ion ratiu

Atâta toamnă!

Atâta toamnă se-ascunde în mine,
Că sufletul a devenit ca o cumpănă –
Prolog al lacrimii pe altarul de suflete.
Atâta vânt mi-a cutreierat în inimă,
Că roşul carmin al inimii
S-a risipit pe cerul
Cu miros de nucă şi scorţişoară.
Sunt o cumpănă de fântână, da,
Părăsită de ceasuri şi stele,
Singură, plângând, desenând
Imensitatea de smoală
Sub dunga gri a tăcerii,
La frontiera unde
Necunoscutul din mine
Evadează pentru a fi om.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet la anul 1830

Să ne deschiză lan se găteşte
O viitoare unde intrăm,
Şi pace, drepturi să-ntâmpinăm
Mai dinainte el ne vesteşte.

În faţa porţii und' aşteptăm
Nădejdea dulce la toţi zâmbeşte;
Epocă nouă ni se zăreşte,
De aci vremea să numărăm.

An rău din urmă trecutul fie,
Relele toate cu dânsul ţie;
Răstriştea treacă, s-o numim vis.

Unirea, cinstea în români crească,
Dreapta reformă în veci trăiască...
Cheile sună... tot s-a deschis.

sonet de Ion Heliade Rădulescu (1829)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă cum plânge pădurea

Ascultă cum plânge pădurea,
Pe strune de vifor cumplite!...
Ascultă cum plânge pădurea
Pe ramuri de vânt răsucite!...

Ascultă cum geme pământul,
Când focul din pântece-l scurmă!...
Ascultă cum geme pământul
Şi cum se cutremură-n urmă

poezie de Gheorghe Ion Păun din Nostalgie-n Valahorum (2002)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bat la uşa ta

Bat la uşa ta, iubito,
Ca un trubadur zăltat
Şi-ţi găsesc ivorul pus
Şi amorul spânzurat.

Zveltă ca o căprioară
Vii spre mine şi mă minţi
Şi nu ştiu a câta oară
Tu mă scoţi mereu din minţi.

Bat la uşa ta, nebuno,
Ca un hoţ de drumul-mare
Uşa-ţi este încuiată
Nu ştiu ce ţi se năzare.

Te aştept să te desprinzi
Din miresme şi dileme
Uşa ca să mi-o deschizi,
Dorul tău ca să mă cheme.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (20 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Angelică lumină

Angelică lumină, îngenunchind de rod
Şi geometrii albastre, în pururea exod,
Vin să-ţi descopăr raiul şi gloria sixtină,
Pe cerbi de-mpătimire şi vrere carpatină.

Angelică lumină de sori, în cavalcadă,
Dezgheaţă-mi năzuinţa şi gândul de zăpadă,
Ciopleşte-mă din piatra aceluiaşi mister,
În care-ngheaţă zborul şi visul efemer!

Adună-mă-n cupola virtuţilor astrale,
Pe aripi de baladă şi imnuri ancestrale,
Manole să-mi zidească în Argeş o fântână,
Cu lacrimă de cântec şi dragoste română!

poezie de Gheorghe Ion Păun din Ora unirii (2005)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petec de lumină

Cerul – petec de lumină,
Viaţa – petec de durere...
Val de taină, val de tihnă
Şi râvnită mângâiere.

Vântul – bici de necuvinte,
Şficuind eternitatea,
Transformând în daruri sfinte
Viaţa, naşterea şi moartea.

Visul – fragedă lumină
Împărţind tăceri şi umbre,
O biserică divină
Baldachin de pietre scumpe.

Clopot, fulger şi iubire,
Un însemn sau o poveste
Primăvară, zână bună,
Iar te revedem pe creste.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sauve qui peut!

Fum şi ceaţă,
univers mâzgălit
în stare de beţie,
fuga de timp
spre tărâmuri necercetate,
nu mai ştiu
cât e ora,
e zi sau e noapte?
adormirea e un lux,
invoc îngerii în şoapte,
flux sau reflux?
doar fum şi ceaţă
în acest univers
mâzgălit,
cum ziceam,
de nişte creatori
cu existenţe maculate,
sauve qui peut!

poezie de Ion Ţoanţă din Ispitei se dedă poetul (2015)
Adăugat de Lucia mandache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traversarea marelui fluviu

Ghinionul de a cânta
La singura vioară dezacordată
şi care compromite întreaga orchestra

Gheaţa timpurie
surdă şi indiferentă
la lacrimile lebedei

Îndemnul cel rău
se aude întotdeauna mai tare

De la meşeteşug la măiestrie
drumul se îngustează în fiecare zi

Şi la fel cu fiecare treaptă, scările

Traversarea marelui fluviu
are loc numai o singură ndată în viaţă

Pe podium doar un sigur loc:

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuib

sufletul mi-e cuib săpat în stâncă
şi-n acest cuib a poposit un gând,
şi stă la pândă ca uliul flămând
în haina lui într-o tăcere-adâncă.

în cuib i-aştern covor de frunze moi
sub agora pustie de la cer,
şi –l învelesc în pleduri de mister
ca gândul meu să nu vină-napoi.

la adăpost de ploi, şi vânt, şi soare,
să stea acolo ca un hoţ închis,
s-aştepte solul ultimului vis,
venind pe-aripi de păsări călătoare.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (21 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferestrele

Între mine şi restul lumii
se află întotdeauna
una sau mai multe ferestre;
Între mine şi aproapele meu
se află iarăşi o fereastră;
Între mine şi între mine,
între cel care mă ştiu
şi cel care nu mă ştiu,
se află de asemenea o fereastră:
o fereastră nevăzută
şi de o viaţă întreagă
mă strădui să ajung la ea...

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!