+30 +de +ani

Când citesc despre faimă

Când citesc despre faima de eroi cucerită
Şi despre victoriile măreţilor generali,
Eu nu-i pizmuiesc pe generali
Nici pe Preşedinte-n Preşedenţia lui, nici pe bogătaş
În casa-i impunătoare;

Dar când aud despre legătura de sânge a-ndrăgostiţilor
Cum s-a-ntâmplat cu ei,
Cum prin viaţă, primejdii, ură, neschimbători,
Ani şi ani
Prin tinereţe, şi-n puterea vârstei, şi la bătrâneţe,
Cât de statornici, duioşi, plini de credinţă au fost,
Atunci devin gânditor - şi iute mă-ndepărtez, plin
De cea mai amară invidie.

poezie celebră de Walt Whitman din Din lirica de dragoste a lumii
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unirea cea Mare

1 decembrie 1918

Venise ceas de împlinire
Şi clipa marilor dorinţi
Cu-aceleaşi doruri de Unire
Din moşi strămoşi şi din părinţi.

Din aspiraţia de veacuri
Şi-n graiul spus de mii de ani,
Urmaşi crescuţi în vechi cerdacuri
Venind din daci şi din romani.

Aceiaşi doină-au spus-o-n cânt
Şi-n vechi Carpaţi şi-n Apuseni,
Ei, ce-au iubit un scump pământ
Valahi şi Moţi ori Moldoveni,

Pe tot întinsul pân-la mare
Au dat toţi glas neatârnării
Când, în firească încununare

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine încet amurgul

Vine încet amurgul ca o ceaţă deasă
Şi un văl tot mai rece peste ani îţi lasă
Tainele tăcerii spun ciudate şoapte:
Tu aici n-ai casă. Unde dormi la noapte?
Unde dormi la noapte?
Vine încet plecarea ca o judecată
Un vârtej la capăt are calea lată
Dacă de la ceruri au să te alunge,
Unde te vei duce, unde vei ajunge?
Unde vei ajunge?

Vine încet sfârşitul ca o despărţire
Ori spre întuneric, ori spre strălucire
Vine viaţa care veşnic nu va trece
Dacă n-ai pe Domnul unde-o vei petrece?
Unde-o vei petrece?

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre balconul muntelui

Vânturi tăioase, turme de nori,
maimuţe lamentându-şi tristeţile,
aerul e proaspăt, nisipul alb,
păsările zboară-n cercuri.

Pretutindeni cad frunze
foşnind, foşnind,
în vreme ce valurile râului
vin unul după altul, clipocind, clipocind:

Călătoresc singur prin o mie de mile
ale acestei toamne melancolice,
ducând în spate spre balconul muntelui
o sută de ani de boli şi de suferinţe.

Munca grea şi regretele amare
mi-au îngheţat ş albit fruntea –
iar cel mai mult mă chinuie gândul
c-am renunţat la vinul meu.

poezie de Du Fu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A Quoi Bon Dire

Acum şaptesprezece ani ai spus, socot,
Un fel de la revedere,-n cuvinte puţine,
Şi toţi au crezut că eşti mort,
În afară de mine.

Astfel, crescând rece şi ne'nduplecată
La una, la alta, azi spun şi eu la revedere,-n fine;
Şi toţi văd că-s bătrână şi ridată
În afară de tine.

Iar într-o dimineaţă-însorită pe-înverzite-alei
Un băiat şi-o fată-întâlnindu-se, se vor săruta-aflând adevărul
Că nimeni nu mai poate vreodată iubi la fel ca ei.
Şi-n ora mirosind a flori de tei
Tu vei fi surâs, iar eu-ţi voi fi ciufulit cu palma părul.

poezie de Charlotte Mary Mew, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceeaşi limbă

De două mii de ani, aceeaşi limbă,
Vorbim noi, cei de-un sânge şi de-un neam,
Ca frunzele crescând pe-acelaşi ram,
Cum veacuri am văzut cum se preschimbă.

O altă lume, cu alţi fii, se tot plimbă
Şi altfel este acum de cum eram,
Dar limba ce ne poartă-acelaşi hram,
Ne-a tot legat prin veacuri ce se schimbă.

Cu mierea adunată în cuvinte
Şi-adânc înscrise în suflet românesc,
Uniţi în cuget, plini de învăţăminte,

La fel urmaşii, ca şi noi vorbesc,
Aceeaşi limbă. Drumuri înainte,
Care străbat pământul strămoşesc.

sonet de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spuneai ceva?

Spuneai ceva? Spuneam ceva? Se pare.
Şoptisei, poate, o-ntrebare,
Sau, poate, un răspuns.
Dar glasul nostru nu era ascuns?
Poate zăream o şoaptă în pleoapa tremurată.
A fost atunci? Acum e altădată?
Şi tu şi eu tăcusem parcă de ani întregi
Ştiind că nu-nţelegem ce-ncepi să înţelegi.
Zadarnica paradă a tâlcurilor scrise,
În jocul de-a sfiala, amuţise.
Nu vream să ştim ce suntem, ce am fi fost sau cine.
Tu mă numiseşi "Ţie", eu te numisem "Tine".
Să te cunosc? Să mă cunoşti?
Stam unul lângă altul ca plopii mari - şi proşti.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E ceas de sărbătoare

E ceas de sărbătoare
Mă întorc la tine...
descătuşez tăcerile
cu aripile dorului
să gust bucuria răsăritului
mi-e sufletul curat
şi viaţa surâde în cercuri de lumină
cad fulgi din spirala timpului
păşesc desculţă, înflorind
chemarea ta
întorc clipa ce ţese
anotimpuri trecute
cu singurătatea din noi
zăpezile au adormit în jur...
stelele prind să răsară
dincolo de nori
E sărbătoare,
să trecem împreună
prin poarta dintre ani,
când noaptea îngenunchează

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Ciobotariu-Istin din volumul de versuri Umbra unei iubiri (6 decembrie 2015)
Adăugat de Maria Ciobotariu-Istin
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când ne ştim pe acest pământ am fost

De când ne ştim pe acest pământ am fost
Fii demni din neamuri de români şi daci
Legaţi ca şi-o pădure de copaci,
Leagăn măreţ şi vatră şi-adăpost.

Noi împlinim în lumea noastră-un rost
Şi-n ceasuri grele avut-am buni cârmaci,
Străbunii au dat în timp nedrept haraci,
Dar niciodată îngenuncheaţi n-au fost.

Ni-i glia gând şi vatra noastră bună
De mii de ani doar vatră strămoşească
E muma noastră, muma cea străbună,

Cu munţii şi câmpia părintească
La pieptul ei ca pe copii ne-adună
Cu grija ei tot demni ca să ne crească.

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze pierdute

Cincizeci de ani, de cînd încerci mereu,
Condeiul, gîndurile şi cerneala,
N-au mai ajuns să-ţi curme, fătul meu,
Frica de tine şi-ndoiala.

Te temi şi-acum de ce te-ai mai temut.
De pagina curată şi de rîndul,
Şi de cuvîntul de la început,
Te sperie şi litera şi gîndul.

Foile tale scrise, de hîrtie,
Se rup şi zboară, ca dintr-o livadă
Frunzele zmulse-n vijelie,
Fără ca piersicul să şi le vadă.

La fiece cuvînt, o şovăire
Te face să tresari şi-ai aştepta.
Parcă trăieşti în somn şi-n amintire
Şi nu ştii cine-a scris cu mîna ta.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!