o stana iarna

Turme de frunze

Viorile vor cădea uscate
Ascultaţi cântecele
Verzi ce ne sunt adiate
Unduindu-ne genele

Ce nouă, ne vor fi uscate
In iarna ce ne v-a veni
Cu geruri de bătrâni
Şi ridurile săpate

De vânturile noastre
Cu zăpezile suflate
De noi în noi in vifore
Turme de frunze uscate...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna

Fulgi de lumină
Zburdă prin aer,
Covor de lână,
Trasă prin caer.

Gheaţă strălucindă,
Peste toate ape,
A lunii lucire plăpândă
Invăluie casele albe.

Aievea lungi copaci apar,
Invăluiţi de ceaţă mată,
S-a ivit un nor fugar,
Ca o sclipire de vată.

Repezit un tren murdar,
Lasă-n urmă aburi
Sfărâmand cu fum
Albul altar.

poezie de Aurora Bahan
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paharul cu mucegai

Uneori mai vine un înger
să îmi ceară o aripă de iarnă
şi tac şi strig
şi muşc din ger
printre monedele de frig
din zbor în zbor
în anvelopici-austeri
tu îmi scânceşti şi îmi explici
cum cazi
cum pieri
şi te ridici..
din cric o vară
te tot ceri!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul furnicii

Hărnicuţa de furnică,
Gospodină, muncitoare,
Cât e ea de mărunţică
Duce sacul în spinare.

Cară-întreaga ziulică
Până la apus de soare
Hărnicuţa de furnică,
Gospodină, muncitoare.

Face lucrul cu răbdare,
În cămară-i bunăstare,
De muncă nu-i este frică,
Pentru iarna viitoare
Are destulă mâncare
Hărnicuţa de furnică.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absenţa

sar scântei sferice din cuvinte
ca o larmă de lăstuni

cuvintele iau formă de libelulă
refuzând să-şi lase umbra
pe pagina albă ca iarna

se restituie liniştea de dinaintea
spaţiului incendiat de mov şi violet

coboară fraza cu umbre de stele
în liniştea peretelui alb

îţi desenez absenţa
pe locul care dansează începutul nopţii.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darul tău

Venirea ta-i aşteptată
Locu-n sătuc pregătit
Aduci dragoste curată
Darul tău cel preţuit!

Iarna ce ne dă târcoale
O vom ţine la fereastră.
Raza blândă de la soare
Dă năvală-n casa noastră.
Aducând din depărtare
Chipul tău – o încântare
Har de-a dărui căldură
Energie pe măsură.

acrostih de Constantin Iordache din Buchet de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te întreb

A fost al tău vreodată vântul
Sau Universul nesfârşit?
Ori soarele din cer luându-l
L-ai dus în mâini la asfinţit?
Ai ascultat în floare merii
Cum înalţau iubirii cânt?
Te-ai contopit cu ploaia verii
În braţe fulgerul purtând?
Ai născocit cu ochiul minţii
Cât pot fi toamnele de-adânci?
Ţi-ai dăltuit din iarna vieţii
Poteci de soare peste stânci?

poezie de Viorica Sălăjeanu
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pârâul în februarie

O cărare-nzăpezită bătută de veveriţe şi de vulpi
Se-ncolăceşte printre brazi – iarnă mare.
Pietrele-s înăbuşite de nea până sus pe culmi,
Încremenite-s toate, niciun fior, nicio mişcare.

Dar dedesupt, apleacă-te şi-ascultă îndeaproape!
Sub profunda mantie-a tăcerii atotstăpânitoare, albe,
Vei auzi murmurul catifelat al unor firave şoapte –
De păsări şi de lumină, de muguri şi de floricele – salbe.

poezie de Sir Charles George Douglas Roberts, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-aşteaptă

M-aşteaptă iarna bătrânilor, scârţâie poarta
la umbra fântânilor,
îngheaţă ochiul de apă al lunilor
şi pietrele tac, laolaltă cu focul.
Când vine marea zăpadă,
se-ascunde în mine, se duce
şi arta
de-a spune poveşti lângă vreascuri, mă leagă
de limbă, de capul cu gânduri grămadă,
de tocul cântând,
de inima iute şi bleagă,
de jar şi răscruce.

Uluce
se lasă muşcate de putred,
pe rând
vin câinii cu botul prin gard şi mă latră,
sunt patruped laolaltă şi cred
că voi muri încet, până când
va rămâne din casa plângând

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe de iarnă

E frig, e ceaţă,
păşesc timid
prin zăpada fierbinte,
o lume murdară şi tristă
mă aşteaptă,
privind înainte...
De ce să mai merg,
şi, unde?
frigul cu colţi ascuţiţi,
prin trupul livid
îmi pătrunde...
Rămân,
paşii-mi sunt tot mai grei,
zăpada devine culcuş,
ca în vis,
sătul de lumea amară,
îmi clădesc, aici, paradis...

poezie de Ion Ţoanţă din "Templul Devenirii Noastre",
Adăugat de Lucia mandache
Comentează! | Votează! | Copiază!