ramuri

Balada munţilor

I

S-au ivit pe rând în soare,
Jos, la capătul potecii,
Turma albă de mioare,
Noatinele şi berbecii.

Sunet de tălăngi se-ngână.
Sub poiana din Fruntarii,
Zăboveşte-n deal la stână
Baciul Toma cu măgarii.

El se pleacă din cărare
Şi tot leagă şi dezleagă,
Cumpăneşte pe samare
O gospodărie-ntreagă:
Maldăr de tărhaturi grele
Cu desagi, căldări şi pături,
Că de-abia pot sta sub ele
Doi măgari voinici alături.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea în toamnă

I

Doamnă toamnă - viaţa mea
O îneci în amintire
Sufletu-mi cum aş putea
Să-l îmbăt de fericire?

Toamnă - cântec cenuşiu
Viu miroşi a despărţire...
Suflet, sufletu-mi pustiu,
Vag mai ştie de iubire.

Doamnă toamnă – inima
Bate-n ritmuri funerare
Toamnă hâdă, viaţa mea,
De ce n-are căutare?

II

Stau ferestrele pustii şi reci

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nava morţii

I

Acum e toamnă, e vremea fructului care cade
şi-a unei călătorii lungi pe apele uitării.

Merele cad ca nişte picături mari de rouă,
umplându-se de vânătăi, pentru-a evada din ele însele.

Şi-a venit timpul de plecare, de a-ţi lua rămas bun
de la tine şi-a găsi o ieşire
din sinele care se prăbuşeşte.
II

Ţi-ai construit nava morţii, ai pregătit-o?!
O, construieşte-ţi nava morţii, pentru că vei avea nevoie de ea.

Gerul neîndurător e aproape, merele vor cădea
unele după altele, rănindu-se, pe pământul îngheţat.

Şi prin aer vine moartea ca un miros de cenuşă!

[...] Citeşte tot

poezie clasică de D.H. Lawrence, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pădurilor

Inundă verdele-n oceane şi valuri cad la ţărm de verde,
Când surupate-n noaptea neagră, ram pentru ram, ades se pierde.
Petrolul verde îngenunche... Îngemănate cu tăceri,
Cu râuri de tristeţi plâng ciute. Unde-s pădurile de ieri?!
Ducându-şi trupu-n rugi de jad, precum un mort la-ngropăciune,
S-au dus pădurile de ieri. Conştiinţa unde ţi-e, române?!
O rugă către ceruri ard şi azi sunt lacrimă de ceară.
La trupul tău adesea cad cu mângâiere de fecioară.

Inundă verdele-n oceane şi valuri cad la ţărm de verde,
Se sting pădurile virgine şi neamul românesc se pierde.
Căzând o lacrimă de jad, te-mbrăţişez, copac şi tată –
Ne stingem ca un jurământ şi-mpărtăşim aceeaşi soartă.
Ne strâng însângerate răni, securi ne fulgeră-n privire,
La tâmpla noastră cad ninsori... Şi frunze cad... cad nopţi şi zile.
Priviri mustind de catifea adăpostesc sub pleoape-plumb
Şi lacrima care-a picat pentru-al pădurilor amurg.

Când surupate-n noaptea neagră, ram pentru ram ades se pierde.
Păduri de amintiri şi vise, păduri de fagi, păduri de verde...

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa părinţilor celor de dincolo

Şi lacrima îţi e mai caldă, vulcan al sferelor divine,
Ocean de stele peste care trec lotci, de-un timp îndoliate,
Când te privesc, iubite tată, întreaga lume-mi aparţine
Şi timpul parcă se opreşte, iar tu, tăcut, te-ntorci din moarte.
Izvor de flacără se-aprinde şi arde timpul în clepsidră,
În universuri se împarte, se-ndepărtează şi se-ntind,
Când mamă, vis apari în noapte şi torci lăptoase stele-n tindă,
Eu braţele copilăriei, spre tine, mamă, le întind.

Şi lacrima îţi e mai caldă, vulcan al sferelor divine,
Izvor din alte universuri, unde nu-i timp, nici clipa doare,
Acolo unde sunt doar îngeri şi viaţa-n veci îţi aparţine,
Acolo unde-i doar lumină şi niciodată nu se moare.
Acolo-s sufocate umbre şi alungirea clipei trece
Balsam, prin erele solare, când din fotoni ne întrupăm,
Acolo, liberi, îngeri zboară şi nimeni zborul nu le-ntrece,
Iar noi ne plângem putregaiul în care veşnic ne scăldăm.

Ocean de stele peste care trec lotci, de-un timp îndoliate
Închide geana spre apusul ce peşti de aur a închis

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duminică dimineaţă

I

Satisfacţiile oferite de moliciunea capotului, şi cafeaua băută
Mai târzior, şi portocalele savurate pe scaunul însorit,
Şi cacaduul verde de pe covoraş, şi libertatea –
Amestecate pentru a risipi
Sfânta linişte a străvechiului sacrificiu.
În reveria ei simte asediul
Întunecat al acelei vechi catastrofe,
În vreme ce acalmia se-adânceşte printre luminile apelor.
Portocalele aromate şi aripile verzi, strălucitoare,
Par lucruri dintr-o procesiune a morţilor,
Şerpuind deasupra apei întinse, fără sunet.
Ziua-i asemeni apei întinse, fără sunet,
Calmă-n aşteptarea trecerii paşilor ei visători
Peste mări, spre tăcuta Palestină,
Dominionul sângelui şi-al mormântului.

II

[...] Citeşte tot

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre infinit

Privea în pacea nopţei făptura-i transportată,
O perlă uriaşe în ceruri aruncată
Monarch la azurare etern triumfător,
Pe Sirius fantastic ducând în vecinicie
Spre o necunoscută albastră'mpărăţie
Gigantica-i vâltoare de fer şi de fosfor.

Din recea-i înălţime lumina lui trufaşe
Neantul îl despică prin falduri uriaşe
Şi răspândeşte o brumă de magic diamant
În casa unde, palid, perdut în contemplare
Cu sufletul în sânul sistemelor stelare,
Visa la nemurire al cerului amant.

Atunci pradă unei sublime-alucinaţii
Uitând de timp, de moarte, de lume şi de spaţii,
El vede din cereasca şi falnica cupolă
Plutind într'o senină şi vast-aureolă
Un înger cum coboară cu aripi diafane
Tăiate din beteală etericei Diane,

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru Anestin din revista “Orion” (1907)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria dumnealui hatmanului Costandin Paladi la Feredeile borsăcului

Părintele-acel vecinic, acel fără de moarte şi tare,
Cel milostiv şi puternic, fără de asemănare,
Acel ce din nimicnicime, din bezna cea-ntunecată,
Au zidit în şasă zile lume-această minunată,
După ce-au făcut pre soare, ce din chentru luminează,
Luna, planitile toate ce-mpregiuru-i se rotează,
Şi stelile cele multe, acele nenumărate
Ce-mpodobesc cu lumină al tronului tău cetate
Şi toate câte pământul poartă pe a sa rătungime,
Plante şi vietăţi încă, nesfârşită feliurime,
Apoi, s-arate mai bine puterea sa acea mare,
Au plăzmuit şi pre omul dup-a sa asemănare.

Priviind ziditoriul însă la al omului natură,
Că la tot feliul de patimi îi supus preste măsură,
Care ş-acea scurtă viiaţă ce îi este hotărâtă,
Prin mii de dureri cumplite i-o fac foarte amărâtă,
Şi prin vaite, suspinuri, lăcrămări fără-ncetare,
Vadeaua vieţii cea scurtă i-o scurtează şi mai tare,
Milă au cuprins Monarhul fulgerilor fioroasă

[...] Citeşte tot

poezie de Daniil Scavinschi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XXIV

Nici pasul vorba şi nici vorba pasul
nu ni-l slăbea; vorbind, mergeam grăbiţi
aşa ca-mpins de vânturi bune vasul.

Iar morţii-n jur, din nou părând muriţi,
văzându-mă că-s viu, trăgeau mirare
de mine-acum prin ochii lor scobiţi.

Iar eu, urmând pornita cuvântare:
— "Din cauza celuilalt e mersul lui
mai lin de cum i-ar fi de-altfel, îmi pare.

Dar unde-o fi Picarda ştii să-mi spui?
şi-n câtă gloată-n juru-ne s-adună
vrun vrednic de văzut nici unul nu-i?"

— "O, sora mea, frumoasă ea şi bună,
nu ştiu ce-a fost mai mult; se veseleşte
în nalt Olimp purtând a ei cunună!"

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crocant

Crocant, crow, crow and nevermore,
Crocant şi arogant, vai, no,
Umil, abil, trotil. Să fii copil.
Nu cred în sfaturi, zbaturi, caturi
şi nici în cugetări pe ţări şi mări.
O lampă se aprinde, tu eşti a mea lampă,
O crampă, o stambă, ce naiba scrii, poete?
Aşa scria Ovidiu? Care?
Intram în camera iernii, arii, arpegii şi renii.
Ne iubim wireless, când ne iubim wireless,
Nu mai ştim stresul, mă simt tânăr şi curat
de la majorat, acum, iubito, eşti colonel,
mă arestezi sau îmi dai un căţel,
ai scris Odiseea, eşti Nausicaa,
eu sunt poetul orb ca şi floarea,
pot să iubesc şi în planul virtual,
wireless şi homeless pe-un prag de coral.
*************************************

Laba câinelui mort zăcea pe caldarâm,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!