+fata +cu +ie

Balada lui Iskander

Aflatun, Aristu şi Regele Iskander, cum ştie orice om,
Sunt Platon, Aristotel şi Alexandru Macedon.

Sultanul Iskander, fie-i în veci numele pomenit,
Şi-a pus coroana pe cap, s-a aşezat pe tronul aurit
Şi-a exclamat, "Vin, trei flautiste tinerele
Şi Căpitanul încercat al navelor mele."

Şi-a băut cupa de vin, apoi le-a constrâns
Pe fete să danseze pân-au izbucnit în plâns,
Le-a sărutat şi le-a binecuvântat buzele florale,
Şi întorcând-se spre Căpitanul Tuturor Navelor sale:

"O, Domnul flotei mele care, fie vreme bună, fie vreme rea,
Navighezi din Golful Piersic până la Igluurile de Nea,
Găseşte-mi-i pe toţi înţelepţii neştiuţi ai fiecărui neam!"
Aşa a grăit Sultanul Iskander din Yoonistan.

"Daroosh e mort, acum eu sunt Rege,
Rege peste Tot şi Rege-a Toate, se-nţelege:

[...] Citeşte tot

poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rapsodie într-o noapte cu vânt

Ora douăsprezece.
Pe toată întinderea acestei străzi
Acum suspendată într-o sinteză lunară,
Incantaţiile şoptitoare ale lunii
Dizolvă planurile amintirii
Cu toate legăturile ei limpezi,
Cu toate diviziunile şi preciziile ei.
Şi fiecare felinar sub care trec în drumul meu
Pulsează ca o tobă resemnată,
Iară prin spaţiile întunecimii
Miezul de noapte zgâlţâie amintirea
Aşa cum un nebun zgâlţâie o muşcată uscată.

Unu şi jumătate,
Felinarul scuipând înecându-se,
Felinarul mormăind,
Felinarul spunând, "Priveşte la femeia aceea
Cum şovăie înspre tine în lumina uşii
Deschisă asupra ei ca un rânjet.
Vezi, tivul rochiei îi e

[...] Citeşte tot

poezie clasică de T.S. Eliot
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe, departe cade amurgul

Departe, departe cade amurgul,
Vanat paun cu penele vestede.
Ploaia de cenusa a noptii
Ne va cadea peste crestete.

Poate se vor aprinde copacii
Undeva-n paduri seculare.
Aceeasi fata rosie a lunii
Vom pune-o capatai fiecare.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata între rânduri

Dactilografă, danţ silnic al mînilor
pe flori albe de metal -
oraşul huruie din o mie de străzi
o - fără sfîrşit.
Casele stau oarbe cu o mie de ochi.
Danţ fără de cîntec, mîna ta scrie
cifre din împărăţia maşinilor,
în sînge purtai odată grădini -
o - cum le-ai uitat.

Cînd te ridici, priveliştea
nu răspunde nădejdii,
cînd pleci - te scuturi
ca de-o cenuşă -
peste oraş
paserea Phoenix nu mai zboară.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-s vinovat faţă de ţara mea

La ora când cobor, legat în fiare,
să-mi ispăşesc osânda cea mai grea,
cu fruntea-n slavă strig din închisoare:
– Nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Nu-s vinovat că mai păstrez acasă
pe-un raft, întâiul meu abecedar
şi că mă-nchin când mă aşez la masă,
cuviincios ca preotu-n altar.

Nu-s vinovat că i-am iubit lumina
curată cum în suflet mi-a pătruns,
din via dată-n pârg sau din grădina
în care-atâţia şerpi i s-au ascuns.

Nu-s vinovat că-mi place să se prindă
rotundă ca o ţară hora-n prag,
sau c-am primit colindători în tindă,
cum din bunic în tată ne-a fost drag.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Andrei Ciurunga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste

Fă-te cîntec de vifor
pentru cei care fi-vor

suiţi peste crestele
vremii aceste.

Fii sălbatecă fată,
libertate visată,

fii răcoare-n pîrjoluri,
cale dreaptă-n ocoluri.

Fă-te cîntec şi cîntă
pentru cin' nu cuvîntă".

★ ★ ★

Ce frumos s-a-ntîmplat
cîntecul adevărat.

[...] Citeşte tot

poezie de Nina Cassian din volumul, Sufletul nostru (1949)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ani, pribegie şi somn

Anii se vor lungi
încet, încet, cu tot mai mari paşi
de la oraş la oraş.
Mă opresc cu ochii în huma săracă,
mi se pare că anii aceştia
de osteniri fără zare,
de rătăciri şi aureole amare,
vor ţine până la urmă,
ca un vânt ce mă-mbracă
şi-mi zvântă fiinţa.

Acestui cutreier nu-i chip să-i dărui
temeiul promis
şi mersul de-un mal să-1 anin,
subt călcâie
nu se iveşte ţărâna şi piatra
ce mi se cuvin.
Cum steaua nu are deasupra mea
nici un nume,
n-o pot ruga

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din La curţile dorului (1938)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i viaţa ta?

Ce-i viaţa ta? E o peniţă
cu care scrii mereu pe-un drum.
Şi-apoi la ultima portiţă
tot ce-ai scris tu ca pe-o tăbliţă,
nu se mai şterge nicidecum.
Şi vorbe-n vînt şi fapte rele
rămîn pe veci ca-ntr-un album.
Păzit e scrisul tău de stele.
De-ai pune mări întregi să-l spele,
nu se mai şterge nicidecum.

Să nu te minţi că-n veşnicie
trecutul se preface-n scrum.
Căci Dumnezeu stă mărturie
că-n faţa Lui tot ce se scrie
nu se mai şterge nicidecum.

În ceasul greu de judecată
îţi vei citi întregul drum.
Şi vei zbucni în plîns deodată.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeii bătrâni ştiu încă să petreacă!

Iubiţi colegi purtând acelaşi hram!
Sunt patruzeci de ani - o veşnicie!
De când, întâia oară, ne porneam
De-aici, ca o superbă herghelie
De mânji neştiutori de bici şi ham.
Eram frumoşi: purtam văpaia pură
Care se-arată-întreagă pe figură.
Acuma, iată-ne - şi mai frumoşi;
De frumuseţe grea, interioară,
Care ne face - poate - mai sfioşi,
Căci n-are focul viu de primăvară
Al aştrilor puternici şi geloşi,
Ci doar surâsul palid care-înseamnă
Căldura blândă-a soarelui de toamnă.
Ei şi!? Înţelepciunea unei vieţi
E s-o trăieşti, pe fiecare treaptă,
Prin ceea ce-i e propriu, si să-nveţi
a-i da, necontenit, măsura dreaptă.
Să-i dăm, deci, acceptatei bătrâneţi
Prilejul de-a ne-ntineri, o clipă

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de Larisa Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altcineva

E ca şi cum o frunză s-ar îneca în apa toamnei.
Pe pârâul memoriei, din marea depărtare
Orele curg. Noi stăm în faţa lor -
Executaţi de timp. Lent, tot mai lent.

Cum să aştepţi seara? Unde să întâlneşti amurgul târziu?
În memoria ta mă simt ca într-o galerie părăsită.
Fragment de peisaj, mişcând pe cineva

Chiar azi, înainte de prânz. Cine-şi mai aminteşte -
- Acea trăire bruscă - cel ce-a plecat
Sau lumina care s-a stins?

Să arzi ca un obiect de lemn. Să te cufunzi ca o frunză
Pe apă. Să te stingi, aşa cum lumina se stinge.
Credeam că am trăit cândva -
Dar, văd că altcineva a fost.

poezie de Marek Wawrzkiewicz din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!