+fata +cu +ie

Înger şi demon

Noaptea-n Doma întristată, prin lumini îngălbenite
A făcliilor de ceară care ard lângă altare. ­
Pe când bolta-n fundul Domei stă întunecoasă; mare;
Nepătrunsă de-ochii roşii de pe mucuri ostenite,

În biserica pustie, lângă arcul în părete,
Genuncheată stă pe trepte o copilă ca un înger;
Pe-a altarului icoană în de raze roşii frângeri,
Palidă şi mohorâtă Maica Domnului se vede.

O făclie e înfiptă într-un stâlp de piatră sură:
Lucii picături de smoală la pământ cad sfârâind
Şi cununi de flori uscate fâşâiesc amirosind
Ş-a copilei rugăciune tainic şopotit murmură.

Cufundat în întuneric, lâng-o cruce mărmurită,
Într-o umbră neagră, deasă, ca un demon El vegheazâ,
Coatele pe braţul crucii le distinde şi le-aşază,
Ochii cufundaţi în cape-i, fruntea tristă şi-ncreţită.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1873)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea Mariei

Ce să însemn în gând, în noaptea groasă,
Din ceasul rău, din apele tăriei?
Întinse moartea mâna fioroasă
Şi, cald, culese sufletul Mariei.

Odihna veşnică îi stă acuma
Pe ochi, pe buze şi pe mărţişoare,
N-o mai călca, zglobie, toamnele şi bruma
Şi n-o mai pune vara-n chiotoare.

Cinci oameni vor veni după amiază
Cu paşi de pâslă şi cu mâini uscate –
O vor culege parcă ar fi trează
Şi-or aştepta să-i dea nişte agate.

Dar pân' la urmă rece va rămâne,
Cu cer şi cu ţărâna măritată;
Isuse 'nalte, nobile stăpâne,
Dece chemaşi, la tine, mândra fată?

poezie celebră de Ion Pena din revista "Drum" (noiembrie 1938)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări de abis

ne vedeam la capătul zilei
într-o absidă,
uneori
te aşteptam la capătul puterilor
într-o trecere a vieţii
prin faţa ochilor.

te credeam centrul absolut al
Pământului,
tu mă luai drept
punctul de sprijin
al singurătăţilor tale.

erai ca trecerea unui inel
prin degetul destinului,
eu eram doar fulgerarea unei păsări
de abis
prin inima ta
într-o secundă,
tu te lăsai săgetată

[...] Citeşte tot

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna de pe cer

Îţi promit că ies la noapte, sus pe cer
Să caut luna, ce se ascunde-n nori
Şi, dintre mii de aştri călători
O să ţi-o aduc, golită de mister.

Din razele pe care le va geme
O să îţi ţes o scară fermecată
Pe care să te urci, frumoasă fată,
Spre alte înălţimi ce-or să te cheme

De va fi timp, pe-acolo prin înalt
Îţi voi culege şi un buchet de stele
Să înţelegi, uitându-te la ele,
Că eşti de necuprins, că eşti de neuitat

Din luna de pe cer, şi stele, şi comete
Luminei care eşti o să-i aduc lumină
Şi poate că atunci, firească şi deplină,
Iubirea mea va şti o clipă să te-mbete

poezie de Constantin Cucu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou de iarnă

Pribegi, veniţi din altă ţară,
Doi muzicanţi bătrâni, cu plete
Cerşetoreau, cântând pe stradă
Din clarinete.

O fată îmbrăcată-n zdrenţe
Îi însoţea dintr-o chitară,
Atât de galbenă şi slabă,
Părea de ceară...

Şi câinii îi lătrau... şi vântul...
Le răspundea cu lungi ecouri;
Un cârd de corbi ţipa iernatic
Pierduţi prin nouri...

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bătrân pe malul fluviului

Nu vreau altceva decât să pot vorbi simplu,
să mi se acorde această graţie.
Cântecul ni l-am încărcat de atâtea muzici
că încetul cu încetul se scufundă
şi arta ne-am împodobit-o într-atât
că faţa îi e roasă de zorzoane,
şi trebuie să spunem puţinele noastre cuvinte
pentru că mâine sufletul îşi înalţă pânzele.
Dacă suferinţa este omenească, nu suntem oameni
doar pentru a suferi,
de aceea-n aceste zile cuget astfel
la marele fluviu,
acest sens care înaintează printre plante şi
ierburi,
animale păscând şi adăpându-se
oameni care seamănă şi seceră,
şi printre marile morminte şi micile lăcaşuri
ale morţilor.

poezie clasică de Giorgos Seferis din Cele mai frumoase poezii (1965)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimfă îmbătrânind

Cuibul meu din pin
arareori îl mai părăsesc,
de când satirii
nu mai aruncă mici pietre
ademenindu-mă în iarba pădurii.
Ascult sturzul. La început de toamnă ce fac?

Cu câtă bucurie îmi priveam cândva
faţa din iaz, iar sânii
mi-i alintam cu sporită plăcere!
Imaginea picioarelor mele
arunca peste ape
scânteieri întrecând
sclipătul stelelor.

Câteodată înainte de zori
când faunii
dorm cu alte nimfe
anevoie cobor
pe asprul trunchi

[...] Citeşte tot

poezie de Felix Braun din Poezia austriacă modernă (1970), traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şterge-ţi lacrima...

Şterge-ţi lacrima din gene, lasă-ţi ochii tăi senini
Şi nici urmă să nu fie c-ai fi plâns sau că suspini.
Zâmbetul de ironie pe-a ta faţă să se vadă,
Preţ să nu pui pe nimica ea şi lumea să te creadă.

Nu căta prin duioşie, nimicindu-te pe tine,
Să-mblânzeşti oameni şi soarta şi s-ajungi la vre un bine;
Geniul ce domneşte-n lume este geniul cel rău
Şi decât să fii victimă mai bine să fii călău!

poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bând singur sub lumina lunii

Eu aici printre flori – cu o singură cupă de vin;
Fără prieteni apropiaţi, îmi torn singur.
Ridic cupa către luna plină, îi implor compania,
Apoi mă întorc cu faţa către umbra mea – şi deja suntem trei.
Luna nu ştie cum să bea,
Iar umbra mea nu poate decât să-mi urmeze trupul.
Totuşi, pentru o vreme fac luna şi umbra tovarăşii mei;
Pentru a avea bucuria întreagă, ea trebuie să ţină până în zori.
Cânt – luna se leagănă încoace şi încolo.
Dansez – umbra se răsfiră şi tremură.
Cât sunt treaz, ne bucurăm împreună;
Când mă îmbăt, fiecare o apucă pe drumurile lui.
Fac legământ să călătoresc întotdeuna liber de sentimente,
Dându-le întâlnire departe, în Calea Lactee.

poezie de Li Bo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Căile, în cerc, ale Abydosului ceresc, le străbat
Şi întregul Spaţiu, cu cele patru tărâmuri, pe patru stâlpi aşezat,
Cu Porţile închise, Porţi zăvorâte bine
(Fie în Lumea Interioară sau Exterioară, faţă de mine).
Fie să le pot deschide cu braţele mele!
Sprintene, ca la un câine, îmi sunt picioarele,
Când sanctuarele de Dincolo le străbat, grăbit;
Zeul cu două capete de Leu, Trupul meu l-a hrănit;
Igan, însuşi, l-a aşezat în sicriu;
Sufletul meu este puternic şi viu.
Intrând prin Porţile spre Dincolo, trec
Şi pătrund în locurile cele mai îndepărtate din Cer.
Mă inundă Lumina, Inima mea străluceşte
Căci Numele meu este:
"Cel-care-Adâncurile-abisale-le-cunoştea".

poezie din Cartea egipteană a morţilor (1993), traducere de Maria Genescu
Adăugat de Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!