+30 +de +ani

Ceea ce întotdeauna a fost acolo

În bezna râului şi-a pădurii
nu puteai fi sigur decât de ceea ce vedeai –
şi chiar în nopţile cu lună nu puteai vedea prea mult.
Când făceai un zgomot – scufundarea unei vâsle în apă –
te auzeai pe tine ca şi cum ai fi fost altcineva.

Râul şi pădurea erau nişte prezenţe,
mult mai puternice decât tine.
Te simţeai nesigur, un intrus...

Simţeai cum pământul te trage înapoi spre ceva familiar,
ceva pe care tu îl cunoscuseşi cândva şi pe care l-ai uitat
sau ignorat, dar care fusese întotdeauna acolo.

Simţeai cum pământul te trage înapoi spre ceea ce era acolo
acum o sută de ani, spre ceea ce întotdeauna a fost acolo.

poezie de V.S. Naipaul din Un cot de râu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Laudă omului cu suflet bun

Mă-nclin în faţa omului blajin
Ce cu răbdare, ajută un bolnav
Laudă ţie, bunule creştin
Eşti pentru lume un om brav!

De dăruieşti din ce îţi prisoseşte
La cei ce traiu-i tot mai greu
Laudă ţie, ce faci e creştineşte
Să te-ocrotească Dumnezeu!

În aceste vremuri, se poartă lăcomia
Mulţi trăiesc doar pentru ei
Laudă ţie, ce-ţi place omenia,
Şi lăudat să-ţi fie frumosul obicei!

La toţi ce ştiu a empatiza
Şi-un zâmbet cald oferă în jur
Celor ce ştiu de jos a ridica
Laudă lor, că au sufletul pur!

[...] Citeşte tot

poezie de Ionel Popa (30 martie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spiritul nordului

Somnolent, sângele mării ne aromeşte-n vine
Şi-n viaţa de zi cu zi trăită pe şesuri şi coline
Răzbat fremătător şi ritmic sunete venind dinspre fiord,
Talazuri mari izbesc în ţărmurile-înnegurate de la nord.

Îndată,-o mie de ani sunt măturaţi de ape-înalte–
Drakkar-ele Vikingilor reapar pe mări cu coame-învoalte –
Noi nu putem trăi departe de-întinderea fosforescent-albastră,
Marea-i a noastră! Marea-i a noastră!

Vom hoinări, ca şi-altădată, pe mări, sub cer spuzit de stele,
Cu prova-înfiptă-n val, ridicând în vânt, mii, albe de vele –
Şi toţi oamenii vor fi-înţeles deplin de-acum
Că vechiul spirit al nordului e iarăşi călător la drum.

poezie de Oscar Williams, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Prin ceruri, mamă, mai sunt ani?
Sau stelele măsoară doar eternitatea,
Cine îţi cântă astăzi, "la mulţi ani",
Când viaţa ta s-a împletit cu moartea?

Pe-aici, prin curtea ta, e toamnă, cald...
Dar frunze nu mai sunt în nuc să ştii, niciuna,
Of, iarba, mamă, ţi-a ajuns incet până la prag,
Iar dorul nostru a crescut şi el, de-atunci, într-una...

Prin ceruri, mamă, se sărbătoreşte?
Un tort cu lumânări, tu oare ai?
Aici, durerea, încă arde, ne topeşte,
Din lacrimi, ţi-am zidit şi noi un rai...

E ziua ta în Cer şi pe Pământ,
În casa ta aprindem amintiri cu tine,
De ne priveşti, trimite, mamă, un cuvânt,
Un vis, orice, să ştim dacă eşti bine...

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omagiu (pentru Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca)

Voi cei doi împătimiţi,
Exilaţi o viaţă întreagă
Vă aducem cald omagiu
Şi să fiţi bine veniţi.

Cuvintele rostite altădată
Au fost strigăte pe acest pământ
Avertizând o lume întreagă
De pericolul comunist.

Pe vremea cruntei prigoane
Şi-n locuri tăinuite
Ascultam radioul... de la mic la mare
Cu sfaturi bune şi gândite.

Trecut-au ani de suferinţă,
Cu o feroce dictatură
Proorocirea a fost sfântă
Şi o revoluţie pe măsură.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nobel

am rămas cu închisorile noastre de aer
cu umezeala rece a insomniilor
mergem tot mai greu
tot mai aduşi de spate/ numărând
câte zile câţi ani câte vieţi
facem cunoştinţă cu siluete îmbibate în tuş
le recunoaştem mirosul impregnat în hainele de duminică
tragem aer în piept de fapt tragem fum

noi ne-am pus inimile la fereastră
nobel
lumina trece prin sânge
se aşază pe obiecte ca o piele subţire şi caldă
stăm înăuntru vorbim facem planuri
cele mai guralive sunt oglinzile

când un conflict depăşeşte previzibilul
agitaţia trece în patrimoniul nostru celular
copiii părinţii şi moartea

[...] Citeşte tot

poezie de Gela Enea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Restituiri

recuperăm trecutul prin câte-o întâmplare
când dintre veacuri prinse şi din adânc de mare
ne dăruie norocul purtate-n valuri large
fragmente de istorii – pierdutele catarge

din câmpuri sau grădină ne dă pământul roade
cu trudă îngrijite pe hat sau lângă case
se-ndestulează glia din sânge de noroade
ne creştem bunăstarea pe neştiute oase

găsim câte-o comoară în mod aleatoriu
de-ngălbenit papirus lăsat de vre-un străbun
nu-i preţuim valoarea căzând în derizoriu
şi nu-nţelegem scrisa-i numindu-l biet nebun

ne preţuim prezentul cu aspre îngrijiri
privind doar înainte ca nişte bieţi orfani
sau ne fardăm istoria cu false scrijeliri
uitând de zestrea strânsă în miile de ani

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub stindardul tricolor

Sub stindardul tricolor marea zbuciumă în valuri,
Sfânt, eroii odihnesc printre crucile din dealuri,
Cu cinstire îi slăvim, ei sunt cei ce-au scris istorii
Vitejind în grele lupte şi sfârşind în mari victorii.

Limba, straiul şi balada le-am primit ca moştenire
Şi le-om duce mai departe sufleţind într-o unire
Preaslăvind ce-naintaşii cu-a-lor piept le-au apărat,
Secerând orice duşman ce le-a vrut a fi furat.

Munţi, păduri, câmpii şi ape, toate-s bogăţii de preţ,
Stau aici de mii de ani în hotarul demn, semeţ,
Înfrăţite cu poporul au răzbit neîntinate,
Iar sub flamuri au mărit cu aleasă demnitate.

Ne revine datoria s-apărăm cei strămoşesc,
Trei culori iubim pe lume şi pământul românesc!

sonet de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul dragostei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soţului meu

Dacă nu ne-ar fi fost dat să murim,
Poate nu te-aş fi îmbrăţişat atât de des;
Nu ţi-aş spune la revedere-atât de grijulie
Dacă-aş fi sigură c-o să te-întorci. La mine, bineînţeles.

Poate că n-aş fi apreciat valoarea fiecărei zile,
A fiecărui zâmbet sau semn de-afecţiune arătat,
Dacă te-aş fi cunoscut întru totul şi dacă-am fi putut rămâne
Pentru vecie unul jumătatea celuilalt.

Poate nu mai avem de cheltuit mulţi ani sub soare;
Curând unul va dispărea-n mirarea mare, pe vecie,
Iar eu nu voi mai avea pe cine să-îmbrăţişez sau să ating.
Desigur, ştiind asta creşte-n noi un fel de duioşie.

Să schimb eu lucrurile-n lume dacă mi-ar plăcea
Şi-astfel să devenim nemuritori? Iubirea mea, aş vrea.

poezie de Wendy Cope, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă

Când becurile-n parc s-aprind
Iar luna plină le zâmbeşte,
Îndrăgostiţii pe alei
Îşi spun a dragostei poveste.

La un copac cu frunză plină,
În umbra lui ei se opresc,
Se-mbrăţişează fără milă
Şi în tăcerea lor vorbesc.

Îşi spun cuvinte neauzite,
Simţite în adâncul lor.
Cu mângâieri nemărginite
Sporesc al dragostei fior.

Dar ani trec. Şi trec de-a valma.
Iar dragostele se repet'.
De-o dată se trezesc: e toamna!
Şi-atunci încearcă un regret.

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!