năzdrăvan, a cărui coamă depășește pereții de chirpici, cu fațada privind spre grădină și având drept etaj podul cu ferestruică, iar drept acaret un hambar părăduit, un staul strâmb de-a binelea, acoperit cu paie, ici și colo un puț străjuit de cumpăna de care atârnă găleata de lemn, două trei bălți care "o iau din loc" pe timp de furtună, pârâiașe cărora vaduri întortocheate le înseamnă albia, așa arată satul Verești, ridicat pe cele două laturi ale uliței, între talazurile piezișe ale trecătorii. Dar totul e proaspăt și atrăgător; flori la porți și la ferestre, perdele de verdeață căptușesc pereții, ierburi ciufulite se amestecă cu aurul vechi al stufului, plopii, ulmii, fagii, brazii, arțarii, se cațără deasupra caselor "pe cât de sus se pot cățăra". Mai încolo se înșiruie treptele intermediare ale lanțului muntos și în ultimul plan, albăstrite de depătare, vârfurile cele mai înalte ale munților se pierd în azurul cerului.
Jules Verne în Castelul din Carpați
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trei ani și trei luni și trei zile ținu călătoria până să ajungă la satul părinților lui. Și trecând pe la împărăția lui Sefer împărat, l-a întâmpinat dregătorii curții și l-a petrecut cu dragoste. Și trecând și pe la țara zânelor, acestea se întreceau care de care să-i arate mai multă cinste și să-l petreacă. Daca ajunse la satul părinților săi, trase butca dinaintea bordeiului. Tată-său și mă-sa nu-l cunoscură. El daca văzu așa, ceru să-l găzduiască. Bătrânii priimiră, și-și cerură iertăciune că nu pot să-i dea mai mult decât ceea ce au, adică bordeiul lor. El se învoi și mase acolo. Peste noapte se scoală, iese afară binișor și, uitându-se la inel, îi arătă că dorește să se facă un palat înfricoșat în locul bordeiului aceluia. N-apucă să isprăvească bine de gândit, și mi se ridică, neiculiță, niște palaturi mărețe, împodobite cu de toate frumusețile, cu grădini falnice, cu izvoare limpezi, de să te tot fi uitat la dânsele și să nu te saturi. Dară încămite pe dinăuntru? Aci e aci. Cămările, lăvițile, așternuturile, numai scumpeturi.
Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Satul morților
Spală-te cu apa ne'ncepută
Cum spun vrăjitoarele și mitul.
Haidem la poarta satului
Să privim cum arde Răsăritul.
A trecut un ceas de când cucoșii
Și-au strigat voioasele alarme.
Muncitorii toți s-au dus în câmpuri,
Numai satul morților mai doarme...
Oare nu știau să le vestească
Ora de miraj când arde zarea?
Hai cu mine-n satul morților,
Să strigăm pe uliți deșteptarea...
Poate s-or trezi și muncitorii
Zăvorâți în cel din urmă sat:
Să-și dezmorțească brațele
Cari de-atâtea veri n-au mai lucrat.
[...] Citește tot
poezie celebră de Eusebiu Camilar
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Deși se stinge de la o zi la alta în trecerea prin ceasuri străine lui, iubesc satul românesc.
Azi avem satisfacția totală că nu mai suntem parte componentă a sufletului satului. Dar pentru asta ar trebui să-i udăm vatra cu lacrimi, că morții noștri nu-și fac somnul de veci și mormintele lor uscate sunt tulburate de agonizarea noastră cotidiană; trăim în absența totală a identității de fond, obsedați de o febră rebelă a succesului pe scena lumii, de a scăpa pentru totdeauna de mizeria vieții.
Dar inevitabil ajungi o umbră depresivă.
O încordare a gândului aduce regretul că nu am făcut nimic și că această dramă a devenit lacrima esențială a omului de la moartea ultimului astru și până încoace. Stelele își pierd strălucirea deasupra celor trecuți în lumea împietrită. Cerul nu mai e senin deasupra noastră; anotimpurile sunt făcute de mâna omului înstrăinat de el însuși trăiește doar să mănânce și să respire.
El e moartea totală și nu una aproximativă a rădăcinilor biologice care i-au adus nașterea în sufletul satului.
Camelia Oprița în Intensitatea veșniciei este eternă și tulburătoare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Împărăteasa băgă de seamă întristarea lui, și ca unul ce-i era drag foarte, nu voia, vezi, să-l vadă nici o clipă de ochi măcar fără chef. Prinse a-l întreba. Iară dacă îi spuse, ea îl îndemnă să se ducă să-și aducă părinții, și să trăiască cu toții la un loc ca în sânul mă-sii. Făt-Frumos asta și voia. Și totuși nu se îndura să-și lase soția singură. Știa el, biet, ce va să zică singurătatea. Dară întețindu-l și încingându-l dorul de părinți, hotărî să se ducă. Înainte însă de a pleca, împărăteasa, soția lui, îi dete un inel, ce zicea că îl are de la moși, de la strămoși, și îi spuse că are puterea, când îl scoate din deget, se uită la dânsul și dorește, să se facă un palat cum seamăn pe lume să nu aibă. Îi dete și pe vizitiul curții, om vechi, credincios și iute la slujbă, care să nu se dezlipească de stăpânul său, nici cât ai da în amnar. Așa căpuit și pregătit de drum, plecă spre satul unde trăiau părinții lui, după ce-și luă ziua bună de la împărăteasa, de la boieri și de la ostași. Drumul îi era să treacă pe la împărăția lui Sefer împărat, pe la țara zânelor și Dumnezeu mai știe pe unde.
Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Baraba
Ai auzit vreodată, prietene, de Mine,
pe când în largul lumii cutreierai semeț,
pe când cu lănci și scuturi, cohortele străine
te căutau să-ți ceară al vieții tale preț?
Ai auzit vreodată, prietene, de Mine,
când floarea vieții tale își scutura podoaba?
Ca să te scap de lanțuri, de moarte și rușine,
Eu am murit pe cruce, în locul tău, Baraba...
Eu răsădisem pacea, tu semănai furtuna.
Și pe-amândoi mulțimea ne-a pus pe un cântar.
Minciuna cea din umbră alese-atunci minciuna,
tâlharii cei cu vază cerură pe tâlhar.
Puteam să zbor din lume, sătul de-ai ei urgie.
Și-atunci mulțimea oarbă te-ai fi cerut degeaba.
Dar M-am gândit la tine, privind spre veșnicie,
și am murit pe cruce, în locul tău, Baraba...
Te chem și astăzi: Vino și vom străbate norii!
[...] Citește tot
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Popa și învățătorul din satul Verești, ultimul însărcinat cu educația copiilor, celălalt îndrumând religia credincioșilor, propovăduiau asemenea povești supranaturale, cu atât mai vârtos cu cât le credeau din toată inima. Amândoi afirmau, "întemeiați pe dovezi" că vârcolacii bântuie prin țară, ca vampirii, numiți strigoi pentru că strigă, se adapă cu sânge omenesc, că stafiile rătăcesc printre ruine și devin răufăcătoare dacă uiți să le aduci seară de seară băutură și mâncare. Există ielele, babele cărora se cuvine să te păzești să le ieși în cale marțea și vinerea, cele mai rele zile de peste săptămână. Ia pătrundeți în adâncul pădurilor din comitat, păduri fermecate, în care se ascund balauri, dragoni uriași ale căror fălci se cască până-n nori, sau zmei cu aripi nemăsurate, care răpesc fecioare de viță împărătească, ba și pe cele de neam prost, dacă-s chipeșe. Iată destui monștri cumpliți, pare-se și care-i geniul cel bun pe care li-l opune închipuirea poporului? Nimeni altul decât șarpele casei, ce trăiește prietenos în fundul vetrei casei și căruia țăannul îi cumpără puterea binefăcătoare, hrănindu-l cu fruntea laptelui.
Jules Verne în Castelul din Carpați
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dimineața
I
Din soare,
Ca pe gura unei amfore prea plină,
Răsturnată
De pe-un umăr gingaș de virgină,
Dimineața
Toarnă din belșug lumină
Peste valea toată.
Și natura-n pripă deșteptată,
Parcă poartă pleoape amețite
De lumina ce-a venit deodată,
Peste dealurile adormite.
Jos în vale,
Văl subțire se adună
Dintr-un praf ce-a cărunțit în noapte,
Din tot praful străveziu de lună
Ce-a căzut pe grâurile coapte.
[...] Citește tot
poezie celebră de Demostene Botez din Floarea pământului (1920)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gheorghiță
Deși nu am avut ocazia să ne cunoaștem niciodată
în sângele nostru se vorbește același dialect.
Pe aici încă se mai moare din greșelile altora.
În lumea aceasta pe care tu nu ai apucat să o distingi
toate dezastrele poartă același nume: OMUL.
Mama Lucreție, deși nu recunoaște, încă te mai visează.
Uneori, ochii ei de un albastru infinit ascund de ochii celorlalți lacrimi.
Gheorghiță, stropii aceia de suflet sunt rugăciuni pentru tine
și deși nu îți mai pronunță de mult numele
abia așteaptă să te revadă.
Satul și-a schimbat doar fața. Cămările oamenilor au rămas aceleași.
Și cu toate că am plecat cu toții din el
într-un fel am rămas acolo.
Tată Oane încă se mai teme de injecții.
Odată a făcut preinfarct și aproape că ți-a simțit degetele pe mână.
Cândva te va legăna din nou cu aceeași neștirbită afecțiune.
Dar nu încă, dar nu încă...
Gheorghiță, probabil astăzi ai fi fost un bărbat bine,
cu casă, cu familie și cu copii.
Uneori am fi pescuit împreună din prăpastiile vieții absolutul.
[...] Citește tot
poezie de Gabriel Petru Băețan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băețan
Comentează! | Votează! | Copiază!