duce

Lenevia

"Leneşul îşi vâră mâna-n strachină, şi n-o duce înapoi la gură."
Solomon

Am trecut lâng-o tarla,
Care leneş o avea,
Şi mergând eu înainte,
Via unui fără minte,
Era plină ea de spini,
Dăduseră mărăcini,
Zid ce era la împrejmuit,
Era-n parte prăbuşit.
Şi privind-o înainte,
Am luat atunci aminte,
Şi învăţat m-am mai făcut,
Din acele ce-am văzut.

Să mai dorm atuncea zic?
Să mai odihnesc un pic?
Mâini să le îmbrăţişez?
Să mai stau, să mă aşez?

[...] Citeşte tot

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata cu mere

Purtând masca fericirii
Şi-o rochiţă de mătase
Dând iluzia iubirii
Prin cuvintele frumoase,

Mi-ai vârât în coş de picnic
Mere roşii, otrăvite
Să servesc din ele zilnic
Prins de pofte nesimţite.

Că eu îmbătat de vinuri
Şi de buzele-ţi cărnoase
Nu întrezăresc ce chinuri
Vin cu merele frumoase,

Nu-mi imaginez că-n timp
Ajung dependent de mere
Şi apoi în orice anotimp
Trupul, mintea le va cere

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezii

Toate in viata sunt intamplari,
Corabii ce trec peste-ale apelor mari,
Tarziul oprindu-l sa-l lege de dig,
Cand tie ti-e cald si cand mie mi-e frig,

Te-nchid in fiinta, prin tine respir,
Si-n inima plansa tu cresti trandafir,
Si-n apa tacerea apoi ti-o prefaci,
Sa ude speranta pierduta-ntre maci.

Si chiar daca-n mine, prezenta ta doare,
Si toamna isi scutura noptile-n floare,
Orasul se duce prin ape ce curg
Si tu ma saruti printre plopi in amurg,

Tainic deschizi catre noapte iar usa,
Din cerul cu stele sa intre cenusa,
Si eu intuneric la piept te cuprind,
Sarutul sa ploua pe chipul tau bland.

poezie de Ion Vanghele (25 august 2009)
Adăugat de Ion Vanghele
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub scoarţa aspră

seva duce visul rădăcinii spre întâlnirea cu lumina
la nivelul acesta se dezleagă mugurii de iarnă
fiecare floare devine o nadă cu nectar
unde zeii sorb infinitul
şi împerechează adierea zefirului cu seninul
între două cântări de înger
îmi citesc din cartea petalelor
rugăciunea ochilor
primesc împărtăşania din pocalul ghiocelului
aprind în cele patru zări sfeşnice
pentru fiecare clipă înalţ o piramidă
templu scară între două linii punctate
altarul acesta pe care sacrific
în locul mieilor o turmă de nori

mă întind sub cerul umed
ascult iarba cum creşte
şi mă împac cu pământul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soledad

Mă duce dorul către umbre iară,
străbune codru, vechiul meu Alcide,
cu gure dulci m-au sărutat silfide,
m-a prins, în plasa ei, plăcuta seară.

Nu-s astre-n cer câte visez iubi,
nu-i noapte-atâta câtă ard să port,
departe-s, vai, de-al veşniciei cort;
în umbra lui regească vrere-aş fi!

Veste s-a dus că nu mai suntem tineri,
s-a istovit al tinereţii pas...
Din focul clipei stinse ce-a rămas?
Lacrime doar, ce-s partea crudei Vineri.

Război am vrut, mă rog acum de pace,
străbune codru, vechiul meu Alcide,
în poartă bat şi te implor: deschide.
Sunt tot, o noapte. Frig mi se mai face!

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna pe drum

1
Luna mă duce acasă.
Vreau să-o iau cu mine în ziua de mâine.
Până la capăt, în această tăcere calmă...

2
Miau, miau, miau...
Vă rog, nu deranjaţi.
Sunteţi fiinţe umane
Sau, poate, ceva mai fiabil?

3
Desigur,
Nu există nimic de care să fii mai mândru decât faptul de-a fi om.
Dar tu?
Tu eşti o pisică.
Iar un vânător de şoareci se poate considera Mao.

4
Vreau să-o iau cu mine în ziua de mâine!

[...] Citeşte tot

poezie de Mang Ke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel

Pe dealul tandru al uitării stă un cireş fără de moarte.
Stă şi-şi vorbeşte sieşi cântec şi versuri fără căpătâi.
Deasupra dăinuie cocorii cei blânzi şi-n stare să ne poarte
În "te iubesc" şi-n "draga nenii" şi-n pământeanul "mai rămâi".

O, mai rămâi, rămâi la mine ca sâmburele în culoare,
Ca dulcea aripă în zborul ce fără vină s-a născut!
Iubirea mea supusă lunii şi păsărilor migratoare,
Te-ascund prin iarba cea înaltă a visătorului sărut.

Şi te blestem la veşnicie şi la uitare de credinţă!
Să ştii şi tu cât duce floarea din greul bunului pământ.
O, mai rămâi, precum auzul menit a nu avea fiinţă,
Precum cămaşa iubitoare a fiului făr'de-nceput!

poezie clasică de George Florin Cozma
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu tot ce-i dureros e şi fatal

Te-ai hrănit cu dragostea mea pe săturate
apoi ai făcut o pauză lungă
şi n-am ştiut ce să cred,
sunt trist ca o pasăre fără aripi.

Am semne în care nu mai cred orbeşte
şi nu mai ofer păcatul,
mă vindec greu, dar nimic nu-i întâmplător
lumea în care mă zbat se purifică.

Nu tot ce-i dureros e şi fatal
durerea lasă totuşi urme adânci,
siluetele luminii nu se întorc niciodată,
dar fac să crească iarba şi pe terenul ars.

Lovirea pe neaşteptate e una sigură,
dar nu duce întotdeauna la victoria finală
e mai degrabă o etapă care te fortifică,
să lupţi cu toate mijloacele posibile.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnului Victor Hugo

Iubim atâtea lucruri pe lumea asta, doară
Ca să-nţelegem bine ce preţuim din plin:
Joc, ocean, cofeturi, un firmament senin,
Femei, sau cai, sau lauri, sau roze bunăoară.

Călcăm pe flori firave, ce-abia prind să răsară,
Şi plângem, şi cuvinte de bun rămas rostim.
Cu timpul, ne dăm seama şi noi că-mbătrânim
Când clocotul se duce din inima hoinară.

Din toate-aceste bunuri, ce nu spun lucru mare,
De preţ e numai unul; un vechi amic, se pare.
Te cerţi şi fugi de dânsul; când însă, cuminţiţi,

Ne întâlnim, surâdem, şi două mâini se-ndeamnă,
Gândindu-se că-n timpuri mergeam nedespărţiţi,
Că sufletul nu-i veşnic şi "ieri" un "mâine"-nseamnă.

sonet de Alfred de Musset din Poezii (1960), traducere de Lazăr Iliescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Narcisism

Narcisism
Sus, în luminiş de ape,
Narcis stă cuprins de jale,
Privind chipurile sale-
Cum, în timp, încep să crape!

Unda le duce la vale,
Printre pietre şi cascade,
Unde nimeni nu mai şade-
Să-l contemple în visare!

Şi, cuprins de disperare,
Văzând tot ce se întâmplă,
Având ghiocei la tâmplă-
Narcis iese din visare!

Aşa sunt destui şi-n viaţă,
Îşi iubesc la ei doar chipul,

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Neagu-Scânteianu din Pagina Facebook
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!