duce

Grădina cu privighetori (I)

Sparg în ţăndări mărunte o stâncă
Lângă marea cu valul amar,
Iar asinul cu trudă adâncă
Duce piatra aceasta-n samar.

O lăsăm lângă calea ferată
Şi-napoi iar - la munca-ne grea
Ostenite picioare ne poartă
Şi asinul se-ndeamnă-a striga.

Da, se bucură biata jivină
Că uşoară-i e calea-ndărăt.
Şi ne-aşteaptă în drum o grădină
Cu răcoare şi umbră-n frunzet.

Peste garduri înalte apleacă
Trandafirii belşuguri de flori,
Şi izvoare murmur-şi îneacă
În cântare de privighetori.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Aleksandr Blok, traducere de Aureliu Busuioc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărări în vreme

Tot mai des mângâi scoarţa copacilor,
Obrazul vremii,
Îmi sunt dragi pietrele reci de pe drum,
Cerul care a căzut pe mine,
Pământul care s-a deschis şi m-a înghiţit,
De-atâtea ori,
Stâncile acestea care mi-au stat în cale,
Care mă împiedică mereu
Să escaladez o existenţă abruptă,
Cărarea înfrigurată care duce la tine.
Mângâi fina mătase a ierbii,
Florile de câmp,
Macii de pe rochia ta purtată.

Iubesc tăcerea ţărânii,
Ţărâna asta care mă împresoară,
Care tace când eu îi vorbesc
Din ce în ce mai des,
Care tace când o îmbrăţişez,
Şi îmi curge din pumni

[...] Citeşte tot

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul pe deal

Nimeni nu poate să-mi spună bine
Nimeni nu ştie la noi
Vântul acesta de unde vine
Şi-unde se duce apoi.

Vine în zbor din depărtare
Şi bate iute de tot
Pot să alerg oricât de tare
Să îl ajung n-am să pot.

Dar dacă sfoara eu aş lăsa
Ce zmeul mi-l ţine departe
Vântul l-ar lua şi l-ar purta
Timp de o zi şi o noapte.

Însă oriunde îl va purta
Îl voi găsi negreşit
Şi-atunci voi şti în sinea mea
Că vântul acolo-i oprit.

[...] Citeşte tot

poezie de A.A. Milne, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale pe valuri

Presăraţi petale pe valuri, le va duce vântul
Acolo taţii noştri şi-au găsit mormântul,
Acolo unde-şi dorm somnul soţi, fraţi şi feciori;
Aşterneţi peste-adâncuri ghirlandele de flori.

Curenţii de maree, la reflux, în zilele de vară
Poarte-aceste cununiţe pe creasta lor uşoară
Spre nord şi sud, spre est şi vest, să le ţină de urât,
Acolo unde zac, acelor pe care i-am iubit atât.

Isus, care-a împărţit hrana cu tagma pescărească,
Pe mormintele lor pune sacre semne, să-i recunoască
Atunci când vor învia-într-o zodie mai blândă-a sorţii,
Când din abis marea va elibera toţi morţii.

poezie de Mary Brooks, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu

Mereu sub vremuri şi sub vreme,
C-un trai, din ce în ce, mai dur,
N-am timp de basme şi poeme,
Căci trebuie, mereu, să-njur!

Ai noştri şefi se duc în lume
Să guste marele azur,
Eu nu am timp, nicicum, de glume,
Căci trebuie, mereu, să-njur!

Cum toamna-şi pune pe alee
Tezaurul de aur pur,
M-aş pierde-o vreme, prin muzee,
Dar zilnic sunt forţat să-njur!

Cu dor nebun de poezie
Şi de-al metaforelor şnur,
M-aş duce într-o librărie,
Dar trebuie, mereu, să-njur!

[...] Citeşte tot

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi Duhul, şi Mireasa...

Şi Duhul, şi Mireasa zic: "Vino! vino! vino!
Cât te aşteaptă Tatăl cu haină de lumină
Şi cât te cheamă Domnul cu dragoste de mamă
O, vino! vino! vino! că nu mult te mai cheamă.
Vino, vino, vino suflete-aşteptat
Până nu se-apleacă ziua spre-nnoptat
Până nu se duce Cel ce te-a chemai
Până te mai iartă sângele curat."

Şi fraţii, şi Cuvântul zic: "Vino, vino, vino
Şi pune-ţi legământul pe calea cea divină
Căci Domnul te aşteaptă să scapi de-a morţii teamă
O, vino! vino! vino! că nu mult te mai cheamă."

Şi moartea, şi viaţa zic: "Vino! vino! vino!
Căci harul şi prilejul nu mult au să mai ţină
Cât încă poţi întoarce, ia azi chemarea-n seamă
O, vino! vino! vino! că nu mult te mai chemă."

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci

Aş vrea să mor când ziua scade,
cu faţa spre cer, pe mare; mă duce dorul
acolo unde agonia pare-un vis,
iar sufletul – o pasăre care-şi ia zborul.

Neascultând nimic, în ultimele clipe
voi fi singur cu cerul şi cu marea:
mai multe vocile sau suspinele unor rugi
decât valurile muşcând cu dinţii zarea.

Să mor când lumina cu tristeţe-şi trage
mrejele-aurii din nemărginirea verde,
asemeni soarelui care-ncet se stinge:
ceva frumos, strălucitor, care se pierde...

Să mor, dar tânăr: înainte ca timpul
să transforme catifelata floare-n mărăcine;
cât timp viaţa şopteşte încă: sunt a ta,
deşi noi ştim că ea ne minte, ştim prea bine.

poezie de Manuel Gutierrez Najera,1859-1895, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba mea, limba romana!

Limba mea e cea mai dulce,
Dintre toate pe pamant,
De ma las purtat, ma duce,
Printre versuri si prin cant.

Limba mea e din Lumina,
Rasarita-n zori de zi,
Limba mea, limba romana,
Straluceste-n poezii.

Limba mea-i glas de izvoare,
E in fluier de ciobani
E-n cant de privighetoare,
Si in graiul la tarani.

Limba mea e adierea
vantului, prin frunza deasa,
Limba mea-i dulce ca mierea,
Limba mea-i cea mai aleasa.

[...] Citeşte tot

poezie de Marius Alexandru din Doruri Sfinte (31 august 2018)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe coama înserării

Se simte primăvara, cu zile tot mai lungi,
iar gândurile-aprinse în prag de neuitare
cu dorurile-n braţe te cheamă să ajungi
când soarele-n derivă se duce la culcare

Privesc de pe terasă spre malul aplecat
în apa spumegândă, rostogolită-n valuri,
şi parcă, deodată, în largu-ndepărtat,
te văd venind pe ape, învăluită-n şaluri.

Călare pe licornul cu frâul de argint,
şi aripile-ntinse pe-o margine de zare,
ajungi tot mai aproape, în vis să te alint,
regină neuitată de doruri arzătoare.

Dispari însă deodată în cuta unui val,
iar visul meu se rupe la marginea uitării,
pe când în depărtare un cântec de caval
alergă după tine pe coama înserării.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediţia din 24.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuge în jurul

fenomenelor extreme şi ridică din umeri
ca şi cum ar fi ceva neînsemnat
toate drumurile duc acolo fără să pară
înfricoşat în timp ce alţii vin din alte locuri
să vadă aceste defecţiuni climatice
luate din filmele science-fiction
este o înzestrare particulară care permite
fenomenele alea rupte de realitate
el apare acolo când cerul se întunecă
miroase a vin acru şi ploaia bate pământul
cu furia unui nebun scăpat din cămaşă
apoi începe vântul să fluiere şi să-şi facă
mendrele cu ridicarea obiectelor
în calea lui se învârt până şi acoperişurile
după ce le duce unde are chef le izbeşte
de copaci sau de pământul îngrozit

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!