susura

Vorbe fără obârşie

Îmi spuneai că sunt candelabrul tău de lumină care te înfăşoară de dimineaţă
Ce îţi foloseşte să fii atât de zălud şi de metaforic?
mai bine să zacem aici unde e linişte, sub cireş şi sub stele
viaţa însăşi este un candelabru de pomi prin venele cărora circulă sângele purpură
e rubedenia îndepărtată din pieptul femeii alergând foarte departe de omul care o urmăreşte când miroase praful de puşcă
e pasărea ei
candelabrele stelelor sunt prea mari pentru ea nu o apără
pentru potârniche şi pentru zeiţele pasăre o să spun acum ghicitoarea
şi pentru potârnichea
care m-a născut
şi
făcut
împreunare de mâini rodul ei se ridică şi se duce în eterul foarte lung unde mereu se întârzie
(în foarte departe şi mult
e devreme)
(şi timpul şi spaţiul sunt lungi)
ce ghicitoare să fie când tu îmi arunci candelabrele peste braţe şi mă cufunzi în lumină
şi asta pentru că nimic nu e cu adevărat trainic şi durabil în lume
viaţa e vântul care o duce departe, la alt vânător, fără gloanţe şi fără vestă-antiglonţ
îmi

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeul armoniei... Luminile cugetului şi melodia inimii...

Portocaliul, roşul, galbenul... recită... cu vocea verdelui, albastrului, indigo...
şi mângâindu-mă cu violetul celor şapte note... eu simt că liniştea e fericită...

Ridică-mă mai sus, Iubire,
unde sublim ne plânge veşnicia,
unde izvorul susură cu perle
pe palma melodiei din privire,
unde-şi visează lumea tăinicia
ascunsă-n grote să nu urle
şi-mbrăţişat duios de mulţumire
amarul îşi boceşte haiducia.

Ridică-mă mai sus, Iubire,
să văd lumina muntelui Cyllene,
altarul Maiei pe umerii lui Zeus
în peştera divinizată de trăire...
cu armonia rădăcinilor perene
prin harul mâinilor întinse sus
imit pleiadele Buna Vestire
şi ochii verbelor ne scriu catrene...

[...] Citeşte tot

poezie de Liza Popa Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transformare

Susură prin munte, un izvor,
Se aruncă-n lume, călător,
A plecat de sus, din înalt,
S-a lăsat în vale, în neant.

Vesel şi zglobiu, nu se teme,
Se va-ntoarce-aici, dup-o vreme,
Limpede, senin, ca o joacă
Pleacă înspre vale, să se-ntoarcă.

Se-mpleteşte-n cale cu un pârâiaş,
Fratele mai mare, mai poznaş,
Iar la confluenţă se învolburează
Când se-adună-n braţe şi dansează.

Merg îmbrăţişaţi spre un râu
Şi se-ncing tustrei într-un brâu,
Duc cu jocul lor, în aluviu,
Bucuria vieţii, într-un fluviu.

[...] Citeşte tot

poezie de Florentina Mitrică (4 decembrie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Mönchsberg (Pe dealul Călugărului)

Unde umbra ulmilor tomnatici pe cărări tocite cade,
Departe de colibele pline de frunze ciobani dormind,
Mereu urmează frigul întunecata siluetă a călătorului

Peste osificatul podeţ, glasul de zambile ale tânărului,
Încet povestind legendele uitate ale pădurii,
Mai blând un sălbatic vaiet bolnav al fratelui.

Deci atinge un verde sărac genunchii străinului,
Fosilizatul căpătâi;
Mai aproape susură albastrul izvor al tânguirii femeilor.

Comentarii

Mönchsberg (cel mai înalt punct la 508 m deasupra nivelului mării) este un deal din Salzburg (Austria), care formează panorama oraşului cu spatele său alungit.
Mönchsberg a fost numit după călugării din mănăstirea benedictină Sf. Petru.
O poezie iritantă, scrisă în septembrie / octombrie 1913, care pare destul de clară în titlu, care numeşte un loc, care este în mod clar de înţeles, Mönchsberg lângă Salzburg unde Trakl a poposit des. Dar tocmai în contextul acestei concreteţi, Trakl ne confruntă cu o mulţime de enigme care sunt greu de interpretat. Limbajul devine tensionat la maxim, înţelesurile încep să plutească acolo unde se arată mai subtil.
Să luăm, de exemplu, al treilea vers al celei de-a doua strofe: "Mai blând un sălbatic vaiet bolnav al fratelui". Avem de a face aici cu o elipsă: "Mai blând un sălbatic..."? Sau cu o elipsă a lui "încet povestind..." – referindu-se la verbul versului dinainte? Sau chiar de la "Mai blând... urmează frigul întunecata siluetă..." – referindu-se indirect la verbul celui de-al treilea vers din prima strofă (urmează)?

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara sufletului II

Urlet în somn; prin aleile negre se prăbuşeşte vântul,
Albastrul primăverii flutură prin ruptele ramuri,
Violete nopţii rouă sting stelele din jur.
Adânc răsare râul, argintate vechile alei
Şi ale oraşului turnuri. O blândă beţie
În plutinda barcă şi în întunecatele strigăte ale mierlei
În a copiilor grădină. Deja ţesutul violet.

Festiv curg apele. O ale luminişului umede umbre,
Animalul în trecere; înverzite, ramuri de flori
Ating cristalina frunte; străvezie legănătoare barcă.
Încet soarele sună în nori trandafirii pe deal.
Marea e tăcerea pădurii de brazi, serioasele umbre pe râu.

Puritate! Puritate! Unde sunt teribilele căi ale morţii,
Groaznica tăcere a pietrei, stâncile nopţii
Şi neliniştitele umbre? Strălucitor abis de soare.

Soră, te-am găsit într-un singuratic luminiş
A pădurii de amiază şi mare era animalului tăcere;

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

După-amiaza unui faun

Eclogă. Faunul:

Le-aş vrea, aceste nimfe, perpetue. Un duh,
Rozalbul lor, că pare-mi să joace, -ntr-un văzduh
Topit de somn. O umbră iubisem? Greu-mi dubiu,
Morman de noapte veche, sfârşeşte-ntr-un conubiu
De crengi subţiri ce, ele, crâng însuşi, spun că eu
Îmi dăruisem singur, vai mie! drept trofeu
Exsangua greşală a rozelor în floare.
Să cugetăm... acelea de care-ngaimi, sunt, oare,
Aievea, sau fantasma dorinţe în desfrâu!
Himere curg, biet faun, cum un albastru râu
Din ochii reci ai celei mai caste: dar secunda,
Cea veşnic suspinândă, spui tu că-i însăşi unda,
În lâna ta, a zilei văratice? Nici gând!
În leşinatul aer stătut şi alungând
Răcoarea matinală, de-i ţine piept, nu-i apă
Pe care, -n murmur, naiul meu vrednic să n-o-ncapă,
Prin tufe revărsând-o-n acorduri; nici alt vânt,
'Nainte ca-n aceste ţevi, două, să-l avânt

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Stephane Mallarme, traducere de Şerban Foarţă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca pe vremuri (extras)

E-o mare necunoscută dincolo de soare-apune şi-o semeaţă flotă
Naviga pe-acele ape – azi luptele-i sunt amintite-n câte scurtă notă.
Goelete, galioane, brigantine şi şalupe cu fel de fel de greemente,
Fregate, nave cu tunuri pe trei punţi şi pânze albe, confiente,
Dormeau acolo şi visau... când, brusc, velele li s-au umflat sus
Pe catarg, deoarece Briza amintea de marinari cum astăzi nu-s
Şi-o mie de voci pătimaşe lansau chemări pe apele singurătăţii:
"Veniţi, ei v-aşteaptă, ca pe vremuri, pe drumul mării şi-al libertăţii!"

Şi Briza călătoare susura-ncet, ispititor: "Ca pe vremuri,
În gerurile Nordului, unde norii negri şi-au tot stors şi stors
Fulgii, iar ei au aşteptat, oh, aşteptarea! Ca pe vremuri,
Puternici şi răbdători, de la Pentlants la estuarul Forth.
Ceţurile vinete orbeau ochii, nu se vedeau promontoriile,
Se prăvăleau furtuni sălbatice, zilele se-apropiau tot mai haine,
Dar ei le luau în piept nepăsători – ca pe vremuri,
Şi ştiu că întotdeauna se gândeau la tine."

Era pe-ocean o fregată cu vele întinse, în grăbit marşrut,
Vorbea răstit, ca toate fregatele care n-au timp de pierdut:

[...] Citeşte tot

poezie de Ronald A. Hopwood, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!