+fata +cu +ie

* * *

De acest Spirit hidos, prefăcut, scapă-mă,
El are cei doi ochi închişi până-n seară;
În timpul nopţii şi-i deschide şi pe muritori îi chinuieşte...
Într-adevăr, bogat în Forme ascunse, Sufletul meu ţâşneşte,
Iar numele meu este "Negrul cel Mare"
Cel care trăieşte în mine îl face să apară
Prin multele mele forme care se schimbă des...
O, Prinţ al zeilor, Elishef,
Auzi cum urlă demonii păroşi şi şui
În ceasul în care braţul lui Osiris este pus la locul lui?
Tu vei spune: "Veniţi! Înfruntaţi Abisul cu credinţă!"
Priveşte! În faţa ta, redus la neputinţă,
Zace duşmanul tău. Dosul de gât îi este legat,
Iar şoldurile îi sunt răsucite pe cap...
O, voi, Prinţi divini de pe Tărâmul Morţilor,
În acea zi, Isis şi Nephtya putea-vor
Să oprească, în mine izvorul lacrimilor care îmi curg mereu
Când, pe celălalt mal, îl voi vedea pe Celălalt Eu al meu?

poezie din Cartea egipteană a morţilor (1993), traducere de Maria Genescu
Adăugat de Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza-n parc (Parodie după George Topîrceanu, "Toamna în parc")

Cad alene pe aleea
Parcului portocaliu
Frunze moarte, ca aceea
A simbolului pustiu.

Prin lumina estompată
De sticla unui chefliu,
Visătoare trece-o fată
Cu un matelot zurliu.

Roşu, că-a făcut-o lată,
El se uită ca un drac.
Ea striveşte frunza moartă
Sub pantofii scumpi de lac.

Şi cu-o insolenţă rară,
Ce frizează prostul-gust,
Fac eforturi mari să pară
Ea deşteaptă, el... robust!

parodie de Dumitru Râpanu, după George Topîrceanu (2011)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndemn la iubire

Plecat departe cu gândul şi fapta,
Cu inima-n palme şi sufletul plin...
Alerg către tine, împins de la spate
De ceea ce omul numeşte destin.

Ceva mă atrage şi trage cu totul,
Spre tine, iubito, – E sufletul tău!
Îi simt încântarea, i-aud chemarea,
De parcă ar fi clădit din al meu.

De mult mă visez în braţele tale,
Ştiam că acolo va fi locul meu...
Azi, când te simt în braţele mele,
Ştiu că, doar astfel, pot să fiu eu...

Ce bine-i acasă, ce bine că eşti...
E tot ce se poate primi mai de preţ!
Mai rar ca în lume iubirea să-nvingă,
Ştiind că există atâta dispreţ...

[...] Citeşte tot

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (29 februarie 2020)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visătorul

Am rătăcit pe multe drumuri
Şi-n lunga-mi rătăcire,
Visam să întâlnesc o umbră
Ce-i zice: "fericire".

Dar n-am găsit-o nicăirea —
Deunăzi, obosit,
Într-o pădure fremătoasă,
O clipă m-am oprit.

Sub un copac, bătrân ca mine,
O fată şi-un băiat
Se sărutau soptindu-şi şoapte
Cu glasul îngânat.

Şi când să plec, băiatul parcă
Se-nclină spre ea,
Zicându-i blând: "O, tu, iubito;
Eşti fericirea mea!"

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vierme mic

E noapte. La o masă, plecat peste hârtie,
cu-abecedaru-n faţă, stă un copil şi scrie.
Dar lângă el, vicleană, din luciul filei roze,
zâmbeşte o şopârlă din cartea lui cu poze.
Acum copilu-şi pune creionul între dinţi.
"Şopârlele-s frumoase... şi-s repezi... şi-s cuminţi."
Uşor el dă o filă. Şi alta... Şi-ncă una.
Apare papagalul... păunul şi păuna...
şi un cocoş cum scurmă, hrănind o găinuşă,
şi un... Dar stai... afară... cine-a scâncit la uşă?
Băiatul stă şi-ascultă. E-un glas sau o părere?
Se duce-n prag şi strigă: "E cineva?" Tăcere.
Ba nu. E-un glas subţire. Auzi? — Mi-e frig... îngheţ...
Copilule, deschide pentr-un sărman drumeţ!
— Dar cine eşti? Mi-e frică. — Sunt mic... — Să-ntreb pe tata!
— Nu-l întreba! Deschide că plouă cu găleata!
Şi-apoi ştiu basme multe şi ghicitori un sac!
— Dar cine eşti? — Un vierme... — O, viermii nu prea-mi plac.
— Dar eu sunt mic... o scamă... Şi, când mă fac covrig,
abia mă vezi. Hai, trage zăvorul că mi-e frig!

[...] Citeşte tot

poezie pentru copii de Costache Ioanid
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nobilul Viciu

Cetatea peste mine se răstoarnă,
În carnea mea îi simt într-una biciul,
De este vară sau de este iarnă,
Femeia este singurul meu viciu.

Nici nu mi-e teamă, nici nu-mi este silă
De tot ce împotrivă mi se-ntâmplă,
Orgolioasă, dreaptă sau umilă
Femeia-mi şade veşnic lângă tâmplă.

O simt ca vulpe, ori ca pe-o tanagră,
Dar cel mai drag îmi e acest exemplu,
Iubirea pentru-o tristă capră neagră
Din care am facut răsfăţ şi templu.

Ştiu că mi-e viaţa scurtă, ştiu că moartea
În fiece femeie stă la pândă,
Dar fie de femei umplută cartea
De care viaţa lumii e flămândă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bazin într-un parc

La faţa stihiei
peştii s-adună,
cu ochii întorşi
se uită la lună.

Suveici de aur,
mici zei de apă,
luând sfatul lunii
învată să tacă.

poezie celebră de Lucian Blaga din La curţile dorului (1938)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem de dragoste

Când ţi-o fi lumea mai dragă,
să-ţi pice dreapta beteagă
şi s-ajungi, la cap de pod,
cerşetor, slut şi nărod.

Din puterea ta a plină,
suptă de vreo curviştină,
să rămâi sfrijit ca paiul,
urle-ţi versul ca buhaiul,

limba să ţi se-mpletească,
să vorbeşti pe păsărească,
să te topeşti de-a-n picioare,
galbin, ca o lumânare!

Să nu fie boală rea,
care-n tine să nu dea!
Ardite-ar focul, mangalul,
să fii scopit ca muscalul!

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu din Cântice ţigăneşti (1941)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-ţi mai numeri anii…

De ce-ţi mai numeri anii să vezi de eşti bătrân
Când ştii ce grea durere tu porţi în al tău sân,
Şi pentru ce oglinda întrebi privind în ea
Să-ţi spună de nu-i încă zbârcită faţă ta?

Când ştii c-a tale lucruri ce curg neîncetat
Adânci şi triste urme în suflet ţi-au lăsat,
Şi crezi c-o vecinicie amară e de când
O clipă fericită avut-ai pe pământ.

Şi ce-ţi mai foloseşte să ştii azi cum mai eşti
Când simţi că tu pe lume de mult nu mai trăieşti;
Purtând cu moartea-n suflet străin în orice loc
Viaţa ta pustie şi fără de noroc!

poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam şi Eva

Urându-i-se singur în stihii,
A vrut şi Dumnezeu să aibă-n cer copii
Şi s-a gândit din ce să-i facă,
Din borangic, argint sau promoroacă,
Frumoşi, cinstiţi, nevinovaţi.
Se puse-aşezământul dintre fraţi.

Dar i-a ieşit cam somnoros şi cam
Trândav şi nărăvaş strămoşul meu
Adam;
Că l-a făcut, cum am aflat,
Cu praf şi niţeluş scuipat;
Ca să încerce dacă un altoi
De stea putea să prindă pe noroi,
Că, de urât, scuipând în patru zări,
Stingher,
Făcuse şi luminile din cer.

Dar iată că l-a nimerit,
Din pricina aluatului, greşit,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!