Toate rezultatele despre privit, pagina 83
Tourniquet
nana-mi spunea câteodată
între noi preoții avem o glumă
grăbește-te că papa-i bătrân
și tu grăbește-te că recenzorii buni sunt bătrâni
așa că scriam recenzii peste recenzii despre rugăciunea creștinului
carisma guanelliană arta de a trage folos din păcatele noastre
după atâta literatură catolică nu voiam decât să cumpăr un detector de metale rare
și să-l caut pe dumnezeu în antimoniul care acoperea cățuia de la intrarea în seminar
ori să înalț drone imaginare până pe pluto
eram sigur că de-acolo a început totul
dacă Fiul s-a umilit într-atât încât s-a făcut om
numai Tatăl era în stare să se umilească mai mult și să accepte
retrogradarea la rang de planetă pitică
în nopțile mele gelatinoase ca o măduvă fiartă
visam că mă cert cu istorii care confundau fascismul cu nazismul
mă străduiam să-i conving că fasciolele romane n-au nicio treabă
cu soarele egiptean
când nu visam băteam străzile în lung și-n lat
verificam dacă orașul e sigur pentru copiii care merg dimineața la școală
[...] Citește tot
poezie de Emilian Valeriu Pal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre religie
- poezii despre tradiții
- poezii despre timp
- poezii despre sărbători
- poezii despre parlament
- poezii despre oraș
- poezii despre femei
- poezii despre bătrânețe
- poezii despre început
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Răspunsul este iubirea
Marea dilemă a vieților noastre, a destinelor noastre, este lipsa de iubire.
Atunci când iubim, nu putem răni - să nu crezi că ceea ce trăiești este iubire, te rog, nu te minți.
Ascultă atent, este o voce, ce îți șoptește zi de zi, un cântec dulce, de iubire - nu încerca să-l înțelegi, doar fii.
Ce cheamă ploaia către pământ?
Ce împinge soarele către apus?
Ce împodobește munții cu zăpadă și oferă strălucire mării?
Unde te cheamă vântul atunci când îți șoptește?
Ce îți răspunde luna atunci când o privești?
Unde te poartă frica, atunci când nu încerci să o oprești?
Unde te poartă toate - înapoi la tine; pe canalul îngust al minții obosite de atât învârtit, încercând să-și prindă coada.
Ridică-te, locul tău nu este în genunchi.
Prieten drag, nu te ruga la stele, nu arunca blesteme, iubește-ți fiii, adună-ți turma; ceva te cheamă către casă... chiar și cel mai neiscusit cioban știe când e timpul să se întoarcă acasă. Ai călătorit departe, picioarele ți-au obosit, pământul pare greu sub tălpi. Te uiți în față, drumul se-ntinde, se șerpuiește-n orizont, la infinit. Drumu-ți promite, că dacă mergi încă puțin, te-mbogățește, te face prinț peste oceane și rege între oameni - dar tu nu îl asculți, ai obosit. Îți amintești de măgarul harnic, căruia îi sunt promise mărețe împliniri și care își duce-n spate, povara veșnică și grea a propriei nemulțumiri.
Te uiți în spate; ce mult ai mers... vii de departe. Au trecut parcă veacuri întregi de la primul căscat, de la primul pas și prima vorbă - ce entuziasm aveai odată; luai orice provocare în piept cu dăruire, promițând că ai s-aduci în lume, mult căutată mântuire. Ai zâmbit și te-ai jucat - ce suflet drag, ce bucurie.
Dar parcă este mult de atunci - nisipul stă împrăștiat peste trecut; se văd prin ceață, fragmentele amintirilor de demult. Nu are sens să răscolești trecutul, o știi prea bine din asta nu a ieșit nicicând ceva bun; poate doar plâns, orbire și scrum.
[...] Citește tot
poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre iubire
- poezii despre promisiuni
- poezii despre mulțumire
- poezii despre jocuri
- poezii despre zăpadă
- poezii despre vânt
- poezii despre voce
Ai strigat... și Ți-a răspuns
Ai strigat în toiul nopții
Când inima-ți era plină
De adânca beznă-a morții
Și-ai primit pe loc lumină;
Domnul ți-a îndreptat iar sorții
Pe cărarea Sa divină...
De vrăjmaș întemnițat
Și legat în întuneric,
Ai văzut când ai strigat
La Domnul Atotputernic,
Cum ți-a fost iluminat
Iar sufletul cadaveric...
Ai fost groaznic înrobit,
Prins în cursă, la răscruce,
Cu tot sufletul zdrobit...
Dar când te-ai plecat la cruce
Dumnezeu te-a izbăvit
Și ți-a dat o pace dulce...
[...] Citește tot
poezie de Ioan Hapca din Reflecții
Adăugat de Vasile Brendea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre lumină, poezii despre mântuire, poezii despre întuneric, poezii despre moarte, poezii despre miezul nopții, poezii despre inimă sau poezii despre furie
Afra
Un copil cu păr șaten. Amin și rugăciune
Întunecă încet răcoarea serii
Zâmbetul Afrei roșu-n galben cadre brune
de Floarea-Soarelui, frică în umedele griuri.
Învăluit în mantie albastră chiar demult
Călugărul pictat-a-o pe o icoană alene;
El vru durerea să o-mpărtășească-n cult
Când stele-i curgeau sânge prin vene.
Apus de toamnă; arțarului tăcere.
Fruntea atinge-a apei albăstrire,
Un giulgiu așezat pe-o bară de metal.
Fructe stricate cad din ramuri în durere;
Nespus e zborul păsării, întâlnire
Cu muribunzii; urmează-un an fatal.
[...] Citește tot
poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre poezie, poezii despre imagine, poezii despre creștinism, poezii despre prostituție, poezii despre copilărie, poezii despre toamnă, poezii despre sfârșit sau poezii despre sfinți
Aș vrea să fiu cinci minute poet
Aș vrea să fiu cinci minute, numai cinci minute, poet:
Unul dintre acei oameni extraordinari pe care zeii îi înaripează
Când vor să exprime în versuri o suferință sau o bucurie
și-n acele versuri se recunosc apoi milioane de oameni,
iar generații întregi le știu pe de rost și de câte ori le aud
sunt cuprinse de aceeași adâncă emoție.
Aș vrea să fiu, numai cinci minute, un astfel de om privilegiat,
Pentru a țese-, și nimeni să nu-l găsească înjosit- vesmântul poeziei
în jurul celei mai banale întâmplări cu putință,
întâmplare ce pe mine m-a emoționat la culme,
și aș vrea că emoția aceasta să nu se piardă, să o-ncerce
- o, de s-ar putea!- cât mai mulți oameni.
Haideți, degete ale mele, îndrăzniți, încercați să țeseți
Veșmântul de aur al poeziei
Pe umerii răpănoși ai acelei atât de prozaice întâmplări,
Când dimineața unei urâte zile de toamnă m-a prins într-un tren aproape pustiu,
[...] Citește tot
poezie celebră de Geo Bogza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trenuri, poezii despre pâine, poezii despre ochi, poezii despre munți, poezii despre cepe sau poezii despre zoologie
O cursă nedreaptă
Diferențele dintre noi par a fi atât de evidente, doar pentru că ne limităm la a percepe doar câteva elemente: potență financiară, popularitate, aspect fizic. Atât timp cât vom folosi aceste elemente drept repere în cursa pentru viața ideală', vor exista învingători și învinși. O cursă nedreaptă, în care marea majoritate a concurenților pleacă deja cu minim un handicap.
Furați de ritmul mereu alert al acestei curse nebune după succes', pierdem din vedere un lucru esențial: faptul că viața se întâmplă acum.
Poate ai auzit deja despre Conștiință', Sine' și multe alte nume ce au fost date acestei părți fundamentale din noi. Dar ce legătură are asta cu momentul prezent, și de ce este promovat ca fiind cel mai important lucru de către cei ce au servit de-a lungul vremii drept învățători?
Motivul este surprinzător de simplu, putând să-l intuiești de unul singur dacă pui pauză alergăturii pentru câteva secunde. O poți face chiar acum, parcurgând aceste rânduri - ascultă foșnetul din jur, mulțimea de sunete ce se îmbină surprinzător de armonios, având în vedere cât sunt de diferite; privește cât de multe culori împodobesc ceea ce tu numești realitate', unele reci, altele calde, unele pronunțate, altele fade, pierzându-se unele-n altele, pentru a da naștere unui tablou neprețuit, al cărui autor nu poate fi numit; simte cum aerul îți mângâie nările cu o atingere ca de cașmir, insuflând viață plămânilor și astfel animându-ți corpul.
Acum revino aici, la tine.
Poți spune oare tu, cu siguranță, că cel ce parcurge aceste rânduri, s-a născut, și va muri?
Poți spune oare tu, cu siguranță, că cel ce își reflectă chipul în râul cu apă clară al acestor cuvinte, e condamnat la judecată?
Și în final, privește-l pe acesta direct în față.
Oare pe chipul său, nu se-mpletesc aceleași culori ca cele pe care le-ai privit și mai devreme?
Oare în corpul său, nu se joacă aceleași sunete pe care le-ai ascultat și mai devreme?
Oare acei curenți ușori de aer pe care i-ai simțit, pun vreo condiție? Nu se dăruiesc ei oare, oricui are nevoie, indiferent de nume, limbă sau trecut? Și dacă ei fac asta, tu de ce nu le-ai urma exemplul?
Vezi tu, prieten drag, alergătura aceea nebună, ce acum pare a fi departe, de parc-ar fi pe Lună, e doar imaginație - propria noastră creație. Ea nu există aici, unde nu ne putem întrece, pentru că pașii noștri merg la unison; unde nu putem țipa mai tare unii decât alții, pentru că împărtășim cu toții același glas; și unde, nu mai există învingători și învinși, ci doar obiective îndeplinite, sau încă nu.
[...] Citește tot
poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre naștere, poezii despre existență, poezii despre aer, poezii despre învățători, poezii despre victorie sau poezii despre sunet
Umbra lui Mircea... la Cozia
Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate:
Catre tarmul dimpotriva se întind, se prelungesc,
S-ale valurilor mîndre generatii spumegate
Zidul vechi al manastirei în cadenta îl izbesc.
Dintr-o pestera, din rîpa, noaptea iese, ma-mpresoara:
De pe muche, de pe stînca, chipuri negre se cobor;
Muschiul zidului se misca... pîntre iarba sa strecoara
O suflare, care trece ca prin vine un fior.
Este ceasul nalucirei; un mormînt se desvaleste,
O fantoma-ncoronata din el iese... o zaresc...
Iese... vine catre tarmuri... sta... în preajma ei priveste...
Rîul înapoi se trage... muntii vîrful îsi clatesc.
Ascultati!... marea fantoma face semn... da o porunca...
Ostiri, taberi fara numar împrejuru-i înviez...
Glasul ei se-ntinde, creste, repetat din stînca-n stînca,
Transilvania l-aude, ungurii se înarmez.
[...] Citește tot
poezie clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre negru, poezii despre fantome, poezii despre România, poezii despre tristețe, poezii despre pace, poezii despre nori sau poezii despre noapte
Cei care-am fost la Troia
I
Această dragoste,
această lumină care nu mă cruță
care mă obligă să-mi aduc totul aminte
și cerul așa cum îl știu, strălucind după ploaie,
cerul ca un obraz de copil.
Dar nimeni nu mai vrea să audă de consolări.
Am fost poate naivi cînd ne-am suit pe corăbii,
am crezut tot ce ni s-a spus,
marea fierbea ca sîngele nostru
și cînd tăceau valurile
nu se auzeau decît vorbele noastre trufașe
atît eram de convinși că înțelepciunea e un cuvînt găunos.
Apoi corabia noastră a mers prin nopți în care lumina
era un fel de amintire ciudată
și printre păsări albe care zburau
între noi și greșelile noastre
și nu ne mai separa de zei decît moartea.
De ce trebuia să fiu vinovat
[...] Citește tot
poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre greșeli, poezii despre păsări, poezii despre marină, poezii despre vinovăție sau poezii despre amintiri
Mileniul trece în glossar
Eu dac-aș fi o frunză, copacul să-l tăiați,
Acum, când numai toamnă semnez în calendare,
Să fie oare vremea doctrinelor barbare?
Să fie oare timpul din timp să încuiați?
O rapsodie care încet-încet dispare.
Traseul fără linii, un loc de condamnați.
Aceasta e povestea celor abandonați.
Priviți-vă cum stingeți aceeași lumânare!
Ne naștem în spitale și tot acolo-ajungem,
Ne-mprăștiem în lume și tot în noi ne strângem,
Dar poate dacă suntem născuți de-aceeași Mamă,
În apele ei tulburi, cu lacrima, ne cheamă.
Nu ne-am greșit destinul cât am greșit răspunsul,
Doar Tatăl ne-nțelege. Oare și noi pe dânsul?
Voi dac-ați fi călăii, de cine vă-ndurați?
Eu dac-aș fi o frunză, copacul să-l tăiați.
Atunci aveam povestea rostită pe-ndelete,
Cu mama și cu tata, lipiți de un perete,
[...] Citește tot
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mamă, poezii despre nuntă, poezii despre ger, poezii despre știință sau poezii despre zâmbet
Cosmosul dintr-o privire
Cosmosul dintr-o privire
E-o întreagă amăgire;
Căci tu crezi c-ai văzut tot,
Deși n-ai privit deloc.
Cosmosul crezi că-l cunoști, dar iată
Pe scurt ceea ce ști: o nimica toată!
Se ivesc umbre în întuneric,
Soarele-i un monstru sferic,
Ce dispare și apare,
Apune și apoi răsare;
După nori el se ascunde,
În vest stă să se cufunde
Într-a nopții grea tăcere,
Noapte plină de mistere.
Sus, pe cerul 'nalt, senin,
Strălucesc licurici vii,
Felinare cu venin,
În număr de mii și mii.
[...] Citește tot
poezie de Cornelia Georgescu din În căutarea omului (2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre astronomie, poezii despre spațiul cosmic, poezii despre frumusețe, poezii despre astre sau poezii despre Pământ