+o +zi +cu +tata

Scrisoare de la tata

Când ziua de mâine va veni fără mine,
aş vrea să nu plângi.
Ştiu cât mă iubeşti,
că te gândeşti la mine,
mie îmi va fi dor de lume.

Când umbra mea nu va mai fi pe pământ,
vă rog să întelegeţi,
că nu m-am risipit în vânt.

Îngerul a venit, m-a luat de mână,
apoi mi-a spus că sunt sfârşit
şi trebuie să-l urmez,
să las aici tot ce iubesc.

Când am făcut pasul eram o lumină rece,
lacrima-mi căzuse peste lume.
Am zis în sine că totul trece,
La fel se uită ochiul nevăzut, un nume.

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din BOEMA - Revistă de Literatură şi Artă Nr. 147 (mai 2021)
Adăugat de Ileana Vasiliu -Odobescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul cel vechi al Oltului

Vine, tată, Oltul mare;
Malul stâng de-abia îl zăresc.
Las să vie Oltul mare,
Că, români de când trăiesc,
Oltul tot la piept ne are
Şi-i al nostru şi ne ştie
Şi nu bate cu mânie
Malul cel basarabesc.
Vine mare, las să vie
Că ni-e sol dumnezeiesc.
Vine, tată, Oltul mare,
Brazi trăsniţi rostogolind.
Las să vie Oltul mare,
Căci tătarii-ncoace tind,
Dar li-e Oltul în cărare
Şi n-au inimă să-l treacă
Şi sperieţi se-ntorc şi pleacă,
Cu noi horă nu se prind.
Las să vie, că-i îneacă,
Neamul nostru mântuind.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul nimănui

COPILUL NIMĂNUI

De ce-ai plecat fără să-mi spui
o vorbă de alinare?
Să fiu copilul nimănui,
cu-a lumii stigmatizare?!

M-ai lăsat, fără să-ţi pese,
când nu învăţasem să scriu.
Mai târziu, din interese,
voiai alăturea să-ţi fiu.

Nu-mi doream avere mare
ori susţinere bănească,
ci caldă îmbrăţişare
de iubire părintească.

Paşii pe cărarea vieţii,
Dumnezeu să mi-i îndrume,
mă rugam la miezul nopţii,

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Filipoiu din Copiii - muguri de suflet
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voinicul făcu precum îl învăţase zâna. Săpă un şanţ adânc până ce ajunse sub culcuşul scroafei. Intră acolo şi aşteptă până ce veni scroafa să se culce. Purceii erau toţi în păr la ugerul scroafei şi sugeau. Mai-nainte de a răsări luceafărul porcilor, cânt toţi porcii se deşteaptă, adormiţi fiind purceii cu ţâţa în gură, voinicul băgă mâna binişor şi apucă un purcel, dar aşa de binişor îl apucă şi aşa de uşor îl trase, încât scăpă ţâţa din gură fără să simţă. îl apucă numaidecât de bot ca să nu guiţe, şi p-aici ţi-e drumul. Scroafa se deşteptă şi văzu că un purcel îi lipseşte. Se luă după voinic. Şi cu toate că telegarul voinicului era un zmeu de cal, scroafa îl ajunse. Când văzu că are să-l înhaţe cu colţii ei, voinicul aruncă săpunul. Atunci unde se făcu un noroi cleios şi puturos, de ţi se scutura carnea de pe tine. Calul fugea de da cu burta de pământ.

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu sufletul neîmpăcat

Mi-e sufletul şi azi neîmpăcat
C-aş fi dorit să vă mai văd odată
Pe tine dragă mamă-ntregul sat
Pe surioara mea, pe tine tată.

N-a fost să fie-aşa, destinul crud
Mi-a spulberat visările cu gloanţe
Şi simt răceala crivăţului nud
Ce mi-a secat izvorul de speranţe.

Prin pâcla morţii încă-i mai disting
Pe-ai noştri depărtându-se de mine
N-aş vrea, dar iată că, încet, mă sting.
-Primeşte-mi Doamne, sufletul la tine.

Deodată mă trezesc şi simt cum zbor
Peste câmpul ce geme de durere
Şi tot mai sus mă-nalţ şi mai uşor
Mi-e duhul fără trup şi mângâiere.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Burduşel (2008)
Adăugat de Gheorghe Burduşel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curtea de Judecată

"Cum va fi când va veni ceasul să pleci dincolo,
Când toată viaţa ta l-ai respins pe Isus,
Iar acum, zăcând aici pe moarte,
El nu este prietenul tău?"

Iarăşi şi iarăşi v-am spus, eu, predicatorul de demult:
Chiar aşa, există prieteni, şi prieteni.
Şi binecuvântat eşti tu, spun eu, care acum ştiu totul,
Că înaintea ta, cel care tocmai treci dincolo, au trecut alţii:
Un tată sau o mamă, un străbunic sau o străbunică.
Nişte suflete minunate care au trăit viaţa intens
Şi care te cunosc în amănunt, care întotdeauna te-au iubit
Şi care nu vor pregeta să mărturisească despre tine,
Să arate Domnului fotografia intimă a sufletului tău
Aşa cum numai cineva de-un sânge cu tine poate să o facă.

Aceasta va fi mâna înspre care se va întinde mâna ta
Să te călăuzească de-a lungul coridorului
Către Curtea de Judecată – unde tu eşti un străin.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt un om simplu. Obişnuit de simplu. Eu prefer să-l compun pe om, nu să-l descompun. Se înţelege că mai întâi îl cercetez amănunţit, bucăţică cu bucăţică, dar numaidecât îl adun la loc. Sculptorii aleg de la zece bărbaţi sau de la zece femei tot ce e mai bun şi îngrămădesc totul într-o singură statuie. Aşa am tânjit şi eu să fac cu omul viu, cu gândirea şi simţirea lui. Un lucru m-a frământat tot timpul şi nu mă lasă în pace: mama mea aducea pe lume nişte gândăcei neputincioşi – tata cioplea în piatră oameni maturi, care atingeau perfecţiunea; şi nimeni pe lume nu se interesa de ceea ce se află între aceste două extremităţi: de evoluţia lăuntrică, pornind de la acel gândăcel neputincios şi până la bărbatul matur. Cine va investi în om cunoaşterea, cine-l va învăţa să gândească, cine-l va învăţa să fie cinstit şi-l va conduce spre fericire. Asta am încercat să fac eu.

citat celebru din Socrate
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evoluţie

Cât sunt copiii noştri mici,
Pentru ei, suntem TĂTICI.
Ce gingaş e, şi sună bine:
– Tăticule, mi-e dor de tine...

Dar anii trec. Şi deodată,
Nu mai eşti tătic, ci TATĂ.
Dar şi aşa, tot sună bine:
– Pa, tată! S-auzim de bine...​

Când cresc, şi nu le eşti pe plac,
Din tată, tu devii BABAC.
Şi vorba sună trist şi gol:
– Babacule, mai dă-mi un pol...​

Dar viaţa e un foc de paie,
Şi, vrei nu vrei, ajungi TATAIE.
Iar vorba ta, în râs e luată:
– Tataie, ia mai las-o baltă...​

[...] Citeşte tot

poezie de Traian Calancia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tata a fost din Vlaşca, îl chema Vasile, era băiatul lui Iorgu, iar pe mama o chema Olga Tempinski şi era fata unui polonez care a cunoscut o cehoaică în Ungaria şi cu care s-a însurat şi a făcut-o pe maică-mea în România, la Dumbrăveni. Asta e povestea! Merg destul de des la biserica catolică. Pentru că familia mea a fost majoritar ortodoxă îmi fac semnul crucii dupa ritul ortodox. Amin-ul îl intorc înapoi catoliceşte cu toată palma. Fac aşa pentru mama. Şi se cheamă că m-am închinat şi pentru dânsa!

Mircea Albulescu în revista "Q Magazine" (octombrie 2009)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În liceu, cu un balerin de la Operă, s-a pus în scenă "Lacul lebedelor". Balerini – elevii liceului. Eu, Lebăda albă. Ce succes! Cunoscută de un liceu întreg, de clasele de băieţi, de prietenii lor... Dar nu mă interesau prea mult. Voiam să fiu prima şi la balet, şi la carte. Şi am reuşit. Dar nu asta mi-a fost dat. Şi nici nu voiam. Cum nu mi-am dorit nici pianul, la care cântam, pe atunci, destul de bine. Poate cineva îmi şoptea că locul meu e... «Înşir-te, mărgărite»... Şi, în ciuda faptului că bunica – mama tatei – se opunea categoric să devin "saltimbancă" şi nu ne-a vorbit vreo doi ani, tata oscila, mai ales că mama era trup şi suflet alături de mine. Totuşi, intrată la facultate, impusese un program strict: ora nouă seara în casă şi, pe cât posibil, mâncată, spălată şi culcată. Sigur, nu se putea. Aşa că mama – frumoasă femeie! – venea la Institut şi mă lua, ca să nu găsim poarta încuiată.

Adela Mărculescu în revista "Q Magazine"
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!