+fata +cu +ie

Pe vremuri jurasem să nu-i mai spun niciodată mătuşă, dar acum socoteam că nu-i nici un păcat să uit şi să calc acel jurământ. I-am prins mâna ce sta întinsă peste cearşaf şi dacă în clipa aceea ea ar fi strâns-o cu bunătate pe a mea, aş fi simţit o adevărată plăcere. Dar firile reci nu sunt aşa de uşor de îmblânzit şi nici antipatiile profunde nu se sting atât de iute. Doamna Reed îşi retrase mâna şi întorcându-şi faţa de la mine, spuse ceva despre noaptea care era caldă. Îmi aruncă iar o privire la fel de îngheţată şi în clipa aceea am înţeles că părerea ei despre mine, sentimentele ei faţă de mine nu se schimbaseră şi nici nu se puteau schimba vreodată. Am văzut în ochii ei de piatră, prin care nu putea răzbate lumina dragostei şi din care nu puteau izvorî lacrimi, că era hotărâtă să mă socotească până în ultima clipă drept tot ce poate fi mai rău, fiindcă de m-ar fi socotit bună, ar fi simţit nu o bucurie mărinimoasă, ci o durere aprigă, o durere de rană adâncă.

citat celebru din romanul Jane Eyre de Charlotte Bronte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem de dragoste

Când ţi-o fi lumea mai dragă,
să-ţi pice dreapta beteagă
şi s-ajungi la cap de pod,
cerşetor slut şi nărod.
Din puterea ta a plină,
suptă de vreo curviştină,
să rămâi sfrijit ca paiul,
urle-ţi ghiersul ca buhaiul,
limba să ţi se-mpletească,
să vorbeşti pe păsărească,
să te topieşti de-a-n picioare
galbin, ca o lumânare!
Să nu fie boală rea
care-n tine să nu dea:
ardi-te-ar focul, mangalul,
să fii scopit ca muscalul!
Cânte-ţi popa din Scriptură,
să-ţi văz dáfinul pe gură!

Crai parşiv, din ţigănie,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu din Cântice ţigăneşti (1941)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzvrătire

La naştere sămânţa morţii încolţeşte-n noi.
Şi-abia născuţi, toţi suntem botezaţi,
doar ca să avem un nume pentru moarte,
să ne strige.

De ce L-ai supărat pe Dumnezeu, Adame,
cu foamea ta de viaţă?
Ce moştenire blestemată ne-ai lăsat...
cei morţi au hotărat destinul celor vii,
cei vii, din teama morţii îşi nasc fii,
să îi condamne şi pe ei la moarte!

De ce ne naştem, Doamne,
înfometaţi de viaţă
şi-o iubim,
când singura menire a vieţii,
se pare,
ne-ai dat-o să murim?

Schimbă, Domane, sensul vieţii

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata cea mică asculta şi tăcea. Dară grădinarul, când intră în grădină, stătu în loc şi se miră. Apoi îşi închipui el că poate d-aia i se pare grădina mai frumoasă, unde nu intrase de mult într-însa. Peste câtva timp veni iarăşi o sărbătoare şi împăratul se duse la biserică iarăşi cu toată curtea lui. De astă dată fata cea mică se făcu bolnavă într-adins, rămase acasă şi se puse la fereastră. Argatul de al grădinărie scoase de astă dată nişte haine de argint, scutură frâul şi încălecă pe cal, carele venise cât ai clipi. Şi iarăşi încurcându-l prin grădină, o strică şi mai rău decât întâia oară şi iarăşi merse la biserică, făcu ca şi de-lalt rând şi se întoarse acasă, porunci calului să dreagă grădina, carele o făcu încă o dată mai frumoasă decât era. Fata împăratului cea mică privea de la fereastră şi tăcea. Îi spuseră surorile, îi spuse mumă-sa, îi spuse tată-său de tânărul cel mândru ce venise la biserică şi despre care nimeni nu ştia de unde era. Ea asculta şi tăcea.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza

Frunză de lăstar, apus de cleştar,
piscuri de granit umbra ta ţi-o strig,
noaptea somnu-ţi cere prinsă-n înviere;
pământu-ţi foşneşte şi-n tine-amuţeşte,

cu soare te cheamă în verdea ta ramă,
vara-ţi dăruieşte şi-n călduri te creşte,
nuri i se deşteaptă şi te portă-n şoaptă,
ca o călatoare-n lumea ta să zboare

şi-apoi vine blândă în basm de osândă,
cu vise ce-ngheaţă culori pe-a ta faţă,
toamna ce te-adoarme în fum de cazarme,
rugina-i te curge, din stele se frânge,

cu cer pe pământ îngânând în vânt,
veşti îţi pune-n ploi cu dureri puhoi,
apoi zile-nchină soarta ta cu smirnă,
-'n albe simţuri line cu fulgi albi pe tine,

[...] Citeşte tot

poezie de Aurel Petre (4 decembrie 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păinjiniş

În plasa gândurilor mele de lumină
Ţi-am prins imaginea: o viespe
Subţire-n mijloc, ageră şi fină.

O adiere poate s-o desprindă
Din luminosul ei hamac.
Să cadă ca o floare pe faţa unui lac,
Să-i tulbure metalica oglindă...

E seară... Plopii înşiraţi în zare
Se sting departe -
Văpăi de umbră, facle funerare
La căpătâiul zilei moarte...

De ce să-mi stai zadarnic împotrivă?
Rămâi a mea...
O, nu te zbate, dulcea mea captivă, -
Reţeaua fină s-ar cutremura
Şi fiecare fir întins prea tare
Mă doare...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adormit-au zeii

Adormit-au zeii-n ceruri
Şi niciunul nu mai poartă
Grijă pentru omenirea
Ce trăieşte mai mult moartă.

Şi-au luat cu toţii faţa,
Cred, scârbiţi de-a' noastre fapte,
De la cela ce se crede
Singur, nevăzut în noapte.

Astăzi ştiu sigur că Zeus,
Budha şi cu Afrodita,
Mohamed şi chiar Hunab Ku,
Zalmoxis şi cu Damkita,

Moise, Allah şi Mesia
Au lăsat cu toţii garda.
Nepăzită, neînfrânată,
S-a rupt prea devreme zgarda.

[...] Citeşte tot

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâna porunci şi trase la scară o căruţă ferecată în aur, cu patru telegari de mâncau foc. Căruţa era împodobită cu pietre nestemate de sclipeau în faţa soarelui ca cine ştie ce lucru mare. Ei se urcară. Cum se puse el lângă dânsa, un luceafăr se aşeză pe fruntea ei, şi aşa strălucea de orbea pe cei ce se uitau asupra dânşilor. Amândoi erau îmbrăcaţi cu nişte haine scumpe şi foarte frumoase. Caii porniră. Dară zburau de parcă n-atingeau pământul, iară nu că mergeau. într-o clipă ajunseră la împăratul, tatăl băiatului, carele îl aştepta şi se ciudea de atâta întârziere. Când îi văzură, toţi înţeleseră că aceasta era femeie de pe alte tărâmuri, şi lăuda pe fiul de împărat pentru o aşa nimerită şi neaşteptată alegere. Fraţii cei mai mari o mâlciră, văzând atâta frumuseţe şi atâta bogăţie. Mai mare strălucire şi gingăşie ca aceasta nu se mai văzuse sub soare şi pe la dânşii până atunci. Începură a-şi da coate, a-şi veni în cunoştinţă şi a se căi de râsul ce făcuseră de fratele lor.

Petre Ispirescu în Broasca ţestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un flăcăiandru sărman de părinţi. El argăţea pe la unii şi pe la alţii ca să-şi câştige hrana vieţii. Şi fiindcă avea darul de a fi curăţel, toţi flăcăii din sat îl pizmuiau. Ceilalţi argaţi căşunaseră pe dânsul şi-l tot luau peste picior, iară el nu lua aminte la flecăriile lor şi-şi căuta de treaba lui. Când se adunau seara şi bârfeau verzi şi uscate, el se făcea că nu înţelege vorbele aruncate în pofida lui; se arăta prostănac. pentru aceasta ei îl porocleau zicându-i căscăundul satului. Stăpânii unde slujea el erau foarte mulţumiţi de dânsul şi se băteau care de care să-l apuce. Când trecea prin sat, fetele îşi dau coate şi se uitau la dânsul pe subt sprincene. Şi ce e drept că aveau la ce se uita. El era curat la faţă şi chipeş; chica lui neagră, ca pana corbului flutura ca o coamă pe grumajii lui albi ca zăpada; mustăcioara abia mijea, de parcă era o umbră pe buza lui cea de sus; dară apoi ochii? Avea nişte ochi, neiculiţă, de băgase pe toate fetele în boale.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înălţimile ne farmecă, dar nu şi urcuşurile. Atunci când avem muntele în faţă, ne place să cutreierăm câmpia.

citat celebru din Goethe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!