Poezii despre intuneric nichita, pagina 85
Pașii versului...
Pașii rămân cu urmele postume,
deslușind cărările cu sens invers,
dar rămân învăluiți fără nume
dacă n-au itinerariile prin vers.
Poemul vindecă în amintiri
pasul nimicului din întuneric
cu liniștea caldă pusă în priviri
de curcubeul cu ecoul sferic.
Versul te învelește cu iubire,
schimbând lacrimile cu stropi de rouă,
iar prin pașii din omeneasca fire
mută drumurile pe-o cărare nouă.
Poemul nu vrea drumul rătăcit,
acum doar atâta aș mai spune,
în vers e comoara celui fericit
și este drumul către rugăciune.
poezie de Constantin Rusu din Rânduri pentru gânduri (volum de poezie) (iunie 2011)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre versuri
- poezii despre întuneric
- poezii despre rouă
- poezii despre religie
- poezii despre iubire
- poezii despre fericire
- poezii despre curcubeu
- poezii despre comori
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Universul iubirii
Nu întrebam adesea de ce atâta ură
Distruge universul iubirii
Și de ce, umili, precum o pradă,
Îngenunchem și plângem
Și suferim adesea prea mult, din dragoste
Vântul speranței noastre ne duce prea departe
În lumi necunoscute...
Dar oare nu-i prea mult?
De ce atâtea lacrimi acoperă cu umbre
Inexistența vieții și-a oricărui cuvânt
Suntem doar biete raze pierind în întuneric
Și dacă nu iubim, atunci o vom lăsa
Din moștenirea noastră în suflete ascunse
Celor ce au credință, curând, ne vor urma?
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vânt, poezii despre viață, poezii despre suflet, poezii despre plâns, poezii despre moștenire sau poezii despre cuvinte
Baladă târzie
nu vreau să plâng când din greu sufăr
iubirea de viață e eternă dovadă
deseori mă simt stingheră ca un nufar
așteptând fluturi să-mi cânte o lambadă.
nu știu să urăsc nu știu să rănesc
iubirea de oameni e dulce pasiune
am și noroi în suflet dar nu mă căiesc
am învățat din ploi ca dintr-o sesiune.
mă împrăștii ca vântul prin lume
cu versurile inspirate de stele
pe filon de aur sculptez al meu nume
să nu cunosc ruina emoțiilor mele.
am învățat din drame am învățat din dor
sunt prin întuneric luminat coridor.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre învățătură sau poezii despre sculptură
Se crapă de dimineață
Aștept dintr-odată să mă treci
peste puntea durerii
cu răbdarea unui orb.
Lumina curge fluidă pe pământ
prin oasele albe ale cerului,
Luna culcată pe partea sa nevăzută
cerne trecerea arcuită pe axă
prin sitele stelelor.
Noaptea disjunsă în procesul cosmic
rupe cu dinții din întuneric
și se grăbește să apună.
Se crapă de dimineață prin fante de lumină
ca într-un lemn cu inima roșie
abundent sângerândă.
Soarele își desenează răsăritul
c-un crepuscul de culori
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre timp
- poezii despre stele
- poezii despre roșu
- poezii despre noapte
- poezii despre lemn
- poezii despre inimă
- poezii despre durere
Punctul care se dă după deget
Un punct poate fi numai în lumină,
Poate să lumineze
Sau poate fi iluminat.
Un punct poate fi numai în întuneric,
Atunci el poate întuneca
Sau poate fi întunecat,
De aceea un punct
Poate fi numai alb sau poate fi numai negru.
Omul este singurul punct care se dă după deget,
El este punctul neutru,
Sau poate fi eminamente
Punctul cenușiu!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre negru, poezii despre degete sau poezii despre alb
Reflecții pe un țărm de sidef
drumul prin întuneric mă duce la stele
la lumina magică pentru final de viață
transfigurează toate sentimentele mele
să cred în duhul sfânt în sacra povață.
cu iubirea am învins dialectica urii
mă ține-n echilibru cu romantismul pur
nu ridic în slavă fulgere sau furii
ador necondiționat naturile din jur.
vise m-au propulsat pe culmi de extaz
armoniile nopții le-am străbătut cu pasul
credința-i ca oceanul cu valuri turcoaz
pe țărmul de sidef îmi prelungesc popasul.
lacrimi evlavioase curg șiroi pe obraz
cu avântul poetic amprentez atlasul.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre sfârșit, poezii despre sfințenie, poezii despre sfaturi sau poezii despre romantism
Viață
viața a fost...
în rotund de geodă zămislită
floare de mină sculptată-n ere
unde...
glaciare coloane de stalactite
ascund taine de timpuri ruginite
ceruri de întuneric fără stele
lumină ce de mult nu mai este
ascunse de timp în praf de uitare
vietăți ciudate cuaternare
venele pământului în subterane
din cristal de stâncă izvor răsare
rădăcina pădurii în ramificații infinite
șoptește pămânutului ca ea trăiește
lungi coloane vertebrate în adâncuri
negrul pamântului luându-le culoarea
suflarea lor uriașă nu se mai simte
au rămas doar oseminte de fostă viață
poezie de Viorel Muha (iulie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre stânci sau poezii despre păduri
Ung genunchiul
monoton în aerul jilav instalat
de zile bune prin peștera
din apartamentul fără pretenții
și geamuri veșnic sparte
unde genunchii mei în general
mă dor și oasele pocnesc
la fiecare pas care mă duce
aduce în singurătate stau
frigul mă-nconjoară grijuliu
pe întuneric fac somnul
desprins din vechi palate
foamea-i instalată provizoriu
și mă scobește peste tot
nu pot să mă apăr de noul trend
impus de mințile rătăcite
durerea de genunchi potolește
foamea cea de pe urmă conștientă
că a trecut deja pe locul doi
în obțiunile cu flori de mucegai
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre speologie, poezii despre somn, poezii despre singurătate, poezii despre palate sau poezii despre flori
Eu, departe
inimă pustie
gânduri strivite, zdrobite, obosite
timpul cu pierdere de sens
vine peste mine, intră în mine, răscolește
geamuri, întuneric, nopți stinse
creier cu goluri
carcasă goală fără suflet
undeva la capătul lumii plângând
perete alb, obiecte în jur
eu printre ele, uitat
pierdut în mine, nefericire
o lacrimă zdrobită, uitare
adâncurile mele se separă
în singurătăți paralele
amare clipe
jumătate rămas undeva
aici, resturi uitate
cărări, drumuri retezate
speranțe pe nisipuri alunecătoare
timpuri ce nu pot fi întoarse
[...] Citește tot
poezie de Viorel Muha (1998)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere sau poezii despre promisiuni
Tăcerea îngerilor
tăcerea lui Dumnezeu este neantul
un întuneric care încetinește
tăcerea mea este o lumină care încetinește
vorbele-mi sunt răzvrătiri ale întunericului
așa cum stelele sunt răzvrătiri de lumină
în tăcerea lui Dumnezeu
Doamne scrie cuvintele scrie cuvintele
am obosit să strig din visul altuia
mâinile mi s-au lipit de atâta rugăciune
la marginile vieții demult nu mai locuiește moartea
doar îngeri cu pene smulse sângerează
în tăcerea lor
poezie de Simion Cozmescu din Poememailungidecâtnumeletău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre mâini sau poezii despre moarte