drum de viata alb

Drum de lapte...

Miez de noapte,
Vânt de şoapte,
Stele coapte
Şi răscoapte...
Trăiesc fapte!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (6 martie 2014)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de iarnă

sburau fulgii de nea
fantastic
în traiectorii ciudate
se căutau între ei
în spaţiul scolastic
mii de secunde albe
îmi devorau trupul frumos, străveziu,
eram un suflet de cuvinte
murind la asfinţit
şi-n dimineaţă viu
aveam genele grele, ninse,
descifram tot mai greu azurul
acest anotimp
imbecil de lung şi de alb
îmi încremenea conturul
aproape că murisem
retina reţinuse-un ultim vers de dragoste,
un rând,
bătrânii corbi îmi ciuguleau din înţeleptele orbite
şi-mi deşirau povestea-n timpul lor înalt, sburând.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Marius Ciungan din Haina de molton
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mormântul gâştei sălbatice

Eu, unul dintre muritorii acestui pământ, întreb: ce este Iubirea
Care leagă perechile în viaţă şi în moarte?
Aceast cuplu în zbor, călătorind de la miazănoapte spre miazăzi,
Avea aripi îmbătrânite, aripi care supravieţuiseră multor veri şi multor ierni.
Viaţa în pereche este o binecuvântare,
Iar despărţirea, otravă: o capcană ea însăşi, iubirea, unde îndrăgostiţii loiali
Tânjesc să fie prinşi. El pare să fi gândit:
Pentru cine să mai călătoresc eu, tristă umbră, zburând peste
Zece mii de mile de nori vineţi
Şi munţi noptatic ninşi?
Pe-acest drum, de-a lungul râului Fen, cimpoaiele şi tobele
Nu mai răsună. N-au mai rămas decât fumul cenuşiu şi pădurile întunecate.
E în zadar evocarea stafiilor din alte vremuri. De asemenea, Duhul Muntelui
Jeleşte-n van. Cerul invidiază gâştele sălbatice,
Nevenindu-i a crede că, asemenea rândunelelor şi grangurilor,
Se întorc şi ele în ţărână. Acolo aşteptă o mie
De toamne poeţii generaţiilor viitoare
Care vor veni, rapsodiind şi oftând,
Doar pentru a privi o clipă mormântul gâştei sălbatice.

[...] Citeşte tot

poezie de Yuan Haowen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regăsire

M-am depărtat pierdut de mine însumi,
M-am rătăcit şi drumurile-am încurcat,
Amare lacrimi, mă-necau în plânsu-mi,
Iubeam în tihnă, tăinuitor, însingurat.

Paşii îmi rătăceau înspre cărări pustii
Fără orientări, direcţie sau sens,
Nopţile-albeau în căutările târzii,
Dorul mocnea, ardea tot mai intens.

Înfrânt, mă strecuram pe-un drum rătăcitor,
Speranţele în neant se năruiau agale,
Mi-am revenit într-un târziu, mânat de dor,
Oprindu-mă şi întorcându-mă din cale.

M-am regăsit cu mine şi-arăt ca la-nceput,
În al uitării val s-a şters şi amintirea,
Nu reuşeam să regăsesc din ce-am pierdut
De nu m-ar fi întors din drum, la timp, iubirea.

poezie de Nicolae Matei din Linişor lunecă luna
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecinele...

Lângă o casă dragă lor,
Stau vecinele cuminţi, pe-o bâncuţă mică, veche,
Ca feţele multor sfinţi în biserici pe perete.

Ochii plini de cataracte şi voinţă de-a trăi
Cum au oamenii în etate şi la ele poţi găsi,
Lecţii noi cu sfaturi coapte.

La picioare un parc cu flori, le umple viaţa de culori
Şi de proaspete parfumuri, dragostea albinelor,
Balsam sfânt din munca lor, cu bis de însufleţire.

Viaţa le-a trecut în mare, văduvite-s de puteri,
Dar au multe amintiri ce le vor redepănate
Printre necunoscători.

Azi, poverile din spate le-au pus jos, ca pe dăsagi
Şi cu zâmbete caline dau bineţe celor dragi,
Fiincă aşa se simt mai bine, când de lume–s observate.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (6 august 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem în lumină

timpul se perindă şi prin sufletul meu
răscoleşte gânduri şi vise de-o viaţă
urmez singurul drum anevoios şi greu
cel al iubirii sacre ce zilnic mă învaţă

să fiu un suflet bun şi mereu cordial
să răspândesc extazul în univers boem
invoc demiurgul cu crez primordial
lumina să-mi aştearnă pe fiece poem.

iubirea arzătoare spre soare mă duce
să atingă veşnicia romantismului pur
înlătur cu grijă sentimente năuce
fiecare gând îl îmbrac în azur.

credinţa-n Dumnezeu miracole produce
îngeri mă împresoară de jur împrejur.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie, tu

În ochii tăi se oglindeşte Soarele,
Pământu-ntreg îţi sărută picioarele,
Tu eşti a poeziilor regină,
Bună şi rea, păgână şi divină!!

În palma ta, lutul devine artă,
În mintea ta, alb şi negru se ceartă;
Doar tu, în pântec, poţi zămisli viaţă,
Doar glasul tău de mamă-i cu dulceaţă!

Inima ta cuprinde Universul,
Frumuseţea ta a inventat versul;
Ştii să dezmierzi, dar şi să dai fiori,
Sub paşii tăi răsar magice flori!

Fără aripi, ai învăţat să zbori,
C-un zâmbet, ştii să alungi negrii nori,
Pâinea se naşte în palmele tale,
Ca o floare, te scuturi de petale!

[...] Citeşte tot

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viata are gust

Viata are gust de cirese copate,
Maine nu exista
Moartea e pe moarte.
Viata are gust de cirese amare,
Speranta e beata si pluteste-n zare.
Viata are gustul fructelor de vara,
Cand este prea dulce cand e prea amara...

poezie de Falvian Sorin Mureş din Poezie pe gard (24 iulie 2009)
Adăugat de Falvian Sorin Mureş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clemenţă creştinească

Ferice de acel stejar
Ce pică mândru pe la noi
Şi-ajunge-n viaţa de apoi,
Ales cu har de Ăl divin,
Până în gât sătul de vin
În cercuri, doage de butoi,

Şi cât de binecuvântat
E dudu' fără vină, care,
Sub lame de securi, topoare,
Balerci renaşte, fasonat,
Ca el, rachiului curat
Să-i dea arome şi culoare...

Dar eu aş vrea, de când mă ştiu,
Un tei să fiu, că de-oi cădea
Răpus tot de-un topor sadea,
S-ajung apoi... că-i cu rachiu
Sau vin alb, negru, ghiurghiuliu...
Vr'unui butoi baban, canea;

[...] Citeşte tot

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea vieţii

Un mic boboc a mai crescut
Şi azi frumos a înflorit,
După un prim an ce a trecut
De când pe lume a răsărit.
Azi prima floare-ţi înfloreşte
Din marele buchet al vieţii,
Care pe an ce trece va creşte
Şi numărul de flori şi-l măreşte.
Chiar primăvara ai răsărit,
Când şi natura se trezeşte
Şi viaţa din nou şi-o porneşte
După iarna cea lungă, grea,
Cu zăpadă, frig, vreme rea,
Care pe loc o amorţeşte,
Dar primăvara o goneşte;
Şi natura toată se-nveseleşte,
Căci Soarele iar o-ncălzeşte.
Tu, floare scumpă a vieţii mele,
Ai răsărit parcă dintre stele,
Cu mult dor am să te ocrotesc

[...] Citeşte tot

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!