umplut

Mi se văd diamantele pe obraji după furtună...

Sunt umbra care stă lipită de tine şi aud
soarele cum îmi bate în inimă după furtună,
sunt melancolia vie în care doarme
îngerul născut din ploi.
Albastru de izvor ţi-e numele,
tremură ca aerul bătut de vânt când îl şoptesc,
întorcându-se în ecouri
cu floare ninsă din aripile îngerului adormit.

Mă priveşti şi mă descânţi ca pe o floare
să rămân până îmi alunecă dorul din ochi
pe buzele albite, să mă pierd, să nu mai ştiu ce sunt.
Dacă sunt sau nu pasăre scăpată din moarte,
s-a umplut cu viaţa ta pentru că n-a mai încăput
în somnul îngerului.

Întorcându-mă pe pământ fără tine,
mi se văd diamantele pe obraji după furtună:
sunetul unui cântec îndepărtat al acestui suflet
care nu mai e el însuşi suflet.

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din poetii-nostri.ro
Adăugat de Elena Maria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

De ce te mai întorci acasă, tată? –
doar vezi prea bine, casa-i dărâmată,
în locul ei găseşti o alta casă,
cu turlă-naltă şi mai arătoasă,
dar nu este la fel de primitoare
precum căsuţa noastră cu pridvoare.

Iar eu, când vin acolo câteodată,
parcă-s străin la mine-n curte, tată.
Doar mărul ce mai dăinuie la poartă
mă mai întreabă seara despre soartă.
Nici el nu cred că se mai simte bine,
stă aplecat, iar fructele-s puţine...
Cu trunchiul său, cândva atât de falnic,
zidit între betoane pare jalnic.
Nici ploaia nu-i mai udă rădăcina
de când betonul a umplut grădina.

Eu ştiu că mai apari prin curte, tată,
să reclădeşti căsuţa dărâmată –

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florile vieţii

Copile,
Eşti cea mai frumoasă făptură
Pe care am văzut-o vreodată!
Ochii tăi- stele strălucitoare,
Zâmbetul tău-Lumina Lumii.
Tu eşti îsăşi viaţa
Ce a rodit din Sămânţa celestă,
Eşti Îngerul ce a străbătut Cerurile
Pentru mine,
Pentru a-mi fi alături.
Deşi pari fragil, eşti pregătit
Pentru a salva viitorul,
Pentru că tu, porţi cu tine
Toată învăţătura Lumii
Şi Iubirea, izvor necesar omenirii.

În mileniul trei, tu porţi-
Credinţa
În mai bine
Şi în mai frumos,

[...] Citeşte tot

poezie de Floarea Cărbune (20 mai 2009)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulisse

Tu, cel ce ca Ulisse vii acasă,
ajuns în prag, priveşte-o clipă-n sus:
Apollo te mai ţine-n marea-i plasă,
ca pe-un vânat captiv, dar nesupus.
Ce ochi cumplit! Te-a urmărit pe ape,
şi te-a văzut tinzând spre-acest liman
acelaşi braţ ce-a izbutit să scape
de dulci îmbrăţişări şi de duşman.
Cu lănci de foc ţi-a măsurat în lume
distanţa dintre inimă şi lut.
Acuma stă deasupra ta, anume,
ca peste-o urnă care s-a umplut.
Mereu a fost alăturea de tine.
Cu flacăra te-a bântuit mereu.
Azi simţi pe dinăuntru-n scrumuri line
căzând substanţa sufletului tău.
Din ape, din nisipul sur, din aer
şi din otrava palizilor crini,
pe umeri ţi s-a tors, ca dintr-un caier,
spinoasă, o povară de lumini,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încotro ne îndreptăm?

Încotro se duce Lumea? Încotro ne îndreptăm?
Ce se-ntâmplă cu Planeta? Unde oare alergăm?
A-nflorit tehnologia, navigăm pe Internet,
însă am distrus natura ş-o să dispărem încet.
N-o să mai citim vreo carte, nici să scriem n-o să ştim,
dacă nu vom spune,, GATA", hai cu toţi să ne oprim.
Am ajuns în punctul critic, de nu ştim să spunem,, STOP"
o s-avem în curând parte, de-un al dilea,, Potop".
Poluarea atmosferei se produce ne-ncetat,
iar pădurea seculară, dispare şi ea treptat.
O s-ajungem, ca plămânii să respire cât mai lent
tot umplându-se într-una, cu gaz de eşapament.
Iar mâncarea, ce să spunem, pesticide cu duiumul,
fructele din pomi şi ele, le-au umplut gazul şi fumul.
Până când şi-n apă frate, poluarea a ajuns,
mama noastră,, Terra" sfântă, ajunge încet de plâns.
Oameni dragi de pretutindeni, hai să ne oprim oadată,
dacă vrem ca peste veacuri, mama Terră să străbată.
E păcat să o distrugem, că-i frumoasă ca o zână,
hai s-o protejăm cu toţii, hai să dăm mână cu mână...!!!

poezie de Florea Fane Janţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile timpului meu...

Trecut-au anii mei ca norii,
Toamnele ca şi cocorii,
Verile ca florile,
Primăveri ca visele,
Iernile ca babele.

Mă trec şi eu cu toate cele,
Pierzând pe drum sandale grele...
Poveri ca pietrele de moară,
Crucea vieţii nu-i uşoară.

Şi ce folos, că multe în jur
Se zbat în linişte de-amurg,
Şi cei ce mi-au umplut viaţa
S-au dus, ca bună dimineaţa.

Se zbate timpul în mută lumină,
Ca amintirile uitate în vechea vitrină,
Iar voioşia vie a tinereţii
Adoarme des în patul sorţii,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (10 august 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părelnică...

Sunt o copertă aspră cu titlu imoral,
Pe file cu esenţă de filosof sacral...

Sunt un azil de gânduri ce-şi fabrică eseu,
Din ziduri reci cu-o poartă sculptată-n dumnezeu...

Sunt un nimic din totul şi totul din nimic,
Pretind un bun tovarăş, al unui inamic...

Când dragostea-i imensă scăpată tumultuos,
Din hâdul boţ de humă, mă simt mărinimos...

Departe mi-e realul de plasic înrămat,
La braţ, naiv mă poartă, fantasticul sedat...

Sunt foc de mitralieră cu gloanţe oarbe-n ea,
Riposta e uşoară, răbdarea tot mai grea...

Sunt mai puţin ca tine, ca altul sunt mai mult,
Viziuni de geometrie dintr-al genezei cult...

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Zamolxeanu (10 mai 2018)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biciul nu era prea lung, avea cam 40 de centimetri, în schimb era gros, îndesat – un bici de cauciuc, tare şi umplut în interior. Nu era ca vergeaua de cauciuc, după o asemenea vergea durerea e ascuţită, iute, te furnică, dar dispare repede ca rotocoalele pe apă, se întinde pe piele şi nu o mai simţi; dacă nu iei în seamă nedreptatea în sine, umilinţa în sine; o asemenea vergea, în principiu, nu se soldează cu rezultate educative mai bune decât un ziar înfăşurat ca un rulou; o asemenea vergea este bună pentru baseţi sau poate pentru foxterieri, o durere măruntă pentru un animal mic, pură profilaxie. Nu, biciul acesta nu era gol pe dinăuntru, avea greutatea lui, masa lui, avea probabil mirosul lui. Ori de câte ori bătrânul K. se apuca să aplice pedeapsa cuvenită, le cerea animalelor să adulmece biciul – fie câinelui-lup pe care îl dresase în anii de tinereţe (unui animal mai mare, adaptat la o mai mare nedreptate), pe care îl învăţase să sară peste poartă cu ajutorul biciului (pedeapsa pentru o săritură nereuşită era lovitura, recompensa pentru săritura reuşită era lipsa loviturii – ce anume îl poate convinge mai mult pe un animal mai mare?), fie terierului Kerry Blue.

Wojciech Kuczok în Mizeria (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere dezlănţuită

Acum îşi împlinea poetul visul lui de tăcere universală
strânsese în dinţi virtutea peşterilor mute
ca o glandă o grefase în laringele vorbăreţilor
iar a doua zi oraşul se zvârcolea ca pompeiul sub lavă
tăcerea se întindea pretutindeni, nemiloasă, distrugătoare
o femeie a dat să râdă şi gura i s-a umplut cu vată
neauzite se îvârteau plăcile de patefon sub acul giafragmei
buzele se deschideau în gol,
nicio vorbă n-a mai putut fi rostită,
dezastru total, iremediabil,
din beregăţi tăcerea cobora în oase,
nemaiavând niciun rost, urechile se desprindeau veştede
de pe cap
pe străzi câinii le înşfăcau lacomi de prin
şanţuri
înspăimântaţi poliţiştii izbeau în tobe în
tinichele
unii scoşi mdin fire
spărgeau geamurile cu pumnul,
dar niciun sunet n-a mai putut fi stors din materie

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Geo Bogza din Orion (1978)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Africa

Deşertul gustă galben în gura mea
ierburi amare într-o vale strâmtă
ape subterane aşteaptă sub roci
ploaia ce va cădea peste 5 ani
la sud de cataracte

Iar noaptea: ocean albastru-negru
umplut cu sunete de nispuri mişcătoare
Cicade plutind prin aer
ca o respiraţie grea, un cânt cu gust de cenuşe
vibrează printre dinţii albi
un semn lăsat de vânt.

Undeva licăreşte Steaua Sudului
stau pe spate şi
ascult fascinat
bufniţa deşertului
în singurătatea ei
vârtej de vise uscate.

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Grauenfels din Etnii, Naivul si Profanul (2018)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!